Tag Archives: TVA

Financial Times: poate România învăţa din experienţele trecute?

18 Apr

În 2008 România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană iar la finele lui 2010 a fost una din ultimele ţări care a ieşit din recesiune. Ce a mers prost în trecutul ei recent? Şi pot fi evitate acum greşeli similare? – se întreabă economistul şef al UniCredit Tiriac Bank, Dan Bucsa, într-un articol publicat miercuri pe blogul oficial al Financial Times.

 În 2008 economia României a înregistrat o creştere de 7,3% şi, în pofida crizei globale care lovea deja Europa Occidentală şi SUA, politicienii români erau încrezători că criza poate fi evitată graţie cererii interne solide. În consecinţă, guvernul a avansat o serie de măsuri populiste precum majorarea cu 50% a salariilor profesorilor înainte de alegerile parlamentare, fără a ţine cont de dezechilibrele macroeconomice. Efectul a fost dramatic şi a fost resimţit în 2009 când economia s-a contractat cu 6,6%, leul s-a depreciat cu 15% în raport cu moneda euro, iar investiţiile străine s-au prăbuşit de la 17,4 miliarde euro în 2008 la 6,3 miliarde euro în 2009. De asemenea, în lipsa ajustării cheltuielilor publice deficitul bugetar a crescut până la 9% din PIB. În condiţiile unei crize de lichidităţi, în luna mai 2009, România a semnat un acord de împrumut în valoare de aproape 20 de miliarde de euro cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale, relateaza Agerpres.

Ajustarea care a urmat a fost una dureroasă. România a majorat TVA cu cinci puncte procentuale până la 24% şi simultan a redus salariile în sectorul public cu 25%. Rezultatul imediat al acestor măsuri a fost resimţit în 2010, cu o contracţie a salariului mediu nominal cu 3,2% şi creşterea inflaţiei până la 8% la finele anului. Tot în acel an vânzările cu amănuntul au scăzut cu 6,2% iar lucrările de construcţii s-au prăbuşit cu 12,6%.

În încercarea de a identifica noi venituri la buget, guvernul de la Bucureşti a făcut o serie de greşeli care au agravat recesiunea. Un exemplu este impozitul minim pentru IMM-uri care s-a dovedit dezastruos, aproape 100.000 de IMM-uri au falimentat, iar ponderea creditelor neperformante în rândul IMM-urilor a ajuns la 17% în luna iunie 2011. În consecinţă România a fost una din ultimele state europene care a ieşit din recesiune, creşterea economică revenind abia la finele lui 2010.

Acordul cu FMI a constituit însă un factor de stabilitate pentru România, în condiţiile în care ţara a urmat unul din cele mai dure programe de ajustare din Europa. În plus, spre deosebire de alte ţări din Europa Centrală şi de Est, în România acordul cu FMI nu este în pericol având în vedere că toate partidele au promis că vor respecta acordul de împrumut, indiferent de rezultatul alegerilor.

Cu toate acestea, România nu poate adopta o poziţie relaxată. Guvernul de la Bucureşti şi-a propus o ţintă ambiţioasă de a reduce deficitul bugetar la 1,9% din PIB în 2012 de la 4,4% din PIB în 2011, însă analiştii consideră că există numeroase ameninţări la adresa acestui obiectiv. De exemplu, bugetul mizează pe un scenariu foarte optimist privind creşterea veniturilor din taxe cu 7,6%. De asemenea, costurile cu mâna de lucru în România se numără printre cele mai ridicate din Europa. Pe latura cheltuielilor, arieratele se ridicau la 15 miliarde lei (2,4% din PIB) la finele lunii martie.

Însă economistul şef al UniCredit crede că cea mai mare ameninţare o reprezintă alegerile din acest an. Deşi ministrul de Finanţe crede că majorarea cu 16% a salariilor din sectorul public va adăuga doar 0,3% la deficitul bugetar, analiştii UniCredit cred că deficitul va ajunge la 3% din PIB la finele lui 2012.

În concluzie, dacă România va învăţa din lecţiile din 2008 şi va evita cheltuieile populiste, atunci ar putea deveni un exemplu de ajustare fiscală de succes care să conducă la creştere economică sustenabilă. |În caz contrar, România ar putea fi nevoită să treacă din nou printr-o perioadă dificilă.

R. Soviani: Discursul epocal al lui Traian Basescu, consemnat in data de 10 aprilie 2012

13 Apr

M-am tot gandit cum poate fi caracterizat intr-un singur cuvant, discursul lui Traian Basescu din data de 10 aprilie 2012, sustinut cu ocazia depunerii juramantului de Ministru al guvernului Romaniei de catre Atilla Korody.

Am oscilat intro fantastic, memorabil, caterincos, delirant, psiheledic,”de doi bani”. M-am oprit pana la urma la ”epocal”. Pentru ca, macar in acceptiunea lui Traian Basescu, discursul domniei sale este menit sa marcheze o epoca. Comparatia intre epoca Basescu si epoca de aur nu isi are sensul, intrucat domnul Basescu nu a construit NIMIC. NIMIC, VREODATA.

A avut pe mana flota Romaniei, nu mai este. A avut pe mana Bucurestiul, reusind in 5 ani de mandate sa se certe cu Brigite Bardot pentru cainii vagabonzi si sa reabiliteze O linie de tramvai (tramvaoiul 41). Asta in mai mult de 60 de luni de mandate. Are pe mana o tara care a ratata sansa – nu epocala- ci istorica de a fi capitalizat avantajul aderarii la Uniunea Europeana.

Dealtfel, probabil ca mandatul de Presedinte al domnului Basescu, si in special portiunea de guvernare Boc  vor intra in istorie drept cea mai incompetenta si iresponsabila guvernare a Romaniei de la inventarea motorului cu aburi si pana acum.

Nu e de ajuns. Momentul actual al guvernarii Basescu este caracterizat printr-o majoritate NELEGITIMA (formata dintr-un partid de guvernare – UNPR care nu a existat atunci cand au fost precedentele alegeri) dar nelegitima si prin prisma promisiunilor unui alt partid de guvernare PDL, care a ajuns la guvernare promitand ca nu va majora TVA-ul si nu vor fi taiate salariile, ba mai mult, vor fi majorate pentru profesori cu 50%. Acest partid trebuia sa plece in istorie de la 1 iulie 2010, atunci cand a luat masuri economice draconice pentru simplul motiv ca au ratat sa observe criza in fiecare zi din 2008 si pana atunci. Acest partid va disparea, cu tot cu Roberta Anastase a carei frauda suprapusa peste batjocorirea procesului democratic este DE NECREZUT pentru o Romanie membra a Uniunii Europene.

Mincinos aproape in fiecare caz (de la demisionez in 5 minute pana la nimeni nu va avea salariile taiate…), Traian Basescu vrea a ajuns in stadiul in care inventeaza pretexte pentru scopuri certe, personale si evident impotriva interesului national. Din cand in cand, domnul Basescu are catre o stralucire de geniu – de la ”aceasta criza nu ne va atinge” pana la ”Romania nu isi poate rezolva deficitul bugetului de pensii decat prin crearea de locuri de munca in minierit” – sector caruia intr-o insiruire de caracterizari reiesite in urma puternicii senzatii de iesire din propriul trup a Presedintelui, si de privire a lucrurilor de sus, le-a varsat catre public.

Evident ca este o noua minciuna gogonata. Am facut un calcul de bun simt: cate locuri de munca ar trebui sa creeze Romania (prin minierit, nu-i asa?) astfel incat sa fie acoperit bugetul de pensii. Rezultatul este simplu: 1.354.000 de locuri de munca (unmiliontreisutecincizecisipatrudemii). Intrucat la Rosia Montana vorbim doar de cateva mii cel mult, este evident ca interesul Presedintelui nu este de acoperire a deficitului de locuri de munca prin minierit, si atunci trebuie cautat interesul in alta parte.

Probabil, ca si in cazul RAFO, care primea facilitati de sute de milioane de Euro in campania electorala a lui Dom Basescu. Atunci, marinarul de geniu spunea ca trebuie acordate acele sute de milioane  pentru salvarea a 2000 de locuri de munca. Acelasi calcul sec, economic, arata ca un loc de munca salvat de domnul Basescu costa 200.000 de Euro. Multumim domnule Presedinte, este prea scump. Prea scump pentru mine. Dar, in ipoteticul scenariu ca acele sume s-ar intoarce in campania electorala a vreunui candidat la Presedintie, sutele de milioane devin o gluma. Pentru ca, nu-i asa, nu le plateste candidatul, ci milioanele. Milioanele de romani. Adica o nationalizare de pierderi in timp ce profitul este capitalizat, cumulat, pastrat revendicat si consumat de cel care ajunge inca 5 ani la Cotroceni. Si de familia dansului.

Noi suntem o colonie şi băncile, care sunt toate străine, se comportă cu noi ca şi cu o colonie

12 Apr

Sursa: Agerpres

Numărul restanţierilor la bănci ar fi fost dublu, dacă guvernatorul Băncii Naţionale a României ‘ar fi dat drumul monedei naţionale’, a declarat, luni, analistul economic Ilie Şerbănescu, la o dezbatere organizată de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului.

 ’Guvernatorul Băncii Centrale a României a ţinut leul tare, ceea ce i-a ajutat pe unii datornici la bănci. Economia românească s-a dus în jos şi leul a rămas breaz. Dacă domnul Isărescu (guvernatorul BNR Mugur Isărescu n.r) îi dădea drumul nu ar fi fost 700.000 de oameni care nu pot plăti creditul, ci 1,4 milioane. Faptul că nu sunt 1,4 milioane, ci doar 700.000, este pentru că domnul Isărescu a reuşit să convingă Guvernul să plătească ceilalţi. Nu cei din parohia lui, adică debitori şi băncile, ci cei care nu aveau nicio legătură cu povestea asta, adică contribuabili, salariaţi’, a spus Şerbănescu

Potrivit acestuia, de trei ani contribuabilii plătesc pentru cei care au făcut credite.

‘Cine a plătit creditele? Salariaţii, prin tăierea salariilor, pensionarii prin îngheţarea pensiilor şi contribuabilii, prin creşterea TVA. De ce? Ce vină am eu în calitate de contribuabil să plătesc pentru cei care s-au împrumutat la bănci? De ce să plătesc eu pentru ei şi pentru bănci? Oare nu vedem acest lucru? Cei care au luat credite au împărţit cu mine beneficiile? Cineva trebuie să plătească. La noi au plătit pensionarii, salariaţii şi contribuabilii în locul debitorilor la bănci’, a spus Şerbănescu.

Acesta a adăugat că ‘banca vrea să-şi ia banii acum’. ‘Banca stă aici şi aşteaptă să-şi ia banii, apoi o să decidă dacă mai rămâne aici. Nu o să stea încă 20 de ani ca să plătească clientul. Băieţii ăştia sunt colonialişti. Ei nu au timp de pierdut. S-a trăit în ţara asta 5-6 ani pe credit şi acum trebuie plătit. Singura problemă este cine plăteşte. Un lucru este de sigur. Nu este de cerut ameliorarea situaţiei debitorilor. Este de cerut revenirea la condiţiile la care erau întâi salariaţii, pentru că ei au fost afectaţi, nu în calitate de debitori ai băncilor, ci în calitate de salariaţi. Ei nu mai pot plăti acum pentru că li s-a redus salariul. Pentru asta ei nu plătesc în calitate de debitori ai băncii. Statul a încercat să facă ceva cu Ordonanţa 50, apoi a venit presiunea externă, FMI, şi s-a revocat. Noi am plătit’, a explicat analistul.

Totodată el a precizat că în ultimele două luni băncile au mărit comisioanele în loc să le scadă. ‘A fost mărit inclusiv cel pentru administrarea contului curent… Noi suntem o colonie şi băncile, care sunt toate străine, se comportă cu noi ca şi cu o colonie’, a reafirmat analistul economic.

MEDIAFAX – Antonescu: Puterea încearcă să mituiască pe ultimii metri, după modelul lui Ceauşescu în 1989

30 Ian

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPC, că actuala putere este disperată şi încearcă, după modelul lui Nicolae Ceauşescu în ultimele zile ale lui decembrie 1989, să mituiască pe ultimii metri sau măcar să întreţină speranţa.

Liderul PNL a comentat astfel faptul că premierul a fost mandatat de coaliţie să negocieze cu FMI creşterea salariilor începând cu luna aprilie. “E vorba de o putere disperată care încearcă, după modelul lui Ceauşescu din ultimele zile ale lui decembrie, să mituiască pe ultimii metri sau să întreţină măcar speranţa. Mă îndoiesc profund că românii aşteaptă 3%, 5%, 7% de la Boc. Cred că românii aşteaptă ca această putere să plece, mai devreme sau mai târziu”, a spus Antonescu.

El a reiterat poziţia critică a USL faţă de măsurile de austeritate luate de actuala putere. “Noi am spus de un an şi jumătate că măsura aberantă a tăierii salariilor cu 25%, ulterior creşterea TVA sunt măsuri care nu se compară cu nimic din ceea ce s-a întâmplat în Europa. Puteau fi evitate. Puteau exista soluţii bugetare, menţinând acelaşi deficit, care să nu afecteze atât de dramatic situaţia oamenilor care muncesc în România, pentru că nu e vorba numai de bugetari, e vorba şi de privaţi – prin efectele TVA, prin reducerea consumului. Ni s-a spus în permanenţă că s-a procedat bine, că numai aşa se putea, că noi suntem populişti. Văd că acum se poate”, a spus Antonescu.

Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde. “Astăzi, membrii conducerii coaliţiei l-au mandat în clar pe domnul prim-ministru să negocieze cu FMI, delegaţia FMI de la Bucureşti, mărirea, din aprilie, a salariilor şi pensiilor”, a anunţat Frunzăverde, după şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei de guvernare.

El a făcut acest anunţ fără a exista vreo întrebare a ziariştilor pe această temă. După ce a făcut această declaraţie, Frunzăverde a fost întrebat dacă există bani pentru aceste măriri şi de unde vor fi luaţi.  “Da, din buget”, a răspuns Sorin Frunzăverde, înainte de şedinţa BPN al PDL.

În 7 noiembrie 2011, liderii coaliţiei de guvernare au convenit că salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista “derapaje mari” în Europa şi în România în privinţa creşterii economice. Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, atunci, pentru MEDIAFAX, că posibilitatea majorării salariilor şi pensiilor în primul semestru al anului viitor va fi inclusă expres în proiectul bugetului de stat pentru anul 2012 şi în scrisoarea de intenţie către FMI.

Această variantă a fost inclusă deja în raportul elaborat de Guvern la proiectul de buget pentru 2012, stabilindu-se că “salariile din sectorul public şi pensiile vor fi majorate prudent în cursul acestui an, în cazul în care condiţiile economice vor permite”. Acelaşi paragraf a fost inclus şi în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI după redactarea proiectului de buget. Într-o conferinţă de presă susţinută în luna noiembrie, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să îngheţe salariile şi pensiile în sectorul public, dar să le poată majora limitat la mijlocul acestui an dacă evoluţia de până atunci a veniturilor bugetare va permite acest lucru.

El a precizat că orice creştere a pensiilor va fi modestă, nu cum se întâmpla în trecut, şi a dat ca exemplu o creştere, probabilă, echivalentă cu rata inflaţiei, de 3-4%. Franks a precizat că o delegaţie a FMI va veni în luna aprilie la Bucureşti, pentru a discuta despre acest lucru cu autorităţile române.

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, duminică, asupra pericolului pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste. “În raport cu costurile, cu suferinţele pe care românii le-au avut pentru a ajunge la această stabilitate, ar fi păcat să ajungem la dezechilibre, pentru că tot efortul din 2009, 2010, 2011 se poate pulveriza printr-un singur act normativ populist”, a avertizat, duminică, preşedintele Băsescu.

De altfel, şeful statului a declarat că, potrivit unor prognoze, există riscul ca statele din zona euro să intre în recesiune în a doua parte a acestui an, iar, în acest caz, România s-ar putea afla în dificultate.

M. Pana (Curs de Guvernare): Au venit cifrele. Dansul deficitelor: 2011, an de cotitură în execuţia bugetară

27 Ian

De-abia anul trecut am reuşit să inversăm tendinţa de creştere a cheltuielilor bugetare totale şi să le readucem sub nivelul din 2009. Ceea ce ne-a permis să diminuăm deficitul bugetului general consolidat sub nivelul din 2008 şi să creăm premizele unui rezultat pe 2012 apropiat de cel „regulamentar”, din 2007.

Deficitele bugetare din anii 2006 şi 2007, care au încadrat momentul aderării la Uniunea Europeană, au fost sub limita de 3% cerută prin tratatul de la Maastricht. Tocmai în anul de maximă creştere economică 2008 s-a dublat suma cheltuită fără acoperire în veniturile realizate.

Majorarea cheltuielilor spre limita de 40% a continuat în anii de declin economic 2009 şi 2010 îndeosebi pe baza angajamentelor sociale excesive luate la finele lui 2008, dar şi ca urmare a reducerii Produsului Intern Brut, la care se raportează rezultatul net al execuţiei bugetare.

De menţionat că am prezentat pentru comparabilitate cifrele comunicate pentru execuţia cash la final de an. Potrivit metodologiei europeane, deficitele consfinţite la Bruxelles, au fost mai mari, de pildă 8,3% pentru anul 2009, cel mai recent pentru care avem atât execuţia cât şi PIB-ul cu valori definitive.

Venituri şi cheltuieli

Pe partea de venituri, ar fi de notat reducerea ponderii impozitelor pe profit ( de la 2% la 1,9% din PIB), păstrarea aproape la acelaşi nivel a impozitului pe salarii şi venit (3,5% din PIB) şi majorarea puternică a încasărilor din TVA ( de la 7,6% la 8,7% din PIB).

Faţă de anul precedent, au scăzut considerabil cheltuielile de personal, de la 8,3% la doar 7% din PIB, adică deja sub pragul de 7,2% fixat pentru 2012. În schimb, au crescut cheltuielile cu bunuri şi servicii de la 14,6% la 15,5% din PIB.

O situaţie interesantă se regăseşte la bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate, care a fost direcţionat în proporţie de 7% spre cheltuieli de personal şi 93% spre cheltuieli cu bunuri şi servicii. Ceea ce explică nivelul de salarizare şi număr de personal, precum şi plecările masive în străinătate.

Bugetul asigurărilor sociale rămâne punctul nevralgic

Datele mai arată că 2011 a adus, prin raportare la PIB, cel mai înalt nivel al veniturilor din ultimii şase ani. Faţă de 2010, bugetul de stat şi-a majorat gradul de acoperire a cheltuielilor cu veniturile încasate de la 66% la 75%, cel pentru şomaj de la 34% la 61% iar cel pentru sănătate de la 75% la 84%.

Din păcate, singura evoluţie negativă a gradului de acoperire s-a înregistrat exact acolo unde a contat mai mult, deoarece se efectuează şi cele mai mari transferuri de la bugetul de stat, şi anume la bugetul asigurărilor sociale. De la 75%, s-a ajuns la 72,5% (deşi contribuţiile de asigurări şi-au sporit ponderea în venituri !), urmare a evoluţiilor demografice.

Subvenţiile acordate de la bugetul de stat în principal pentru plata pensiilor, deoarece sumele colectate la bugetul asigurărilor sociale nu erau suficiente, au totalizat 13,33 miliarde lei, adică 2,4% din PIB. Altfel spus, o parte semnificativă din pensii sunt plătite de către toţi românii ( inclusiv de către pensionari, prin plata TVA şi a impozitelor pe venit) şi, în plus, au afectat puternic şi deficitul bugetar.

Mediafax – USL Suceava depune plângere şi cere revocarea hotărârii CJ de repartizare a banilor către localităţi

10 Ian

USL Suceava a depus, marţi, plângere prealabilă faţă de hotărârea adoptată săptămâna trecută de CJ Suceava doar cu votul consilierilor PDL privind repartizarea sumelor de bani către localităţi şi cere revocarea acesteia fiind prezentate aspectele de nelegalitate la adoptarea hotărârii.

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că plângerea prealabilă a fost depusă spre analiză prefectului Sorin Arcadie Popescu şi preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi se solicită revocarea hotărârii de repartizare a sumelor defalcate din impozitul pe venit şi TVA către localităţi arătând că hotărârea a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor legale, netransparent, neechitabil şi doar în favoarea localităţilor cu primari PDL.

Nechifor a spus că, dacă hotărârea nu va fi revocată, USL va depune plângere în instanţă şi şi-a exprimat încrederea că judecătorii vor stabili că localităţile din judeţul Suceava necesită tratament egal. “Trebuie să repornim procesul de repartizare a sumelor de bani transparent, democratic. Nu avem mari speranţe de la prefect sau de la Gheorghe Flutur şi de aceea cred că vom ajunge în instanţă să convingem judecătorii că localităţile judeţului Suceava necesită tratament egal”, a declarat preşedintele PSD Suceava.

El a subliniat că din calculele făcute de USL localităţile cu primari PDL din judeţ, deşi sunt mai puţini decât cei ai USL, au primit 70 la sută din fondurile repartizate judeţului Suceava, iar cei ai USL doar 30 la sută.

Nechifor a arătat că hotărârea CJ, adoptată doar cu voturile consilierilor PDL, ca într-o şedinţă de partid, a fost elaborată fără respectarea normelor de tehnică legislativă a actelor administrative şi nu a avut raportul de specialitate al comisiei de administraţie publică din CJ ci doar al comisiei de buget-finanţe.

Totodată, şedinţa CJ în care a fost adoptată hotărârea a avut caracter extraordinar, ceea ce presupune că trebuia convocată doar în caz de calamitate sau catastrofe, iar consilierii au primit proiectul de hotărâre cu doar câteva ore înainte în condiţiile în care un asemenea proiect trebuia supus consultării persoanelor interesate. “Multor primari nici nu li s-au solicitat să prezinte sumele necesare pentru 2012 pentru proiectele prioritare. Gheorghe Flutur s-a limitat doar la asigurarea cofinanţării de proiecte standard, cum e cel de gestionare a deşeurilor la care titular e CJ, iar localităţile sunt parteneri”, a spus Nechifor.

El a arătat că în aceste condiţii, mai multe primării care au în derulare proiecte cu finanţare europeană sunt în pericol să nu le realizeze întrucât nu li se asigură cofinanţarea.

Nechifor a mai spus că în adoptarea hotărârii s-a făcut fără respectarea principiului prevăzut în legislaţie privind interesul colectivităţilor şi cu nerespectarea principiului consultării, transparenţei decizionale, echităţii şi proporţionalităţii.

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, joi, repartizarea pe localităţi a sumelor din impozitul pe venit şi TVA, doar cu voturile consilierilor PDL, cei ai USL absentând de la şedinţă, considerând că aceasta a fost ilegală, iar repartizarea banilor a fost făcută favorizând primarii PDL.

Hotnews: Finantele au publicat vineri in Monitorul Oficial Ordonanta care modifica Codul Fiscal. Vezi ce se schimba in 2012

1 Ian

In Monitorul Oficial de vineri, 30.12.2011, au fost publicate mai multe acte normative cu incidenta in domeniu financiar contabil, printre care si OUG nr. 125/2011 pentru modificarea Codului fiscal. In afara acestei Ordonante, au mai aparut OUG nr. 124/2011 privind unele beneficii de ajutoare sociale; Ordinul ANAF nr. 3642/2011, Ordin ANAF nr. 3729/2011 si Legea nr. 301/2011 pentru aprobarea OUG nr. 6/2011, privind infiintarea de microintreprinderi de catre tineri.

Ce aduce nou  OUG nr. 125/2011?

“Actul normativ are prevederi destul de ample, modifica procedura de impozitare pentru marea majoritate a impozitelor reglementate de Codul fiscal. Astfel, structuram pe categorii de impozite, reglementarile pe care le consideram cu efect imediat asupra unui contribuabil”, explica Adrian Benta de la firma de consultanta fiscala Bentaconsult.

Impozit pe profit

  • Incepand cu 01.01.2012, se permite deducerea in procent de 50% din cheltuielile cu combustibilii folositi de autoturismele de persoane pentru deplasari in interesul contribuabilului, ce in 2011 nu au fost deductibile. O prevedere similara se regaseste si la TVA, inclusiv pentru achizitia de autoturisme de persoane.
  • Se introduce o noua sectiune dedicata calculului impozitului pe profit de catre contribuabilii ce aplica standardele internationale de raportare financiara, cu reglementari punctuale aplicabile sumelor rezultate din diverse retratari.

Taxa pe valoarea adaugata

  • Nu se considera livrare si implicit nu se colecteaza TVA pentru bunurile la care s-a dedus limitat TVA in procent de 50%, iar acestea sunt utilizate in alte scopuri decat cele economice.
  • Se precizeaza mai exact exigibilitatea TVA la data incasarii avansului, in plus si avansurile incasate pentru activitati de import sunt supuse TVA la data incasarii. (Inainte erau scutite de TVA si exigibilitatea TVA a fost la data depunerii DVI)
  • In cazul modernizarii/lucrarilor/transformarilor asupra unei cladiri vechi, daca procentul modernizarii/lucrarilor depaseste 50% din valoarea de piata, aceasta se va considera o cladire noua si implicit este in sfera TVA. Noutatea consta in faptul ca valoarea aceasta trebuie justificata printr-un raport de evaluare.
  • Se permite deducerea limitata a TVA in procent de 50% la achizitia de autoturisme de persoane si achizitia de combustibili, cand autoturismele sunt utilizate in activitatea contribuabilului, ce au fost nedeductibile in anul 2011 (reformulare art. 145^1 din Codul fiscal). Situatia se aplica si pentru avansurile achitate in 2011, iar livrarea autoturismului intervine dupa 01.01.2012… (mai greu de pus in practica, aplicare retroactiva).
  • La bunurile de capital, se precizeaza mai clar ca durata de utilizare va fi inteleasa ca durata de amortizare fiscala. Daca aceasta perioada este mai mica de 5 ani, aceste active se exclud din categoria bunurilor de capital pentru care se aplica ajustarea TVA aferenta bunurilor de capital, in cazul in care acestea nu se mai utilizeaza in activitati economice.
  • Un contribuabil ce in anul precedent a inregistrat o cifra de afaceri mai mica decat plafonul de scutire de TVA (35000 Eur/119000 lei) si concomitent in anul in curs, cifra de afaceri realizata este mai mica decat plafonul amintit, recalculat proportional cu numarul de luni de activitate deja parcurse, poate sa solicite in interiorul exercitiului, radierea inregistrarii in scopuri de TVA.
  • Cererea se depune pana pe 10 a lunii urmatoare finalizarii perioadei la care are obligatia depunerii decontului (lunar sau trimestrial). In ultimul decont depus se va efectua ajustarea TVA cand aceasta se impune.
  • Facilitate: Daca solicitarea radierii inregistrarii se depune in 2012, nu se ajusteaza TVA pentru bunurile achizitionate inainte de 30.09.2011.
  • La inregistrarea unei societati comerciale (SRL) in Registrul Operatorilor Intracomunitari se va solicita cazierul numai pentru asociatii ce detin mai mult de 5% din capitalul social.
  • Se extinde masura de simplificare a TVA (taxare inversa) la mai multe categorii de deseuri, in afara de cele existente, dintre care amintim: rebuturi feroase si neferoase, zgura, cenusa, reziduri industriale, inclusiv la bunurile rezultate in urma unor operatii de curatare, taiere, presare, turnare in lingouri a acestor deseuri.

Accize si taxe locale

  • Acciza la motorina se majoreaza de la 358 Eur/tona la 374 Eur/tona, respectiv 316,03 Eur/1000 litri. Se pastreaza accize in aceeasi valoare pentru cafea si derivatele la cafea (cafea solubila, cafea verde).
  • Se reactualizeaza in Codul fiscal, taxele pentru mijloacele de transport, in functie de capacitatea cilindrica, numarul de axe sau remorci.
  • Se pastreaza dreptul autoritatii locale de a majora cu 20% din procentele de impozitare stabilite de Codul fiscal, obligatiile la bugetul local, in functie de criterii economice, sociale, geografice sau de alte necesitati ale bugetului local.

Impozit pe venit

  • Se permite deducerea cheltuielilor cu combustibilii in procent de 50% si la PFA ce utilizeaza autoturisme de persoane, pentru desfasurarea activitatii autorizate.
  • Daca o persoane fizica desfasoara o activitate impozitata printr-o norma de venit, iar nivelul venitului depaseste 100.000 Eur, intr-un an, atunci va trece la sistemul de impozitare real, incepand cu anul urmator. Aceasta persoana are obligatia ca pana pe data de 31 Ianuarie a anului urmator sa depuna declaratia estimativa de venit.
  • Persoanele fizice ce inchiriaza camere din locuinta proprie, pentru 1-5 camere, vor fi supuse impozitului pe venitul din cedarea folosintei bunurilor, iar sumele se impoziteaza prin transe de venit. Persoana interesata poate opta pentru sistemul real de impunere. Daca sunt inchiriate mai mult de 5 camere se considera desfasurare de activitati independente, si se impoziteaza in sistem real.

Asigurari sociale

  • Ca si modificare structurala, se retine ca in cuprinsul Codului fiscal au fost introduse prevederi punctuale aplicabile persoanelor fizice, pentru diverse venituri realizate, cand se datoreaza asigurari sociale, insa reglementate de alte legi (Legea 95/2006, privind contributia la asigurarile de sanatate, Legea 263/2010 privind pensiile).
  • In principiu, in situatiile cand se datora o contributie la aceste bugete (de exemplu contributia la sanatate pentru dividende incasate, reglementata de art. 257 din Legea 95/2006), aceiasi situatie se va regasi reglementata de Codul fiscal.
  • Impozitarea este transpusa in „oglinda” iar la prima vedere nu am identificat modificari  semnificative.
  • Ca si modificare structurala, contributiile sociale platite de persoanele fizice in mod individual, aflate in administrarea Casei de Sanatate sau Casei de Pensii, acestea vor avea competenta de administrare a sumelor pana la 30.06.2012, urmand ca ulterior administrarea sa se faca de catre ANAF.
  • Din punctul de vedere al unor prevederi punctuale, modificarile tin cont de situatii concrete, si trebuie analizate de la caz la caz. De exemplu: a) se reformuleaza mai exact ca sumele incasate din participarea salariatilor la profit sau sumele incasate de cenzorii unei societati comerciale se supun asigurarilor sociale obligatorii. b) se reformuleaza mai exact ca nu se datoreaza asigurari sociale obligatorii pentru tichetele cadou acordate in conditiile legii.
  • Mai retinem si faptul ca incepand cu 01.07.2012 se abroga prevederile din OUG nr. 58/2010, privind contributia la asigurarile sociale, pentru veniturile din conventii civile si drepturi de autor, urmand ca si pentru aceste sume sa se datoreze contributii sociale, insa sub forma reglementata de Codul fiscal.

Agerpres – Guvernul a adoptat modificările la Codul fiscal (surse)

28 Dec

Guvernul a adoptat, marţi seară, o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului fiscal, începând cu anul 2012, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Conform proiectului de modificare a Codului fiscal, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie 2012 cu 4,4%, de la 358 euro/tonă la 374 euro/tonă, respectiv de la 302,51 euro/1.000 litri la 316,03 euro/1.000 litri.Ministerul Finanţelor Publice În anul 2012 va fi menţinut nivelul accizelor aplicate în anul 2011 pentru sortimentele de cafea, respectiv cafea verde – 153 euro/tonă, cafea prăjită, inclusiv cu înlocuitori – 225 euro/tonă, cafea solubilă – 900 euro/tonă. MFP estimează că va încasa suplimentar la bugetul de stat venituri de 346,3 milioane lei din majorarea accizelor la motorină de la 1 ianuarie 2012.

Pentru anul 2012, MFP estimează încasări din accize, pentru toate produsele la care se aplică această taxă, de 21,18 miliarde de lei, respectiv 10,8% din totalul încasărilor la buget.

O altă modificare care a fost propusă de MFP instituie măsuri drastice de anulare a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care nu desfăşoară activităţi economice, nu depun deconturi de TVA o anumită perioadă sau sunt implicate în fapte de evaziune fiscală.

Aceste măsuri au ca scop reducerea numărului contribuabililor înregistraţi în scopuri de TVA, dar care nu au un comportament fiscal adecvat sau nu desfăşoară activităţi economice. ‘Aceştia deviază resursele de la asistenţa contribuabililor şi de la inspecţia fiscală ce acoperă subsetul de contribuabili semnificativi din punct de vedere fiscal, care contribuie aproape integral la veniturile fiscale’, susţine MFP.

Proiectul de act normativ prevede că Fiscul anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA dacă este declarată inactivă, dacă a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului, dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni.

De asemenea, Fiscul anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA dacă nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de TVA, dacă în deconturile de taxă depuse pentru şase luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, precum şi dacă persoana nu era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA.

În prezent este posibilă anularea înregistrării în scopuri de TVA a unui contribuabil numai în situaţia în care este declarat inactiv de către ANAF sau îşi suspendă activitatea la registrul comerţului.

Potrivit unei alte prevederi a proiectului de OUG iniţiat de MFP, contribuabilii care sunt înregistraţi în scopuri de TVA, dar care nu au depăşit în anul precedent plafonul de cifră de afaceri de 119.000 lei, vor putea solicita scoaterea din evidenţă şi aplicarea regimului special de scutire oricând în cursul anului următor. Până în prezent, contribuabilii aveau posibilitatea să facă această solicitare doar până la data de 20 ianuarie. Condiţia va fi ca solicitantul să nu depăşească plafonul de 119.000 lei nici până la data scoaterii din evidenţă.

De asemenea, pentru a impulsiona deregistrarea voluntară a contribuabililor, s-a prevăzut, ca măsură de stimulare, ca aceia care vor solicita scoaterea din evidenţă în cursul anului 2012 să nu fie obligaţi să restituie la bugetul de stat, prin mecanismul ajustărilor de TVA, taxa aferentă stocurilor şi bunurilor de capital cumpărate până la data de 31 decembrie 2011.

Ca facilitate pentru firme, MFP a propus şi posibilitatea ca societăţile comerciale să deducă, din anul 2012, în proporţie de 50%, TVA aferentă achiziţiilor de autovehicule şi combustibil destinat funcţionării acestora, după ce în perioada 2009-2011 a fost aplicată o interdicţie totală în acest sens.

Proiectul prevede acordarea deductibilităţii în proporţie de 50% a cheltuielilor privind combustibilul pentru vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane, care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii direct productive, la calculul impozitului pe profit şi impozitului pe venit, precum şi acordarea unei deductibilităţi în proporţie de 50% a TVA la achiziţia acestora şi a combustibilului necesar funcţionării lor, faţă de situaţia actuală când aceste cheltuieli sunt nedeductibile în totalitate.

Adevarul: USL a coborât sub 50 la sută

27 Dec

Barometrul „Adevărul“, realizat de IMAS, relevă că Opoziţia are 49,2% din opţiunile alegătorilor, cel mai scăzut scor din 2011. USL conduce în topul preferinţelor electoratului, dar este în scădere, în timp ce PDL este într-o uşoară creştere, potrivit sondajului pe luna decembrie 2011, realizat de IMAS pentru ziarul „Adevărul“.

USL ar obţine 49,2% din voturi, sub obiectivul proclamat încă de la înfiinţarea alianţei şi anume strângerea a peste jumătate plus unu din opţiunile alegătorilor. PDL este cotat cu 21,5% în timp ce Partidul Poporului, patronat de Dan Diaconescu, ar obţine 11,8% din voturi. Pragul electoral ar mai fi depăşit de PRM cu 6,4 % şi de UDMR cu 5,7%. UNPR şi PNG au în jur de 1%, sub pragul electoral de 5%.

Chiar dacă USL conduce detaşat, ecuaţia viitoarei guvernări rămâne complicată. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, de mai multe ori, că nu va nominaliza un premier din partea USL. Dacă restul partidelor se vor alia în jurul PDL, ele ar putea forma o majoritate. Dan Diaconescu are deja o înţelegere neoficială cu UNPR, partid aflat în actualul Guvern. În plus, televiziunea patronată de Dan Diaconescu a atacat sistematic USL.

Cât despre UDMR, preşedintele acestei formaţiuni, Kelemen Hunor, a ameninţat deja Opoziţia că nu va beneficia de sprijinul Uniunii. „Dacă USL va pica sub acest prag de 50%, va avea o problemă uriaşă”, a afirmat Hunor într-un interviu acordat unui cotidian central.

Click pe foto pentru a vedea opţiunile de vot la alegerile parlamentare

Cum a pierdut Opoziţia şapte procente

Potrivit datelor strânse de IMAS, PSD şi PNL, partidele care alcătuiesc  USL, obţineau mai multe voturi separat, înainte de a se alia, în februarie 2011. Astfel, în ianuarie 2011, cele două partide strângeau în jur de 56% din opţiunile alegătorilor: PSD avea 37,9%, iar PNL 25,2%. În lunile următoare, Opoziţia s-a menţinut pe acest trend, fără însă a profita de greşelile Puterii. Explicaţia: prima jumătate a anului a fost dedicată împărţirii locurilor la alegerile locale de anul viitor.

Mai mult, şi după finalizarea listelor, Opoziţia nu a reuşit să impună propriile teme, reacţionând, de multe ori, la derapajele Puterii, după ce acestea fuseseră deja dezvăluite de presă.

Scăderea USL a fost accentuată de scandalul legat de debarcarea lui ­Mircea ­Geoană din fruntea Senatului. Disputa s-a petrecut în luna noiembrie, dar efectele ei nu au putut fi măsurate imediat, pentru că operatorii de teren au strâns datele  în primele zile ale scandalului. PSD a lăsat imaginea unui partid măcinat de conflicte interne, cu lideri dispuşi să sacrifice funcţia numărul doi în stat, doar pentru scoaterea adversarilor din competiţie. În schimb, PDL are cel mai bun scor din mai 2010 şi până astăzi. După tăierea salariilor şi creşterea TVA, PDL a coborât de la 35,5% la 20,8%.

Evoluţia PDL

Trendul descrescător a continuat pe tot parcursul anului 2010, democrat-liberalii atingând 12,7% în octombrie 2010, cel mai scăzut scor de când Traian Băsescu s-a instalat la Cotroceni. În 2011, democrat-liberalii au oscilat între 15%  şi 18%, însă, în ultimele luni au avut un trend crescător: de la 17,6% în octombrie la 21,5% în decembrie. Creşterea din sondaje a încurajat PDL să cocheteze cu ideea amânării alegerilor.

Partidul Poporului a reuşit să se stabilizeze la peste 10%, în condiţiile unui început spectaculos cu o cotă de aproape 20% în momentul arestării lui Dan Diaconescu din vara anului trecut.

Datele sondajului

Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 9-17 decembrie  2011, la comanda ziarului „Adevărul” . Cercetarea sociologică a fost realizată  pe un eşantion de 1.041 de persoane, şi are o marjă de eroare de +/-3%.

PRM,  puţin peste prag

Rămas în afara Parlamentului la alegerile din 2008, PRM este acum, situat peste pragul electoral, având 6,4%. Partidul condus de Corneliu Vadim Tudor a revenit, practic, la scorul de la începutul anului. Tot puţin peste pragul electoral se situează şi UDMR, care ar obţine 5,7% din voturi. Trebuie menţionat, însă, că de fiecare dată Uniunea obţine în alegeri mai mult decât în sondaje, datorită mobilizării votanţilor de etnie maghiară. În plus, niciuna dintre formaţiunile adverse UDMR nu reuşeşte să strângă suficiente voturi pentru a constitui o ameninţare.

Cum poate pierde Opoziţia alegerile

Un raport al Institului „Ovidiu Şincai”, lansat recent,  atrage atenţia că PDL nu mai poate câştiga alegerile parlamentare, dar USL le poate pierde „pe baza propriilor erori”. Institutul îl are ca preşedinte al Consiliului Director pe Adrian Năstase, în timp ce Adrian Severin este director coordonator. Autorii documentului iau în calcul două scenarii, cel optimist din punct de vedere economic şi cel pesimist. În cazul scenariului optimist,  în 2012 este posibil să apară primele rezultate pozitive ale politicilor de austeritate promovate de Guvernul Boc. Concluzia unei asemenea variante este previzibilă: „În astfel de împrejurări, şansele electorale ale Opoziţiei se pot reduce.”

Minusuri şi pe plan extern

Paradoxal, însă, autorii materialului nu pariază pe victoria Opoziţiei nici în cazul unui scenariu economic pesimist. Pe de o parte, pe motiv că românii s-ar obişnui cu răul, iar pe de altă parte, este posibil ca în 2012 banii europeni să fie atraşi în procent mai mare. Concluzia documentului este nemiloasă: „USL are toate şansele să nu obţină majoritatea mandatelor la viitoarele alegeri parlamentare dacă nu reuşeşte să se consolideze ca o alternativă autentică, atrăgătoare şi credibilă la actualul regim Băsescu-PDL.”

Realizatorii pun la îndoială şi capacitatea liderilor USL de a crea o relaţie apropiată cu SUA aşa cum are, în prezent, şeful statului. “Preşedintele Băsescu a reuşit o spectaculoasă şi plină de consecinţe relansare a raporturilor româno-americane din cauza întârzierii Opoziţiei din România”,  afirmă autorii studiului. Liderii Opoziţiei „sunt, pentru moment, prea puţin cunoscuţi în Uniunea Europeană, şi, pe cale de consecinţă, prea puţin asimilaţi/acceptaţi în UE drept o alternativ”, mai atrag atenţia autorii.

Absenţa la vot, în creştere

Potrivit datelor strânse de IMAS, în ultimii doi ani a crescut numărul celor care afirmă că nu ar vota sau că nu ştiu cu cine să voteze. Dacă în ianuarie 2010, procentul nehotărâţilor era de 25%, acum el se apropie de 35%.

Imediat după alegeri, 10,9% din cei intervievaţi afirmau că nu ar vota, iar 13,6% nu au răspuns sau au afirmat că nu ştiu sau. Cea mai ridicată cotă de absenteism s-a înregistrat în martie 2011, aproape 40%. Potrivit IMAS, în acel moment, 19,7% din cei intervievaţi afirmau că nu ar vota, iar 18,9% nu au dat răspuns sau au afirmat că nu ştiu cu cine ar vota.

În prezent, procentul celor care nu ar vota este de 13,6%, iar al celor care nu au răspuns sau nu ştiu a ajuns la 21,7%. Trebuie însă menţionat că,  de multe ori, rata absenteismului din sondaje este mai scăzută decât cea de la alegeri.

Cotidianul – The Economist: Economia românească este în chingi

9 Dec

După doi ani de recesiune şi austeritate, românii au nevoie de veşti mai bune. Astfel, anunţul din această săptămână potrivit căruia economia a crescut cu 4,4% în trimestrul al treilea al lui 2011 a fost întâmpinat cu căldură. Dar este puţin probabil ca bucuria să dureze, din cauza efectelor ce decurg din criza zonei euro – o limitare a creditării şi rambursarea creditelor către FMI anul viitor, scrie publicaţia britanică The Economist în ultimul număr.

Ministrul român de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a descris drept “prudent” bugetul pe 2012 care îşi croieşte drum spre aprobare în Parlament. Măsurile sale includ o îngheţare a salariilor din sectorul public şi a pensiilor, introducerea coplăţii pentru serviciile medicale şi privatizarea unor active de stat.

Guvernul speră că astfel de demersuri vor netezi calea spre un deficit bugetar de numai 1,9% din PIB anul viitor, de la 4,4% în acest an. Dar acest lucru depinde de anumite ipoteze ”roz”, relevă The Economist, printre care o creştere de aproximativ 2% şi mai mulţi bani cash de la UE. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a redus recent previziunile sale de creştere pentru România în 2012, de la 3,8% la 1,1%.

Cu toate acestea, băncile pot întâmpina cele mai mari dificultăţi, consideră publicaţia britanică. Aproximativ 16% din sectorul bancar din România se află în mâinile unor instituţii greceşti. Cea mai mare parte din restul, printre care unele dintre cele mai mari bănci, este deţinută de bănci austriece, care au fost sfătuite de autorităţile de reglementare de la Viena să limiteze creditarea pentru filialele lor, pentru a se conforma cerinţelor UE în materie de capital.

Acest lucru nu a fost primit bine la Bucureşti. Potrivit The Economist, preşedintele român Traian Basescu ”a tunat” împotriva băncilor care au făcut “profituri uriaşe” în România şi care au devenit brusc prea speriate pe timp de criză. Băncile austriece au reasigurat ulterior că operaţiunile lor din România sunt solide şi nu vor fi afectate. Dar pentru orice eventualitate Banca Naţională a României pregăteşte o “bancă punte”, care ar prelua orice instituţie locală mare ameninţată de insolvenţă.

Sistemul de sănătate este o altă problemă. Medicii suprasolicitaţi şi prost plătiţi au ameninţat că vor urma exemplul omologilor lor din Slovacia, care au demisionat în bloc la începutul acestei luni. Propunerea guvernului român de introducere a unei coplăţi pentru serviciile medicale, care va obliga pacienţii să plătească pentru o parte din tratamentul lor, a fost salutată de finanţatori. Parte a unui demers de privatizare a sistemului post-comunist de sănătate subfinanţat, coplata îşi propune să colecteze 378 milioane de lei (116 milioane de dolari), bani pe care spitalele îi pot cheltui ulterior pentru echipamente mai bune sau salarii. Dar profesioniştii din domeniul medical nu o agreează. “Această coplată îi va afecta pe cei mai vulnerabili şi va creşte inegalităţile”, a declarat Vasile Astărăstoaie, şeful Colegiului Medicilor din România.

La această comprimare se adaugă şi faptul că “contribuţiile sociale” vor continua sa fie percepute pe toate veniturile, inclusiv pensii şi chirii, iar creşterea TVA adoptată anul trecut se va menţine, în profida apelurilor din partea investitorilor străini de a o reduce din nou.

Birocraţia şi corupţia încă reprezintă o plagă, iar procedurile judiciare sunt lungi şi inconsecvente, scrie The Economist, care aminteşte că judecătoarea de la Curtea Supremă, Gabriela Bîrsan, este în curs de investigare pentru acceptarea unei pretinse mite în schimbul emiterii unor verdicte favorabile.

Aproape jumătate dintre români declară în sondaje că sunt de părere că actuala criză economică va dura mai mult de trei ani. Doua treimi spun că au fost afectaţi de concedieri sau reduceri salariale şi doar 7% aprobă modul în care guvernul a gestionat criza.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 111 other followers