,,Domnule preşedinte Căncescu,
Domnilor preşedinţi, domnilor primari,
Doamnelor, domnilor consilieri,
Am de gând să vorbesc mult pentru că ne vedem rar. Când devine plictisitor suntem o asociaţie de oameni liberi. Vreau însă înainte de toate să vă rog ca înainte de a intra în discuţia noastră să păstrăm un moment de reculegere pentru cel ce a fost omul politic şi multă vreme colegul nostru de luptă, Ion Diaconescu….
A evocat domnul Filipescu aici şi personalitatea domnului Diaconescu şi cazul, numele aviatorului Greceanu. E foarte bine să ne gândim când putem şi să facem ceva pentru astfel de oameni şi e foarte rău că, nu-i aşa, nu au păcate precum avem noi politicienii, cei care nu au constrângeri pe care le atribuie şi pe care le au politicienii, acelora care dau note, fac opinii, califică, descalifică, promovează, interzic acelor oameni care sau către care ne uităm, într-adevăr, cu toții, cu speranța că pot fi niște arbitri ai vieții publice, că acei oameni, ei înșiși, au uitat că la vremea când Ion Diaconescu ca și Corneliu Coposu, de altfel, ca și alții, ca și bătrânii noștri, unii care s-au dus, alții care sunt în viață, făceau politică, îi călcau în picioare.
Și că după ce nu au mai făcut politică, de zece ani nimeni nu a spus în România – ”Voi, nemernici de politicieni actuali, care sunteți de nimic, care sunteți pigmei, care sunteți îngrozitor de răi pentru gusturile noastre, de ce nu vă duceți acasă la Ion Diaconescu, un om adevărat, un om drept, un martir, un om cinstit, să vă învețe să faceți politică?”. Dacă venea cumva vorba de Ion Diaconescu, care încă nu murise, Coposu murise, ăla era mit, dacă era de Ion Diaconescu țineai un surâs. Acum până și moartea lui Ion Diaconescu este folosită ca să mai dăm încă o dată o palmă în cei care sunt în continuare în politică și nu au murit. Nu are a face, Ion Diaconescu va rămâne pentru mine și cred pentru toți cei care l-am apucat un om cu coloană vertebrală, un om de treabă, un om cinstit și ca să vă încurajez și pe dumneavoastră să vedeți că avem, avem lucruri grele de făcut, dar nu așa de grele ca alții, putem să le facem dacă alții au putut să facă ceea ce generația lor a suferit. Și ca să ne despărțim de Ion Diaconescu, nicidecum de amintirea lui, cu un moment cumva mai vesel, am să vă spun foarte repede o istorioară pe care am trăit-o împreună cu Ion Diaconescu prin ‘97 într-o delegație la Moscova, era președintele Camerei.
Las că pe drum mi-a spus un lucru pe care vreau să îl țin minte pentru că există când nu te mai aștepți, niciodată nu e prea tărziu, există victorii nesperate și mi-a spus ,,am petrecut ani de zile în pușcărie cu teama că ne vor duce în Rusia. Chiar nu m-am gândit că am să mă duc în Rusia, la Kremlin, ca președinte al Parlamentului din România.” Și asta s-a întâmplat, asta s-a întâmplat. Și în al doilea rând, într-una din seri, cum e obiceiul rușilor sub orice regim, să te ducă la Balșoitea, acolo se juca ,,Spărgătorul de nuci”, un balet, nu? Și e, mă rog, echipa mai tânără, că veteranii delegației erau Ion Diaconescu și domnul Ionescu Galdea. Echipa mai tânără a zis ahh, cât mai durează, încă două acte? Haideți domnule să ne scuzăm, să plecăm. Domnul președinte, ziceți dumneavoastră, că sunteți mai în vârstă, ziceți că e târziu, că sunteți obosit, chiar și Ionescu Galdea insista. Hai Nelule, hai să le zicem! Domnul Diaconescu, sincer și dândul ar fi vrut să se retragă pentru că fusese o zi obositoare și baletul nu îl pasiona peste măsură și la un moment dat s-a scuturat, așa, de tentații, și i-a spus lui Ionescu Galdea – ,,Hai mă, am făcut noi șaptesprezece ani de pușcărie, mai stăm un act de balet.”
Acuma sigur că situația dumneavoastră și a noastră nu se compară nici cu pușcăria, dar nici cu baletul. Știu că mai avem de stat nu doar un act de balet și de aceea ca întotdeauna când am prilejul și onoarea de a vă întâlni vreau să vă mulțumesc întâi și întâi pentru ceea ce faceți în fruntea comunităților dumneavoastră, ăsta este cel mai important lucru, ceea ce faceți față de oameni și după aceea ceea ce faceți față de Partidul Național Liberal, să vă mulțumesc pentru faptul că prin dumneavoastră Partidul Național Liberal este într-o anumită privință cel mai puternic partid din România și vă rog să faceți toate statisticile posibile, veți vedea că din Partidul Național Liberal au plecat cei mai puțini trădători, că din Partidul Național Liberal s-a plecat cel mai puțin de către aleșii locali, de către parlamentari, atunci când a fost greu. Eu știu și dumneavoastră știți că asta nu e întămplător, dar trebuie ca aceeași oameni care ne înnebunesc și îi înnebunesc pe români în fiecare zi cu ideea că totul e rău, că toți sunt la fel și că nu e nicio șansă să afle și dânșii că nu e totul la fel și că Partidul Național Liberal nu este un partid de trădători, nu este un partid în care foștii lachei ai lui Adrian Năstare dedicați azi reformei, adică Gabi Oprea, adică Miki Șpagă, să aibă prea mult ce căuta.
Vă felicit încă o dată, îmi fac datoria să îl felicit și pe Romeo Stavarache pentru că, dacă nu o fac, crede că e vreo prietenie de-a mea cu Hrebenciuc. Vă felicit pe toți cei care și cu distincții, și fără distincții, fac treabă bună în fruntea comunităților lor. Este foarte mare importanța, decisivă importanța pe care dumneavoastră, aleșii locali, o aveți în bătălia politică ce se dă acum și mai ales care urmează. Vedeți bine că țintele, strategiile, acțiunile puterii într-acolo se duc și vedeți foarte bine că, de fapt, punctul de stabilitate în câmpul electoral din România sunt, înainte de toate, aleșii locali.
Doamnelor și domnilor colegi, niciodată în ultimii douăzeci de ani nu a fost în România o putere care să stea mai prost în sondaje, în imaginea oamenilor. Niciodată nu a fost o putere mai compromisă, mai lipsită de argumente și de resurse decât puterea actuală – Băsescu, Boc și asociații. Sunt în această situație și se vede cu ochiul liber acest lucru pentru că au vorbit mereu de reformă și sunt partidul care s-a transformat într-un partid stat mai tare decât PSD-ul în 2004. Sunt partidul care au înțeles să numească reformă destabilizarea, chiar distrugerea unor instituții și sisteme publice lovind întotdeauna pe cel de jos, pe cel care, într-adevăr, muncește pentru societate, lovind profesorul, învățătorul, doctorul, cadrul medical, polițistul din stradă. Niciodată birocrația de la vârful ministerelor și din jurul puterii, birocrație plătită, de asemenea, pe bani publici, cu mult mai mulți decât cei pe care o societate are voie, și lumea știe asta, discursul despre reformă nu poate fi crezut de nimeni. Sunt cea mai compromisă putere pentru că au vorbit despre reforma justiției, despre dreptate, despre aducerea politicienilor, demnitarilor, puternicilor zilei pe plan de egalitate cu oricare cetățean în fața legii și vedem ce? Noi, care am pierdut niște alegeri în 2008, acuzați pe nedrept în privința asta, vedem că, deși încă premierul Tăriceanu a asumat răspunderea împreună cu întregul guvern liberal pe un pachet de legi de reformare a justiției exact așa cum l-a cerut Monica Macovei și cum l-a cerut Traian Băsescu, că deși l-au pus șeful la DNA pe care l-au dorit Monica Macovei și Traian Băsescu, deși au pus la Parchet pe șefa pe care a dorit-o Monica Macovei și Traian Băsescu, deși de trei ani de zile toată puterea, în toate instituțiile, de la servicii până la Parchet, de la majoritate parlamentară până la guvern este deținută de acești oameni, niciodată sentimentul public și, fără îndoială, realitatea nu a fost mai puternică acum că justiția este controlată politic, că serviciile sunt controlate politic.
Despre televiziunea publică nu mai vorbim, că nu e un sentiment. Vedem, nu suntem orbi. Ce reformă a statului, ce lichidare a statului asistențial este aceea în care dau afară sau tai cu douăzeci și cinci la sută salariul profesorului, în care consider pensia pomană când este un drept și în care schimb, angajez în neștire pe bani publici făcând protecție socială și asistență socială la Televiziunea Română pe toți caraghioșii care m-au laudat pe mine, Băsescu vreodată, să îi iau să facă emisiune acolo? Cine angajează astăzi, Ioane? Păi vă spun eu. Televiziunea Română publică, Institutul Cultural Român public, nu vorbim de servicii deocamdată. Vom vorbi cândva, când vom avea toate datele. Iată ce înseamnă statul chipurile liberal și ultraliberal al acestor reformatori. Lumea vede lucrul acesta, lumea vede, de fapt, că este un stat clientelar cum n-a mai fost niciodată, lumea vede că acești oameni se poartă cu banul public perfect discreționar, așa cum fac și în ceea ce vă privește atunci când alocă fonduri, lumea vede și a înțeles demult că această putere este apogeul sistemului pe care îl numea Băsescu ticăloșit și nidecum antidotul sau adversarul acestuia.
Nu a existat nicio putere mai compromisă, mai fără argumente, mai fără șanse. În general, vedeți că atunci când partizanii nedezmințiți ai Cotrocenilor, cei care nu au decât o singură teamă, să nu cumva să vină Uniunea Social Liberală la putere, evaluaeză situația. Dânșii ne spun așa: domnule, Partidul Democrat Liberal, ce să putem să spunem noi, că domnul Nelu Oltean nu este Alba ca Zăpada, că domnul Berceanu e Maica Domnului, că domnul Traian Băsescu e chiar cinstit și că nu știe nimic? Nu, ăștia sunt răi, dar există în Partidul Democrat Monica Macovei, dar există Cristian Preda, dar există Sever Voinescu. Monica Macovei e justițiară și integritalistă, nu știu cum să spun. Monica Macovei e vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal și nu a ieșit niciodată la televiziune, în public undeva, să numească un corupt din Partidul Democrat. N-a ieșit niciodată public să ceară Partidului Democrat să-și retragă din Parlament oameni care sunt sub anchetă penală, așa cum ne-au cerut nouă sau de-ar fi chiar condamnați. N-a ieșit niciodată să-i spună domnului Băsescu, domnului Boc, cuiva, furați mai cu fereală, nu vă mai bateți joc de banul public pentru că e furt și am niște legi severe! Monica Macovei trudește ca un călugăr benedictin la un manuscris, presupun, al unui cod de integritate pe care o să-l aplice Daniel Buda cu băieţii, cu Nelu Oltean. O să-l aplice, și știm cum. Ce, e primul cod de integritate, e prima curăţenie generală, dar e prima reformă a clasei politice pe care o fac ei? Asta e cu doamna Monica Macovei şi o înţeleg că e tristă, dar nu înteleg de ce nu-şi orientează tristeţea corect. Nu e cinstită doamna Monica Macovei, deci n-are cum să fie o speranţă.
Domnul Cristi Preda e liberal, domnul Cristi Preda e ceva mai onorabil decât alţii, numai că și liberalismul domniei sale se opreşte acolo unde n-are nici atât curaj să ne spună dacă e liberal într-un stat așa cum este așezată Constituția României, ca şedinţe de partid să se desfăşoare în reşedinţa oficială a preşedintelui României, ca preşedintele României, situat obligatoriu de Constituție și de votul românilor, de majorități peste partide, să patroneze, să conducă şedinţe de partid ale PD-ului. Dacă, dacă este normal ca președintele țării să caute în văzul lumii, explicit, soluții pentru salvarea sau nesalvarea propriului partid. Asta ne spune domnul Cristi Preda, că e ocupat să boxexe cu socialiști.
Domnul Sever Voinescu cică e conservator, nu de-al lui Voiculescu, conservator – vezi Doamne – ca în Anglia, ca republicanii americani. Cunoaşteţi vreun astfel de conservator englez, care să fi furat la vot şi să fi cărat geanta fetei nomenclaturistului Anastase de la Ploieşti? Eu nu. Niciodată n-am vorbit în douăzeci de ani despre asta, despre cine e tata, cine e mama, fiecare răspunde pentru faptele lui. Dar în momentul în care ultimii lideri foști comunişti din România, comuniști cu acte în regulă, ceea ce nu e niciun păcat, dar ultimii lideri comunişti din România, ultimii conducători de partide din această țară, Băsescu şi Boc, vin şi ne iau de gât şi pe mine, și pe atâția dintre domneavoastră, pe noi toți și ne învaţă anticomunism, când vine domnişoara Anastase, fiica unui om potentat comunist care a pus lacătul pe 1 Mai în 22 decembrie, pe întreprinderea 1 Mai și care după aia vin și te învaţă anticomunism, atuncea nu se poate să nu spui domnule, până unde, până când? Deci nu e conservator domnul Voinescu, ca să închidem paranteza.
Niciodată, doamnelor și domnilor, o opoziție în acești douăzeci de ani nu a fost mai puternică. Nu a fost mai puternică în potențialul ei, nu a avut șanse mai mari. Niciodată, chiar dacă s-au făcut multe coaliții, nu a existat una care să reunească două partide de anvergura, de forța, cu resursele partidelor care astăzi alcătuim Uniunea Social Liberală. Niciodată nu a fost atât de clar sau poate numai în ‘96 a fost atât de clar, dar în cu totul alt echilibru electoral care e alternativa. Oamenii aceștia de la putere sau de pe lângă putere sunt așa de disperați de propriul lor cal ca să spun așa, cal de cursă vreau să zic, încât își fac iluzii că oriunde există o mulțime de pitici apare și Alba ca Zăpada. Nu, nu sunt decât piticii, asta este evident. Speranța că apare Alba ca Zăpada și că lumea se lasă prostită de trei-patru flăcăi care nu au putut să facă altă carieră decât să angajeze tot statul ăsta liberal cu banda la stat pe la Institutul Cultural Român să își facă ei, să își pună rochițețe de Alba ca Zăpada. Nu se poate, deci niciodată alternativa nu a fost mai clară. Niciodată în sondaje de opinie, niciodată în opțiunile oamenilor nu a fost mai limpede că trebuie o schimbare și nu a fost mai limpede cine înseamnă această schimbare.
Și totuși, chiar dacă așa cum cred, niciodată nu a fost putere mai compromisă și opoziție mai puternică, chiar dacă e clar pentru toată lumea ce se va întâmpla la următoarele alegeri, mai este mult până acolo și mai trebuie două lucruri esențiale, fără de care nu le putem pierde pentru că am spus de ce cred că nu mai pot ei câștiga, dar putem noi pierde, nu e un joc de cuvinte. Sunt două lucruri esențiale și aceste lucruri sunt încredere și organizare. Au vorbit colegii mei care toți, și primarii noștri de frunte care au vorbit aici, și vicepreședinții partidului, domnul Dobre, domnul Voicu, secretarul genaral, sigur că știm toți ce înseamnă organizare și nu mai am de adăugat. Fără a organiza nemulțumirea, dorința de schimbare, încrederea că numai noi putem fi cei care constituim o alternativă, vreau să vorbesc despre încredere, o încredere, domnilor, pe care să o avem noi și, după aceea, și numai așa, să o putem insufla altora. Ce ne împiedică pe noi să fim mai hotărâți și mai încrezători atunci când ne batem cu acești oameni, cu vorbele lor, cu minciunile lor, cu calomniile lor, că de fapt cu asta ne batem? Ce ne împiedică, faptul că ei sunt mulți și vorbesc cu zece rânduri de guri, faptul că pe noi nu ne sprijină cum am dori noi și am aștepta, și poate credem că s-ar cuveni, cei care nu îi agreează pe ei? Ce ne împiedică?
Nu avem niciun motiv să ne jenăm, să ne explicăm de ce totuși candidăm și noi, de ce totuși. Să spunem că argumentul nostru cel mai puternic e nimicnicia lor. Nu, Partidul Național Liberal și vorbesc de acum, și vorbesc în numele lui, și vorbesc cu dumneavoastră, Partidul Național Liberal e un partid care nu a trădat, vorbesc de douăzeci de ani, care a servit mai cum l-au ajutat puterile, dar cu bună credință aceleași valori, vorbesc de partid în ansamblul lui, care de fiecare dată a fost consecvent în apărarea libertății de toate felurile în România. Pentru că cine ne spune nouă, nu mai discut cine, dar cine ne spune nouă că suntem schimbători, inconsecvenți, că ne-am dat, vezi Doamne, cu comuniștii, deși v-am spus eu care sunt, totuși, comuniștii. Că am fost alianți în 2004 cu PD-ul, că am fost alianți cu PNȚ-ul, acuma cu PSD-ul, cum e posibil? E posibil, pentru că de fiecare dată nu ne-am aliat de amorul artei cu fiecare dintre ei, ci ne-am aliat pentru a construi o alternativă împotriva unui partid care era sau tindea să devină un partid stat de tip totalitar, adică FDSN-ul în ‘96, PSD-ul în 2004, PDL-ul și clica lui în 2012.
Este foarte simplu, Partidul Național Liberal n-are de ce să accepte în discuția asta generală cum sunt toți politicienii hoți și cum au făcut toți toate nenorocirile de pe lume și cum au distrus, nu are de ce să accepte asta. Noi am guvernat și sunt unul care am preferat și am făcut-o public, să insist asupra a ce nu am reușit în guvernare. Mi s-a părut mai fertil pentru noi, dar sunt trei ani de când domnul Băsescu face și desface dosare și nu ne-a arătat un ministru de-al nostru care a furat, și nu ne-a arătat un ministru de-al nostru sau secretar de stat, sau un om de guvernare, sau un prefect pus de noi care să fi jefuit, să fi distrus în felul acesta, care nu ne-au arătat cum ne-am fi promovat familiile.
Nu am făcut nici unul dintre noi, nici dumneavoastră, nici liderii partidului, Tăriceanu, eu, astăzi eu, nu am făcut nici un lucru de care să ne fie ruşine. Sunt perfect de acord să se deschidă competiţia politică. M-ar bucura, vă spun sincer, să apară competitori politici noi, autentici, nu născuţi atunci când se caută Băsescu în buzunarul de la spate şi îl găseste pe Lăzăroiu acolo şi Lăzăroiu are şi el pantaloni scurţi şi are şi el buzunare şi găseşte o mişcare. Nu aşa! M-aş bucura, dar nu văd nici un motiv pentru care cei mai mulţi dintre noi să nu meargă în competiţia politică cu fruntea sus. Că oamenii ne vor, că nu ne vor în plan local, în plan parlamentar, pe orice plan, asta este decizia lor. Dar nu noi am inventat şi am practicat pomana electorală, nu noi am ascultat telefoanele adversarilor politici, nici în 1996-2000, când aveam şi preşedinte, şi nici în 2004-2008 nu noi ne-am bătut joc de banii statului lăsând milioane de cetăţeni care nu au nici o vină decât că au ales primari de altă culoare, să trăiască la limita disperării.
Vreau în legătură cu asta să vă spun, stimaţi colegi, o convingere pe care o am şi care poate nu o să vă placă, dar eu cred că dacă dumneavostră nu veţi înţelege asta, atunci cine să o înţeleagă? Domnul Stavarache cu siguranţă mă va înţelege sau va şti că numai noi suntem cei care trebuie să înţelegem linia asta. Acest necaz care s-a accentuat, această bătaie de joc, această moarte a democraţiei, această înjosire a tuturor oamenilor din ţara asta şi anume ca eu, guvernant, să strâng bani de la toţi contribuabilii şi din Bacău şi din Arad şi din Piteşti şi din Iaşi şi, după aceea, cu nesimţire să spun că îi dau bani numai lui Stavarache, că el este în partid cu mine. Ăia, de la nu ştiu ce oraş vreţi dumneavostră, nu mă interesează, că ăla este PD-ist sau ce este! Domnilor, asta trebuie să înceteze. Nu vreau să aşteptaţi sau, în orice caz, în ceea ce mă priveşte, nu vreau să înţelegeţi că eu promit că dacă vom veni noi la putere, toţi banii vor fi daţi acolo unde sunt primari liberali, iar oamenii conduşi, să zicem, de primari PDL-işti vor fi batjocoriţi. Noi trebuie să înţelegem şi să reglementăm, în mod liberal şi vor înţelege şi cei din PSD asta, trebuie să reglementăm ca să existe cât mai puţin subiectivism şi deloc arbitrariu în alocarea banilor publici, cât mai puţin să aibă guvernul de-a face cu dirijarea acestor resurse, iar când guvernul trebuie să intervină şi să aloce bani, să aloce după criterii şi după legi aşa cum, de altfel, noi porniserăm să facem şi aşa cum, de altfel, în practică am făcut.
L-am chemat mereu pe fostul primar al Clujului, domnul Emil Boc, actual prim-ministru, viitor şomer, eu am grija şomerilor. Îl chem încă o dată cu cifre, să vedem cum a alocat guvernul Tăriceanu banii, ce suferinţă a avut el ca primar la Cluj, cum i s-au dat sau nu i s-au dat bani lui Falcă la Arad şi atâtea şi atâtea exemple. Deci lucrul acesta trebuie să se termine, să nu mai ţină de arbitrariu, pentru că victimele sunt cetăţenii care nu au nici o vină că trăiesc în Bacău, în Arad sau unde doriţi dumneavoastră.
Sigur că despre Uniunea Social Liberală s-a vorbit foarte, foarte mult, ştiţi şi ştim cu toţii care sunt atacurile şi care este adevărul. Nu are nici un rost să revenim la aceste lucruri. Eu vreau doar să spun un singur lucru: Ei nu au nici un argument, în afară că aş fi eu leneş (uite de ce nu pot ei să trăiască şi să conducă bine ţara asta, că sunt eu leneş, păi eu m-aş bucura în locul lor, măi, este leneş, eu nu am nici o problemă cu el) şi în afară că este Ponta imatur şi iarăşi m-aş bucura în locul lor, domnule, omul imatur până creşte noi ne facem de cap. În afară de aceste lucruri, dânşii au câteva lucruri: Alianţa Socialistă. Sigur, alaltăieri, l-am văzut pe domnul Cristi Diaconescu care, în numele Uniunii lor, a ieşit şi a atacat puternic de la stânga, arătând că Partidul Social Democrat, deşi e o stângă foarte marxistă şi comunistă, a aflat domnul Cristi Diaconescu acum, care a trădat oricum valorile stângii alunecând la dreapta şi cântându-ne în strună nouă, hiene capitaliste ce suntem.
Domnul Boc povesteşte pe unde stă de vorbă cu oamenii şi bate lovituri de la 11 metri, mai şi zice ceva, zice că se desumflă gogoaşa, gogoaşa fiind Alianţa Socialistă, adică noi. Deşi se desumflă gogoaşa, ieri , în prezenţa Andreei Pora, şi cu binecuvântarea marelui spirit Radu Moraru, actualmente şomer şi dânsul (sunt probleme sociale) a luat naştere o republică, o mişcare, în fine, eu acum nu sunt foarte, foarte republican, mă mulţumesc cu asta. Acolo, la primul punct al documentului fondator, scrie aşa: noi, următorii anti-comunişti jurăm, nu ştiu sau în esenţă e asta, domnul Băsescu este bun, e reformator şi noi trebuie să luptăm să continuăm opera de reformă a guvernului Boc, dar nu înţeleg de ce ei, cel mai legitim e să o continue guvernul Boc şi să oprim prin orice mijloace, aici vă spun textual, am ciulit urechea, să oprim prin orice mijloace asceniunea USL. Păi domnule, se desumflă sau este în ascensiune? Deasemenea, în toate acestea discuţii despre cum şi-a pierdut identitatea Partidul Naţional Liberal, nu am să mai spun încă o dată, că dacă vreunul dintre noi are sentimentul că s-a pierdut ceva din identitate, e rugat să o spună. Am să mai spun doar următorul lucru, noi, în momentul în care am făcut această alianţă, am găsit un loc al compromisului, în sens politic, în sens onest, în sens de construcţie. Este foarte important, şi după părerea mea este un câştig, pentru noi pentru democraţia românească şi pentru Partidul Social Democrat actual şi viitor, faptul că primul lucru pentru care noi ne-am asociat, a fost declarat şi recunoscut şi de ei ca şi de noi, apărarea statului de drept, apărarea pluralismului, apărarea valorilor libertăţii. Este, spun, un câştig pentru noi, care cu asta ne îndeletnicim şi pentru asta ne luptăm, de cele mai multe ori chiar cu PSD-ul, din 1990. E un câştig pentru democraţie că două partide majore din stânga şi din dreapta, găsesc aici locul de întâlnire şi este un câştig, o spun sincer, pentru Partidul Social Democrat, care nu are decât de câştigat pentru viitorul unui stângi româneşti pe care şi eu îl doresc în princpiu la fel de luminos pe cât îl doreşte domnul Stavarache, dar asta e logica noastră de partizani, ea va exista, e un câştig pentru toată lumea.
Doi; cred că este un câştig că PSD-ul este un partid care astăzi a susţinut şi a susţinut cu convingere şi convingător iniţiativa noastră de a face nu o reparaţie istorică, pentru că nu o mai putem face, dar facem un gest istoric şi anume de a-l invita pe Majestatea Sa Regele Mihai pe 25 octombrie în Parlament. Şi vă întreb care sunt comuniştii? Dacă cei din PSD sunt comunişti, or fi unii cu siguranţă, dacă cei din PD văd foarte clar că sunt comunişti, cu acte în regulă, eu cu care comunişti lucrez? Cu cei cu care pot să fac un act de normalitate istorică, parlamentară, democratică sau cu nişte oameni pe care nu vreau să îi calific, dar aş putea să îi citez, precum domnul Oltean care nu înţelege diferenţa dintre Regele Mihai şi regele Cioabă? Asta e Partidul Democrat şi ăsta este grupul acela de autorităţi. Sunt deasupra unei berării pe Calea Victoriei. Adică domunul Liiceanu care a scris texte impresionante în 1990, le ştim pe dinafară mulţi dintre noi, şi care nu are curaj, este laş, i-o spun clar acum, ca şi Pleşu, nu are curaj să protesteze la mitocăniile cele mai odioase pe care cineva, care e şef al statului, le face la adresa istoriei. Nu au curaj, tac mâlc. Văd, e uşor să îl înjuri pe Ponta, este chiar obligatoriu să îl înjuri pe Antonescu, dar e mai greu să îl înjuri pe stăpânul pe care în fine ţi l-ai căutat de pe timpul lui Ceauşescu, dar l-ai găsit de abia acum.
În fine, ne apropiem de sfârşit, de sfârşitul acestei puteri, de sfârşitul acestor lucruri. Trebuie să avem, cum spuneam, să avem încredere şi să avem coerenţă. Aş vrea să mulţumesc presei, presa a dorit să afle ce discutăm sau în orice caz ce doresc eu să spun. Eu nu am de ascuns, cum se spune. Aş vrea să lămurim puţin lucrurile vis-a-vis de încredere şi coerenţă, stimaţi colegi, pe care aş vrea să vi le transmit, chiar în încheierea acestei intervenţii.
Stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal, acesta al nostru, din timpul nostru vreau să spun, nu din timpul brătienilor, el e acelaşi timpul însă diferă, Partidul Naţional Liberal nu este, nu a fost decât poate câteva luni la începutul lui 1990, după aceea nu, nu a fost, nu este şi probabil bună vreme de acum încolo un partid de lider. E adevărat că, pentru prima oară în ultimii 20 de ani se întâmplă ca preşedintele Partidului Naţional Liberal, de un an şi mai bine, în orice sondaje, să fie totuşi pe primul loc la încrederea în politicieni sau tot pentru prima dată în 20 de ani să fie categoric pe primul loc la opţiunea pentru eventualele alegeri prezidenţiale. Cu toate acestea, o spun limpede, Partidul Naţional Liberal nu este un partid de lider, Partidul Naţional Liberal este un partid de idei şi de valori, pe care nu le-a schimbat niciodată, chiar dacă şi-a schimbat liderii şi liderii au fost diferiţi ca profil, ca prototip, ideile şi valorile au fost comune, este un partid de istorie şi de tradiţie şi este un partid care trebuie să îşi apere această istorie, această tradiţie, să o apere, să o crească, este prima noastră obligaţie, în fine, este un partid în care întotdeauna a existat o asociere perfect liberă, perfect colegială şi pe care noi am ştiut să o păstrăm întotdeauna. Acest lucru nu se va schimba şi acest lucru nu trebuie nici o clipă confundat cu altceva.
Trebuie însă să vă spun următorul lucru: Eu în calitate de lider al acestui partid ales de dumneavoastră şi în limitele mandatului dat şi a statutului cu care lucrăm şi căruia ne subordonăm, mi-am asumat nişte răspunderi. Grija unora de a sublinia că, dacă iese rău, vedem noi atunci, e nejustificată, se pot concentra pe altceva, nu trebuie să mai fie încordaţi, este clar că dacă iese rău, în ce mă priveşte, eu răspund singur, nu că aş fi singurul vinovat dar aşa este în politică, aşa este în democraţie. Restul merg mai departe. Bineînţeles că această responsabilitate o asum şi bineînţeles că nu vreau să facă cineva, mai ales dumneavoastră, că sunteţi periculoşi, strâns aşa, unit în jurul meu ceva, vreun front sau altceva. Front în orice caz, nu. Am însă nevoie şi v-o spun ca unor oameni care trăiţi şi dumneavoastră, chiar dacă într-un fel diferit, în linia întâi a acestui război. Am nevoie de ajutorul tuturor colegilor mei, aşa cum încerc şi eu să răspund tuturor colegilor care au nevoie de ajutorul meu. Noi avem foarte clar în acest moment o bătălie psihologică cu aceştia. Eu nu doresc să mi se aducă elogii, osanale. Eu nu doresc ca vreodată un singur liberal să se transforme într-un papagal PD-ist, care să se ducă la televizor să vorbească despre măreţiile lui Crin Antonescu. Chiar plec din partidul ăsta atunci, dacă se întâmplă asta. Eu vreau însă să înţelegeţi că uneori sunt nevoit să adopt anumite poziţii, chiar dacă ele sunt polemice, pentru că nu o face altcineva. Exemplu: Nimeni vreodată nu a pus la îndoială şi nu are cum să pună, cât trăim noi aici,nu ştiu ce o să vină după noi, libertatea de opţiune şi de exprimare, inclusiv în public, din punctul meu de vedere a cuiva. Celelalte partide ştiţi că pun placa, noi înăuntru ne certăm, dar după aceea noi, tovarăşii din PD sau mai ştiu eu de unde, ne ducem la televizor şi spunem. Nu domnule, la noi întotdeauna ai spus şi la televizor dacă ai vrut ce ai crezut şi nu te-a dat nimeni afară. Am făcut-o eu, au făcut-o şi atâţia alţii. Nu am nici un fel de problemă cu ideea că de exemplu, dacă Ludovic Orban, că altul nu ştiu, nu este de acord şi a votat împotriva chestiunii cu USL-ul, să o spună şi aşa mai departe.
Dar, răspunderea, cum am spus-o, mi-o asum singur, ceea ce nu înseamnă că decizia am luat-o singur şi ceea ce nu înseamnă că trebuie să avem vreo secundă îndoiala, tot vorbind şi tot uitându-ne la televizor, că am fi un partid democratic. Decizia cu Uniunea Social Liberală, am luat-o nu numai cu votul în toate forurile posibile, dar şi cu discuţii, pe cât posibil, cu cât mai mulţi, cu toţi conducătorii noştri de filială, cu oameni cu funcţie oficială sau cu poziţii, chiar fără funcţii şi a fost o decizie copleşitoare pe care am luat-o împreună. Sunt de acord să răspund numai eu, beneficiile sigur că nu le vreau numai eu, vorbesc de cazul teoretic, negativ, dar nu sunt de acord să ni se atribuie o decizie nedemocratică pentru că nu am luat o asemenea decizie. Sorin Oprescu a fost desemnat în conformitate cu protocolul alianţei USL-ului de către mine şi co-preşedintele Victor Ponta, după ce am avut discuţia şi opţiunea clară şi unanimă de data aceasta, a tuturor sectoarelor din Bucureşti, a conducerii Bucureştiului şi a Biroului Politic Central, cu toată lumea de acolo, nu m-am trezit de luni de dimineaţă eu să îl pun pe Sorin Oprescu pentru că aşa am vrut eu. Toate lucrurile acestea trebuiesc ştiute şi nu are nici un rost afirmăm lucruri care nu sunt adevărate, pentru că adevărul e una şi ceea ce credem noi e alta. Sigur, o altă colegă poate să se ducă foarte bine la televizor şi în cercuri care primesc bine asta, să atingă public că sunt mai rău decât Băsescu, şi pe Băsescu îl cunoşte bine, vorbesc de doamna Săftoiu, pe mine mai puţin. Nu ştiu dacă să fiu flatat, ceva îmi spune că domnia sa a admirat răutatea asta a lui Băsescu. Dacă sunt mai rău decât Băsescu înseamnă că nu sunt de colea în ochii dumneaei, dar până una alta, eu nu am ascultat telefoane, eu nu am făcut dosare, eu nu i-am făcut întâmpinări lui Atanasiu, ca să îl scot de acolo, după aceea să îl pun pe Frunzăverde ministru, eu nu am înjurat pe nimeni, nu am făcut pe nimeni ţigancă împuţită, nu am făcut toate aceste lucruri. Deasemenea, mare bucurie în public şi angajamente ale aceleiaşi colege că să fie clar că niciodată nu am să ies eu preşedinte. Se prea poate. Dar problema noastră acum asta este? Să ne asigurăm pe noi şi adversarii că o sa ies sau nu o să ies eu preşedinte? Problema mea în Partidul Naţional Liberal nu este asta. Problema asta dacă e, este ultima, în ordine cronologică, logică, politică. Problema Partidului Naţional Liberal este să treacă de aceste alegeri locale, făcând saltul de la talia de acum cantitativă, la talia de partid de 25-30%, pentru că în momentul în care noi, am făcut ce am făcut până acum şi nu am făcut puţin cu 5 preşedinţi de consilii judeţene şi cu câteva primării de municipii, ce se întâmplă în momentul în care vom avea 10 consilii judeţene?
Zece primării reşedinţă de judeţ, nu un singur oraş mare, dacă nu greşesc, să zicem că Bacăul e mare. Nu-i cât Iaşiul, e clar, dar e mare. Avem trei-patru: Galaţi, Timişoara şi Oradea – Oradea e mare, dar în ungureşte Nagyvárad. Bun. În momentul acela, Partidul Naţional Liberal, care oricum nu-i un partid de lider, nu va mai fi dependent în aşa măsură nici de conjuncturi, nici de lideri ai unor sau ai altor partide, ci va fi un partid care, în mod categoric, va conta decisiv pe scena politică românească. Asta mă interesează. Nu preşedinţia mea, care îi îngrijorează pe alţii. Nu mai vorbesc despre alte lucruri. La aceste lucruri eu, uneori, trebuie să ripostez.
Dacă domnul Meleşcanu, un coleg pe care în toate chipurile văzute şi nevăzute l-am stimat şi îl stimez, ne explică cum se poate coabita cu Băsescu. Da, aici, hai să nu ne păcălim că nu suntem toţi diplomaţi. Unii suntem oameni proşti, din popor, eu de exemplu. Coabitare în sens tehnic, în sens franţuzesc e una, şi coabitarea pe care ne-o povesteşte domnul într-un interviu, taman acum când murim noi de gât cu Băsescu, domnul Meleşcanu, pe care şi explică, cică şi când eram la guvernare, noi ne certam cu Băsescu, era foarte greu, dar până la urmă găseam soluţiile bune pentru ţară.
Păi cum le găseam? Făceau dosar doamna Săftoiu cu domnul Băsescu lui Atanasiu. Noi îl retrăgeam pe Atanasiu. Ei îl puneau pe Frunzăverde şi găseam soluţia. O umileau pe Norica Nicolai prin toată ţara, batjocorind-o cu dosarul. Venea el şi ni-l dădea pe tavă pe Predoiu. Îl puneam pe Predoiu, se termina criza. În fine, nu-i o glumă, asta-i la propriu. Îl înjura domnul preşedinte pe domnul Meleşcanu. Domnul Meleşcanu nu se supăra şi coabitarea e gata. Şi nu doresc să coabitez aşa. Nu cred că din punct de vedere politic ăsta e mesajul pe care trebuie să-l transmitem noi şi ca un băiat rău şi needucat, o spun foarte clar: Domnul Meleşcanu, pentru că asta e profesia, domnule, de diplomat, coabitează de când se ştie cu cine vrei şi cu cine nu vrei. Eu nu coabitez decât cu valorile pe care le-am angajat şi doar pe care le servesc.
Ceea ce nu înseamnă, după cum s-a dovedit şi cu prilejul acelei construcţii a guvernului din umbră, că nu preţuiesc virtuţile diplomatice ale domnului Meleşcanu. Dar acum nu e o chestiune de diplomaţie, ci e o chestiune de Ministerul apărării, ca să spun aşa, adică de război.
În fine, doamnelor şi domnilor, de relaţiile cu celelalte partide, şi aici ar trebui două-trei cuvinte.
Cu PSD-ul, nu-i uşor, ştiu foarte bine. Ştiaţi şi dumneavoastră de la început, când am luat această decizie, împreună, direct sau indirect, că nu va fi uşor. Sigur că situaţiile sunt variate. Situaţiile sunt de la caz la caz. Ceea ce pot însă să spun este că eu mă aşteptam să fie mai rău, mai greu, mai complicat. Nu cedaţi ideii că e scandal în USL. Păi nu e cât ar trebui să fie, deocamdată. Sigur că ştim cu toţii care sunt raporturile istorice între domnul Stavarache şi domnul Hrebenciuc. Sigur că în momentul în care se va coborî cu negocierea, nemulţumirile vor fi mult mai multe decât au fost acum. Sigur că toate lucrurile astea se întâmplă pentru că noi ştim foarte bine că şi în interiorul unui partid, când vine momentul cu liste, cu candidaturi, chiar fără să fie aliat cu nimeni, sunt tensiuni, sunt competiţii, sunt supărări şi sunt chiar conflicte. Important este să ducem la capăt această construcţie şi o vom duce.
Cu Partidul Conservator am avut cea mai, şi continui să am, cea mai respectuoasă şi mai prietenoasă relaţie. Am pornit pe o chestiune de principiu, nu de negustorie. Am spus: Partid Conservator, frumos sună al tău nume, vorba lui Voinescu, ce vrei tu? Vreau grupuri parlamentare. Adică, la deputaţi zece deputaţi. 12, domnule, să nu se piardă pe drum, Doamne fereşte, se mai întâmplă. Cinci senatori au cerut. Negustorul din mine a zis: Luaţi şapte. Din aceleaşi motive. Da, am spus, e un partid, vrea să crească. Cum vrea să crească? De la stadiul actual, la stadiul de partid parlamentar. Am făcut toate gesturile cuvenite. La momentul la care Alianţa de Centru-Dreapta s-a constituit, moment la care domnul Lucică Iliescu se gândeşte cu drag şi acum, mai nou, în momentul ăla, domnul Voiculescu era vicepreşedinte al Senatului. Noi deţineam acest post. Fusesem eu vicepreşedinte al Senatului. Îl rugasem pe domnul Meleşcanu să coabiteze cu postul ăsta după ce plecasem eu. L-am rugat pe domnul Meleşcanu să i-l oferim domnului Voiculescu pentru că, nu-i aşa, era în partea cealaltă. Am făcut şi asta.
Am găsit soluţii, pe negocierea mare, zic eu, cât se poate de prietenoase. Nu am tratat niciodată vreun reprezentant al Partidului Conservator, pe liderii săi, în activitate sau de onoare, cu, mă rog, îngâmfare, superioritate sau ca de la un partid mai mare, la un partid mai mic. Asta nu înseamnă că pe lumea asta toate partidele au aceeaşi dimensiune. Există partide mari. Există partide mici. Ele la un moment dat se unesc, fiecare aspiră să devină ăla mare, mai mare, ăla mic, măricel. Toate lucrurie se fac punând însă interesele comune pentru care ne-am asociat înaintea intereselor momentane de partid. La împărţirea pe judeţe, am făcut noi sacrificii pentru ca toată construcţia să fie bine. Mie mi-e ruşine şi acum de Gabi Grozavu pe care l-am pus într-o situaţie îngrozitoare în organizaţia lui pentru că Târgovişte – primăria a apărut la PC sau am discuţii complicate şi laborioase despre tainele negocierilor cu cei din Maramureş. Foarte bine.
Un lucru să fie însă foarte clar: dacă în foarte scurtă vreme nu avem convingerea că tragem cu toţii în aceeaşi direcţie, că tragem serios, că venim cu oameni şi dispuşi cu adevărat şi buni să se bată, această negociere cu Partidul Conservator, în ce ne priveşte strict, se repune în discuţie. Nu-mi place să pun în discuţie lucruri adjudecate, dar în momentul în care există nişte elemente care se adună şi care nu se respectă, atunci consider că e poate mai bine ne certăm noi, că după aia ne împăcăm, decât să ratăm şansa de a face ceea ce trebuie făcut.
În fine, un ultim cuvânt despre PNŢCD. Eu am considerat totdeauna, fiind, după cum aţi văzut şi din negocierea asta cu PC-ul, un liberal foarte sentimental, nu de stânga, dar sentimental, că Partidul Naţional Ţărănesc măcar, măcar pentru suferinţa, pentru sutele de mii de ani de puşcărie, pentru rezistenţa pe care aceşti oameni au făcut-o împotriva comunismului imediat după război, pentru modul în care ne-am luptat cot la cot, împreună adică, cu acelaşi comunism, după 1990, merită să le întindem o mână şi cred şi astăzi că, fiind într-o situaţie dificilă în care nu noi i-am adus, dar dacă putem să-i ajutăm cu ceva, să-i ajutăm, am întins această mână domnului Pavelescu. Am întins-o în frunte cu Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al partidului atunci şi prim-ministru în funcţie, când am fost împreună la congresul dumnealor, şi domnul Tăriceanu, şi eu, şi Ludovic Orban şi alţi colegi am fost, şi Varujan Vosganian, toată floarea partidului cu primul ministru în frunte când s-a ales domnul Miluţ am fost acolo, am vorbit în termenii cei mai elogioşi despre istoria ţărănistă, despre oamenii de acolo, despre legătura dintre noi şi despre mâna noastră întinsă.
În 2009, domnul Aurelian Pavelescu, care era aşa onorific, să zic, dar şi asta am facut-o tot în semn de prietenie, consilier al meu, al preşedintelui PNL, m-a anunţat într-o zi că împreună cu domnul Miluţ, o sa facă un congres la care o să se hotărască să meargă cu domnul Băsescu. Zic eu: “Aurelian tu eşti avocat, mai ai de-a face cu borfaşi, totuşi, nu e o experienţă chiar aşa, în sine?”. Miluţ deh, om de afaceri, om ager, om umblat. Cu cine domne’? Nu ai povestit chiar pe la televizor, cine-i omu’? Treaba voastră, dar e păcat de partidul ăsta. Deşi ştiam ce vor face, m-am dus, în calitate de preşedinte al PNL-ului de data asta, la congresul lor, m-am expus acolo, cu bună-ştiinţă, situaţiei în care o să mergem acolo şi eu şi domnul Boc, o să vorbim frumos după care o să plecăm şi ei o să zică că domnul Boc e creştin-democrat de când era la studenţii comunişti şi lătra el pe acolo cum cântau alţii. Bun, am făcut-o şi pe asta. Au rămas domnul Ciorbea cu domnul Sârbu. În campanie am fost cu domnul Ciuhandu, în sfârşit, dar câte n-am făcut pentru cauză. S-au împăcat PSD-ul cu PNŢ-ul că atunci, apropo, s-au împăcat. Bun, la Timişoara.
Domnul Ciorbea. L-am întâlnit pe domnul Ciorbea şi eu şi Victor Ponta. I-am spus: Domnule, indiferent ce rezolvaţi cu acele congrese – trăia încă Ion Diaconescu, Domnule dacă dumneata eşti aici cu Ion Diaconescu, cu surorile în viaţă ale lui Corneliu Coposu, cu doi-trei bătrâni care au mai rămas, ăştia sunteţi, domnule, să fie sănătos Pavelescu. Indiferent ce faceţi, faceţi un ONG, ceva, n-are importanţă. Veniţi, sunteţi bine-primiţi dacă vreţi, aveţi mâna-ntinsă din partea noastră. Zis şi făcut. Domnul Ciorbea chiar se împrietenise cu domnul Ponta mai mult decât cu mine. Mă bucur, zic, ia uite! Imediat cum s-a rezolvat cât s-a rezolvat din jumătatea aia de proces, îl văd pe domnul Ciorbea care spune aşa: Nu, nu, că dacă ar fi numai PNL-ul în USL mai treacă meargă, dar nu pot trece niciodată eu peste cine e PSD-ul ăsta. Îl lăsasem la uşă la Ponta ultima oară. Staţi că nu-i de râs. Nu-i de râs.
Îl întreabă şi domnişoara aia pedistă: Domnule, dar Băsescu nu mai e dictator, cel mai corupt. Domnule, vorbeşti ce vorbeşti când eşti membru de partid, nu mai vorbeşti aşa când eşti preşedinte de partid. Situaţia dânsului şi până la urmă, uite, a fost acum în America şi a făcut lucruri foarte bune pentru România: Noi stăm să ne gândim, dar cred că mergem cu Băsescu.
Şi acum cu toată părerea de rău, dincolo de mâhnirea de a vedea că la catafalcul unui luptător adevărat, pe care nu l-a călcat nimeni în picioare, aşa cum a fost el, un om modest, dar nu l-a călcat nimeni în picioare, nu s-a încovoiat niciodată, nici la uşa lui Iliescu, nici la uşa lui Băsescu, nici la uşa Securităţii, la catafalcul lui se calcă pe bombeu domnul Ciorbea, cu domnul Pavelescu şi cu domnul Dudu Ionescu, care să-i ţină servieta lui Băsescu când a venit. Ce fac eu, spuneţi-mi şi mie? Ce facem noi? Eu nu accept ca Partidul Naţional Liberal să fie aşa un fel de parte pasivă în acest troc pe care-l fac dânşii. Le-am întins o mână, dacă dânşii, punctul meu de vedere, e un punct de vedere strict personal, dacă dânşii stau pe gânduri între noi şi Băsescu acum, nu îi scot eu din dilema asta ca să nu rămână acolo încă 50 de ani, la Băsescu. Dacă ei nu sunt lămuriţi până acum că noi, şi nu PD-ul şi Băsescu sunt aliaţii lor naturali, oameni oneşti faţă de ei, eu nu mai am la ce să mă mai gândesc. Să îşi vadă de treabă fiecare şi să auzim numai de bine, după cum vă doresc şi dumneavoastră să auzim numai de bine şi încă o dată vă spun, iertaţi-mă pentru lungimea acestui desfrâu … oral.
Vroiam să vorbesc cu dumneavoastră multe din cele care îmi stau pe suflet. Avem nevoie fiecare de celălalt. Domnul Vela, un om de mare înţelepciune, un spirit practic şi în acelaşi timp deosebit de luminat, spunea aici, sigur, după Alexandre Dumas, toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Sunt perfect de acord cu domnia sa, cu precizarea că ăla unu nu sunt eu. Fiecare dintre noi, atunci când are nevoie.
Mulţumesc tare mult!
47.926845
23.902035
