Crin Antonescu – Conferinta de presa, 1 martie 2012 (+ video)

“Bună ziua!

La mulţi ani, mai întâi, doamnelor și domnișoarelor! Vă doresc o primăvară frumoasă! Domnilor, să vă trăiască doamnele și domnișoarele la rându-le și la rându-vă.

Primul subiect asupra căruia vreau să stăruim puţin astăzi este legat de vizita pe care am întreprins-o vreme de două zile în Germania. Am văzut azi-noapte, la sosirea la aeroport, câțiva colegi de-ai dumneavoastră interesați de subiect. Am socotit că nu putem discuta un asemenea subiect printre pasageri. Le-am mulţumit pentru interes. Le-am solicitat îngăduința și răbdarea pentru a avea o întâlnire normală, cuviincioasă pe acest subiect, la care sper că sunt și dânșii prezenți și, pentru cine prezintă interes, am să spun câteva lucruri despre această vizită.

A fost o serie de întâlniri, pe de o parte de partid, adică între mine ca președinte al Partidului Național Liberal din România şi conducerea Partidului Liberal din Germania, FDP, cu președintele acestuia care este și vicecancelar și ministru al Economiei și Energiei, cu secretarul general al partidului, cu directorul general al partidului, asta este structura lor de organizare, cu alți lideri ai acestui partid şi în acelaşi timp pentru că FDP este partid de guvernământ, partid asociat la guvernare, (…) cu doamna Cornelia Pieper, care este ministrul de stat în Ministerul de Externe, având în responsabilitate cooperarea politică și economică pentru țările din Uniunea Europeană și din afara ei, din Estul și din Sud-Estul Europei. O serie de întâlniri cu alți responsabili ai partidului.

Probabil că mai important este ceea ce am discutat cu vicecancelarul, cu doamna ministru secretar de stat de la Externe, cu secretarul de stat, de asemenea, din Ministerul Economiei și Energiei.

Pe de-o parte, pe linia partidelor noastre, noi am discutat despre întărirea colaborării și am examinat și niște documente, draftul unui document politic pe care să-l semnăm cât mai curând pentru un parteneriat accentuat între cele două partide.

Pe de altă parte, am discutat chestiuni care ţin de programul nostru în cadrul Uniunii Social Liberale, situația politică din România, situația politică din Germania și situația politică din Europa.

Am pornit de la premisa că FDP este un partid, cum spuneam, de guvernare în Germania, cel puțin până în toamna lui 2013. E un partid care deţine portofolii foarte importante, anume Ministerul de Externe, Ministerul Economiei și Energiei, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Sănătăţii – acestea sunt portofoliile deținute de liberali în Guvernul Merkel în acest moment şi până în 2013 cel puţin la alegeri. Pe de altă parte, perspectiva ca din această toamnă să venim şi noi la putere în România şi atunci să avem un dialog la nivel guvernamental. Ideea ca cele două partide să facă ceea ce le stă în putință pentru ca relațiile bilaterale ale Germaniei cu România, mai cu seamă în plan economic, să fie intensificate. Să facem ceea ce ține de noi, dânșii de pe acum pentru că sunt la guvernare, noi din momentul în care vom veni la guvernare, pentru ca în primul rând contactele demnitarilor de rang cât mai înalt, germani și români, să fie mai intense, pentru ca la nivelul mediului de afaceri să avem discuții și poate proiecte cât mai concrete, pentru ca, în fine, în perspectivă europeană, pornind de la conjunctura pe care cu toții o cunoaștem și încercând să evaluăm evoluțiile viitoare, să avem poziții cât mai apropiate de susținere reciprocă perspectiva.

În sensul acesta, pot să spun că din partea germană, cel puțin a interlocutorilor mei, în frunte cu vicecancelarul, există interes pentru o cooperare mai accentuată în domeniul economic, în domeniul energetic. Germania este, cum știți, prima putere economică a Uniunii Europene. Este o ţară cu interese şi cu posibilităţi în domeniul energetic deosebit de vaste. Sunt și ei într-o fază în care trebuie să reevalueze strategii. Numai decizia pe care au luat-o după ceea ce s-a întâmplat în Japonia de punere în paranteză, ca să spun aşa, a surselor nucleare de energie, îi face să caute dezvoltarea altor posibilități. România are evident și ea interese și potențial în această privință, deci câmp de cooperare foarte concret există.

De asemenea, chestiunea pentru noi foarte interesantă a întreprinderilor mici şi mijlocii legate de domeniul industrial și de capacitățile de producție industriale poate să fie, este, poate să fie și poate fi exploatată prin convergenţa cu ideea economică germană că, totuși, şansele de revigorare ale economiei europene, sansele sale de creştere, dincolo de măsurile de austeritate, ţin în primul rând de ceea ce înseamnă capacitățile de producție și de producție industrială.

Am vorbit despre austeritate. Am vorbit despre sănătate, sănătate bugetară. Am făcut cunoscute lucruri partenerilor germani despre realitatea din România sub acest aspect pentru că nu chiar toți responsabilii guvernamentali europeni ştiu cam care a fost amploarea măsurilor de austeritate din România. Nu toți știu că de departe în România măsurile de austeritate au fost cele mai dure şi nu prea ştiu deloc că aceste măsuri de austeritate au fost puse doar pe umerii celor de jos, că în România cheltuielile publice nu au scăzut, ci au crescut, că în România birocraţia nu a scăzut și nu a fost atacată legislativ, administrativ sau în orice alt fel, ci a crescut, că, în fine, în România, corupţia nu e o poveste din timpul regimului de până în 2004, ci este o poveste dureroasă, actuală, la nivel fără precedent.

Toate lucrurile acestea sigur că sunt importante şi noi le facem pentru că în momentul în care vom prelua guvernarea României, noi trebuie să avem parteneri informați în legătură cu intențiile noastre, cu programele noastre, cu politicile noastre și în legătură cu realitățile de la care plecăm în România.

În sensul acesta, după întâlnirea cu vicepremierul britanic, Nick Clegg, după această întâlnire cu vicecancelarul german şi cu ceilalţi reprezentanţi ai familiei politice liberale aflate la guvernare, vom continua acest demers, fiecare, sigur, pe familia lui politică pentru a închide, măcar la acest nivel al cunoaşterii intențiilor și realităților, un cerc de informare la nivelul Uniunii Europene.

Mă opresc cu acest subiect aici. Dacă sunt detalii pe care doriți să le aflați, vă stau la dispoziție

Un al doilea subiect, de fapt, nu am altceva aici decât câteva considerații. Este un subiect apărut și rezolvat, cu mari ghilimele, pe neaşteptate, în 48 de ore cât am lipsit din țară: Lustraţia. S-a rezolvat, după 20 de ani, în 48 de ore, tema lustrației.

O spun cu tristețe, aceasta este o temă pe care societatea românească a ratat-o. Eu nu-mi doresc să duc această discuție la nivelul unei polemici cu actualul guvern. Tema e mult mai amplă şi actualul guvern nu merită asta din niciun punct de vedere.

Lustraţia, care ar fi fost nu numai dreaptă, dar foarte necesară unei societăți precum cea românească, s-a ratat nu numai acum 20 de ani, dar de 20 de ani încoace. S-a ratat din cauza insuficientei forțe a alternativelor politice din România la începutul anilor ’90. S-a ratat din cauza vastului sistem de complicități. S-a ratat din cauza, o adaug şi pe asta, faptului că cei puternici din afara României, interesați de evoluția democratică a României, nu ne-au ajutat, nu ne-au ajutat pe cei care, puţini, slabi, nedispunând de niciuna din pârghiile luptei pentru putere la începutul anilor ’90 sau în 1996 când am venit la putere, am vrut s-o facem.

Îmi pare rău s-o spun, dar puteri democratice de la care speram acest ajutor au preferat să lucreze mai degrabă cu lustrabilii, decât să ajute un efort de lustrație în România. Asta e, e trecut. Ceea ce putem reţine este nu să ne plângem că nu ne-au ajutat alții, ci să reţinem că n-am avut forţa să rezolvăm acest lucru. Cine a vrut să rezolve acest lucru și cine a avut forța să-l rezolve, l-a rezolvat.

Pentru că vin din Germania, unde zilele acestea se discută despre alegerea în Bundestag a noului președinte al Germaniei, președintele în Germania este ales de către membrii parlamentului, (…) acolo candidatul propus, de altfel, de FDP, de liberali, este pastorul Gauck, cel foarte bine cunoscut ca STASI hunter , cum a fost el numit, ca omul care a condus comisia de cercetare a activităţilor şi a cadrelor STASI, poliția politică, securitatea din fosta Germanie (…). Omul s-a apucat de treabă când trebuia să se apuce de treabă, a fost sprijinit de aproape toate forţele politice, şi-a făcut treaba. Germania a întors și nu a rupt și nu a ascuns o pagină din istoria ei  și, poate nu întâmplător, astăzi, omul care se bucură de o încredere de circa 70% la nivelul opiniei publice germane va fi ales pentru că propunerea liberalilor, deși n-a convenit tuturor, va fi susținută de toţi şi va fi ales preşedinte al Germaniei.

Noi în 1996 când puteam în plan parlamentar să facem aceste lucruri n-am putut şi vă sfătuiesc să vedeţi poziţii, declaraţii ale liderilor Partidului Democrat de atunci. Noi în 2005, când aveam o înțelegere deja târzie, dar aveam o înțelegere cu Partidul Democrat și cu Traian Băsescu în legătură cu numirea lui Ticu Dumitrescu președinte al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, am avut accidentul pe care l-am avut, adică domnul Traian Băsescu s-a răzgândit, a venit cu domnul Turianu. Vă aduceți, probabil, aminte. Nu mai dezvolt.

Asadar, azi, demersul foarte grăbit al Partidului Democrat nu e decât un episod minor dintr-un demers minor de natură demagogică. Partidul Democrat încearcă să se facă azi campionul unor cauze care nu i-au aparținut niciodată şi nici măcar în acest al doisprezecelea ceas nu reușesc să ducă până la capăt ce-a mai rămas dintr-un asemenea proiect de lege și personalizând, intuitu personae, cum se spune, au grijă să scoată Comitetul Central al UTC sau persoanele asimilabile fostului corp diplomatic al României lui Ceaușescu din această lege.

Nu vreau să spun prin asta că eu socotesc că domnul Ungureanu sau domnul Meleşcanu n-ar trebui să facă politică în România. Nu pot spune asta după ce partidul meu i-a desemnat, și pe unul și pe altul, miniștri de Externe. Sunt un om foarte corect. Dar am dat aceste exemple ca să vedem că Partidul Democrat, cu acest demers, nu poate avea pretenţia, nici măcar în glumă, că rezolvă o temă mare, o temă dureroasă a societății românești, o temă reală. Este, aşa cum spuneam, o temă ratată, o înfrângere a României sănătoase. România sănătoasă a fost și în această privință prea slabă.

Dacă sunt întrebări, vi le ascult și încerc să le răspund.”

Jurnalist: Cui mai foloseşte atunci o Lege a lustraţiei?

Crin Antonescu: Mă tem că nimănui. Partidul Democrat încearcă să mai adune niște, știu și eu, niște voturi de la dreapta, de la oameni care au dorit, de 20 de ani, Legea lustrației, care au crezut în asta. Nu cred că-i poate cineva satisface sau păcăli pe acești oameni cu ceea ce a rămas din Legea lustrației la acest moment. (…) Nu cred că ea are vreo eficacitate și nici măcar dimensiunea morală, așa cum a fost ea adoptată și când a fost adoptată, nu cred că e împlinită. Nimănui.

Jurnalist: Cât ați fost plecat din țară, Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis tăierea diurnelor parlamentarilor care nu participă la lucrări, atât a parlamentarilor de la putere, cât și a celor din opoziție. Cum comentați?

Crin Antonescu: Spun două lucruri. Unu: este absolut normal de vreme ce noi avem două venituri, ca să spun așa, distincte ale unui parlamentar. O indemnizație fixă, care este dată de statul român, constituțional și legal, pentru cineva deoarece sau în virtutea faptului că acesta are calitatea de parlamentar. Doi: Avem, ca să spunem așa, o retribuție administrativă, ceea ce înseamnă diurnă de şedinţă, de deplasare şi mi se pare normal că dacă n-ai fost la o ședință, să nu încasezi această diurnă.

Al doilea lucru pe care-l comentez e surpriza mea. Ce să înţeleg? Că până acum doamna Anastase şi Camera Deputaţilor plăteau indemnizații de ședință, chiar dacă parlamentarii nu veneau,  iar acum de supărarea grevei îi arde și pe greviști și pe cei care, mă rog, sunt ai puterii? E un lucru care nu trebuie mult comentat, e un lucru normal. Nu văd de ce acum se întâmplă, eu credeam că se întâmpla până acum, că nu sunt Secretar General al Camerei sau contabilul acesteia.

Jurnalist: Domnul Ion Iliescu a spus că Domnul Ungureanu ar trebui să aducă faţă în faţă puterea şi opoziţia pentru a detensiona situaţia din Parlament. Dacă v-ar chema la consultări domnul Ungureanu, ați accepta, vi se pare o soluție bună?

Crin Antonescu: Eu nu am nimic împotriva dialogului autentic, putere-opoziție, putere-societate, opoziție-societate, orice formă de dialog. Nu accept și nu particip la pseudo-dialog, la dialoguri ipocrite, la puneri în scenă. Eu nu am de ce să răspund la întrebări cu ”dacă”, ce aș face eu dacă… Eu am obligația să răspund atunci când se întâmplă ceva.

Deci în momentul în care premierul Ungureanu va lansa o invitaţie concretă în spaţiu şi timp pe o temă concretă la dialog, am să vă spun ce cred. În principiu, da, consider că e normal să aibă loc un dialog, dar trebuie să mai fac o observație. Este destul de deprimant că un premier nou care sau în legătură cu care s-au născut speranţe în toate direcţiile – am văzut în mod spectaculos și în tabăra opoziției prin domnul Ponta, și asta e foarte bine, e bine să fim optimiști, e bine să punem binele în față, s-au născut speranțe că poate se schimbă ceva din comportamentul măcar al puterii – am văzut că din program nu, am văzut că din persoane nu, măcar din comportament, e foarte important, din atitudine. E trist că după, nu mai ştiu cât, dar cel puțin trei săptămâni – de când este domnul Ungureanu premier? Din 9 februarie, iată deci trei săptămâni, cum am simțit fără să mă uit pe calendar, deci după aproape o lună premierul să spună, în vreme ce se confruntă de la momentul învestirii sale cu un Parlament invalid, cu un Parlament handicapat, cu un Parlament căruia îi lipsește o jumătate, nu aritmetic, ci simbolic, aproape și aritmetic, să spună că s-ar putea pe săptămâna viitoare să discutăm și chestiunea asta.

Mi se părea normal ca unui premier nou şi preocupat de regulile democrației și de rolul Parlamentului, mi se părea normal ca unui asemenea premier să-i fie prima grijă asta, deci când eu sunt învestit fără audieri legale în comisii, când eu sunt învestit cu o jumătate de sală goală, când eu am din prima zi a mandatului meu o grevă parlamentară a opoziţiei, a întregii opoziţii. Ar fi trebuit cred, să fie prima preocupare, dialogul pe acest subiect. Deplâng durata sau întârzierea cu care acest lucru are loc, ceea ce, repet, nu înseamnă că refuz vreun dialog.

Jurnalist: A apărut un subiect în ultimele zile în legătură cu achiziţionarea unui apartament de lux. A fost deja o reacție printr-un comunicat de presă. V-am ruga o reacție față în față cu camerele.

Crin Antonescu: Mă bucur că nu îi mai spuneți imobil. Ador nuanțele. Eu nu am pus acest subiect pe ordinea de zi, nu pentru că aș dori să îl evit, pentru că nu am ce evita și nici nu-l consider subiect.

Eu am câteva principii. 1. Averea unui demnitar este de interes public şi orice demers al unui jurnalist ghidat de acest principiu este legitim și trebuie susținut. Demnitarul trebuie să fie foarte cooperant în această privință.

Avem în acelaşi timp nişte legi. Eu, împreună, desigur, cu soţia mea, am achiziţionat un apartament cu acte în regulă, conform tuturor legilor în vigoare în România, contract de vânzare cumpărare, cu un preț, cu niște plăți, cu tot ce doriți dumneavoastră. În raport cu declaraţia de avere, pentru că s-a invocat, declarația de avere nu se completează în fiecare zi sau când îți cumperi ceva, există niște date, data comunicată de ANI, cel puțin este 15 iunie, şi evident că până la data respectivă atunci când trebuie să reînnoiești declarația de avere această achiziție va fi consemnată  și în declarația mea de avere și în a celuilalt proprietar, soţia mea.

Aceasta este prima chestiune. Am dat într-un comunicat, am rugat, am dat datele respective, le-am dat publicității, sunt gata să le discut.

Al doilea principiu este că totuşi ziaristul în demersul ăsta de a afla adevărul nu trebuie să mintă. Deci, în momentul în care, oferi informații false, cum că deții un imobil întreg, cum că el costă milioane de euro, cum eu am minţit şi l-am ascuns şi nu l-am trecut în declaraţia de avere. Astea sunt deja minciuni pe care eu nu le mai comentez. Sunt ale tagmei dumneavoastră. Asta e a doua chestiune și despre asta  chiar n-am ce discuta.

În al treilea rând, sincer că nu văd care este subiectul. Eu în casă nu am un elefant, ceea ce ar fi un subiect. Eu nu am ucis un proprietar și i-am ocupat casa, ceea ce admit ar fi fost un subiect. Casa nu e în Mihăileanu şi mi-am tras-o pe gratis, ceea ce, chiar și asta, ar fi putut fi un subiect. Subiectul este ”familia Antonescu şi-a cumpărat un apartament”. Suntem curioși? Da. Cât costă? Atât. Ce suprafață are? Atât. De aici şi până a asedia pur și simplu un imobil în care, de exemplul locuiesc și alți oameni, care nu sunt demnitari publici, care poate ar dori să nu se mai întâlnească într-un garaj, care e parte de proprietate și care e în comun, cu tot felul de oameni pitiți de după mașini, care îi fotografiază, care îi filmează. E ca și cum ați fi în baie să știți, dacă sunteți în garaj, e parte a proprietății.

Nu-I vorba de mine, încă o dată o spun. Până la urmă cine e demnitar public, mai ales în România, trebuie să își asume aceste lucruri. Nu mai suporți, pleci. Eu vorbesc însă de oameni nevinovaţi. Eu am un apartament într-un imobil care are, nu știu, 20 și ceva de apartamente, nu știu exact, că nu l-am construit eu, nu e al meu, Oamenii ăia n-au nicio vină, respectaţi-le drepturile. Asta e tot.

Jurnalist: Am înțeles că ați avut o intervenție telefonică la o emisiune și ați spus…

Crin Antonescu: Da, la Capatos.

Jurnalist: În afară de asta…Și ați spus ceva legat de jurnaliștii de la Evenimentul Zilei că nu ar trebui să profeseze în continuare sau ceva de genul. Dacă ați putea să ne lămuriți.

Crin Antonescu: Păi de ce să fac eu munca dumneavoastră? Dumneavoastră sunteți jurnalist. Ați auzit că eu am spus ceva. Vedeți ce am spus. Că eu nu am spus în șoaptă la ureche unui prieten, în garaj. Eu am spus pe un post de.., nu știu de unde emitea domnul Moraru, de la o televiziune, de la un radio, de pe internet. Nu știu. Eu am spus public. Ce am spus eu? Am văzut comentarii frumoase, ameninţări de dictator. Sunt flatat. La un post care îl iubește atât de tare pe Băsescu acesta e un compliment. Deci, ce-am spus, vă întreb eu pe dumneavoastră?

Jurnalist: Păi înțeleg că ați precizat că jurnaliștii de la Evenimentul Zilei care au scris despre acest subiect ar trebui să nu mai exercite această profesie.

Crin Antonescu:  Dar credeți că eu sunt așa naiv? Nu am spus asta. Eu asta cred, dar n-am spus asta. Am spus. Vă rog frumos, haideți, că e public. Eu am spus că jurnalismul are nişte reguli, pentru că de pildă, nu m-am mai plâns de chestiunea asta, repet asta e asumată, ești în România, ești în realitate.  Am spus că, de pildă, până și demnitarul are și el niște drepturi. Da, discuţi averea mea, dar n-ai niciun drept să-mi dai adresa. Da? De pildă. Da, discuți averea mea, dar nu faci tu evaluări și pui titluri care n-au nicio legătură cu realitatea. Regret că n-am o proprietate de milioane de euro, n-am posibilitatea să o achiziţionez. Poate că îmi ajută Dumnezeu dacă sunt sănătos, nu știu.

Dar toate astea sunt minciuni, nu au de-a face cu jurnalistica, iar eu am spus – fac o excepţie pentru dumneavoastră, că îmi sunteți drag și vă fac munca încă o dată, dar e munca dumneavoastră declarația aia cum e și să mi-o citați acum: ”Domnule ai spus cutare lucru”, nu că am auzit că ați spus nu știu ce. Dar, fire bună, prietenos, având în vedere că e 1 martie, și nu doar domnișoarele trebuie să se bucure de asta, vă spun de am spus, ultima oară, sau poate maximum la 1 martie anul viitor puteți încerca chestia asta, am spus că cei de la Evenimentul Zilei, dacă doresc să respecte meseria de ziariști, ar trebui să îi respecte regulile, pentru că, înțeleg, momentan nu prea mai sunt ziariști, dar am zis eu cu o formulă populară –”În momentul când va înțărca bălaia, s-ar putea să vrea să revină la meseria de ziarist așa cum se face ea, și atunci va trebui să îi aplice regulile”. Nu am spus că nu ar mai trebui să o facă, nu am amenințat pe nimeni. Nici nu știu dacă va înțărca bălaia vreodată, am zis și eu așa, ca poporul.

Jurnalist: În discuţiile cu partenerii Germani, aţi discutat şi problema aderării Serbiei la UE?

Crin Antonescu: Nu. N-am ridicat eu acest lucru. A apărut în discuție, pentru că au fost multe discuții și subiectele au fost diverse. De exemplu și partenerii germani doreau să știe multe lucruri despre opinia publică din România, în raport cu Tratatul de stabilitate fiscală, în raport cu ceea ce unii acuză a fi preponderența germană sau cu o formulă dură a unui englez – ”Al patrulea Reich”, în legătură cu modul în care percepută în România soluția germană sau soluția europeană pentru Grecia, cu modul în care România este afectată, dacă este afectată, de criza din Grecia, inclusiv subiectul acesta, care era proaspăt, cu Serbia, a apărut, sigur, în discuţiile care s-au purtat, ei exprimând o ușoară nedumerire legată de faptul că România a vocalizat să spun așa multă vreme ”melodia pro-sârbească”.

România a fost mai apropiată de Serbia, amintiți-vă doar subiectul recunoașterii Kosovo, când România a făcut figură distinctă, fiind oarecum surprinși acum să, după ce, în fine, toţi ceilalţi au depășit tot felul de obstacole în calea  aproape unui consens pe idea pornirii pe drumul integrării Serbiei, pentru că, atenție – acum noi nu discutăm de integrarea Serbiei acum imediat, drumul e lung, iar Serbia are multe  de făcut. Au fost un pic surprinși de chestiunea asta.

Eu n-am putut face altceva, neavând nici toate datele problemei și sincer fiind la rândul meu surprins de poziția de care am luat act, să le spun că într-adevăr motivul pentru care România are rezerve este un motiv corect și anume că minoritatea românească din Serbia trebuie să se bucure de niște drepturi mult mai mari, că România este o ţară model prin generozitatea sa legislativă și practică în raport cu minoritățile și că în această calitate are tot dreptul moral şi politic să ceară și partenerilor săi, să ceară și altor țări din Uniunea Europeană, aspirante la Uniunea Europeană sau vecine cu Uniunea Europeană aceeaşi măsură.

Ce cred eu pe datele pe care le am, este că ar trebui o dată şi o dată să învăţăm şi să facem în politica externă un lucru pe care îl fac și alții: să ne fixăm obiective și căi pragmatice pentru a le atinge. Dacă Germania a avut niște probleme, și a avut niște probleme mult mai serioase cu Serbia, s-a opus, cât s-a opus, s-a arătat rezervată, cât s-a arătat rezervată, între timp le-a negociat și când le-a rezolvat e de acord. În momentul în care România are nişte probleme, nişte interese absolut legitime, repet, ar trebui ca noi să găsim, diplomația românească să găsească – nu dau eu lecţii pentru că, repet, nici n-am toate datele problemei, vă spun ce cred ca să nu vă las fără răspuns, să găsească modalitățile pragmatice de a rezolva acest lucru, pentru că dacă eu, când toată lumea recunoaşte Kosovo, nu-l recunosc, e dreptul meu, iar după aia când toată lumea zice să vină Serbia și eu zic ”Stați să ne mai gândim!”, sunt într-un anumit contratimp eu, nu Serbia. Cred că tehnica este să găsesc momentele de consens și de forță care să funcționeze și în atingerea intereselor mele.

Fără îndoială însă că procesul acesta va continua. Fără îndoială că România are timp destul, pe parcursul pe care Serbia îl are de străbătut până la integrare, să rezolve aceste probleme şi cred că aceste problem trebuie rezolvate.

Jurnalist: Tot la această întâlnire, spuneați că v-ați întâlnit cu ministrul Economiei, ași vorbit e Planul de investiții concrete în România?

Crin Antonescu: Ei sunt interesați, asta nemaifiind propriu-zis o chestiune a Ministerului – eu am avut discuții și cu alții, cu vicepreședintele Grupului parlamentar de prietenie româno-german, care e liberal și care e un om legat de mediul de afaceri și care a pus multe probleme concrete legate de șansele și de dificultățile investitorilor germani în România din experiența lor până acum. Nu le-am mai dat.., le-am dat pe cele politice, cele mai relevante.

Chestiunea asta nu e a Ministerului, e mai degrabă a mediului de afaceri. De exemplu eu sunt interesați de faptul că în România, o ţară cu potenţial hidroenergetic spectaculos, nu semnificativ, chiar spectaculos, ei ar fi interesaţi de investiţii, de forme prin care, de exemplu, să construiască simplu spus mici hidrocentrale, care să deservească arii relativ restrânse, conferindu-le autonomie energetică, oferind niște posibilități de a scădea beneficiarul actual de energie costurile de transport care sunt actualmente și care sunt evident convenabile și rentabile – nu intrăm și nu am intrat în detalii, pentru că astea sunt concrete, eu vorbesc tipologic de un tip de investiție care s-ar putea face.

Sunt interesaţi, de data asta la nivelul Ministerului, de ce are de gând să facă România în raport cu privatizări posibile și potențiale, inclusiv în energie, tema o cunoaşteţi. Sunt, de asemenea interesați și destul de performanți în materie de energii regenerabile și din punct de vedere tehnologic şi investiţional au capacitatea și au și interesul de a veni într-o piaţă ca România, care este remarcabil de mare, care este în interiorul Uniunii Europene și e important pentru Germania în acest moment, dar avem eternele probleme. Nu nivelul taxelor pe profit, nu legislația în sine, ci respectarea în practică a acestei legislații, continuitatea şi predictibilitatea legislației și, mai ales, continuitatea comportamentelor autorităților, că e vorba de autorități locale,  că e vorba de autorități guvernamentale. Simplu spus omul vine și spune: ”Domne’, dacă vin negociez, închei un contract, nu vreau ca, dacă se schimbă primarul sau dacă se schimbă ministrul sau cutare secretar de stat, să nu mai fie bun ăla și să începem iar o altă negociere pentru că nu e convenabil pentru timpul și pentru banii mei”. Am dat exemple simplisime.

Dacă nu mai sunt întrebări vă mulțumesc. Vă doresc încă odată un 1 martie minunat. O primăvară care să vă umple sufletele de bucurie și o toamnă pe cinste!