Tag Archives: UE

O. Şerban (CriticAtac): Mințim dezvoltare, mimăm fonduri europene

14 Apr

Criza ar trebui să declanșeze un nou mod de a gândi, dar felul în care se derulează implementarea măsurilor de ieșire din criză, arată mai degrabă ca o revenire la un status quo ante, decât o schimbare de paradigmă. Auzim de profituri care au reînceput să explodeze și de bonusuri care reintră în buzunarele bancherilor ceea ce înseamnă că reforma a fost de genul ”la vremuri noi, tot noi”. Măsuri precum protecția socială activă, o piață a muncii flexibilă și securitate socială se lasă încă așteptate, mai ales în ceea ce privește impactul real și nu doar niște indicatori de rezultat în care se vântură ”cantități” impresionante de oameni.

Vedeți, tocmai aici este meteahna celor care au declanșat criza; s-au creat niște legături de conlucrare foarte abile, dar și perverse în același timp. Spun abile pentru că e clar că au generat noi surse de a scoate bani din piatră seacă și perverse pentru că s-au materializat într-o întrepătrundere de interese între politic, economic, public și privat, de mai mare frumusețea.

Spirala asta a conlucrării vicioase, sub pretextul creșterii economice, s-a împletit la nivel mondial, fiind girată de un indicator cât se poate de clar ca exprimare, dar în aceeași măsură, cât se poate de controversat ca efect și mă refer aici la Produsul Intern Brut. În ignoranța lor, economiile puternice au adoptat acest etalon ca fiind suprem și l-au băgat în mașinăria agențiilor de rating, a băncilor cu visteriile larg deschise și a guvernelor avide de ”putere democratică”. S-a creat astfel un regal al conflictelor de interese, în care agentiile de rating nu puteau sancționa instituțiile ale căror titluri chiar ele le înlezneau tranzacționarea, băncile au intrat nepermis de mult în zona politicilor publice, stînd la aceeași masă cu guvernele și urzind legislația în domeniul financiar, iar politicienii și-au creat interse pecuniare pe piețele de capital.

Încă din 2004 – 2005, când mă aflam la New York, am înțeles mistificările fabricate pe Wall Street, într-o economie care pe atunci ”duduia”, sub comanda unui model tipic de politician coordonat de cercurile financiare și de afaceri, cel care a tăiat hălci suculente din fiscalitate creînd premisele unei distribuții total anacronice ale PIB-ului la nivel social. În realitate era cântecul de lebădă al unei puteri, e adevărat cea mai influentă la nivel global, pe catafalcul unor datorii publice de peste 7500 miliarde de dolari. Între timp cifrele neputinței au sărit în aer, chiar s-au dublat, iar astăzi o îndatorare de nivelul celei atinse de SUA în 2005, a devenit banalitate la nivelul UE. Ceea ce este interesant, toate acele lucruri erau știute, mediul academic în care eram implicat, tragea semnale de alarmă, dar tocmai amintita abilitate a rețelei de politicieni, bancheri și agenții de rating și consultanță financiară, a înăbușit orice voce care elibera în eter mesaje anti-sistem. Era clar că e minciună, era clar că toată lumea știa, aminti-vă cazul Enron din 2001, dar s-a mers inerțial într-un montagne russe care a sărit de pe șine. De acolo a plecat totul și s-a rostogolit peste o Europă la fel de mult acaparată de politicieni abili, bancheri nesătui și interese amestecate cu marile corporații.

Acum, când toate aceste lucruri sunt evidente, se încearcă repunerea trenulețului pe serpentinele hazardului, ceea ce reprezintă o presiune extrem de puternică asupra unei dezvoltări reale, legitime și durabile. Într-un fel, ceea ce se întâmplă de zeci de ani la Hollywood, cu decoruri de mucava și butaforie de plastic, cu actori sulemeniți și dive lingușitoare, dar cu explozii de confetii și artificii printre care doar luminile blitzurilor își fac loc, s-a întâmplat și pe Wall Street. Acum, piesa e terminată, actorul s-a dat jos de pe scenă, cortina e trasă… dar cineva, sub pretextul relansării, încearcă să refacă decorul.

Revenind la PIB, în ciuda universalității sale și a spiraleleor crescătoare, există tot mai puține dovezi că din semețiile piscurilor atinse de acesta, ceva bunăstare și fericire s-a coborât și asupra oamenilor simpli, cuminți și truditori, cei care au folosit ca masă de manevră pentru ”regizori”. Acești oameni sunt constânși acum să plătească factura, iar cei care au profitat, încă mai au puterea să pretindă că pot reconstrui, dar ceva similar cu ce a fost înainte, astfel încât să-și poată reintra în rolul care i-a consacrat. Foarte bine spunea marele Stiglitz despre acest ”ersatz capitalism” (capitalism surogat) care nu a făcut decât “să socializeze pierderile și să privatizeze câștigurile”.

Tocmai de aceea repet, creșterea economică nu poate fi privită ca o cifră în sine și atât. Dezvoltarea trebuie cât mai bine reflectată în calitatea vieții pe care o trăim și în libertatea de care ne bucurăm. Creșterea PIB-ului trebuie să se materializeze în creșterea standardelor de viață și să aibă un rol determinant asupra celor care muncesc, reducînd pe cât posibil șomajul. O concentrare absurdă asupra PIB-ului lasă de-o parte aspectele legate de calitatea vieții sau dezvoltarea durabilă. Auzeam mai zilele trecute, chiar vocea guvernului, altfel un ziarist de treabă, dar care este o victimă a educației fundamentaliste orientate spre profit pe care a primit-o, fiind întrebat de modul de derulare a negocierilor pentru tranzacția Cupru Min, a răspuns că ”dacă e zăcământ, normal că trebuie exploatat”. Ce să-i spui unui astfel de produs al societății în care a trăit și s-a dezvoltat, fără a avea neapărat o vină individuală, tocmai aici e problema. I-aș da o carte scisă acum câteva decenii de un filosof-economist german, E.F. Schumacher – ”Small is Beautiful”, să afle cât de imporatnt este să ne dezvoltăm, dar în altă cheie, a frumosului, a grijii față de moștenirile culturale și bogățiile naturale. Cred că m-ar înjura! I-aș schimba… paradigma existențială.

Luna trecută, cu ocazia unei conferințe de inovație și cercetare în agricultură și dezvoltare rurală, o colegă de la o agenție din Bruxelles, m-a întrebat ce părere am despre proiectul Roșia Montană și de ce nu se concretizează mai repede pentru că se crează locuri de muncă, se fac investiții, se introduc tehnologii noi. I-am răspuns că e ca și cum i-aș spune ei că e frumoasă și ca îmi place așa de mult de ea încât mi-aș dori să-mi dea splina, ficatul sau vreun plămân. România nu mai este în stadiul de frunizor de resurse naturale pentru țările bogate, iar dacă cineva vrea să vina la noi să investească, e liber să o facă, dar să ne cumpere mai bine gândirea, emoțiile, proiectele, talentul, hărnicia. Din păcate, mulți politicieni români s-au transformat în samsari ai măruntaielor acestui pământ, vânzînd moștenirea unui întreg neam, doar pentru a mai adăuga niște puncte la PIB. Modelul neoclasic impus de economiștii începutului de secol XX a funcționat până acum, dar viitorul este al unei gândiri economice care să ia în calcul dezvoltarea durabilă, coeziunea socială, omul ca univers de trăiri și aspirații și nu ca unitate de măsura, ”per capita” sau ”atât la sută din…”.

Aceeași capcană este și în zona absorbției fondurilor europene, toată lumea fiind canalizată pe amărâtul acela de procent de absorbție. Domnilor, schimbați paradigma! Concentrați-vă pe nevoie și satisfacerea ei, iar drumul natural, firesc o să vă călăuzească spre un mecanism eficient și flexibil, familiar celor din administrație, prietenos beneficiarilor și util regiunii în care trăim. Obsesia  cifrelor orbește, drumul devine neclar, ambiguitățile abundă, ezitările se înlănțuie. Revin la exemplul anterior, suntem victimele propriului sistem creat. Ne-am năpustit asupra unei bogății, banii europeni, neavînd lecția învățată și am înțeles greșit contextul reglementărilor europene și a spiritului folosirii acestor resurse pentru a realiza impactul dorit prin acoperirea unor necesități foarte clar exprimate. Suntem precum pseudo-artista aceea bulgară, aspirantă la un premiu material, neînțelegînd spiritul competiției acela de a performa cât mai bine și trântind un ”libulibudautiu”, în loc de ”I can’t live, if living is without you” al celebrei Mariah Carey. Mimăm, ne agităm, gesticulăm aiurea cu gândul doar la cine știe ce premiu absurd, uitînd să cântăm frumos, melodios, să desfătăm publicul și să așteptăm cuminți aplauzele. Referitor la absorbția fondurilor europene, suntem în altă cheie.

Există un grad de saturație al societății civile, în ceea ce privește digerarea abilităților celor răspunzători de a împinge lucrurile în zona ascunderii dezastrului. Da, dezastrul este iminent… se va produce, iar cei care trebuie să intervină hotărât, acum fac strategii, analizează, dezbat își dau cu părerea. Pentru oamenii aceștia nu există decât lupta, oricum pierdută, cu procentele și cu prezentarea lor într-o versiune ”photo-shopata”.  Deja pentru ținta de anul acesta, acel neverosimil 20%, au intervenit nuanțe de genul ”ne propunem”, ”e un obiectiv ambițios”, ”ar fi bine dacă…”. Instilarea acestui procent și a dorințelor exprimate de autorități în raportul FMI-ului din aprilie, obținînd astfel o legitimare a eforturilor depuse, a fost o exprimare a abilității oficialilor de a îmbraca pompos ideea de clarviziune. În realitate este un demers de a mai obține timp până se va întâmpla o minune, pentru că altceva nu are ce să se întâmple, eventual un dezastru. Relansarea absorbției începe cu recunoașterea propriilor decizii eronate și cu enunțarea clară a situației în care ne aflăm și a consecințelor ce ne așteaptă. Abea apoi, pe o platformă de încredere, până la urmă de solidaritate națională, se poate recladi, mult mai rapid și mult mai viguros. În momentul în care sistemul absorbției se prăbușește, oamenii aștia fug ca potârnichile în funcții călduțe, la Bruxelles.

Mai nou, tot în ideea alergării după cifre de finanțări nerambursabile, există strategii prin care să se pună în mișcare proiecte mari, acestea atrăgînd implicit și fonduri substanțiale. Se fac planuri, se fac prioritizări, probabil și socoteli referitoare la antreprenorii care vor edifica proiectele de infrastructură, dar se uită un lucru esențial: omul. De ce nu îl întreabă nimeni pe omul simplu ce priorități are, care sunt nevoile lui și cum ar putea fi ajutat să aibă o viață mai bună, să fie fericit, să se bucure de familie și să-și realizeze propriile planuri.

Cu ce l-a încălzit pe românul care astăzi plătește, că în 2008 aveam creștere economică de 8%? Cu ce l-a mulțumit pe copilul meu că în 2007 am devenit Stat Membru cu drepturi depline al Uniunii Europene? Cât de tare să se bucure tatăl meu că Europa s-a gândit să dea României zeci de miliarde de Euro ca lui să-i fie mai bine? Ce înseamnă pentru satul românesc, coborârea ratei infleției la valori istorice de sub 3%?

La nivelul a ceea ce se numește ”policymakers”, dacă nu se reușește o transmitere efectivă a cifrelor, a ponderilor sau alocărilor, la nivelul indivizilor, a oamenilor simpli, fie că sunt muncitori, ingineri, asistenți medicali sau funcționari, se crează acea stare de separare a lumilor în care trăim: lumea politică, lumea financiară, lumea afacerilor și lumea socială. Primele trei dintre aceste lumi, își iau propriul destin în mâini și riscă mize importante în jocurile ingineriilor financiare, a speculațiilor de business sau a intereselor de partid. Dacă vor câștiga, bagă profitul în buzunar, dacă pierd, aruncă pisica în lumea cetățenilor simpli. La nivel de comunitate, lupta directă cu factorii care au generat starea de pauperizare accentuată în rândul a ceea ce cu mândrie era denumită clasa de mijloc, este inegală și de multe ori, sortită eșecului. E momentul ca oamenii să înțeleagă necesitatea creării de instrumente, pârghii, sisteme ca alți semeni de-ai lor, cei mai abili în manipularea conștiinței celorlalți, să nu mai poată acționa împotriva intereseului comunității în care trăiesc. Nu există oameni corupți, există scaune, locuri, birouri corupte, iar tentația pentru cineva care pătrunde într-o astfel de zonă de a face cum au făcut și alții, este foarte mare.

Avem nevoie de o ”cetate puternică” și de ”politicieni slabi”. Avem nevoie nu să facem profesioniști peste noapte sau să-i aducem neapărat din alte părți ci să-i lăsăm pe cei pe care îi avem să se exprime, să fie recunoscuți, respectați și apreciați. Trăim într-o societate în care liderii sindicali sunt bagați la pușcărie, ziua în amiaza mare, iar generali ai serviciilor secrete primesc stele grele, la apelul bocancilor. Atenție!

Daniel Dăianu (Curs de Guvernare): Ce face si ce nu face Tratatul. România în Tratatul european

4 Mar

România semnează Tratatul de Stabilitate, Coordonare şi Guvernanţă la summit-ul european care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles.

Contextul – atât celeuropean cât şi cel românesc – avantajele, dezavantajele, oportunităţile şi limitele Tratatului – în rândurile ce urmează: o prezentare schematică şi de ansamblu a chestiunii, pe care economistul Daniel Dăianu a făcut-o săptămâna trecută la Academia Română. (Redacţia)

Observatii preliminare

  • O criza financiara si economica profunda

  • Diagnoza crizei: sistem financiar deraiat; suboptimalitatea UME; design defectuos al UME; redistributia puterii in lume

  • Structura in functionarea UE (UME)

  • Tratatul si reforma guvernantei economice in UE

  • Contextul extern: “noua normalitate” (incertitudini, crestere economica deteriorata, lebede negre)

1. Criza din zona euro

  • Indatorarea privata alaturi de cea publica

  • Dezechilibrele externe (Spania are o datorie publica mai mica decat a Germaniei (65% fata de 75% din PIB)…NMSs (Romania)

  • Decalaje de competitivitate; fractura dintre Nord si Sud (“mezzogiornificarea” Sudului/Paul Krugman, 1991)

  • Lipsa mecanismelor pentru o uniune viabila: amortizarea socurilor asimetrice; transferuri fiscale; imprumutator de ultima instanta (buget comun); autoritate comuna de reglementare si supraveghere

  • Spatiul de manevra (policy space) este vital: lectie cheie a crizei!

2. De ce Tratatul?

  • Tratatul se sprijina pe reguli mai vechi (0,5%; 3%; 60%) si noi masuri (Europactul; the “six pack”): vrea consacrarea normativa a prevederilor si sanctiuni cvasi-automate

  • Realism politic: a/ economia politica a asistentei financiare (Germania); b/ faciliteaza interventiile BCE (LTFO/a salvat euro-zona in decembrie 2011…)

  • Simbolistica atasamentului la proiectul european

  • Geopolitica proiectului european (sa nu fii in afara…)

  • Un pas catre o uniune fiscala (incrementalism)?

3. Tratatul si alte masuri (six pack). Şi ce lipseşte

  • Un pas inainte, dar disciplina bugetara la nivel national este numai una din regulile de baza ale unei uniuni fiscale

  • Gestionarea crizei vs. reforma Uniunii Monetare (UM) (Tratatul spune putin aici…)

  • Sunt necesare mecanisme care sa amortizezesocuri asimetrice si sa atenueze decalaje

  • Zona euro poate fi mai constrangatoare decat etalonul aur (gold standard…”The golden fetters”/Barry Eichengreen) din perioada interbelica (exista posibilitatea de a folosi rata dobanzii, dar stabilizatori automati firavi)

  • Uniunea Monetară este o constructie foarte rigida si complicata…

  • O presiune deflationista in functionarea UM; vor putea reformele structurale (Italia, Spania) sa asigure castiguri de productivitate mari si rapide (problema sociala)? –de aceea Mario Monti este avocat al unor politici la nivelul Uniunii…Europa 2020 este vaga din acest punct de vedere

  • Perspectiva de “japonizare” (cvasi-stagnare economica): sectorul bancar si datorii publice mari (deleveraging)

Tratatul şi celelalte măsuri: ce lipseste? (II)

  • Politici la nivelul Uniunii care sa atenueze efectele perverse ale masurilor de austeritate din unele tari (pericolul cercurilor vicioase/echilibre precare…efecte sociale)

  • BCE: ce poate face pentru a limita dobanzile (descuraja speculatiile); relatia cu MSF (este prea mic)

  • Un buget comun, euro-obligatiuni (mutualizare de datorii)? Exista un hazard moral (teama Germaniei, etc…)

  • “Burden-sharing” in cazul unor esecuri bancare

  • “Too big to fail” nu este rezolvat (un Glass Steagall in Europa /raportul Vickers in UK): servitutea politicii publice fata de industria financiara (in pofida reformelor)

Tratatul : ce lipseste? (III)

  • Subestimeaza evenimente extreme/lebede negre

  • Mediul stohastic cere “rezerve”/flexibilitate (policy space): poate “grasimea” adunata in ani buni compensa socuri puternice?

  • Pericolul “cercurilor infernale” (dinamici perverse): aici vedem structura

  • Dimensiunea sociala a crizei; posibile derapaje in spatiul politic (extremisme)

4. Controlul dezechilibrelor: disciplina financiara (bugetara)

  • “Sustenabilitatea fiscala”: accent pe relatia intre datoria publica si socuri intr-un mediu “stohastic” (nevoia de “spatiu fiscal”)

  • Sanctiuni financiare si reputationale pentru limitarea derapajelor

  • Tarile sunt diferite privind capacitatea de a atenua efectele ciclului economic: ponderea bugetului public in PIB (stabilizatorii automati)

  • Economii mature vs. economii emergente: economiile cu crestere potentiala mai mare isi pot permite deficite structurale mai mari de 0,5% din PIB (Tratatul permite un Deficit Structural – DS -  de 1% pentru NMSs)

  • Ce se intampla daca un soc sever provoaca un deficit efectiv de 4%?

  • Corectii: cu cat institutiile europene sunt mai implicate cu atat este mai probabil sa existe arie vaga in asumarea responsabilitatii…(problema de legitimitate)

4.Controlul dezechilibrelor (II)

  • Necazuri cu origine non-fiscala;

  • Dezechilibre in conturile externe: procedura “Excessive Imbalance Procedure” (EIP)…analog cu EDP

  • Cum opereaza corectiile? Se aplica si tarilor cu surplus in contul curent? Care va fi situatia NMSs, care depind de importurile de capital (deficite de cont curent mari finantate de FDI) (scoreboard pare sa nu admita un deficit de 6%)?

  • Ce instrumente vor utiliza guvernele pentru a corecta dezechilibre externe? Este controlul salariilor suficient? Este posibil? Putem avea si aici a “race to the bottom”…

  • Cat de suportabile sunt corectiile prin “devalorizare interna” (atunci cand nu exista crestere economica)? Poate fi evitata restructurarea datoriilor publice?

5. Romania in Uniunea Europeană

  • O datorie publica relativ mica (sub 36% din PIB), dar crestere exploziva in anii de criza; executii bugetare indisciplinate…
  • Potential de crestere diminuat de la 5-5,5 la probabil 2-2.5% anual
  • dezinvestia prin ineficienta cheltuielilor publice (5% din PIB investitii publice, cu efecte de 3%…); Potentialul de crestere poate fi erodat in continuare daca nu se combate deteriorarea educatiei (capitalul uman), a capitalului social, daca nu dezvoltam infrastructura.
  • Grad de euroizare ce constrange politica monetara si reduce spatiul de manevra; dar autonomia MP si ERP este un bonus
  • Stabilizatorii automati au eficacitate redusa la noi (ponderea bugetului public in PIB si cota unica); tarile nordice vs. tari din sud si sud-estul Europei
  • Mediu extern tot mai neprietenos: pietele nu tolereaza României ce permit Germaniei
  • Nevoia de spatiu fiscal si de policy space

5.1 Ce aduce Tratatul (Europactul) pentru România ?

  • Oportunitate sa disciplinam executiile bugetare
  • Programare bugetara multi-anuala: a gandi din timp bugetul public, intr-o perspectiva mai lunga.
  • Proiectul nostru de buget examinat, in mod sistematic
  • Emisiuni de obligatiuni sunt examinate de Comisie
  • Reforme structurale aplicate in stransa consultare cu Comisia
  • Parlamentarii romani vor avea de judecat recomandari “europene” cu impact concret asupra bugetului national; vor examina alte bugete nationale – legatura cu Parlamentul European

5.2 Stabilitatea nu se rezuma la mersul bugetului!

  • Cum se judeca stabilitatea economica si sustenabilitatea finantelor publice (balance of payments crisis):
  • De la S=S (D, i) la S=S (D, Dpr, CAD, ED, BL, i)…deci mult mai complicata este relatia, mai ales in UME. De aici si scoreboard-ul complicat al Comisiei care se uita si la ULC(unit labor cost) intre altele…
  • Pietele s-au trezit, desi multe neclaritati raman…

5.3 Dar …

  • Risipa si hotia sunt in tot bugetul, nu numai in deficit!!
  • Care este PIB-ul potential acum (in criza (necesar pentru masurarea DS)?
  • Care este cresterea potentiala a economiei?
  • Nu se compenseaza limitarea unor prerogative de interventie contra-ciclica la nivel national prin actiune la nivel supranational (Romania are forta redusa la stabilizatorii automati + limita de 3% deficit efectiv)
  • Riscul pierderii de fonduri europene
  • Se subestimeaza decalajele economice. O economie emergenta ar putea avea DS mai mari de 1% din PIB: DS de 1.5% si 2% cu cresterea PIB nominala (include inflatia) de 5% ar stabiliza datoria publica a Romaniei la 30% si respectiv 40% din PIB – insa mult depinde de calitatea cheltuielilor publice (diagrame) + atentie la socuri externe (dobanzi si depreciere curs)
  • Nevoia de bunuri publice intr-o economie subdezvoltata (sectorul privat nu asigura)
  • Controlul datoriei publice poate fi dat peste cap de indatorarea privata si fragilitatea sectorului bancar (lectia europeana): experienta Spaniei (ani de-a randul a avut DS in jur de 1% din PIB) si a Irlandei

5.3 Ce pledeaza pentru un Deficit Structural (DS) mic?

  • Cand datoria publica se apropie de un prag critic…(40%?)
  • Cand socurile sunt destabilizatoare: zona euro este nefunctionala
  • Indatorare externa semnificativa
  • Deficite externe (competitivitate)
  • Demografia
  • Piata financiara interna subtire si piete externe incordate
  • Se intra intr-o noua era, a frugalitatii (o noua paradigma)

5.4 Romania si Tratatul: poate fi contracarata restrictivitatea unui DS mic (0,5,-1%)?

  • Absorbtie de fonduri europene: contracararea efectele crizei asupra nivelului productiei si cresterii potentiale (diminuata de la 5-5,5% la cca 3%)
  • Cresterea eficientei utilizarii banului public (investitii publice de cca 5% din PIB, dar rezultat deplorabil…; achizitii publice, etc) este obligatorie pentru a compensa restrictivitatea Tratatului
  • Cresterea gradului de colectare a taxelor si impozitelor (29% din PIB fata de 33% in NMSs si 38-39% in UE-27): cel mai mare coeficient de evaziune fiscala din UE-27…—exista un efect de evictiune?
  • Prioritati in investitii si reforma companiilor de stat
  • Stimularea economisirii interne
  • Politici fiscale ce stimuleaza productia de tradables (sustinerea cresterii economice)
  • De-euroizare, care mareste spatiul de manevra, dar… 2015
  • Diversificarea comertului
  • Adica: cresterea cheltuielilor publice (cu peste 4% din PIB) si a eficientei lor; atenuarea unor vulnerabilitati = cresterea ratei de crestere economica

5.5 Romania si Tratatul

  • Politica economica intra in camasa de forta (PM amputata de euroizare si politica bugetara sub o regula foarte restrictiva): un mediu stohastic, cu multe incertitudini si socuri imprevizibile, reclama o politica economica flexibila, capabila sa raspunda (policy space). Avem un sistem de back up la nivelul UE? Avem grade de libertate?
  • Vechea disputa Rules vs. Discretion: regulile sunt necesare, dar rigiditatea in exces poate dauna, mai ales intr-o structura (UM) nefunctionala

6. Romania si Tratatul

  • Semnarea Tratatului cere intelegerea defectelor UME si a problemelor cu care aceasta se confrunta
  • Nu inseamna aplicarea imediata a prevederilor
  • Geopolitica in UE, dar ratiunile economice sa nu fie obliterate, cum s-a intamplat la introducerea euro…
  • Sa se pledeze in Consiliu, in PE, pentru o reforma a guvernantei UME(UE) ce tine cont de slabiciuni de fond si care depaseste accentul aproape exclusiv pe datorii suverane ca sursa a crizei
  • Necesare: amortizarea socurilor asimetrice; instrumente de atenuare a decalajelor (riscul pentru Romania ca bani europeni sa fie reorientati) ; reforma industriei financiare
  • Daca contribuim la ESM sa existe un quid pro quo (ex: acceptarea titlurilor romanesti drept colateral la BCE; bani europeni pentru sprijinirea sistemului financiar autohton, etc)
  • Avem nevoie de un plan B: UM nu este functionala inca; criza dureaza

7. Spre un alt model de crestere

  • Importanta “policy space”
  • Miza economisirii interne
  • Educatie
  • investitii in tradables
  • Capital autohton mai puternic
  • Reforma companiilor de stat
  • Sectorul bancar
  • Politica industriala
  • Accent pe educatie
  • Pamantul agricol ca activ al Romaniei
  • infrastructura
  • Valorificarea resurselor naturale in folos national
  • Diversificarea legaturilor economice si comerciale

EvZ- Analistul moldovean Igor Caşu: „Nimeni nu mai vrea unirea cu România”

3 Mar

Apreciatul politolog de la Chişinău afirmă că identitatea românească în Republica Moldova are o şansă doar prin integrarea acestei ţări în Uniunea Europeană. Ghinionul face ca aspiraţiile europene să se împiedice în criza economică, iar la Chişinău dragostea trece prin stomac

EVZ: Republica Moldova rămâne la confluenţa a două lumi, o limbă de pământ între Est şi Vest, şi nu există semne evidente că această oscilaţie va căpăta în cele din urmă o direcţie clară. Cum comentaţi acest balans perpetuu în care se află ţara dv.?

Igor Caşu: Explicaţia o reprezintă trecutul recent, consecinţele regimului sovietic, care n-au fost doar politice, ci şi sociale şi demografice. Apoi a contat mult problema transnistreană pentru că politica externă a Republicii Moldova a fost făcută la Tiraspol, din 1991 şi pot spune până în 2009. Acum există o orientare pro-europeană, dar alianţa aflată la putere nu are o majoritate clară, există încă teama unui scrutin care ar putea aduce comuniştii din nou la putere. Un alt element important al ezitărilor îl reprezintă ghinionul suprapunerii crizei economice, care afectează creşterea economică şi nu uşurează misiunea politicienilor. Însă trebuie să alegem, oscilare Est-Vest nu poate fi fără capăt. 70% din basarabeni s-au pronunţat în 2009 pentru UE, chiar dacă în 2011 acest procent a scăzut. Speranţa spre integrare stă în stabilitatea politică şi în ducerea la bun sfârşit a mandatului actualei majorităţi, până în 2014.

Doar 15% din populaţie mai votează cu România

EVZ: Mai există o susţinere publică şi voinţă politică pentru unirea cu România sau se optează mai degrabă spre intrarea în UE, care ar rezolva problema graniţei de pe Prut şi ar asigura o confluenţă între românii de pe ambele maluri?

Igor Caşu: Unirea privită ca absorbţie a Republicii Moldova de către România nu mai este o soluţie de actualitate. Există doar calea integrării europene care ar dizolva practic graniţele. Sondajele arată că doar 15% din populaţie mai optează pentru unirea cu România. Însă există o puternică îmbrăţişare e identităţii româneşti, în mediul cultural, al populaţiei active şi al intelectualităţii.

De ce nu dispar comuniştii din peisaj

EVZ: Republica Moldova a avut şansa unei reformări mai timpurii a regimului comunist, odată cu perestroika introdusă de Gorbaciov. Poziţia critică la adresa puterii era de neconceput în România anilor ’80, în timp ce la Chişinău acest lucru exista. Paradoxal, în 2012 această despărţire de trecut încă nu s-a produs. De ce nostalgiile comuniste sunt încă atât de puternice?

Igor Caşu: În România, regimul comunist a fost foarte dur, represiv până în ultima clipă. În Moldova a fost mai puţin represiv, mai deschis, şi de fiecare dată Partidul Comunist a dat senzaţia că poate fi reformat. După scăderea dramatică a nivelului de trai din anii ’90, nostalgiile comuniste au revenit. Oamenii asociază tot timpul un regim politic cu nivelul lor de trai. Ameliorarea condiţiilor de viaţă s-a produs abia după 2000, iar decomunizarea adevărată putem spune că a început în 2009. E nevoie să demonstrăm că desprinderea de Rusia este dublată de ridicarea calităţii vieţii. Apoi, abia acum avem o comisie de cercetare a ororilor comunismului, similar procesului din România. Fără dovezi certe, nostalgiile nu pot fi anulate. Trebuie să arătăm că nu a existat un comunism bun şi unul mai puţin bun sau mai rău. Comunismul a fost un regim criminal până în ultimul deceniu.

Ieşirea din blocajul politic este aproape

EVZ: Republica Moldova are ceva de învăţat de la România în privinţa sistemului politic, atât timp cât actuala configurare parlamentară menţine de trei ani blocajul politic, prin faptul că încă nu aţi putut numi un preşedinte?

Igor Caşu: Ne apropiem de un compromis, sunt înclinat să cred că acest moment nu este departe. Prerogativele preşedintelui vor fi reduse drastic şi ne îndreptăm spre modelul german. PD şi PDLM s-au pronunţat deja pentru numirea unui preşedinte care să nu fie membru politic, cu valoare simbolică, fără a putea demite premierul sau dizolva parlamentul. Liderul PL, Mihai Ghimpu trebuie să fie responsabil şi să accepte acest compromis, calculele sale fiind mai degrabă electorale, adresându-se propriilor susţinători. Dar acest blocaj este pe cale să se rezolve.

SR Stanescu (InPolitics): Europa i-a taiat cocoselului creasta

3 Mar
Europa i-a taiat cocoselului creasta

Inainte de a zbura spre Bruxelles, cocoselul era voinic nevoie mare. Cucurigu, cucurigu, avertiza el o lume intreaga ca va incinge o partida pe cinste cu liderii UE. Consilierii cocoselului de la Bucuresti isi frecau mainile. Informand “pe surse” presa aservita asupra strategiei nimicitoare a celui care o tragea cu cucurigu. Si praful s-a ales. Cocosul rosu se intoarce de la Bruxelles cu creasta taiata. Cotcodacind. Santajul cu Serbia nu a tinut. Dimpotriva. Cocoselul de la Bucuresti si-a inghitit santajul. Si, dupa ce a lins, a semnat. Serbia are unda verde in UE. In schimb, pariul cocoselului privind spatiul Schengen a fost, pentru moment, pierdut. Cocoselul va mai zburda in Schengen, daca va zburda, abia incepand din luna septembrie. Romanii vor plati. La greu. Atat pentru Serbia, cat si pentru Schengen.
Strategia Presedintelui Traian Basescu a esuat. El a incercat sa santajeze Uniunea Europeana exercitand in numele statului roman dreptul de veto in ceea ce priveste aderarea Serbiei la UE. Sub pretextul, in buna masura intemeiat, ca sunt discriminate comunitatile romanesti care traiesc in acest stat. Luati pe nepregatite, pentru ca diplomatia de la Bucuresti nu a parcurs etapele necesare pentru a convinge statele UE ca avem o problema reala cu romanii din Serbia, sefii statelor europene au avut un moment de buimaceala, de deruta, de stupoare. Ceea ce l-a incurajat pe seful statului roman sa apese si mai tare pedala de acceleratie. Schengen contra renuntarea la veto, clamau cozile de topor de la Bucuresti. Numai ca s-a intamplat exact asa cum am anticipat in analiza precedenta. UE nu s-a pretat santajului. Cocoselul de la Bucuresti a fost silit sa-si retraga votul negativ. Si pentru a fi invatat minte, rediscutarea admiterii Romaniei in Schengen nu mai are loc cum era preconizat, in luna martie, ci se amana pentru septembrie.
Este o dubla infrangere. Un obiectiv major al politicii Presedintelui Traian Basescu, pentru ca si-a angajat intreaga raspundere, a fost din nou ratat. Pentru a treia oara consecutiv. Atat cetatenii romani, cat si societatile comerciale, ca sa nu mai vorbesc de Justitie, vor inregistra in continuare uriase pierderi. Pe mana Presedintelui. In schimb, am mai “rezolvat” o problema. Serbia, singurul stat vecin cu care nu am avut diferende istorice, ci dimpotriva, o relatie constanta de prietenie, ne va plati, intr-un fel sau altul, pentru afrontul organizat in numele Romaniei de domnul Traian Basescu. Cel legat de aderarea la UE. Pana una alta, probabil ca primii care vor patimi vor fi chiar amaratii de romani din Valea Timocului si din alte regiuni ale Serbiei. Dar, pe termen lung, vor suferi consecintele negative ale strigatului de cucurigu de la Bucuresti ambele popoare.
Boyko Borisov, reprezentantul Bulgariei, ne-a dat o lectie. Pactul fiscal nu-si va produce efectele pentru statul vecin decat incepand din momentul in care acesta intra in zona euro. Spre deosebire de Romania. O lectie de realism, de intelepciune si de demnitate pe care seful statului roman nu a fost capabil sa o invete.
Si fiindca suntem la acest capitol al cucurigului gatuit de la Bucuresti, sa mai consemnam faptul ca, din vina noastra, am primit de 30 de ori mai putini bani de la UE decat cotizatia din momentul aderarii si pana azi. Se duc pe apa sambetei 18,5 miliarde euro.

Crin Antonescu – Emisiunea ”Sinteza zilei” de la Antena 3, 1.03.2012

2 Mar

Mihai Gâdea: Bună seara, doamnelor şi domnilor, bine v-am regăsit la „Sinteza zilei”. În a doua parte a emisiunii, care începe chiar acum, l-am invitat pe preşedintele PNL, domnul Crin Antonescu, copreşedinte al USL. Sunt atât de multe lucruri de discutat despre actualitatea politică şi mă bucur că domnia sa a acceptat invitaţia mea. Îi rog pe colegii mei să ne mai aducă încă un scaun pentru că am doar unul în platou şi să îl invităm în platou pe domnul Crin Antonescu. Bună seara, bine aţi venit!

Crin Antonescu: Bună seara, bine v-am găsit.

Mihai Gâdea: Mă bucur să ne revedem.

Crin Antonescu: Asemenea.

Mihai Gâdea: Subiectele legate de bătălia dintre putere şi opoziţie în aceste zile sunt foarte multe. De la greva parlamentară la invitaţia primului ministru de a vă întâlni, la disputele care au fost în aceste zile în ziarele afiliate puterii în ceea ce vă priveşte. Motiv pentru care vă propun să discutăm toate aceste chestiuni pe rând. Înainte de toate însă, aţi lipsit o perioadă din ţară, aţi avut o serie întreagă de întâlniri. Dacă ne puteţi spune câteva cuvinte despre ce-i vorba.

Crin Antonescu: Cu mare plăcere. Să nu uit însă prin a dori tuturor doamnelor, domnişoarelor care ne fac viaţa frumoasă ca de 1 martie să aibă, de ziua lor, speranţa unei primăveri lungi şi pline.

Mihai Gâdea: Să dea Dumnezeu!

Crin Antonescu: Dacă vorbiţi de ultimele zile, am fost într-adevăr într-o vizită politică în Germania, unde am avut întâlniri cu înalţi responsabili guvernamentali în frunte cu vicecancelarul Germaniei, Philipp Roesler, care este şi preşedintele Partidului Liberal din Germania, partid de guvernământ acolo, împreună cu CDU, CSU şi de asemenea o întâlnire foarte interesantă, cred eu, cu reprezentanţi ai foarte multor români din Germania. Români care de mai mulţi sau mai puţini ani rezidează în Germania, români de foarte bună calitate, preocupaţi de ce se întâmplă în România, preocupaţi de soarta noastră. În două vorbe, şi în discuţiile cu vicecancelarul care este în acelaşi timp şi ministru al Economiei şi Energiei în Germania, şi în discuţiile cu ministrul de stat în Ministerul de Externe, deţinut tot de liberali, am vorbit despre programele noastre, ale USL, despre intenţiile noastre atunci când vom veni la guvernare, despre ceea ce putem face împreună la nivel guvernamental pentru ca o idee pentru mine mai veche, încă din programul de campanie prezidenţială din 2009, pentru USL mai recentă, dar la fel de accentuată, şi anume a dezvoltării prezenţei, identităţii, acţiunii României în UE şi implicit a unui parteneriat mult mai puternic cu Germania, să capete contur. Şi în sensul acesta pot spune că au fost discuţii încurajatoare, chiar dacă trebuie spus încă o dată, e foarte greu pentru cineva să descrie exact şi să facă partenerii occidentali să înţeleagă specificul realităţii din România. Aceşti oameni ştiu că peste tot în Europa, şi nu numai, s-au luat măsuri de austeritate. Şi ei au aflat de la autorităţile româneşti că şi în România s-au luat măsuri de austeritate. Nu ştiu care-i proporţia acestor măsuri, pălesc la propriu când aud că s-au tăiat 25% din salarii, că a crescut TVA în acelaşi timp cu 5%, că au îngheţat pensiile, cum au crescut preţurile, care-i pensia medie, care-i venitul mediu în România. De asemenea, unii ştiu că fenomenul corupţiei în România e un apanaj al fostelor guverne, de pe la începutul anilor 2000 şi că noi am făcut progrese mari în combaterea corupţiei… şi ai o stinghereală atunci când tu ştii adevărul şi trebuie să le spui, alo, domnilor, corupţie ca acum în România n-a fost niciodată, a fost mereu, dar mai mare ca acum n-a fost niciodată, că măsurile de austeritate din România trebuie să poarte nişte ghilimele pentru că de fapt în vreme ce veniturile oamenilor obişnuiţi din mediul bugetar ca şi din mediul privat au scăzut drastic cheltuielile aparatului birocratic şi banii publici deversaţi către clientelă au sporit enorm şi, de asemenea, tot felul de lucruri, de nuanţe, care să-i facă să înţeleagă că nu avem o reformă a statului cu adevărat în România şi că ea abia trebuie făcută. Ceea ce însă cred că e bine, este că deja din ce în ce mai mult în Occident – am văzut asta în Anglia când am fost şi am discutat cu vicepremierul Marii Britanii, am văzut asta în Germania acum, deja şi mediile de informare şi mediile politice în orice caz, estimează din ce în ce mai clar că în toamna acestui an cel târziu în România va fi o schimbare. Cel puţin la nivel guvernamental. Şi asta sigur, facilitează un dialog politic.

Mihai Gâdea: Interesant. Dumneavoastră aţi constatat că oamenii la nivelul celor pe care i-aţi întâlnit nu aveau cunoştinţă despre faptul că în România s-au tăiat salariile cu 25%? Ştiau că s-au luat măsuri, dar nu la nivelul acesta?

Crin Antonescu: Domnule Mihai Gâdea, oamenii în Europa, în Germania mai cu seamă, au preocupări serioase, au tema Greciei despre care erau foarte interesaţi să ştie ce credem, ce crede opinia publică românească, au nişte proiecte. Germania este o ţară mare, este într-o bună măsură liderul UE, inclusiv în propunerile incluzând Tratatul de stabilitate fiscală, pe care le face. Ei sunt foarte interesaţi să vadă ce credem despre asta. Ei însă, spre deosebire de alţii, sunt nişte oameni serioşi, care când vorbesc de austeritate vorbesc despre austeritate, care nu se apucă să afecteze venitul salariatului bugetar obişnuit sau al pensionarului – ceea ce nici nu s-a întâmplat în Germania de altfel – înainte de a reduce mai întâi cheltuielile birocratice, cheltuielile din vârf, cheltuielile ministeriale etc. Este vorba de nişte oameni care în vreme ce strâng cureaua şi cer concetăţenilor lor să strângă cureaua, şi cer celorlalte ţări din Europa să strângă cureaua, nu risipesc cu neruşinare bani publici către clientela lor. Aşa ceva nu se poate concepe. Există o seriozitate, există un înţeles fără dubiu al termenilor şi atunci ca să spun aşa, aceşti oameni sunt uşor de păcălit de o propagandă care a fost extrem de activă şi extrem de credibilă. Aşa încât, dacă din România autorităţile le spun şi e normal ca ei să aibă drept parteneri privilegiaţi începând cu Consiliul European la nivelul şefilor de state şi de guverne, după aia la nivelul dialogului interguvernamental, să aibă parteneri privilegiaţi preşedintele, guvernul, omologii lor… dacă aceşti oameni le spun dom’ne am făcut reformă, ne-am echilibrat bugetar, uite că la noi deficitul este atât nu ca la greci, uite că la noi aceste măsuri s-au luat, s-au adoptat, mergem bine şi ne-am însănătoşit… Dar nimeni nu-şi imaginează de fapt ce se întâmplă în România. Şi încă o dată vă spun, e o poziţie delicată pentru noi, care trebuie să începem să vorbim despre asta, pentru că nu-i uşor să spui despre ţara ta, nu-i adevărat, domnule, e mai coruptă decât oricând, îşi bat joc în continuare de banii publici, îşi bat joc de oameni. Sigur că sub o formă sau alta, diplomatică, dacă vreţi, grijulie pentru a păstra imaginea unei ţări pentru că guvernele trec, ţara rămâne, aceste lucruri trebuie spuse. Este un lucru pe care l-am mai spus şi eu, şi l-a spus cu prilejul călătoriei noastre la Bruxelles, şi Victor Ponta, noi nu ne ducem în aceste întâlniri şi pur şi simplu le povestim acestor oameni cât de rău este guvernul, cât de rău este preşedintele, ce politică se face de fapt în România. Nu le spunem tot adevărul. De ce? Dintr-un motiv simplu. Pentru că atunci când discuţi cu un om politic german, britanic, francez etc., ăla e un om care are o anumită cultură politică şi pentru care dacă un guvern face ce face în România este descalificant pentru ţara şi naţiunea respectivă. Dimpotrivă, noi am încercat şi acum în faţa unor interlocutori precum sunt cei germani, să arăt care sunt calităţile şi şansele României, să arăt cât de mult este capabil să strângă cureaua poporul român, cât de mult oamenii înţeleg că trebuie să găsim soluţii împreună la nivel european, cât de mult oamenii înţeleg că nu putem să gândim îngust, egoist această chestiune, că nu există salvare sau creştere sănătoasă decât în concertul european pentru care noi am optat. Iar toate lucrurile acestea sunt rezultatul câtorva ani de minciuni. Pentru că aceşti oameni care ne conduc au minţit în străinătate la fel de mult cum au minţit în ţară. ei au minţit în legătură cu realităţile din România, au minţit în legătură cu ce fac ei, au minţit din gros în legătură cu opoziţia.

Mihai Gâdea: Au minţit?

Crin Antonescu: Sigur. Opoziţia din România a fost prezentată drept un fel de urmaşă a PCR, o opoziţie socialistă, dar retrogradă, care se opune reformelor, care apără corupţia şi împotriva căreia campionul, preşedintele Traian Băsescu, marele reformator, dă lupte grele. Oamenii aceia nu au suficiente informaţii nici despre programul nostru, nici despre identitatea noastră, nici despre componenţa şi raporturile de forţă din această coaliţie. Şi toate aceste lucruri trebuie spuse. Am început să le spunem, e important să le spunem pentru că atunci când vom veni la guvernare aceşti oameni trebuie deja să ne cunoască, să nu aibă sentimentul atunci manipulaţi de propaganda regimului Traian Băsescu, că în România a avut loc o întoarcere în timp, că în România au interlocutori care sunt purtători ai unor valori ale trecutului etc. Şi este un efort pe care şi noi liberalii, şi partenerii noştri social-democraţi îl facem. Am început să-i culegem şi roadele şi în momentul în care vom veni la guvernare partenerii noştri europeni de care avem atâta nevoie, europeni şi nu numai, vor şti foarte bine ce putem construi împreună. Şi că putem construi foarte mult.

Mihai Gâdea: Domnule Crin Antonescu, discuţiile pe care le-aţi avut cu ei mi se par interesante şi mi se pare interesant faptul că te aştepţi ca oamenii să aibă informaţii limitate şi pentru mine e oarecum o surpriză faptul că nu ştiau nivelul măsurilor de austeritate, situaţia reală din punct de vedere economic şi social, că au o perspectivă mai degrabă oferită doar de guvernanţi şi mai puţin a realităţii generale. Dar vreau să vă întreb altceva. Ne aflăm în faţa unei importante…. a acestei ţări, care aşteaptă să vadă care-i perspectiva acestei lupte dintre putere şi opoziţie, care a ajuns într-un anumit punct. Am văzut bine ce s-a întâmplat, pe fondul ieşirii în stradă şi a protestelor, preşedintele Traian Băsescu a fost nevoit să facă concesii, să facă mutări, să-l aducă înapoi pe Raed Arafat, să îi ceară demisia lui Emil Boc, şi Emil Boc să-şi dea demisia. Mă rog, în primă instanţă l-au demis pe Baconschi, crezând că lucrurile se vor ameliora, să-l aducă pe Mihai Răzvan Ungureanu, iată, să facă această numire la SIE despre care poate vom discuta. Opoziţia face acest gest al grevei parlamentare şi de-aici sigur că întrebarea este încotro merge? Ce-ar putea să vă aducă înapoi în parlament, ce ar putea să vă aducă înapoi în a discuta cu puterea? Pentru că puterea reprezentată de domnul Mihai Răzvan Ungureanu v-a invitat la discuţii, înţeleg, săptămâna viitoare. Ce ar putea ca lucrurile în momentul de faţă să se schimbe? Rămâneţi în această bătălie de tip grevă parlamentară până la alegeri, după alegeri, care ar fi acel motiv care v-ar aduce înapoi în parlament?

Crin Antonescu: Domnule Mihai Gâdea, am vorbit câte ceva despre Germania. Acum o lună cred, vicecancelarul german, omologul meu la nivel de partid, preşedintele FDP, mi s-a adresat, m-a contactat, mi-a spus, ştiu că doriţi să ne întâlnim, doresc şi eu să ne întâlnim. Marţi, 28 februarie, ora 15, vă convine? Vă propun în funcţie de agenda mea această oră, vă rog să-mi trimiteţi răspunsul dacă în funcţie de agenda dumneavoastră e convenabil, dacă nu, căutăm altă posibilitate. Am zis, da, marţi la ora 15 ne întâlnim la Berlin. Şi ne-am întâlnit la 15. Lucrurile aşa se fac. Nu vine premierul şi spune cred că săptămâna viitoare am să-i chem la dialog pe cei din opoziţie. Când premierul va spune doresc dialog cu opoziţia în ziua de, în locul de, pe tema cutare, opoziţia sau cel puţin în ce mă priveşte vom spune, da, participăm sau nu. În sensul acesta n-am la ce să dau răspuns acum spunând o dată că orice dialog este binevenit, cu condiţia să fie real. Am spus şi azi…

Mihai Gâdea: Deci la această oră, ca să înţeleg exact, dumneavoastră nu aţi primit o invitaţie oficială din partea primului ministru?

Crin Antonescu: Categoric nu. Primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu a exprimat, nici nu ştiu în ce context, eu am văzut asta în presă, intenţia ca undeva săptămâna viitoare să iniţieze un asemenea demers. E foarte bine, în principiu îi vom da curs, dar nu pot spune acum, de vreme ce nu am o asemenea invitaţie şi n-am datele ei precise. Pot să spun doar următorul lucru. Da, suntem deschişi unui dialog cu condiţia ca el să fie serios şi trebuie să remarc, am făcut-o şi azi, o fac şi la emisiunea dumneavoastră, că este trist că un prim-ministru nou de care unii leagă speranţe, şi foarte bine că leagă speranţe, învestit cu un parlament în care opoziţia este în grevă, trecând prin audieri practic ilegal, învestit cu jumătate de parlament goală fizic, n-a avut prima problemă pe care s-o discute, asta. Sunt un prim-ministru în ţara asta, sunt un prim-ministru democrat, recunosc rolul parlamentului, sunt sub mandatul şi sub controlul parlamentului, pentru că parlamentul m-a învestit, nu Traian Băsescu, nu alţii, parlamentul României. Am o problemă aici. Cu atât mai mult cu cât nu o generase el personal. Avea toată lejeritatea să facă din această problemă prima problemă a mandatului său. Au trecut trei săptămâni până când totuşi premierul spune săptămâna viitoare s-ar putea să discutăm. Cu toate astea, când vom avea o invitaţie concretă dăm un răspuns concret.

Mihai Gâdea: Sunt trei săptămâni de când Mihai Răzvan Ungureanu este prim-ministru şi avem un nou guvern. Despre noii membri ai guvernului ştim lucruri destul de puţine, au fost foarte prudenţi în apariţiile publice, într-atât de prudenţi unii, încât n-au apărut deloc. Dar activitatea domnului Mihai Răzvan Ungureanu după trei săptămâni sigur că nu poate fi evaluată într-un mod exhaustiv sau concludent, dar putem începe să înţelegem ceva despre activitatea lui Mihai Răzvan Ungureanu şi demersurile sale. Cum evaluaţi dumneavoastră activitatea noului guvern, a domnului Mihai Răzvan Ungureanu şi dacă credeţi că este drumul pe care ar trebui să meargă noul guvern sau dacă nu este, ce vă nemulţumeşte?

Crin Antonescu: Sigur că după doar trei săptămâni nu doresc nici eu să abuzez de facultăţile critice. Sunt însă lucruri semnificative care mă fac să cred că nu m-am înşelat atunci când nu m-am numărat printre cei care au sperat foarte mult. Primul este cel pe care l-am spus, raportul cu parlamentul. Al doilea este acela că, astăzi, la Consiliul European pentru semnarea, mâine, a Tratatului de stabilitate fiscală, primul ministru nu-i prezent. Şi e din nou prezent, deşi acesta e un acord guvernamental, e din nou prezent preşedintele Traian Băsescu. Sunt două lucruri semnificative care ne arată un lucru esenţial. Şi anume că Mihai Răzvan Ungureanu, deşi formal independent, nu are de gând sau nu poate să schimbe ceva din modul în care partidul principal de guvernare, adică PD-L, a făcut până acum politică în România. Cu alte cuvinte, că avem aceeaşi forţă politică, aceiaşi actori, aceeaşi mentalitate, aceeaşi filosofie dacă vreţi… cu un personaj nou şi nesemnificativ din acest punct de vedere, aşezat în faţă. Atât aş putea să spun deocamdată. Sunt două lucruri grele şi nu mai vorbesc de alte chestiuni de detaliu. E de văzut unul din lucrurile spectaculoase făcute de premierul Mihai Răzvan Ungureanu care a spus vreau în 60 de zile 2 miliarde… a zis asta ANAF-ului. Să fie scoşi din evaziune fiscală. Am spus că e o intenţie foarte bună, să dea Dumnezeu să reuşească. Dacă ea va reuşi, va fi categoric un succes al primului ministru pe care eu îl voi saluta. Şi atunci sper că va urma şi consecinţa, şi anume că primul ministru îi va întreba pe cei care vor aduce, dacă vor aduce, cele două miliarde de ce până acum nu aţi scos aceşti bani, de ce până acum nu aţi combătut evaziunea fiscală, de vreme ce, iată, se poate? Cam asta despre guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Gâdea: Despre guvernul Mihai Răzvan Ungureanu spuneţi cam atât. Despre Traian Băsescu ce spuneţi? Pentru că domnia sa, în mod evident, din motive ce pot fi intuite, are o abordare publică diferită. Dacă ne aducem aminte bine, înaintea protestelor din stradă, timp de o săptămână a ieşit în fiecare zi, uneori nu erau doar ieşirile de la Cotroceni în sensul de conferinţe de presă sau declaraţii de presă de câte o oră. Spre exemplu, în momentul în care opoziţia era la Bruxelles, domnia sa a organizat o astfel de declaraţie de presă foarte lungă… deci ieşea zilnic, spunea în fiecare zi, mai intra pe telefoane, îl mai găsea pe Arafat să-i spună câteva… Domnia sa s-a retras destul de mult, nu mai participă nici măcar la rapoartele ministerelor, participă doar domnul Mihai Răzvan Ungureanu şi din când în când mai vedem câte o mişcare evidentă a domniei sale, cum ar fi numirea în funcţia de şef al spionilor din România a domnului Teodor Meleşcanu, liberal cu state vechi. Mă rog, nu foarte vechi, dar oricum.

Crin Antonescu: Relativ vechi. Radu Câmpeanu a împlinit 90 de ani acum câteva zile, deci nu putem spune noi că sunt foarte vechi. Relativ vechi.

Mihai Gâdea: Mulţi înainte! Aţi avut nişte declaraţii cu privire la această chestiune, a mai trecut, nu mai e atât de cald subiectul… Mulţi au zis vai ce mişcare a domnului Traian Băsescu, de fapt e o mişcare în sensul de a încerca să rupă din PNL, având un interlocutor în zona puterii, aşa cum este domnul Teodor Meleşcanu, şi se făceau tot felul de comentarii. Cum vedeţi dumneavoastră acum la o oarecare distanţă de momentul acela?

Crin Antonescu: Aţi deschis mai multe subiecte. Eu nu aş vorbi deocamdată nici despre Traian Băsescu, nici despre Teodor Meleşcanu. Dar apropo de ce ziceau unii. Una din marile probleme cred, ale dezbaterii publice din România în această din urmă vreme, este faptul că nişte jurnalişti s-au transformat cu totul în propagandişti. Deosebirea dintre presă şi propagandă dumneavoastră o ştiţi bine. S-o reamintim pentru oameni. Presa, care poate să fie chiar părtinitoare, care poate avea simpatii sau antipatii politice, care poate susţine declarat un partid politic, un candidat sau un personaj politic, are anumite reguli. Şi prima dintre ele este că porneşte de la realitate. Două jurnale, două posturi TV, funcţie de simpatiile lor politice, în funcţie de subiectivismul profesional… meseria de gazetar este, deşi operează cu date, cu fapte, este prin excelenţă subiectivă. Comentariul jurnalistic, modul cum pui lumina pe o realitate. Dar te raportezi la realitate. S-a întâmplat cutare lucru, postul dumneavoastră spune că-i bine, alt post spune că-i rău. Dar vorbeşte despre acelaşi lucru real. Propaganda nu are treabă cu realitatea. Exemplu. În România oameni suferă din cauza bolii, boală cumplită, suferinţe cumplite şi din cauza faptului că cine ar fi obligat, cine este plătit de aceşti oameni şi de noi toţi să le ofere un ajutor, medicamente, nu o face. Asta este realitatea. Un moderator vorbeşte urât cu un invitat al lui. Acum, în momentul în care nu discuţi despre suferinţele a mii de oameni, nu discuţi despre absenţa medicamentelor, nu discuţi despre responsabilitatea instituţiei publice care a făcut sau n-a făcut, a făcut bine sau nu în această privinţă, ci discuţi despre faptul că moderatorul monstruos a vorbit urât zile întregi, asta este propagandă. În momentul în care România pierde 3 miliarde euro fonduri europene din vina directă a guvernului, în momentul în care e un haos în întreaga ţară cu situaţia din învăţământ, clasa zero, în momentul în care în sănătate atâtea alte lucruri se întâmplă, există posturi TV şi ziare care n-au nicio treabă cu asta, ci au o treabă cu ce? Cu Crin Antonescu, dacă a intervenit sau nu şi a răspuns la o întrebare în emisiunea lui Capatos sau dacă Crin Antonescu a primit sau nu o lovitură îngrozitoare prin numirea lui Teodor Meleşcanu la SIE. Asta-i propaganda. N-are treabă cu realitatea, propaganda primeşte bani şi ordine pentru a vorbi despre altceva decât este real. Cei care suntem puţin mai în vârstă…

Mihai Gâdea: Chestiunea cu casa, dumneavoastră aţi băga-o tot la propagandă?

Crin Antonescu: Sigur că-i tot la propagandă. Şi discutăm şi despre asta. Că-i chiar comică. Revenind la chestiunea asta, discuţia despre ce mişcare, ce nemişcare a făcut Traian Băsescu, e iar în registrul propagandistic. Problema pentru tine ca jurnalist cred eu, este următoarea. Să vezi dacă numirea lui Teodor Meleşcanu la SIE este o numire bună pentru buna funcţionare a acelei instituţii şi poţi avea un răspuns sau altul aici, problema ta ca jurnalist este să vezi dacă-i întreg la minte un preşedinte care după ce-a spus public despre Teodor Meleşcanu lucrul cutare, cutare, cutare îl numeşte în fruntea unui serviciu de informaţii. Asta-i realitatea. Nu dacă treaba asta l-a enervat, l-a afectat pe Crin Antonescu. Pentru că nu contează pentru milioane de oameni din România care n-au medicamente, care nu ştiu în ce clasă îşi înscriu copilul, care au atâtea probleme, dacă Crin Antonescu e nervos sau nu din cauză că Teodor Meleşcanu a fost numit la SIE. Crin Antonescu nu-i nervos, Crin Antonescu e dezamăgit, Crin Antonescu a spus şi la cald şi la rece un lucru clar pentru că-i de datoria lui să-l spună ca să ştie toată lumea, PNL n-are niciun fel de treabă. Domnul Teodor Meleşcanu şi-a găsit o slujbă bună şi pentru acea slujbă a părăsit PNL. Suntem într-o ţară liberă şi fiecare poate face astfel de gesturi, nu sunt ilegale. Poate sunt imorale, neonorabile, asta-i altă chestiune.

Mihai Gâdea: Hai să vorbim un pic despre chestiunea casei.

Crin Antonescu: Casei mele.

Mihai Gâdea: V-aţi cumpărat un apartament înţeleg…

Crin Antonescu: Da, domnule Mihai Gâdea. În presa românească din aceste zile există nişte posturi TV şi nişte jurnale, „România liberă”, „Adevărul”, ca linie… cu precizarea că în „Adevărul”, spre exemplu, poţi citi încă oameni oneşti. Un Florin Iaru, un Radu Călin Cristea, un Liviu Antonesei, sunt oameni pentru care am tot respectul, chiar dacă n-am mereu aceeaşi părere. Dar sunt ziare, culminând cu „Evenimentul Zilei”, care n-au nicio treabă cu realitatea. Până la casă aflu venind azi în România că în acest drum în Germania, făcut alaltăieri, în care eu am fost însoţit de către consilierul meu, Dan Mihalache, noi am făcut următoarele fapte: am întârziat nu ştiu câtă vreme avionul care mergea… că am mers cu escală prin Viena, de la Viena la Berlin. Eram însoţiţi de foarte mulţi băieţi cu ochi albaştri, zic ei. Singurul cu ochi albaştri la propriu dintre noi doi eram eu şi la figurat nu ne-au însoţit niciodată băieţi cu ochi albaştri decât dacă i-au trimis ei şi nu ştiam noi. Dar oricum, că ăia au ocupat aeroportul, că au tras avionul, că nu l-au lăsat să plece… nu-ţi vine să crezi. Sunt lucruri verificabile. Dacă avionul a întârziat, dacă cineva a tulburat cu ceva călătoria oamenilor… Am călătorit într-un statut cu totul civil. Ca nişte oameni normali.

Mihai Gâdea: Ăsta-i deraiaj clar. Vă deranjează treaba asta?

Crin Antonescu: Pe mine nu mă mai enervează aceste lucruri. Pe mine mă afectează aceste lucruri. Fără îndoială că una din direcţiile atacului la care eu sunt supus zi de zi, deja se pot scoate volume, un volumaş Tismăneanu, un volumaş Pleşu, Mihăieş, Marian… nu le mai dau numele… Pot scoate CD-uri cu emisiunile lor, colecţia Turcescu despre fărădelegile lui Crin Antonescu… se pot face bani frumoşi. Tot de către ei. Le-am transmis şi lor şi le mai transmit o dată, nu băieţi, nu reuşiţi aşa. Nu reuşiţi aşa. Nu cedez. Dar e un lucru care mă deranjează foarte tare. Dom’ne, de exemplu… hai să vă dau situaţia asta, cu casa. Deci eu cu soţia mea îmi cumpăr un apartament. Dom’ne, opinia publică are dreptul să ştie despre mine, care sunt demnitar, cât costă casa, ce suprafaţă are, de unde am eu banii, cum am plătit-o. De acord. Sunt întrebări la care pot să răspund oricând, la care am răspuns şi e foarte simplu. Dar spuneţi-mi şi mie, vecinii, pentru că eu am acest apartament achiziţionat într-un imobil care are nu ştiu, 30 de apartamente. Vecinii mei cu ce sunt de vină să intre şi să iasă într-un imobil în care sunt proprietari asediaţi de camere de luat vederi, hăituiţi pe-acolo să spună ce ştiu despre vecinul de la etajul cutare, filmaţi prin garaj… care deja e proprietate privată, e ca bucătăria omului. De după maşini, dom’ne care-i maşina, nu a lui Crin Antonescu, ci a nevestei. Că eu n-am maşină. Totuşi, aceste lucruri mă deranjează pentru că trăiesc între oameni. Oamenii ăia n-au nicio vină. Şi mai departe, când citesc în „Evenimentul Zilei” sau în posturi TV care găsesc de datoria lor să transmită telespectatorilor ce spune „Evenimentul Zilei”. Aşa, fără nicio altă părere. Că eu am o casă de milioane de euro… O spun limpede, sunt mulţumit cu cea pe care o am, e o casă bună, un apartament cu patru camere, frumos, mulţumesc lui Dumnezeu. Nu am de milioane de euro. Nu mi-ar părea rău să am de milioane de euro. Dar nu am. Atâta am. Că am case de milioane… că am minţit, că nu am trecut-o în declaraţia de avere… Păi declaraţia de avere nu se completează în fiecare zi. Se completează la nişte date anuale, 15 iunie este data până la care se completează această declaraţie şi, evident, atunci când îmi voi reînnoi declaraţia de avere şi eu şi soţia mea acolo o să apară un apartament şi o să dispară nişte bani. Adică economiile cu care, adăugând un împrumut făcut la bancă, cu toate datele până la ultimul cent… au însemnat cumpărarea acestui apartament. Tapajul… azi glumeam şi-i spuneam răspunzând unui ziarist care mă întreba… am spus eu nu cred că-i ştire. Faptul că eu am cumpărat un apartament nu-i ştire. Dacă aveam un elefant în apartament era o ştire, dacă apartamentul era în Mihăileanu şi nu l-am cumpărat şi mi l-am tras pe gratis aşa, eu printr-o semnătură, era o ştire. Dacă dădeam proprietarul afară din casă şi intram eu era o ştire. Bine, asta-i propagandă. Şi asta-i propagandă bazată pe minciună, pe insultă, pe calomnie, dusă la nivelul de sistem. Asta s-a întâmplat. Astea sunt vechile reguli ale diversiunii şi ale calomniei făcute de oameni noi, uneori nu chiar aşa noi şi cu care eu unul m-am obişnuit să mă lupt. Nu-i uşor. Mă întrebaţi dacă mă enervează? Nu, mult mai mult decât mă enervează. Numai că e o bătălie în care nu avem voie să cedăm. Eu în orice caz până la capătul ei nu cedez. Şi asta trebuie s-o ştie toţi aceşti oameni care lucrează la unitatea de propagandă.

Mihai Gâdea: Ce v-ar întoarce în parlament?

Crin Antonescu: Am spus clar, nu-i niciun secret. Am vorbit de patru condiţii elementare. Unu, demisia sau înlocuirea Robertei Anastase din fruntea Camerei. E un lucru pe care PD poate să-l facă foarte simplu. Doi. Rediscutarea statutului grupurilor parlamentare UNPR pentru că aceşti oameni n-au intrat prin vot ca orice partid, în parlament. E simplu. Un angajament măcar de principiu al premierului şi al majorităţii parlamentare că nu vor mai recurge la angajări de răspundere şi la ordonanţe de urgenţă decât în situaţii cu totul excepţionale. Şi cred că aceste condiţii sunt unele nici absurde, nici mofturoase. Pentru că noi trebuie să vrem prin aceste… nu vrem s-o lăsăm pe Anastase să nu mai stea pe un scaun foarte sus, vrem să evităm un moment de jenă, vrem să dăm un semnal împreună cu puterea că cine greşeşte plăteşte, că nu pot fi în politică (…) Nicolae Iorga în ţara asta. Nicolae Iorga a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Tu când te duci acolo, indiferent cum te cheamă, trebuie să te gândeşti la asta. Iorga nu şmenărea voturi. Mi-e şi jenă să vorbesc despre asta. Ce să vă mai spun? Sunt nişte chestiuni elementare. De fapt noi îi cerem premierului să spună nimic altceva decât dom’ne eu voi respecta spiritul constituţiei. Legile se fac în parlament, guvernul angajează răspunderea numai în situaţii excepţionale, nu de regulă cum a făcut. Ce-i cerem în fond primului ministru şi de ce Mihai Răzvan Ungureanu sau partidul său, pentru că în fond domnul Mihai Răzvan Ungureanu este primul ministru al PD, deşi n-are carnet de pedist… ce-i aşa de greu în chestiunea asta? Se vorbeşte despre radicalism şi despre moderaţie, dar poate că despre asta după pauză.

Mihai Gâdea: După pauză. Publicitate. Urmăriţi „Sinteza zilei”, dragi prieteni. Înainte de toate aş vrea să fac câteva precizări. Astăzi era aşteptată o decizie a CNA cu privire la emisiunea în care eu l-am jignit pe domnul Duţă de la CNAS. Şi sigur, e o discuţie mai veche pe care o ştiţi. Am prezentat serile trecute un punct de vedere exhaustiv cu privire la componenţa CNA, persoanele care au fost numite acolo şi azi nu s-a luat o decizie. Nu ştiu exact de ce, pentru că, pe lângă cei 4 membri care reprezintă puterea în CNA şi care azi a organizat o conferinţă de presă, astăzi au mai ajuns în CNA cei despre care vă vorbeam zilele trecute, votaţi de către parlamentul acesta. Este vorba de fostul şef de cabinet al doamnei Udrea, din partea PD-L, şi reprezentantul UDMR. În momentul de faţă sunt 6 voturi necesare pentru o astfel de decizie. Decizia respectivă nu s-a luat, probabil că există anumite calcule şi în urma lucrurilor care poate au fost spuse şi în această emisiune, în urma semnalelor care au existat a fost o ezitare în a întrerupe emisia postului nostru TV, aşa cum a cerut acum câteva zile fostul vicepreşedinte al PD, domnul Onisei. Şi aşa cum spuneam au făcut o conferinţă de presă. Acolo s-au spus mai multe lucruri şi n-am să fac referire la ele. Am consultat corpul nostru de avocaţi cu privire însă la o declaraţie foarte gravă pe care a făcut-o doamna Narcisa Iorga, propusă în CNA de către preşedintele Traian Băsescu, fost şef de imagine, de presă, a PD. Domnia sa a făcut o referire că postul nostru TV ar fi ameninţat-o cu moartea şi ar fi şantajat-o. Declaraţii foarte grave, iar în urma acestor declaraţii cum vă spuneam am consultat corpul nostru de jurişti pentru a rezolva problema. Lucrurile nu pot fi lăsate aşa şi domnia sa va trebui să răspundă pentru afirmaţiile pe care le-a făcut şi pe care nu le-a susţinut. Vă amintiţi probabil că am prezentat în această emisiune, domnia sa a făcut o plângere penală în ceea ce ne priveşte în urmă cu ceva vreme şi chiar şi aceste autorităţi ale statului nu au dat începerea urmăririi penale pentru că în mod evident nu exista niciun motiv în sensul acesta. Dar domnia sa continuă să spună aceste lucruri, motiv pentru care sigur că există atâta vreme cât mai sperăm că este democraţie în ţară, există mijloace legale prin care ne putem apăra şi ca indivizi, dar şi ca entitate de media, ca şi companie. Este incredibil ca cineva dintr-un astfel de for să spună astfel de neadevăruri. Pe de altă parte, l-am urmărit pe maestrul Dan Grigore, un pianist pe care l-am admirat mereu, încă din copilărie priveam la Dan Grigore cu admiraţie. Domnia sa astăzi ne-a povestit cum a încercat să fie jurnalist la începutul anilor ’90 şi din păcate n-a reuşit pentru că n-a fost primit în corpul jurnaliştilor. Şi sigur, motivaţia pentru care domnia sa era atât de pornit astăzi a fost o frază care m-a şi amuzat… spunea că postul nostru este inadmisibil, că sprijină opoziţia democratică din România. Greu de înţeles de ce Dan Grigore înţelege să aibă o prestaţie publică într-o astfel de funcţie. Sigur că fiecare dintre cei care participă la astfel de conferinţe de presă pentru declaraţiile pe care le fac în mod corect trebuie să şi răspundă în condiţiile în care ele sunt derapaje. Astăzi n-a fost o conferinţă de presă a CNA, cu toate că aceasta a fost în sediul CNA, a fost în sala principală de şedinţe a CNA. Acolo au fost doar reprezentanţii puterii. Doamna Iorga numită de Traian Băsescu, domnul Gelu Trandafir numit de Traian Băsescu, domn Onisei fost vicepreşedinte PD şi important demnitar, şi domnul Dan Grigore numit de guvern în perioada în care PD şi PNL erau împreună. Deci au fost nişte declaraţii ale reprezentanţilor lui Traian Băsescu şi ai puteri în CNA. De-aici încolo pentru că nu credem că trebuie să implicăm publicul, pe dumneavoastră, într-o astfel de bătălie, corpul nostru de jurişti va face ce trebuie atât din punctul de vedere al instituţiei cât şi atunci când este vorba de persoane care fac parte din această instituţie şi care se abat clar de la lege. De-aici înainte sigur că probabil vom vedea noi reacţii, noi atacuri dinspre organismele statului aşa cum e CNA împotriva noastră. Le veţi vedea şi dumneavoastră, le vom urmări împreună şi vom face tot ceea ce putem, nu pentru a ne proteja pe noi, pentru că aici nu-i vorba doar de fiecare dintre noi, ci e vorba de ceea ce credem că trebuie să facă un post TV, o entitate media, într-o societate democratică. Dacă instituţii ale statului pot să derapeze de la principiile democratice şi de la lege vom face tot ceea ce putem pentru a lupta împotriva acestor derapaje mai ales dacă ele îngrădesc libertatea de exprimare, dacă lovesc în interesele publicului. Pentru că de multe ori se acţionează din punct de vedere politic şi puterea are această putere în momentul de faţă în CNA. Domnule Crin Antonescu, în momentul de faţă avem înainte alegeri parlamentare în toamnă…

Crin Antonescu: Aşa speraţi dumneavoastră…

Mihai Gâdea: …şi alegeri locale. Sunt încă întrebări cu privire la stabilitatea USL, cu privire la faptul că în momentul în care sunt alegeri şi trebuie numiţi candidaţi comuni ar putea să apară neînţelegeri cum neînţelegeri au apărut în presă că ar fi fost la numirea la Buzău sau în alte locuri din ţară. Este în momentul de faţă o tensiune în USL cu privire la această chestiune?

Crin Antonescu: O construcţie de felul USL, am spus-o de când am format-o, n-are cum să nu treacă prin momente dificile atunci când aşează împreună două armate care înseamnă aproape 50.000 de candidaţi. Mulţi din ei sau poate toţi comuni. E o muncă enormă. Sigur că există tensiuni, putem să scriem o carte despre gama tipurilor de tensiuni dintr-o astfel de alianţă. Dar ceea ce trebuie să ştie cei care văd în noi o alternativă şi ceea ce trebuie să ştie cei care încearcă din toate puterile să ne dezbine, este că toate aceste tensiuni sunt nimic pe lângă unitatea noastră de voinţă şi de acţiune, de a termina politic cu cei care ne conduc astăzi. Da, sunt şi vor mai fi tensiuni, dificultăţi, neînţelegeri în a găsi formule comune în atâtea locuri. La Buzău şi unde mai vreţi dumneavoastră. Da, este adevărat. Dar e la fel de adevărat că vom trece peste toate aceste lucruri, pentru a-i nimici din punct de vedere politic pe aceşti oameni care ne conduc astăzi şi care sunt duşmanii noştri politici. Nu adversarii noştri. Tot aud povestea asta ipocrită, nu suntem duşmani suntem adversari. Nu domnule. Eu sunt un om radical, nu sunt extremist. Vreau această diferenţă. Radical este un om care crede maximal în valorile lui, în lucrurile lui, care spune adevărul aşa cum îl vede el până la capăt şi care face lucrurile aşa cum le spune. Extremist este ăla care pune bombe, e ăla care îndeamnă la violenţă, e ăla care nu respectă regulile jocului democratic. Nu am făcut niciodată asta, nu o va face niciunul dintre noi. Dar pentru noi aceşti oameni nu sunt adversari politici, ci duşmani. De ce. Pentru că hai să luăm un exemplu simplu. Adversarul meu politic, dacă eu susţin că trebuie să avem impozite mici şi dumneavoastră susţineţi că trebuie să avem impozite mari, atunci suntem adversari politici şi ne întâlnim aici şi eu spun de ce sunt bune impozitele mici, dumneavoastră de ce sunt bune alea mari şi spunem… dom’ne dacă ajunge ţara pe mâna lui Mihai Gâdea e rău, că impozitele mari ne nenorocesc. Şi dumneavoastră la fel… suntem adversari. Nu ne dăm în cap, respectăm regulile jocului. În momentul în care dumneavoastră guvernaţi şi furaţi banii cetăţenilor nu mai sunteţi adversarul meu sunteţi duşmanul meu. Pentru mine comuniştii n-au fost nişte adversari politici. Au fost duşmani. Pentru că mi-au luat libertatea, mi-au mâncat 30 de ani din viaţă, pe alţii i-au omorât în puşcării, altor ale-au luat proprietatea. Ăla nu-i adversar politic, să stăm la simpozioane. Ăla-i duşman. Ceea ce fac Traian Băsescu şi ai lui în ţară pentru noi îi califică drept duşmani. Cu mijloace democratice, atenţie, fără nicio urmă de extremism, dar ne vom lupta cu ei aşa cum te lupţi cu un duşman. Care ţi-a intrat în casă, care te jefuieşte, care-ţi dă în cap şi te umileşte. Ce faci, faci simpozioane cu el? O dai mai moderat? Mă ai intrat în casă, n-ai vrea să rămâi numai într-o cameră? Mă, mi-ai dat în cap, nu m-ai omorât, nu ai vrea s-o laşi aşa, să nu mă omori şi să rămânem prieteni? Nu, dom’ne, îl dai afară, chemi poliţia. Foarte simplu spus, asta-i chestiunea. Avem multe probleme să organizăm o asemenea armată de asemenea anvergură, suntem mereu în progres, ei de asta turbează, pentru faptul că nu reuşesc să rupă USL ceea ce ar fi singura lor şansă. Nu vor reuşi, ne vom bate cu ei aşa cum te baţi cu un duşman şi din punct de vedere politic îi vom nimici. Vom elibera această ţară de ei.

Mihai Gâdea: Interesant ce spuneţi. Pe mine mă amuză într-un fel faptul că oameni care-l susţin, din aparatul de propagandă, pe actualul preşedinte care a dat dovadă nu de radicalism, ci de excese grave de multe ori, şi pe vremea când era în opoziţie… ne aducem aminte ce spunea despre Adrian Năstase, lucruri care nu pot fi reproduse, ne aducem aminte ce spunea despre domnul Teodor Meleşcanu, lucruri care cu dificultate pot fi reproduse.

Crin Antonescu: Dar când spunea acele lucruri pe care nu le putem reproduce, despre Adrian Năstase, de-alde doamna Pora chicoteau mulţumite. Şi toţi aceşti domni şi doamne vin azi şi spun că Crin Antonescu este extremist, că-i nefrecventabil. Păi de ce sunt nefrecventabil? Pentru că spun nişte lucruri pe care le ştiu toţi românii?

Mihai Gâdea: Pe mine mă interesează tot mai puţin, spre deloc, ce spun aceşti oameni, în condiţiile în care dacă ne aducem aminte între cele două tururi de scrutin, Traian Băsescu spunea, de exemplu, de la cei de la soft, despre cei de la BEC, sunt infractori, trebuie arestaţi şi clama faptul că alegerile sunt fraudate. Dar nu lăsând întrebări sau spunând că lucrurile sunt grave… Nu. Erau infractori, trebuiau arestaţi etc., fără să ofere nicio dovadă. Iar după ce-a devenit preşedinte nu s-a mai întâmplat nimic cu privire la acele lucruri. Atunci nu era radicalism, atunci nu erau excese în limbaj sau derapaje?

Crin Antonescu: Poate nu vă mai interesează ce spun aceşti oameni. Nici pe mine. Dar ceva a început să mă intereseze. Din ce bani sunt plătiţi. Pentru că direct sau nu, sunt plătiţi din bani publici. Dacă dumneavoastră la acest post privat care numai de guvernul ăsta nu-i susţinut, e un post care trăieşte în piaţă, plăteşte taxe, scoate bani şi trăieşte din asta…

Mihai Gâdea: Şi plăteşte multe taxe.

Crin Antonescu: Pe banii dumneavoastră, respectând legea, doriţi să mă înjuraţi de dimineaţă până seara… nu-mi convine, dar ca să zic aşa, dacă respectaţi legea, n-am ce să vă fac. Dar în momentul în care nişte bani publici ţin pe faţă TVR, nişte bani care s-ar putea indirect să vină din favorul puterii sau chiar indirect din bugetul de stat, ca să-mi întreţină mie într-o ţară în care sunt oameni care mor de foame nişte clănţăi cu mulţi bani ca asta să facă de dimineaţă până seara… mă interesează. Adică eu spun că aşa-i corect. Domnule Turcescu înjură-mă, dar pe banii dumitale nu pe-ai mei. Domnule Mircea Marian, înjură-mă de dimineaţă până seara. Mihăieş, înjură-mă cât vrei, e dreptul tău. Dar nu pe banii mei.

Mihai Gâdea: Domnul Mihăieş este plătit direct de la bugetul de stat. Este vicepreşedintele domnului Patapievici la ICR.

Crin Antonescu: Mai e ceva. Aceste lucruri vor trebui odată discutate, dar nu moderat aşa, frumos, discutate clar. Vine cineva ca Valeriu Stoica, om foarte înţelept, şi spune aşa, Crin Antonescu şi mă rog, cei ca el, sunt desprinşi de realitate. Ia să vedem care-i realitatea? Realitatea este că, în România, Consiliul Concurenţei este condus de un domnişor care a purtat ani de zile o mapă pe lângă Stoica, da? Şi ce să vezi, întâmplări. Consiliul Concurenţei pac, o amendă la compania X. Consiliul Concurenţei când dă amenzi, dă amenzi de 100 milioane, 200 milioane euro. Amenzi frumoase. Nu dau nume de companii. Amendă, proces, apără compania Stoica şi asociaţii. Cade amenda de la 200 la 5 milioane. Mai trece puţin timp, pac, mai ia o mare companie 150 milioane amendă… Ce să vezi? Stoica şi asociaţii. Se iartă amenda. Păi cred şi eu că asta-i o realitate în care domnul Stoica trăieşte şi în care eu şi alţii ca mine, extremişti, frustraţi, nefrecventabili, nu trăim. Dar eu cred că la un moment dat punem realităţile astea cap la cap, poate facem un control fiscal pe la Europa de unde dai şi unde crapă şi o dată şi-o dată trebuie să vedem că şi în presă poţi să faci campanie, să susţii, să nu susţii, dar nu pe bani publici. Ţara asta nu poate accepta, oamenii nu pot accepta ca într-o ţară în care tai salariile tuturor, în care îngheţi pensiile, în care ridici TVA, în care omori firme mici şi mijlocii, oameni care n-au să-şi plătească telefoanele, patroni, nu mai vorbesc de salariaţi, tu dai căruţe de bani unor reşapaţi ca să vină de dimineaţă până seara să înjure opoziţia? Unde mai există în lumea civilizată jurnale şi posturi TV care să nu aibă alt obiect decât să înjure opoziţia?

Mihai Gâdea: Nu există.

Crin Antonescu: Dom’ne, presa are în fişa ei, pentru că reprezintă opinia publică, exerciţiul critic asupra puterii. Poate s-o laude. Dar după ce-şi face exerciţiul critic. Uite, au dat cutare lege. Domnul Berca a deszăpezit bine. Noi credem că-i bine. Dar ca să vorbeşti numai de opoziţie nu se poate. Eu nu spun că opoziţia nu poate fi criticată. Antena 3 a criticat de multe ori opoziţia. Îşi exercită facultăţile critice şi asupra opoziţiei. Dar nu se poate să vorbeşti numai de opoziţie. De ce fac asta aceşti oameni, de ce face asta cineva ca domnul Cristoiu, monument al jurnalisticii româneşti? Pentru că nu ştie regulile? Nu. Ci pentru că şi-a schimbat meseria. Este plătit şi problema mea este din ce bani sunt plătiţi aceşti oameni. Cam asta-i o mostră de radicalism şi e adevărat că în privinţa asta, cu mine nu se poate discuta.

Mihai Gâdea: Mda!

Crin Antonescu: Dar eu cred în ceea ce spun şi voi face dacă voi ajunge vreodată la putere ceea ce spun acum.

Mihai Gâdea: Sper din toată inima să ajungeţi la putere pentru că şi pe mine mă interesează din ce bani sunt plătiţi oamenii ăştia. Mă interesează de ce instituţiile statului, unii oameni care au lucrat direct, care au fost oameni de partid, astăzi pe ce criterii fostul şef de cabinet al lui Udrea poate să fie unul din reprezentanţii CNA care să ia decizii despre ce se întâmplă într-un post TV? Pe ce criterii fostul vicepreşedinte al PD poate să ia decizii cu privire la o astfel de activitate? Pe ce criterii profesionale oameni care s-au ocupat de imaginea PD în campanie pot să ia astfel de decizii? Şi mai e un lucru care mă stupefiază pe mine. Oamenii aceştia vor să pună un post TV la zid, vor să mă pună pe mine la zid pentru faptul că m-aş fi enervat şi aş fi spus un lucru pe care l-am spus şi sigur, pe care l-am regretat. Aştept acel moment pentru că din acel moment putem să deschidem o discuţie serioasă. Toţi aceşti oameni care-l slujesc pe preşedintele Traian Băsescu, indiferent că sunt din aparatul de propagandă sau din instituţiile statului, oamenii aceştia în toate împrejurările în care Traian Băsescu nu se enerva să spună un cuvânt urât, este pe YouTube un moment de la alegeri când preşedintele Traian Băsescu era pe mai multe posturi TV în direct, alături de Petre Roman, iar domnia sa spune un cuvânt care nu se poate pronunţa niciodată sub niciun pretext într-un context public. Şi-i transmite unuia dintre contracandidaţi…

Crin Antonescu: E o scenă celebră.

Mihai Gâdea: Însă, în momentul în care postul respectiv de televiziune e critic cu puterea, postul respectiv trebuie terminat. Iar acest tip de comportament este ceea ce mă îngrijorează. Se întâmplă în SUA, apropo de atitudinea dintre presă şi putere, celebrul post Fox News a făcut o ştire cu toate gafele lui Bush când era preşedinte. Şi titlul ştirii era aşa: este George Bush prost? Pe durata ştirii se întreabă dacă nu cumva şi idiot pentru faptul că face o serie întreagă de gafe. Ce credeţi, le-a interzis cineva activitatea? Le-a dat amenzi colosale, le-a întrerupt emisia? Nu. Pentru că e libertate de exprimare. Nimeni în emisiunea asta în mod deliberat n-a vrut să jignească pe cineva. A fost un eveniment regretabil, dar care era pe fundalul unei situaţii excepţionale şi este bine ştiut.

Crin Antonescu: Asta se întâmplă la CNA din cauza nenorocitului obicei şi nenorocitului criteriu ultrapartizan politic. Adică acolo partidele cum apucă îşi pun oameni. Nu ar trebui să fie aşa. Cum n-ar trebui să fie aşa la Curtea Constituţională, cum n-ar trebui să fie în atâtea alte locuri. Şi eu cred că direcţia spre care trebuie să ne îndreptăm în această privinţă este una în care să dăm responsabilitatea până la urmă comunităţii respective. Comunitatea jurnalistică din România, pe nişte criterii pe care să le putem discuta ca să le putem pune normă noi ca parlament, dar comunitatea jurnalistică din România cu toate taberele ei şi partidele ei şi asperităţile individuale, dar ea să-şi asume această responsabilitate de a pune nişte oameni care ştiu ce înseamnă presă, care au o statură şi o poziţie în lumea presei şi care să decidă. Nu doamna Iorga de la CC al PD-L, nu domnul nu ştiu care de la PNL, dacă vreţi. Deşi nota bene, dacă veţi lua – că iar începem cu asta şi înnebunesc, suntem toţi la fel – dacă veţi lua oamenii numiţi de PNL în CNA îmi pare rău s-o spun azi, că e şi domnul Dan Grigore printre ei, dar l-am pus pentru că era Dan Grigore. O personalitate culturală, nu am pus un trepăduş de la secţia noastră de propagandă. Niciodată. Am pus oameni cunoscuţi prin statura lor culturală sau mediatică.

Mihai Gâdea: La maestrul Grigore partea artistică i-o respect foarte mult, e un mare pianist şi asta e recunoscut. E un lucru totuşi care mă stupefiază în ce priveşte domnia sa. Îl cunosc ca pe unul dintre cei mai convinşi de idealurile monarhice. Să fii monarhist şi să sprijini un preşedinte care l-a făcut trădător şi i-a spus cele mai oribile lucruri regelui Mihai… pentru mine este ceva ce-mi depăşeşte capacitatea de înţelegere. Dar eu sunt limitat. Şi sunt şi extremist. Sunt radical şi…

Crin Antonescu: Eu sunt şi mai radical. Şi o să vă spun ce este. Este lipsă de onoare.

Mihai Gâdea: Da. Urmează „În gura presei” cu Mircea Badea. Vă mulţumesc tuturor pentru atenţie, ne revedem duminică seară după emisiunea „În premieră”. Este prima ediţie dintr-un nou sezon. Aşadar, la 22:00 va începe „Sinteza zilei”. Sper să aveţi un weekend plăcut şi un început de primăvară care ar putea fi, în ciuda tuturor impedimentelor, mai optimist. Noapte bună!

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Sinteza zilei, 22:15)

Inpolitics – Alina Mungiu arunca bomba: Boc, schimbat ”contra cost”, la cererea Bancii Mondiale

1 Mar

Politologul Alina Mungiu face o dezvăluire de proporții, într-un material dat azi publicității, respectiv faptul că demisia lui Boc și înlocuirea tuturor miniștrilor PDL din guvern a fost făcută la cererea Băncii Mondiale și a Comisiei Europene, ca o condiție obligatorie a acordării unor împrumuturi cumulînd șase miliarde de euro.  ”Da, ne-au cerut sa ne curatam guvernarea in schimbul banilor, bravul guvern Boc a tinut secreta promisiunea, dar nu e, puteti cere in scris Bancii Mondiale la Bucuresti sa vedeti exact ce s-a angajat guvernul sa faca in urma functional review” afirmă Mungiu într-un material postat pe ziare.com.

Dezvăluirea apare în contextul în care România a negociat în luna ianuarie cu Banca Mondială o linie de credit de un miliard de euro pentru a susţine bugetul ţării. “România va trebui să îndeplinească anumite măsuri, aflate în prezent în discuţie. Durata liniei de credit poate fi de până la trei ani”, declara, acum cîteva săptămîni, Francois Rantrua, country manager pentru România al instituţiei bancare, citat de Bloomberg.

Împrumutul respectiv ar urma să fie dublat de un alt acord preventiv, cu FMI şi UE, prin care se pun la dispoziţia Guvernului fonduri de 5 miliarde de euro, pentru a fi accesate în cazul unor turbulenţe pe pieţele financiare, care va fi semnat luna aceasta, după obținerea liniei de credit de la BM.

Dezvăluirea Alinei Mungiu, dacă se confirmă, aruncă în aer teoria că Boc a fost sacrificat pe motiv de impopularitate, fapt care nu ar fi deranjat organismele internaționale, ci strict pentru incompetență. Pe de altă parte, scenariul explică și modul cel puțin surprinzător în care nucleul dur al PDL a acceptat fără scandal sacrificarea celor mai grei oameni, dar ridică, totodată, o problemă fierbinte: cît de mare ar fi fost dezastrul dacă România nu respecta promisiunea schimbării guvernului și rata cele 6 miliarde de euro?

Agerpres – presa internationala: “Demisia lui Boc, un semnal privind problemele cu care se confruntă ţările din afara zonei euro”

7 Feb

Presa internaţională de marţi notează că austeritatea a devenit un subiect controversat în Europa, iar protestele declanşate în ţări europene, printre care şi România, pun din ce în ce mai mult în discuţie viabilitatea politică pe termen lung a acelui tip de programe de austeritate impuse de UE şi FMI ţărilor în dificultate şi îndatorate din Europa. Demisia premierului român Emil Boc este un semnal de alarmă puternic asupra problemelor cu care se confruntă ţările din afara zonei euro.

Wall Street Journal /WSJ/ comentează că premierul român Emil Boc a demisionat luni după seria de proteste violente la nivel naţional împotriva reducerilor bugetare şi a standardelor de trai în scădere, în contextul în care agitaţia politică tot mai profundă, alimentată de criza economică prelungită din Europa, s-a extins pe întreg continentul. Mii de români au ieşit pe străzile hibernale din Bucureşti şi alte oraşe, în ultimele săptămâni, pentru a-şi revărsa furia faţă de guvernarea de centru-dreapta a lui Boc, care a pus în aplicare măsuri dure de austeritate într-un efort de a redresa finanţele statului.

Colapsul încrederii în Boc şi echipa sa reflectă sprijinul popular în scădere faţă de strângerea curelei după ani de impozite mai mari şi reduceri ale salariilor din sectorul bugetar şi ale pensiilor, care până acum nu au fost însoţite de o revenire la creşterea economică robustă.

Relevând că şi Slovacia vecină lovită de criza din Europa a fost zguduită vineri de cele mai mari proteste de la sfârşitul comunismului încoace, WSJ a apreciat că astfel de revolte pun din ce în ce mai mult în discuţie viabilitatea politică pe termen lung a acelui tip de programe de austeritate impuse de UE şi FMI ţărilor în dificultate şi îndatorate din Europa.

UE şi FMI, care au salvat România din pragul insolvenţei în 2009, printr-un împrumut de 26 miliarde de dolari condiţionat de reduceri de cheltuieli şi alte măsuri, au declarat, luni, că ‘programul lor rămâne pe făgaş’. Creditorii au subliniat că ‘consolidarea fiscală a îmbunătăţit credibilitatea României”.

Dacă politicienii par să şovăie în angajamentul lor faţă de planurile de austeritate, acest lucru ar putea creşte costurile de împrumut ale ţării pe pieţele de capital, au avertizat analiştii.

România este al doilea membru cel mai sărac al UE, cu PIB-ul pe cap de locuitor sub jumătate din media blocului şi nu a adoptat euro. Ca multe ţări din Europa, a făcut datorii şi a crescut cheltuielie de stat în timpul anilor de creştere rapidă şi credit uşor înainte ca criza financiară globală din 2008 să declanşeze o recesiune.

Reducerile de cheltuieli ulterioare au consolidat finanţele publice, dar au acţionat ca o frână în calea redresării economice. PIB-ul s-a redus cu 7% în 2009. Economia a crescut cu aproximativ 2,5% în 2011 şi este de aşteptat să crească cu 1,5%-2% în acest an. Dar nu este suficient pentru a recupera terenul pierdut în timpul crizei, consideră WSJ. Totodată, este clar că românii şi-au pierdut răbdarea faţă de liderii politici, unii consideraţi corupţi şi intangibili.

Ca un indiciu al stării de spirit populare, imagini televizate ale unei reuniuni de prânz sponsorizate de Ministerul român de Finanţe şi Banca Naţională, la care a participat şi şeful misiunii FMI în ţară, au declanşat critici dure din partea unor politicieni din opoziţie şi comentatori din mass-media. Evenimentul, care a avut loc la un restaurant dintr-o staţiune de munte, nu a fost deosebit de luxos, dar a fost suficient pentru a alimenta furia, este de părere publicaţia. Oficialul FMI a negat orice comportament inadecvat, aminteşte ziarul.

Guvernul Boc a tăiat aproximativ 200.000 de locuri de muncă din sectorul public din 2009 încoace. Traian Băsescu a declarat că încă 100.000 de locuri trebuie eliminate până la sfârşitul acestui an. Salariile bugetarilor au fost reduse cu 25%. Guvernul a luat măsuri pentru a ridica vârsta de pensionare şi a elimina pensiile speciale pentru militari sau poliţişti. A crescut TVA-ul şi a tăiat din subvenţii, inclusiv ajutorul pentru încălzire, aminteşte WSJ.

New York Times relevă că premierul Boc este cel mai recent lider european care a căzut victima unei stări de spirit de indignare publică privind măsurile de austeritate şi creşterea stagnantă. Economia a început să crească din nou după o recesiune profundă în 2009 şi 2010, dar popularitatea lui Boc a avut de suferit după ce a crescut taxele şi a operat reduceri mari ale salariilor bugetarilor pentru a se conforma unui program de salvare al FMI.

Prin demisia sa, Boc se alătură seriei de lideri din UE care au părăsit mandatul: în ţări care au primit bailout-uri, precum Portugalia, Grecia şi Irlanda, în ţări cu teren şubred ca Spania şi Italia şi în ţări mai stabile fiscal ca Finlanda, Danemarca şi Slovacia. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, speră să evite să-şi vadă numele adăugat la lista de lideri demişi atunci când alegătorii vor merge la vot în această primăvară, dar publicul a demonstrat un ”apetit vorace” pentru o schimbare politică în contextul în care condiţiile economice dificile persistă.

Chiar dacă atenţia Europei rămâne concentrată asupra negocierilor privind datoria Atenei şi repercusiunilor pentru euro, demisia lui Boc serveşte drept un memento puternic al problemelor cu care se confruntă ţările din afara zonei euro.

Spre deosebire de Ungaria, care depune eforturi pentru a se stabiliza şi a avut negocieri accidentate cu FMI, România este ‘pe făgaş’ în obiectivele de a îmbunătăţi creşterea economică, în timp ce menţine stabilitatea fiscală şi financiară, potrivit evaluării de duminică a progreselor ţării în conformitate cu programul de împrumut, făcută de reprezentanţii de la FMI, Banca Mondială şi UE.  ‘Nu anticipez că schimbarea de guvern va duce în mod necesar la schimbări majore în acest sens’, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, într-un interviu telefonic pentru New York Times de la Bucureşti. ‘Focalizarea-cheie este de a menţine stabilitatea economică pentru care s-au depus eforturi majore şi greu câştigată, pe care România a realizat-o cu unele sacrificii considerabile în ultimii ani’, a subliniat el.

Austeritatea a devenit un subiect controversat în Europa, în contextul în care criza datoriilor s-a agravat. Din Grecia în Irlanda, adversarii au criticat o filosofie impusă de Germania şi cancelarul Angela Merkel, pentru ceea ce ei consideră a fi reduceri dureroase în domeniul serviciilor şi locurilor de muncă ale bugetarilor pentru a plăti pentru decizii proaste ale unor instituţii financiare şi gestionarea incorectă a unor guverne. Mulţi economişti, în special din SUA, susţin că înăsprirea cheltuielilor într-un moment de stagnare sau de recesiune nu face decât să împiedice recuperarea robustă. Franks a spus că FMI oferă un colac de salvare şi acordă unor ţări precum România mai mult timp pentru a opera schimbările necesare. ‘În final, pentru ţări mici ca România, în special pieţe emergente, abilitatea de a gestiona deficite fiscale mari este constrânsă de dorinţa cuiva de a împrumuta,’, a spus Franks.

Analiştii politici spun că demisia lui Boc nu este o surpriză. ‘Din punct de vedere politic, coaliţia de guvernământ a fost deja epuizată’, a declarat analistul politic şi consultantul Dorel Şandor. El a afirmat că demonstraţiile au dezvăluit o dezamăgire profundă faţă de toate partidele politice, nu doar faţă de guvern. ‘Oamenii de rând de pe stradă reacţionează faţă de toţi iar acest lucru ar putea fi un semn de probleme reale pentru mediul politic din România”, a explicat el.

Potrivit Financial Times, Boc a demisionat într-o încercare clară de a detensiona protestele împotriva măsurilor de austeritate şi presupusului clientelism al guvernului, care au mocnit timp de trei săptămâni.  FT apreciază că, în pofida protestelor, demersul lui a venit ca o surpriză. Unii analişti au remarcat faptul că guvernul a făcut unele concesii demonstranţilor, iar protestele au părut să-şi piardă avântul înainte de a fi fost întrerupte brusc de vremea deosebit de rece din Europa Centrală.  ”Demersul de astăzi al premierului ar trebui să fie văzut mai mult ca un semn de disperare, având în vedere presiunea puternică asupra guvernului de a ceda la proteste din ultimele săptămâni, versus poziţia puternică a UE-FMI privind probleme cum ar fi salariile din sectorul bugetar şi pensiile’, a declarat Simon Quijano-Evans, strateg privind pieţele emergente la ING.

Ziarul Scotsman notează că premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu s-a angajat rapid să continue reformele economice nepopulare, dar numirea lui poate face prea puţin pentru a potoli furia populară. Demisia lui Boc, cu nouă luni înainte de alegerile parlamentare programate pe care părea condamnat să le piardă, a stimulat apetitul pentru mai multă schimbare în echipa care a apelat la FMI în 2009, pentru a primi 20 de miliarde de euro în scopul prevenirii colapsului financiar.

Ziarul mai relevă că unii protestatari ar dori să vadă şi plecarea lui Băsescu, care este, la fel ca Boc, un ”produs” al PDL şi un susţinător vocal al programului de austeritate.

În timp ce USL vrea alegeri anticipate, nu are suficiente locuri în Parlament pentru a bloca confirmarea lui Ungureanu, exceptând cazul în care poate atrage dezertori din coaliţia anterioară a PDL, minorităţi etnice şi un grup de independenţi.

Protestatarii sunt furioşi pentru standardele de trai scăzute şi ceea ce spun ei că este corupţia extinsă într-o ţară în care venitul mediu este sub 350 de euro – un sfert din salariul minim legal din Franţa – iar unele sate şi chiar părţi ale capitalei nu au apă curentă sau electricitate, scrie Scotsman.

Băsescu, un fost căpitan de vas cunoscut pentru abordarea sa deschisă, deţine o poziţie care este teoretic în mare parte ceremonială, dar care acum este văzută de mulţi drept sediul real al puterii. Mandatul său expiră în 2014. El speră ca schimbarea la vârful guvernului să-i acorde PDL un moment de respiro pentru a recâştiga teren în sondaje, deşi se află cum mult în urma poziţiei din trecut, la sub 20% sprijin.

Şi ziarul britanic The Independent relevă că Boc este ultima victimă a măsurilor de austeritate aplicate în UE, subliniind la rândul său că, în realitate, Băsescu are multă putere şi ia multe decizii-cheie, o situaţie care a contribuit la climatul politic agitat. Ziarul mai aprecizează că, deşi România nu a adoptat încă moneda euro, ţara s-a angajat să se alăture clubului monedei unice la un moment dat.

Los Angeles Times relevă că austeritatea a devenit cuvântul de ordine în Europa, unde guvernele au operat reduceri de cheltuieli şi au încercat să ţină în frâu datoriile pentru a ajuta la restabilirea încrederii în moneda euro afectată. Astfel de reduceri de austeritate sunt adesea un gen de ”dinte-pentru-dinte” pentru supravieţuirea financiară a unor ţări strâmtorate: România a facut reduceri radicale pentru a obţine un împrumut de 26 miliarde de dolari de la FMI, UE şi Banca Mondială.

Dar în România şi în alte ţări, reduceri atât de profunde sunt extrem de nepopulare. Grecii susţin că măsurile de austeritate nu stabilizează economia care se clatină.

Bloomberg relevă că noul cabinet trebuie să reconstruiască sprijinul coaliţiei de guvernământ după protestele violente faţă de măsurile de austeritate mandatate în cadrul unui împrumut de salvare. Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat într-un interviu telefonic pentru agenţie că este încrezător că coaliţia are voturile necesare pentru a trece aprobarea noului guvern prin Parlament.

Demisia premierului Emil Boc, desemnarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu pentru formarea unui nou cabinet, precum şi situaţia generală din România sunt consemnate marţi în paginile ştirilor internaţionale ale celor mai importante cotidiene spaniole, care scriu la unison că măsurile dure de austeritate, provocate de criza economică, au fost cele care au forţat anunţul demisiei.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat desemnarea noului prim-ministru după ce, cu câteva ore înainte îl sacrificase pe Emil Boc pentru a domoli furia oamenilor şi protestele dure antiguvernamentale, scrie cotidianul El Pais, cu precizarea că această chestiune a înlocuirii premierului a fost discutată încă din luna decembrie, potrivit preşedintelui.

Recent plecată din România, misiunea FMI şi a Comisiei Europene arăta că nu vede vreun motiv pentru ca schimbarea guvernului să aibă vreo influenţă asupra acordului de împrumut, excluzând orice legătură între rezultatele misiunii de observare şi demisia premierului, mai notează cotidianul spaniol. De asemenea, acesta mai observă că Boc a plecat cu capul sus de la guvernare, după ce, în urma celor doi ani de recesiune, a reuşit să încheie 2011 cu o creştere economică de 2,5% – una dintre cele mai importante rate de creştere din UE – şi ar putea încheia 2012 cu o creştere de 2%. În sfârşit, El Pais aminteşte şi că în Grecia sau Italia criza şi măsurile de austeritate i-au costat funcţiile pe premierii Georgios Papandreu, respectiv Silvio Berlusconi, iar în Marea Britanie, Olanda, Irlanda, Portugalia, Danemarca şi chiar Spania, guvernele şi-au schimbat culorile politice din 2010.

Premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia în urma protestelor dure care au avut loc împotriva politicii sale de austeritate, scrie la rândul său cotidianul El Mundo. Acesta relatează că Boc a dat asigurări că plecarea sa de la guvern are drept obiectiv principal ‘calmarea situaţiei politice şi sociale a ţării’. El Mundo aminteşte că România, lovită de criza economică, a fost scena unor manifestaţii puternice împotriva reducerilor salariale aplicate de guvern, eliminării de mii de locuri de muncă şi creşterii impozitelor, cerând demisia lui Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu, pe care îl acuzau de autoritarism. Perceput drept ‘marioneta’ preşedintelui, mai scrie cotidianul spaniol, Boc şi-a apărat din nou politica de economisire, arătând că aceasta ‘a salvat ţara de la colapsul economic’.

În aceeaşi termeni şi despre aceeaşi situaţie din România scriu marţi şi cotidienele La Razon ori La Vanguardia, iar ABC consemnează pe scurt că premierul român a căzut în urma protestelor împotriva planurilor de austeritate, iar de acum legislativul urmează să ratifice numirea la şefia guvernului a şefului serviciilor de informaţii externe, Mihai-Răzvan Ungureanu. Acest din urmă cotidian spaniol aminteşte că guvernul de la Bucureşti a aprobat reduceri şi tăieri sau creşterea TVA pentru a putea respecta condiţiile împrumutului de 20 de miliarde de euro de la FMI şi stimula economia, lovită de o recesiune puternică.

Cotidianul Publico, ce are vederi evidente de stânga, scrie că revoltele populare împotriva reducerilor FMI au doborât guvernul român. Publicaţia aminteşte că Boc a fost profesor universitar şi afirmă că, în ciuda faptului că este un om al dreptei, ca mulţi dintre politicienii din ţară, a fost preşedinte al Uniunii asociaţiilor studenţilor comunişti, între 1987 şi 1989. Ulterior, a fost ales deputat în legislativul de la Bucureşti şi a avut o activitate intensă de militant de centru-dreapta, mai notează Publico, apreciind că Boc este un supravieţuitor politic, care a depăşit fără prea multe probleme dificultăţile tranziţiei de la dictatura comunistă la democraţia parlamentară şi a îmbrăţişat neoliberalismul.

După trei ani de austeritate, România este în continuare obligată să aplice reforme, titrează Le Monde. Pentru că a fost în linia întâi, atunci când preşedintele Traian Băsescu s-a făcut mai discret, Boc a plătit preţul reformelor în care s-a angajat. El este, deci, obligat să motiveze cura de austeritate introdusă în 2009. În acel an, România, lovită din plin de criza economică, a împrumutat 20 de miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială şi Uniunea Europeană (UE). În martie 2011, un al doilea acord, menit să prevină o agravare a crizei, a fost semnat pentru o linie de credit în valoare de cinci miliarde de euro.

În schimb, statul român s-a angajat să aplice un sever program de economii, în special prin reducerea cu 25% a salariilor personalului bugetar, îngheţarea pensiilor şi majorarea TVA de la 19 la 24%. Reprezentanţii FMI, susţinuţi de cei ai Uniunii Europene, au mai cerut liberalizarea treptată a pieţii energiei şi gazelor, notează ziarul francez.

Destinate să reducă deficitul bugetar, aceste reforme sunt pe cale să bulverseze economia românească, susţinută îndeosebi de cererea internă. ‘În 2007 şi 2008, creşterea economică a României atingea anual circa 8% din PIB, din care jumătate provenea din consumul casnic. Dar această creştere era nesustenabilă. Consumatorii casnici beneficiau de majorarea salariilor care le permitea să obţină foarte uşor credite’, explică Sandrine Levasseur, economist la Observatorul francez pentru conjuncturi economice.

În opinia sa, ‘România va ieşi destul de greu din situaţia actuală, deoarece politica de austeritate nu face decât să se adâncească sărăcia. În absenţa cererii interne, singura speranţă a României constă în relansarea economică a zonei euro. Ţara va putea să-şi reia atunci exporturile de care este foarte dependentă’. ‘Dar acestei ţări îi lipseşte un sector dominant, cum ar fi tehnologia de vârf în Cehia sau sectorul auto în Slovacia’, nuanţează ea. Exporturile româneşti sunt foarte diversificate – aparate electrice şi electrocasnice, automobile cu preţuri scăzute, textile -, care însă generează o valoare adăugată redusă, încheie Le Monde.

Criza datoriei a făcut o nouă victimă politică, premierul român Emil Boc. Situaţia din România dovedeşte că Europa Centrală şi de Est sunt în prezent fragilizate. Guvernul ungar s-a confruntat în acest week-end cu un marş de protest al opozanţilor, iar manifestaţiile anti-corupţie s-au înmulţit în Slovacia. În Republica Cehă, acordul european a destabilizat guvernul iar Slovenia a cunoscut deja alternanţa, în urma crizei datoriilor, scrie publicaţia franceză La Tribune.

La Tribune aminteşte că în 2009 Bucureştiul a solicitat un ajutor de 20 de miliarde de euro de la FMI pentru a evita falimentul. Evident, instituţia cu sediul la Washington a pus condiţiile sale, în special în termeni de consolidare a finanţelor publice. Pensiile au fost îngheţate, salariile bugetarilor tăiate cu un sfert. Pentru a merge chiar mai repede, TVA-ul a trecut de la 19% la 24%.

Într-o primă etapă, aceste măsuri au fost bine acceptate şi cu numai câteva luni în urmă cancelariile au lăudat admirabila ‘pasivitate’ a românilor, în special prin comparaţie cu rezistenţa grecilor, portughezilor sau italienilor. În 2011, deficitul bugetar a fost adus de la 6,9% la 4,9% din PIB. Dar efectele acestei consolidări au sfârşit prin a greva prea greu populaţia, deoarece creşterea economică a rămas slabă. După doi ani de declin puternic în 2009 şi 2010 (-7,1% şi -1,9%), PIB-ul nu a crescut în 2011 decât foarte modest (+1,7%) iar previziunile de creştere pentru 2012 au fost revizuite de Comisia Europeană de la 3,1% la 2,1%. Rata şomajului a crescut anul trecut de la 7,3%, la 8,2%.

ZF: FMI nu mai crede în salvarea Greciei – presa germană

8 Ian
FMI nu mai crede în salvarea Greciei - presa germanăFondul Monetar Internaţional are din ce în ce mai mari îndoieli în privinţa capacităţii Grecei de a-şi reduce pe termen lung datoria uriaşă, afirmă publicaţia germană Der Spiegel.

Potrivit unei note a Fondului intrată în posesia publicaţiei germane, Grecia va trebui să accelereze consolidarea finanţelor publice, altminteri creditorii privaţi va trebui să renunţe la a le fi rambursate creanţele într-un procent mult mai important decât cel invocat până în prezent.

FMI evocă, de asemena, o participare mai mare a ţărilor din zona euro la planul de salvare a Greciei.

FMI critică lipsa de reforme în Grecia, potrivit aceloraşi surse. Progresul în colectarea impozitelor şi veniturile strânse din privatizări rămân inferioare aşteptărilor.

Experţii FMI vor, între altele, să reevalueze, la reluarea lucrărilor Troikii (FMI, Banca Mondială, UE), la jumătatea lunii, cifrele-cheie ale planului de salvare având în vedere deteriorarea economiei Greciei.

Grecia a înregistrat, în 2011, o cădere a PIB-ului de 5,5%.

Şeful misiunii FMI în Grecia a avertizat, la mijlocul lui decembrie, că Grecia trebuie să înceteze cu majorarea impozitelor şi trebuie să-şi reducă masiv sectorul public, în caz contrar riscul este ca deficitul public să se blocheze în jurul procentului de 10% din PIB.

Ce aude Ungaria, cu urechea lipită de șina de tren (Riscograma)

7 Ian

Viktor Orban a pierdut pariul simbolic început anul trecut, cum că Ungaria se poate descurca mai bine pe picioarele ei decât sub îndrumarea FMI, UE și a altor anti-naționali. După ce au rupt acordul de finanțare pentru a putea intra cu plugul în constituție, conturile viitorilor pensionari sau încasările băncilor, ungurii au reușit, vreme de un an, să se țină destul de aproape de plutonul regional.

Planul de independenţă al Ungariei ar fi funcţionat bine-mersi cu siingura condiţie ca ţara să nu aibă nevoie de împrumuturi. Însă are. Pe măsură ce panica s-a întors pe piețele financiare, Ungaria s-a decuplat. În ultima jumătate de an, forintul a pierdut 20% în fața euro, CDS-urile s-au dublat, la peste 700 de puncte, iar dobânzile la ultima licitație de obligațiuni au trecut de 10%.

Ultimul puseu de panică a fost alimentat chiar de guvern, care a anunţat că intenţionează să folosească rezervele băncii centrale – 35 de miliarde de euro – pentru finanţarea unei părţi a datoriei publice.

Ungaria a încercat să reînnoade acordul cu FMI în toamna anului trecut, însă negocierile s-au împotmolit rapid, din cauză că guvernul ungar nu vrea să anuleze legile adoptate în ultimul an. Mai nou, două cuvinte circulă înainte şi înapoi pe “axa” Budapesta-Bruxelles-Washington: Capitulare Necondiţionată.

L, Voinea (CriticAtac): Ungaria a căzut de pe harta Europei

5 Ian

Ungaria devine prima ţară din UE care se plasează clar în afara de­mo­cra­ţiei şi a economiei de piaţă. Modi­fi­carea Constituţiei, în sensul creşterii pu­terii Guvernului şi a castrării Băncii Centrale (Guvernul va avea ac­ces la rezervele valutare ale băncii cen­trale – pe model argentinian), precum şi în sensul restrângerii unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, a în­gră­dirii justiţiei şi a condamnării par­ti­dului de stânga ca urmaş al comuniştilor, reprezintă o nouă treaptă pe scara măsurilor luate de Guvernul Orban.

A început cu naţionalizarea fondurilor de pensii private, o măsură pentru care se pot găsi justificări, dar la care se putea ajunge şi altfel (cum ar fi prin eliminarea obligativităţii contribuţiei la pensiile private). A urmat introducerea cotei unice de 16%, apoi suprataxarea băncilor, a companiilor farmaceutice şi a celor din industria de prelucrare a ţiţeiului. Poate măsura definitorie pentru acest guvern a fost fixarea cursului de schimb între forint şi francul elveţian la care populaţia să ramburseze cre­ditele luate în franci – o măsură ultrapopulistă, cu implicaţii majore asupra deficitului bugetar şi asupra bilanţului băncilor, dar mai ales cu semnificaţia că statul (culmea, sub un guvern de dreapta) ştie cum să apere cetăţenii de pericole. Întâmplător, pericolul au fost atunci băncile.

Apoi banca centrală, apoi anumite firme, apoi partidul de opoziţie, apoi vor veni la rând străinii, UE, FMI, şi tot aşa. De obicei, când se termină duşmanii interni se trece la găsirea unor duşmani externi; o guvernare bazată pe ură trebuie alimentată în permanenţă cu duşmani de clasă.

Schimbarea Constituţiei însoţeşte întotdeauna trecerea de la o formă de orânduire la alta. Ungaria tocmai se întoarce la dictatură, şi nu la cea comunistă, ci la o dictatură de dreapta, pe care unii ar putea-o numi de-a dreptul fascistă.

Ungaria nu mai este o economie de piaţă şi nici măcar nu mai este o democraţie. Îmi amintesc că atunci când am fost prima dată în Budapesta, prin 1994, mi-am spus că di­fe­ren­ţele de dezvoltare nu sunt chiar atât de mari şi că în trei-patru ani de creştere putem recupera decalajele. A intervenit o recesiune în România (1997-2000) care pe termen scurt a mărit decalajele. Am mai fost în Ungaria de multe ori şi de fiecare dată mi se părea că nu mai avem mult şi îi vom ajunge totuşi din urmă. Acum chiar pot spune că în România se trăieşte mai bine decât în Ungaria, nu pentru că noi am făcut mari progrese, ci pentru că ei s-au prăbuşit.

Cursul de schimb s-a depreciat cu 30% în ultima jumătate de an (de la 263 forinţi pentru un euro la 8 iulie 2011 până la 314 forinţi pentru un euro la 2 ianuarie 2012). Un motiv serios îl reprezintă fuga capitalului străin dintr-o ţară care pare să nu mai fie sigură pentru afaceri. Imaginaţi-vă cum s-ar trăi în România dacă la vară cursul de schimb ar ajunge la 5,5 lei pentru un euro. Datoria publică a Un­gariei este de două ori şi jumătate mai mare decât a României (se apropie de 90% din PIB). Rata ocu­pă­rii este de numai 56%, chiar mai mică decât în România, în timp ce şomajul este 11% (faţă de 6% la noi).

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 111 other followers