Discursul lui Crin Antonescu la motiunea de cenzura, 27.04.2012 (+video)

”Stimate doamne și stimați domni parlamentari,

Domnule prim-ministru,

Aș spune câteva lucruri strict legate de temele din moțiunea de cenzură și care sunt niște lucruri în opinia Partidului Național Liberal, și deci în opinia mea, esențiale. Ne-ați prezentat, domnule prim-ministru, perimetre, diametre, adâncimi de puțuri, date de înființare și alte lucruri, pesemne corecte. Ați invocat hotărâri de Guvern din 2004, din 2007, din 2009. Ați invocat prețuri, costuri și conjuncturi acum la bursă. Nu despre asta vorbim și nu știu dacă scrie pe site-ul partidului sau nu, dar noi, cei din Partidul Național Liberal, credem un lucru simplu, că atunci când e vorba de privatizări care presupun resurse naturale ale României, trebuie să avem transparență, trebuie să avem studii serioase și din surse serioase, trebuie să avem felurite tipuri de dezbateri publice, trebuie să avem cu siguranță și cu necesitate o dezbatere în Parlament și trebuie să integrăm fiecare din aceste privatizări într-o strategie, dacă o avem, pentru dezvoltarea economică a acestei țări. Cu alte cuvinte cred că înțelegeți, sau dacă nu, vă spun eu acum că Partidul Național Liberal susține proprietatea privată, susține economia privată, a susținut și a făcut privatizări de mai mare sau mai mic succes în România, dar le-a făcut, și nu pune în discuție astăzi dacă trebuie sau nu să exploatăm gazul de șist, dacă trebuie sau nu să privatizăm cuprul, ci respinge categoric faptul că astfel de decizii se iau pe sub mână, se iau fără transparență, se iau fără dezbatere publică și în Parlament. Ați făcut aceste lucruri și de aceea trebuie să plecați.

E foarte limpede, de asemenea, că nu puteți convinge, ci, din păcate, doar plictisi, atunci când evocați faptul că și alți prim-miniștrii și-au suplimentat fondul aflat la dispoziția lor sau că eventual și alți prim-miniștrii și alte guverne au alocat bani pe criterii de partid, bani publici. Nu discutăm despre asta domnule prim-ministru, nu discutăm istorie. Discutăm despre faptul că Guvernul dumneavoastră a făcut cu cel mai mare cinism, permiteți-mi să-i spun cu cea mai mare nerușinare, cea mai partizană alocare de fonduri la vedere pentru un partid pe care nu știu dacă vreți să îl transformați în mișcare, să îl renovați, să îl prezentați ca pe o marfă contrafăcută drept bună, pe piața electorală, dar care nu are nici un drept să beneficieze în exclusivitate pentru interese partizane pe banul public. Ați făcut asta și pentru asta trebuie să plecați.

În fine, este chiar jenant să veniți și să ne spuneți povești despre internaționalism luminat și patriotism vinovat de la începutul anilor ’90, prefăcându-vă că nu înțelegeți, așa cum se preface și distinsul domn senator Marko Bela, prefăcându-vă că nu înțelegeți că nimeni dintre noi, liberali sau social-democrați, nu a negat vreodată dreptul la identitate lingvistică, la identitate culturală, la identitate de orice fel al minorităților.

Istorioara cu intenție ironică a domnului Marko Bela cuprinde lucruri adevărate: da, și PSD, și PNL au guvernat împreună cu UDMR și au făcut lucruri fundamentale și corecte pentru minoritatea maghiară din România, ceea ce, dincolo de toate capcanele textelor, nu vreau să vă scape domnule prim-ministru este esențialul, și anume esențialul, și anume că Partidul Național Liberal nu va accepta niciodată ideea că limba română nu mai este singura limbă oficială în Țara Românească, în statul român. Faceți facultăți în ce limbi vreți, câte vreți, dar statul român cât mai există, cât nu la-ți dus acasă cu totul sau la Modrogan, sau la sediul UDMR din Tîrgu-Mureș sau Miercurea Ciuc, statul român are obligația ca prin legile sale, prin instituțiile sale să dea dreptul oricărui cetățean român aflat în suferință să meargă la medic și să vorbească în limba oficială, una singură, limba română.

Astea sunt câteva lucruri clare. Aș vrea să mai fie clare, scrise sau nu pe site-ul Partidul Național Liberal, două lucruri domnule prim-ministru legate de originea puterii în democrație și de scopul puterii într-o democrație. Dumneavoastră, într-un mod deplasat, ca să nu zic obraznic, l-ați trimis la școală, fără să precizați măcar la care, pe unul din liderii opoziției, care azi, în fine, a fost încărcat și cu tema suplimentară a Cântului II din Iliada. Există în mod evident, domnule prim-ministru, școli pe care nu le-ați făcut sau pe care le-ați făcut prost. Una dintre ele este aceea care ne spune, ne învață pe noi liberalii, cel puțin, cred că și pe social-democrați, că originea adevărată a puterii în democrație este la cetățean, e.. Dumneavoastră care într-un dialog de mare înălțime spirituală  cu domnul Cristoiu și parțial cu domnul Turcescu, ați trimis singur la parafraze biblice ați invocat în termeni de facere, de geneză, nașterea guvernului dumneavoastră și ați spus nu ca Sfânta Scriptură, la început a fost cuvântul, și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul, ci ați spus misterios confundând probabil secretul de serviciu cu misterul, ați spus spre emoția definitivă a domnului Cristoiu, la început a fost un telefon și telefonul era la Băsescu.

Nu pot să continui să parafrazez Scriptura în felul acesta. Dați-vă telefoane, puneți-vă întrebări, meditați, dar înțelegeți că asta nu este sursa legitimă a puterii. Înțelegeți că  de aceea pentru că nu aveți puterea de la cetățean, ci o aveți de la telefonul omului, de aceea dumneavoastră sunteți un prim-ministru care execută ordine și simulează decizii și pentru asta trebuie să plecați.

Trebuie să plecați pentru că în viziunea noastră, a celor din Partidul Național Liberal cred că nu scrie pe site, dar noi subînțelegem, un prim-ministru nu execută ordine, ci ia decizii.

Trebuie să plecați și aveți vă rog bunătatea ca la plecare să ne spuneți măcar ale cărui ordine le executați, în afară acelui om care v-a dat telefon la începutul lumii.

Scopurile puterii, domnul prim-ministru, nu sunt într-o democrație, se învață și asta la școală și teoretic și practic dacă facem politică, acelea de a apăra partide, de a salva partide sau de a naște partide. Eu știu că partidele și liderii politici se nasc greu, dar nu o faceți pe banii statului român, folosiți-vă câmpurile de antrenamente private sau ale instituțiilor cu regim mai apărat de ochiul public, dar nu folosiți banii publici, nu folosiți imaginea și autoritate guvernamentală ca să salvați un ciuruc de partid care este Partidul Democrat Liberal, sau ca să vă nașteți dumneavoastră moșiți de o întreagă națiune un partid sau o mișcare nouă pe bani publici, asta noi liberali nu o înțelegem, asta noi liberali nu o acceptăm și asta noi liberali prin votul nostru de astăzi nu vă îngăduim să faceți.

În fine la plecare pentru că azi, sau peste puțină vreme veți pleca, domnule prim-ministru, și poate veți începe să faceți politică, eu nu vă pot trimite la școală, nu îmi permit acest lucru, nici nu vă dau sfaturi, vreau doar să răspund unui lucru foarte important și o spun mai mult celorlalți colegi și poate celor care ne urmăresc, nu atât dumneavoastră.

Ați sugerat la un moment dat, polemist redutabil, ați propus o cheie în care să citiți niște declarații dure ale mele la adresa nesiguranței dumneavoastră în legătură cu faptul că sunteți independent sau sunteți membru al Partidului Național Liberal, și ați propus să se citească asta în cheia unei temeri pe care aș avea-o față de dumneavoastră. Da, să știți că așa este. Mă tem domnule prim-ministru, nu atât de dumneavoastră personal cât de capacitatea sistemului în care trăim de a vă regenera, de capacitatea sistemului de a produce la infinit ungureni pentru că ei, ungurenii, nu sunt așa cum încercați să pretindeți o nouă generație în politică, generația premianților care erau în comitetul central al UTC, generația premianților care erau chemați să fie puși șefi la SIE, generația premianților care primeau telefon la început.

Sunt premianți care nu au fost pe unde ați fost dumneavoastră, sunt în generație cu dumneavoastră, generația nu este o serie nouă de mașinuțe cu un cip în plus,  generația cuprinde oameni în carene și oase, oameni diverși, oameni capabili ca în fața Parlamentului României să spună o frază de la ei, nu să citească o hârtie lungă și plictisitoare făcută de cine v-a făcut-o.

Cum v-ați simțit domnul prim-ministru, dumneavoastră, care pretindeți și bine ar fi să fi putut face o schimbare în politica românească, cum v-ați simțit cu 20 de susținători răzleți vorbind între ei și fără să vă asculte nimeni. Cum v-ați simțit ca prim-ministru, pe cine reprezentanți? Nici măcar ce a mai rămas din adunătura pedelistă și atunci vă întreb cum de nu plecați singur?

Cum de nu plecați singur, când se dovedește clar că marea dumneavoastră pricepere a ungurenilor este nu aceea de a vă face ascultați, ci de a asculta ce vorbesc alții. Reveniți la ceea ce știți să faceți! Lăsați-l pe domnul Paleologu, care a fost ascultat de sală, care a spus niște cuvinte de la dânsul, cu care s-a reacționat, unii au râs, unii au contestat, unii au susținut. Nu puteți să faceți în felul ăsta nici o mișcare politică, nici un partid politic, dar asta nu este treaba mea și a dumneavoastră și a electoratului.

Treaba mea este ca prin votul de azi să vă spun, mergeți și jucați-vă de-a generația nouă, de-a facerea lumii în trei acte cu Traian Băsescu și telefonul, de-a lăsați intelectualii să vină la mine când de fapt chemați primarii la buget , jucați-vă de-a ce vreți, de-a mișcarea, dar nu pe banii publici, nu pe soarta țării, nu pe soarta limbii române, nu pe resursele naturale ale României.

Și închei cu un ultim cuvânt special către reprezentații în Parlament ai minorităților naționale, că sunt sau nu sunt aici. Dragii noștri colegi, România a fost și este neînchipuit de generoasă atunci când acordă oricărui reprezentant de minoritate etnică din România fie și cu 200 de voturi în spate, dreptul de a reprezenta întreaga națiune Română ca parlamentar. Aveți toate aceste drepturi, ați primit toate aceste drepturi, ați fost respectați și ajutați de toate majoritățile și de toate guvernele.

Azi nu Uniunea Social Liberală, nu Partidul Național Liberal sau Partidul Social Democrat au nevoie de dumneavoastră, astăzi România care v-a învestit cu acest mandat vă cheamă, azi limba română vă cheamă în ajutor și vă cere să o ajutați, și vă cer și eu, și vă cerem și noi să înțelegeți că aveți toate drepturile în această țară, dar unul singur nu îl aveți și nu îl veți avea niciodată, să hotărâți soarta a 20 milioane de români atunci când aveți condiții bune de la guvernare și să vă ascundeți. Nu aveți voie să vă ascundeți, votați într-un fel sau altul, pentru că dacă vă ascundeți azi, nu vă va mai căuta nimeni, înseamnă că de fapt astăzi cei care nu exercitați un vot  înseamnă că demisionați definitiv din condiția de parlamentar român.

Vă mulțumesc!”

Business24: Romania, singura tara care se grabeste sa intre in zona euro

Romania si-a reiterat intentia de a adopta euro peste trei ani, cu toate ca restul statelor UE care nu au trecut la moneda unica nici nu vor sa auda de intrarea in zona euro.

Conform “Programului de convergenta 2012″, aprobat saptamana aceasta de Guvernul Romaniei printr-un memorandum, Romania va adopta euro in 2015. Alte prevederi se refera la reducerea deficitului structural sub 0,7% din Produsul Intern Brut (PIB) pana in 2014 si intrarea in Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM) II, in perioada 2013-2014.  “Principalul obiectiv este reducerea deficitului structural sub 0,7% din PIB pana in 2014. In acest fel, se poate ilustra capacitatea Romaniei de a se incadra incepand din anul 2013 in obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta, in cadrul Uniunii Economice si Monetare.

Se incearca atenuarea ciclicitatii economiei, reducerea presiunilor inflationiste si limitarea deficitelor externe. De asemenea, se mentine angajamentul de adoptare a monedei euro in 2015 prin intrarea in mecanismul ERM II in 2013-2014″, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

Romania pare a fi singura tara UE din afara zonei euro care sa vrea sa mai adere, state precum Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia spunand sub o forma sau alta ca nu se grabesc sa faca acest lucru pana cand nu va fi rezolvata criza datoriilor europene. Mai mult, statele slabe din zona euro, cum ar fi Grecia, au ajuns sa vada apartenenta la uniune ca pe o povara.

Ce spun restul statelor

De curand, premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat ca aderarea tarii sale la zona euro va avea loc dupa ce problemele de aici se vor rezolva si vor exista reguli clare. “In caz contrar, apartenenta la zona euro se transforma dintr-un stalp de stabilitate intr-un loc in care dai bani pentru a-i sustine pe cei care au probleme”, a declarat acesta. Vorbele sale au fost intarite de cele ale ministrului bulgar de Finante, Simeon Djankov, care a spus ca Bulgaria nu se va grabi sa intre in zona euro pana nu va sti in ce intra.

In Cehia, prim-ministrul Petr Necas, a fost si mai dur, spunand ca “intrarea in viitorul apropiat in zona euro este o absurditate. Uniunea monetara a devenit o uniune de datorii si nu vad de ce as plati datoriile altuia”, a declarat acesta. O atitudine similara este imparatasita si de oficialii Ungariei si Poloniei.

In Romania, in schimb, presedintele Traian Basescu pare foarte grabit in procesul de integrare tot mai adanca in zona euro, spunand de nenumarate ori ca nu putem trece peste criza de unii singuri.

Cu toate acestea, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, este la fel de circumspect ca si restul statelor non-euro cu privire la adoptarea monedei unice.  “Chiar daca am fi pregatiti de aderare, vrem sa vedem ca intram intr-o zona sustenabila si nu schimbam o moneda relativ buna, leul nostru, pe o moneda care ar putea fi mai slaba la un moment dat, daca se acumuleaza slabiciuni in regiune. Nu cred ca vom adopta moneda euro mai devreme decat ne asteptam”, a declarat Lucian Croitoru pentru Business 24.

Cat de nepregatiti suntem

Nu doar ca intrarea in zona euro nu mai prezinta niciun avantaj, insa Romania este si total nepregatita pentru a face acest pas.

Pentru a fi admis in zona euro, un stat trebuie sa aiba o inflatie care sa depaseasca cu maxim 1,5% media celor mai puternice state din UE, datoria publica sa nu depaseacsa 60% din PIB, iar deficitul bugetar nu trebuie sa fie mai mare de 3%. Printre alte conditii se numara cea care prevede ca dobanzile nominale pe termen lung sa fie cu cel mult 2% mai mari decat media a trei state UE cu cea mai mica inflatie, iar cursul euro – moneda nationala sa fi fost fix pe parcursul a ultimilor doi ani. Dintre toate aceste conditii, Romania o indeplineste doar pe cea privitoare la datoria publica.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, crede ca Romania este total nepregatita pentru intrarea in zona euro in 2015. “Insa acesta nu este un motiv pentru care sa amanam. Daca o lasam pentru 2024, vom fi in acelasi stadiu pentru ca vom incepe pregatirile in ajunul aderarii”, considera Vasilescu.

Financial Times: poate România învăţa din experienţele trecute?

În 2008 România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană iar la finele lui 2010 a fost una din ultimele ţări care a ieşit din recesiune. Ce a mers prost în trecutul ei recent? Şi pot fi evitate acum greşeli similare? – se întreabă economistul şef al UniCredit Tiriac Bank, Dan Bucsa, într-un articol publicat miercuri pe blogul oficial al Financial Times.

 În 2008 economia României a înregistrat o creştere de 7,3% şi, în pofida crizei globale care lovea deja Europa Occidentală şi SUA, politicienii români erau încrezători că criza poate fi evitată graţie cererii interne solide. În consecinţă, guvernul a avansat o serie de măsuri populiste precum majorarea cu 50% a salariilor profesorilor înainte de alegerile parlamentare, fără a ţine cont de dezechilibrele macroeconomice. Efectul a fost dramatic şi a fost resimţit în 2009 când economia s-a contractat cu 6,6%, leul s-a depreciat cu 15% în raport cu moneda euro, iar investiţiile străine s-au prăbuşit de la 17,4 miliarde euro în 2008 la 6,3 miliarde euro în 2009. De asemenea, în lipsa ajustării cheltuielilor publice deficitul bugetar a crescut până la 9% din PIB. În condiţiile unei crize de lichidităţi, în luna mai 2009, România a semnat un acord de împrumut în valoare de aproape 20 de miliarde de euro cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale, relateaza Agerpres.

Ajustarea care a urmat a fost una dureroasă. România a majorat TVA cu cinci puncte procentuale până la 24% şi simultan a redus salariile în sectorul public cu 25%. Rezultatul imediat al acestor măsuri a fost resimţit în 2010, cu o contracţie a salariului mediu nominal cu 3,2% şi creşterea inflaţiei până la 8% la finele anului. Tot în acel an vânzările cu amănuntul au scăzut cu 6,2% iar lucrările de construcţii s-au prăbuşit cu 12,6%.

În încercarea de a identifica noi venituri la buget, guvernul de la Bucureşti a făcut o serie de greşeli care au agravat recesiunea. Un exemplu este impozitul minim pentru IMM-uri care s-a dovedit dezastruos, aproape 100.000 de IMM-uri au falimentat, iar ponderea creditelor neperformante în rândul IMM-urilor a ajuns la 17% în luna iunie 2011. În consecinţă România a fost una din ultimele state europene care a ieşit din recesiune, creşterea economică revenind abia la finele lui 2010.

Acordul cu FMI a constituit însă un factor de stabilitate pentru România, în condiţiile în care ţara a urmat unul din cele mai dure programe de ajustare din Europa. În plus, spre deosebire de alte ţări din Europa Centrală şi de Est, în România acordul cu FMI nu este în pericol având în vedere că toate partidele au promis că vor respecta acordul de împrumut, indiferent de rezultatul alegerilor.

Cu toate acestea, România nu poate adopta o poziţie relaxată. Guvernul de la Bucureşti şi-a propus o ţintă ambiţioasă de a reduce deficitul bugetar la 1,9% din PIB în 2012 de la 4,4% din PIB în 2011, însă analiştii consideră că există numeroase ameninţări la adresa acestui obiectiv. De exemplu, bugetul mizează pe un scenariu foarte optimist privind creşterea veniturilor din taxe cu 7,6%. De asemenea, costurile cu mâna de lucru în România se numără printre cele mai ridicate din Europa. Pe latura cheltuielilor, arieratele se ridicau la 15 miliarde lei (2,4% din PIB) la finele lunii martie.

Însă economistul şef al UniCredit crede că cea mai mare ameninţare o reprezintă alegerile din acest an. Deşi ministrul de Finanţe crede că majorarea cu 16% a salariilor din sectorul public va adăuga doar 0,3% la deficitul bugetar, analiştii UniCredit cred că deficitul va ajunge la 3% din PIB la finele lui 2012.

În concluzie, dacă România va învăţa din lecţiile din 2008 şi va evita cheltuieile populiste, atunci ar putea deveni un exemplu de ajustare fiscală de succes care să conducă la creştere economică sustenabilă. |În caz contrar, România ar putea fi nevoită să treacă din nou printr-o perioadă dificilă.

Agerpres – Adrian Vasilescu: O creştere negativă în T1 2012 poate însemna recesiune pentru România

O economie poate avea recesiune şi fără să fie în criză a apreciat, duminică, la postul public de radio, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, subliniind că o creştere negativă în trimestrul unu 2012 poate reprezenta pentru România un fenomen de recesiune.  ‘Practic, o recesiune poate să fie şi fără criză. Se întâmplă deseori, pentru că, după regulile actuale, în special cele implementate sau promovate de Eurostat, biroul de statistica al UE, este de ajuns să ai două trimestre unul după altul cu creştere negativă. Şi când spun creştere negativă, înseamnă de fapt o uşoară scădere economică. Toată lumea este cu ochii pe Produsul Intern Brut (PIB). Ce înseamnă PIB-ul asta nenorocit la care ne uităm cu toţii şi aproape ca ne închinăm la el? Reprezintă totalul produselor exprimate în bani într-o ţara de-a lungul unui an, tot ce se face: de la grâu la pâine, de la pâine la automobile, de la automobile la avioane, tot ce se fabrică într-o ţară, totul se exprimă în bani şi totalul reprezintă PIB-ul. Dacă tragem linie, la 31 ianuarie,tot ce s-a produs deja devine avuţie naţională. Plecăm de la această avuţie naţională şi în anul urmator mai adaugăm ceva: nu ştiu câte avioane, încă nu ştiu câte automobile, încă nu ştiu câte milioane de tone de grau, încă nu ştiu câte stofe, costume, tot ce se fabrică. De asta îi spune valoare adaugată’, a spus Vasilescu.

Întotdeauna vorbim despre creştere, pentru că o ţară nu stă cu mâinile incucişate un an de zile, să nu facă nimic. Această valoare adaugată creşte de-a lungul unui an, dar dacă a crescut mai puţin decât a crescut anul trecut, atunci spunem că e creştere negativă, creştere în minus, o scădere economică. Dacă s-a produs tot cât s-a produs anul trecut, spunem că este creştere zero, stagnare, creştere zero. Când se produce mai mult, atunci este bucurie mare în toată ţara şi în toată lumea, când produce toată lumea mai mult. Avem creştere plus, creştere pozitivă. Ei bine, când două trimestre unul lângă altul, trimestrul IV, să spunem, din anul trecut, cu trimestrul I din anul acesta, adunate, aceste două trimestre dau minus cu minus, deci două trimestre de creştere negativă înseamnă recesiune. Astea sunt reglementările noi şi Eurostat-ul punctează – România, la 31 martie, recesiune, a explicat consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.

Vasilescu a arătat că s-a văzut de multe ori pe plan internaţional că poate exista recesiune fără a fi criză.  ‘Poate fi criză fară recesiune. De fapt, criza fără recesiune, mai repede se întâmplă. Recesiune fără criză, totuşi, mai rar, pentru că se întamplă ceva care duce ţara în două trimestre de creştere negativă. Am avut o creştere negativă în trimestrul IV din anul trecut, 0,2% şi ne aşteptăm la o creştere negativă în trimestrul I, sau cel mult creştere zero. Dacă este creştere zero, am scăpat. Nu suntem în recesiune. Daca este creştere negativă, este clar, România, la 31 martie 2012, va fi declarată în recesiune, dar recesiuena asta nu va fi decât o fază a crizei care a început în 2007 în toată lumea, s-a revărsat în Europa de vest prin toamna lui 2008 şi ne-am trezit cu ea aici, în România, la începutul anului 2009 şi din 2009, România este în criză.

L. Davidescu (Riscograma): Cel mai dur “tratat fiscal” deja funcţionează: generaţia care nu va mai vedea pensia.

Dezbaterea publică despre tratatul fiscal propus la nivel european s-a împotmolit la un nivel meschin şi provincial, cu toate că România va fi în epicentrul cutremurului financiar pe care înţelegerea încearcă să îl prevină.

“Să fim printre primii zece care semnează”, “să aşteptăm să vedem ce fac alţii”, “să căutăm derogări”, “să ne îndatorăm mai întâi pentru dezvoltare, aşa cum au făcut ţările care impun acum tratatul”. Altfel spus, după expresia importată anul trecut de ambasadorul SUA, “să rearanjăm şezlongurile de pe Titanic”.

România a încercat să importe un model care nu i s-a potrivit niciodată şi care acum nu mai funcţionează nici măcar în statele dezvoltate, care l-au consacrat.
Deficitele cronice au fost, desigur, tentante pentru politicieni – adevărate teste de caracter. Unii au rezistat mai bine, iar acum dau lecţii. Alţii au cedat, iar acum iau bani, exact de la cei care dau lecţii.

Însă a existat şi un alt ingre­dient: disponibilitatea populaţiei de a economisi în condiţii de relativă siguranţă. Iar titlurile de stat ofereau această garanţie. De exemplu, în anii ’90, după ce administraţia Clinton a reuşit să ducă bugetul SUA pe excedent, economiştii Trezoreriei au calculat că întreaga datorie americană ar urma să fie plătită până în 2010. “Dar atunci de unde vom mai cumpăra titluri de stat?”, a reacţionat lobby-ul financiar, iar ce a urmat – ştim. Datoria SUA a ajuns la 100% din PIB.

Aici, România pare să se diferenţieze cu o datorie “mică”, de nici 40% din toată munca pe un an. În realitate, nu se diferenţiază deloc. Dobânzile medii plătite de trezoreria din SUA sunt de 2% pe an, cele din România sunt de 5%. Aşa se face că ambele ţări virează în contul dobânzilor echivalentul a câte 2% din PIB. Dacă România ar avea o datorie procentual la fel de mare ca SUA, ar fi de mult în faliment.

Adevărata diferenţă este în altă parte. SUA, ca şi ţările din Vestul Europei, au avut deficite bugetare când generaţia numeroasă şi prosperă născută după război îşi permitea să economisească pentru pensie. Acum, generaţia respectivă iese la pensie şi îşi cere banii înapoi, în timp ce actualii angajaţi caută mai degrabă să se împrumute decât să economisească.

Aceasta este cauza de bază a actualei crize “a datoriilor suverane”. Statele nu mai găsesc de la cine să se împrumute. În acest context, România, care a avut mereu o economisire internă anemică şi s-a bazat pe banii altora, vine şi spune… “să mai vedem”.

Păi, ce să mai vedem? Fie că semnăm sau nu “Tratatul de stabilitate şi coordonare” propus de UE, bani oricum nu mai sunt pentru toată lumea. După derapajele care au culminat cu falimentul controlat la care asistăm în cazul Greciei, statele nu prea mai sunt considerate datornici de încredere. Asta înseamnă ca banii vor fi şi puţini, dar şi scumpi. Nici vorbă de “deficit structural”, ci doar de excedente prea mici pentru a împiedica escaladarea costurilor. Bătălia nu va mai fi nici măcar pe “împrumuturi pentru dezvoltare” sau pentru “deficite responsabile”, ci pe refinanţări pentru împrumuturile vechi.

Şi de ce ar finanţa cineva datoria “mică” a României până devine mare? Pentru ca, peste 20 de ani, să le ceară banii înapoi celor 15 milioane de români rămaşi în ţară, să aştepte o pensie care nu mai vine? Guverne cum sunt cele din Italia sau Spania, cu datoriile lor “mari”, sunt pariuri mai sigure, mai ales că fiecare contribuabil în minus de aici se contabilizează acolo cu plus.

EvZ- Analistul moldovean Igor Caşu: „Nimeni nu mai vrea unirea cu România”

Apreciatul politolog de la Chişinău afirmă că identitatea românească în Republica Moldova are o şansă doar prin integrarea acestei ţări în Uniunea Europeană. Ghinionul face ca aspiraţiile europene să se împiedice în criza economică, iar la Chişinău dragostea trece prin stomac

EVZ: Republica Moldova rămâne la confluenţa a două lumi, o limbă de pământ între Est şi Vest, şi nu există semne evidente că această oscilaţie va căpăta în cele din urmă o direcţie clară. Cum comentaţi acest balans perpetuu în care se află ţara dv.?

Igor Caşu: Explicaţia o reprezintă trecutul recent, consecinţele regimului sovietic, care n-au fost doar politice, ci şi sociale şi demografice. Apoi a contat mult problema transnistreană pentru că politica externă a Republicii Moldova a fost făcută la Tiraspol, din 1991 şi pot spune până în 2009. Acum există o orientare pro-europeană, dar alianţa aflată la putere nu are o majoritate clară, există încă teama unui scrutin care ar putea aduce comuniştii din nou la putere. Un alt element important al ezitărilor îl reprezintă ghinionul suprapunerii crizei economice, care afectează creşterea economică şi nu uşurează misiunea politicienilor. Însă trebuie să alegem, oscilare Est-Vest nu poate fi fără capăt. 70% din basarabeni s-au pronunţat în 2009 pentru UE, chiar dacă în 2011 acest procent a scăzut. Speranţa spre integrare stă în stabilitatea politică şi în ducerea la bun sfârşit a mandatului actualei majorităţi, până în 2014.

Doar 15% din populaţie mai votează cu România

EVZ: Mai există o susţinere publică şi voinţă politică pentru unirea cu România sau se optează mai degrabă spre intrarea în UE, care ar rezolva problema graniţei de pe Prut şi ar asigura o confluenţă între românii de pe ambele maluri?

Igor Caşu: Unirea privită ca absorbţie a Republicii Moldova de către România nu mai este o soluţie de actualitate. Există doar calea integrării europene care ar dizolva practic graniţele. Sondajele arată că doar 15% din populaţie mai optează pentru unirea cu România. Însă există o puternică îmbrăţişare e identităţii româneşti, în mediul cultural, al populaţiei active şi al intelectualităţii.

De ce nu dispar comuniştii din peisaj

EVZ: Republica Moldova a avut şansa unei reformări mai timpurii a regimului comunist, odată cu perestroika introdusă de Gorbaciov. Poziţia critică la adresa puterii era de neconceput în România anilor ’80, în timp ce la Chişinău acest lucru exista. Paradoxal, în 2012 această despărţire de trecut încă nu s-a produs. De ce nostalgiile comuniste sunt încă atât de puternice?

Igor Caşu: În România, regimul comunist a fost foarte dur, represiv până în ultima clipă. În Moldova a fost mai puţin represiv, mai deschis, şi de fiecare dată Partidul Comunist a dat senzaţia că poate fi reformat. După scăderea dramatică a nivelului de trai din anii ’90, nostalgiile comuniste au revenit. Oamenii asociază tot timpul un regim politic cu nivelul lor de trai. Ameliorarea condiţiilor de viaţă s-a produs abia după 2000, iar decomunizarea adevărată putem spune că a început în 2009. E nevoie să demonstrăm că desprinderea de Rusia este dublată de ridicarea calităţii vieţii. Apoi, abia acum avem o comisie de cercetare a ororilor comunismului, similar procesului din România. Fără dovezi certe, nostalgiile nu pot fi anulate. Trebuie să arătăm că nu a existat un comunism bun şi unul mai puţin bun sau mai rău. Comunismul a fost un regim criminal până în ultimul deceniu.

Ieşirea din blocajul politic este aproape

EVZ: Republica Moldova are ceva de învăţat de la România în privinţa sistemului politic, atât timp cât actuala configurare parlamentară menţine de trei ani blocajul politic, prin faptul că încă nu aţi putut numi un preşedinte?

Igor Caşu: Ne apropiem de un compromis, sunt înclinat să cred că acest moment nu este departe. Prerogativele preşedintelui vor fi reduse drastic şi ne îndreptăm spre modelul german. PD şi PDLM s-au pronunţat deja pentru numirea unui preşedinte care să nu fie membru politic, cu valoare simbolică, fără a putea demite premierul sau dizolva parlamentul. Liderul PL, Mihai Ghimpu trebuie să fie responsabil şi să accepte acest compromis, calculele sale fiind mai degrabă electorale, adresându-se propriilor susţinători. Dar acest blocaj este pe cale să se rezolve.

B. Mateescu: A doua rupere a României

Câteodată găseşti o informaţie care te loveşte în creştetul capului. Nu neapărat una surprinzătoare. Ci doar care reaşează lucrurile în făgaş.

Piaţa Universităţii – ediţia 1990 – a separat România în două. La început erau prea puţini cei “din piaţă” + organizaţiile politice care le-au preluat mesajele , după care circumstanţe sociale şi politice au împins oameni înspre ei. Din motive economice şi sociale, bucata de Românie care a “ţinut” cu piaţa a pierdut alegerile din 1992 şi le-au câştigat pe cele din 1996. După sincopa cvasi-mortală din 2000, o parte semnificativă din appeal-ul lui Traian Băsescu a venit din preluarea unora din mesaje sau din tonul anti-FDSN/PSDR/PSD al pieţii. 2009 a fost capătul de linie, ultimul scrutin câştigat împotriva lui Ion Iliescu. Şi iată de ce.

În mai 2010 România s-a reîmpărţit. Din acel moment dezbaterea ultimilor 20 de ani a devenit caducă. Traian Băsescu a dat cu ciocanul într-unul din stâlpii pe care ajunsese la putere: “Să trăiţi bine!” (celălalt fiind lupta împotriva corupţiei). Motivele sunt irelevante pentru această discuţie, dar merită privit momentul ignorând puţin omul şi analizând strict situaţia: preşedintele ţării, câştigător la muchie al alegerilor de cu şase luni mai devreme (… şi de fapt pierzându-le în ţară), cel mai popular politician al anteriorilor şase ani – aruncându-se în gol. Atacul verbal la adresa pensiilor şi cel concret la adresa bugetarilor nu puteau afecta direct întreaga populaţie. Dar ele semnalau abandonarea unuia din perceptele pe baza cărora TB câştigase alegerile în 2004 sau 2009. “Cine este (de fapt) preşedintele? De ce l-am votat?” Cuvintele sunt plate, dar impactul a fost şocant. Ani întregi de dinamici electorale au dispărut în fum, milioane de oameni şi-au înjurat propria opţiune electorală, mitul “tătucului” s-a transformat în “mitul tătucului care ne-a abandonat”, cariere politice s-au încheiat de facto fără ca cineva să-şi dea seama până prin 2012. Impactul real a venit însă în plan mental, acolo unde pasiunile, ura, furia, idolatria au revenit la nivele 1990-ciste. România s-a rupt din nou.

Ca observaţie: prima rupere a României a avut ca subiect destinul unei întregi societăţi. A doua raportarea societăţii la cel mai popular om politic al ei (la acel moment). Prima rupere a fost datorată unei întrebări fundamentale despre democraţia românească. A doua e datorată unei întrebări fundamentale despre capitalismul… sau hai să zicem economia României. Prima a fost politică şi profund ideologizată. A doua a fost politică, s-a ideologizat, dar a bătut adânc şi mai adânc: economia României, încrederea în politicieni, încrederea în instituţii. Mai puţin pură, dar mult mai profundă, şi survenită după 20 de ani de democraţie, nu după patru luni de la căderea unei dictaturi.

Totul porneşte de la o informaţie simplă. Cum ar spune Turambar, ea stă într-un colţ, timidă, singură, la vedere. Nu spune un cuvânt. Dar orbeşte. E adevăr pur.

Mai 2010. Nu s-a mărit încă TVA-ul. Traian Băsescu abia a dat discursul despre tăierea pensiilor (afectaţi direct 5,5 milioane oameni) şi reducerea salariilor bugetarilor (afectaţi direct 1,2 milioane de oameni), la care mai adăugăm rude şi alţi oameni care obţin venituri şi care acum trebuie să susţină pe cei loviţi. CCSB face primul sondaj post-factum.

Îţi ghicesc reacţia. “Da. Şi?”

Ei bine, din acel punct nu ne-am mişcat ca naţiune decât câţiva centimetri.

Cu roşu, linia cea mai de sus: scorul USL, până în mai 2011: suma partidelor componente. Cu verde: % de cetăţeni care aveau sau au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu. Cu albastru: scorul PDL.

Cifrele. CCSB, IMAS şi chiar şi CSOP pentru februarie 2012. Pentru că diferenţele sunt chiar atât de minuscule, odată ce dai zoom. Cu excepţia basculării USL, cauzată de vicisitudinile formării unei alianţe, dar şi acestea practic încheiate acum un an…

Nimic. Sau, la fel de bine, tot – dar divizat perfect între forţe egale, ambele încercând să câştige teren în contra adversarului, ambele eşuând. Un Verdun de milioane de minute, jucat pe milioane de voturi şi cu rezultate minuscule.

Opoziţia este în marjă de un an. Traian Băsescu şi PDL – de doi. Taberele deja au fost stabilite. Canalele media – ‘net şi TV – au stabilit deja limbajul, mecanismele, modelul de gândire. Lupta de anul ăsta se va da pentru enormele spaţii albe de deasupra USL sau puterii, cele dintre titlu şi linii. Acolo sunt oamenii care nu au încredere în Traian Băsescu, dar nici în USL. Mulţi dintre ei nu vor vota în toamnă. Cei care vor vota vor înclina balanţa. Ca în 1992 sau 1996. Sub 50%? Peste 50%? Senzaţional! Incredibil! Mirobolant!

Singura evoluţie posibilă e dată de MRU. Dar şi aici am motive pentru a fi sceptic că vom vederea schimbări radicale ( > +/- 5%) , motive pe care nu vreau să le explic aici.

Incidental, în nici 100 de zile avem alegeri locale. Voi scrie despre lucrurile care ţi se vor spune dar şi despre lucrurile pe care ar trebui să le ştii – luni.

sursa: Sociollogica

Radu Soviani: RE-CE-SIU-NE. Din nou

Datele prezentate astazi de institutul national de statistica arata mai multe aspecte extrem de importante. Cel mai important, este cel de perspectiva, de viitor:

Datale arata asa:

Practic, Romania a reintrat in recesiune. Trimestrul IV 2011 fata de trimestrul III 2011, a condus la o scadere economica de 0,2% (date ajustate sezonier). Evolutia din prima parte a acestui an (cu incetinirea exportului net, limitarea apetitului pentru consum, vremea si blocajele economice), vor conduce la un nou trimestru negativ fata de precedentul. Intrucat doua trimestre consecutive de contractie economica reprezinta definita tehnica a recesiunii, imi permit sa nu fiu la fel de optimist ca Traian Basescu si FMI, care vad crestere economica de 1,5-2% (in scadere de la circa 3,5% cat vedeau in urma cu 3 luni). Prin urmare, singura urare pe care o pot adresa este ”Welcome to recession”

O sa ma intrebati de ce am inceput cu vestea rea (a doua recesiune). Este simplu: ceea ce conteaza pentru public este ceea ce va urma, nu ceea ce dicteaza unul si altul datelor economice. Pentru ca, cresterea economica pentru 2011 decretata de Statistica la sugestia lui Traian Basescu la 2,5%, nu pacaleste pe nimeni. De ce? Pentru ca, analizand independent evolutia economiei in 2011, vom constata ca principalele motoare economice au fost: agricultura, exportul net (pe fondul cresterii economiei europene si unei anumite intarzieri a Romaniei in a percepe incetinirea economica europeana). Si poate cel mai important motor de crestere a fost comanda. Comanda presedintelui de a raporta crestere economica.

Noua recesiune nu este o surpriza. Am anticipat-o in mai multe etape:

* Atunci cand BNR a redus din nou rata de dobanda cheie si a condus-o la noul minim istoric de 5,5% (de teama ca noua recesiune sa i se impute)

* Atunci cand FMI a redus din nou perspectiva de crestere economica, la numai o luna dupa crearea unui buget cu o estimare de crestere de 2,5% (in decembrie 2011). In plus, aceasta estimare era redusa cu inca 1% fata de estimarea din octombrie (care prognoza o crestere de 3,5%)

* Incetinirea exporturilor.

* Am semnalat-o aici, inca din 12 octombrie: http://soviani.com/2011/10/12/suntem-in-recesiune-din-nou/

Recesiunea este o realitate. Nu o surpriza. Vor stii aceiasi domni sa o gestioneze mai bine decat in 2009-2010? Sincer, ma indoiesc. Sunt exact aceiasi domni. Cu aceleasi mentalitati. Si nu cred ca gresesc daca va spun ca vor avea aceleasi rezultate.

Am revazut astazi in arhiva personala, cum intampinau in 2009 recesiunea decidentii de atunci si de acum. Știti clișeele – de la această criza nu ne va atinge până la ”poate criză de nervi”. Iar când realitatea le infirma viziunea, continua sa spere. Mai tineti minte reactia domnului Guvernator din luna mai 2009, atunci cand institutul national de statistica nu mai putea ascunde recesiunea? Anul pornise de la o prognoza de crestere de 3,5% (in noiembrie, cand aveam ”criza de nervi” si s-a incheiat cu o cadere economica de -7,4%). Si totusi, in mai 2009, ce spunea guvernatorul BNR?

Textual, a spus asa: ”eu personal cred ca trecem in teritoriu pozitiv. Si pentru tot anul vom fi in teritoriu pozitiv”. Wow. Uite si declaratia VIDEO mai jos:

A… si sa nu uit… a comanda statisticii nu e ceva nou: am scris despra asta si in urma cu un an:

http://soviani.com/2011/02/15/traian-basescu-pib-ul-creste-in-trimestrul-iv-statistica-aveti-dreptate-sefu/

Iar intrebarea de baza ramane: de ce oamenii astia sunt capabili sa vada numai in trecut, niciodata in viitor?

CriticAtac: Miting pentru Roşia Montană – PIAŢA CONSTITUȚIEI, 28 ianuarie

VREI SĂ SALVEZI ROȘIA MONTANĂ: DEMONSTREAZĂ!

Prieteni ai Roşiei Montane, cetăţeni lucizi, conştienţi de pericolul ce planează asupra Apusenilor,

Astăzi, după ani şi ani de rezistenţă civică, prin acţiuni în instanţă, manifestaţii culturale, petiţii, campanii de presă, festivaluri şi mobilizare pe internet, s-a ajuns în situaţia de a nu mai  putea ocroti Roşia Montană decât ieşind în stradă.

E UN MOMENT CRUCIAL PENTRU SOARTA ROŞIEI MONTANE!

Ministerul Mediului şi Guvernul se pregătesc ca, în dispreţul legilor şi procedurilor necesare, să elibereze acordul de mediu pentru proiectul exploatării de suprafaţă, cu cianuri. Pe de altă parte, în Parlament se doreşte votarea unei legi prin care companiile miniere private ar putea expropria în voie cetăţenii pentru terenurile de care au nevoie pentru proiectele lor!

Se pregăteşte pasul decisiv în distrugerea Roşiei Montane, iar dacă acest bastion al rezistenţei se prăbuşeşte, vor urma, alte şi alte exploatări similare în întreaga Transilvanie.

Acum, numai solidaritatea noastră manifestată în stradă mai poate sta pavăză pentru ocrotirea Roşiei Montane şi a României. Roşia Montană ne cheamă să o apărăm şi, prin aceasta, să ne apărăm pe noi înşine! Haideţi să ne unim forţele în cel mai mare marş de protest organizat vreodată  de societatea civilă românească!

Manifestaţia va avea loc în Bucureşti, pe 28 IANUARIE, la ORA 11.00, cu plecare din PIAŢA CONSTITUŢIEI.

Veniţi să spunem NU unui proiect care va înstrăina aurul României, va distruge patrimoniul naţional, mediul înconjurător şi vieţile semenilor voştri din Roşia Montană! Veniţi să spunem NU cianurii, să spunem NU minciunii Preşedintelui / Guvernului, corupţiei şi nepăsării din Ministerele Economiei, Mediului şi Culturii! Roşia Montană e a noastră şi nu o dăm pentru tot aurul din lume! E momentul să mergem dincolo de nemulţumirea manifestată prin intermediul internetului, al petiţiilor şi al discuţiilor teoretice. Toate acestea au fost utile, dar acum a devenit necesar să ne depăşim comoditatea, inerţia, făcându-ne auziţi, văzuţi, înţeleşi la modul cel mai concret.

Acum, participarea fiecăruia dintre noi e cum nu se poate mai importantă.

Roşia Montana e şi casa ta. Vino să o aperi!

Precizare importantă: vă rugăm să folosiţi pe durata manifestării doar mesaje şi însemne pe bannere, steaguri şi pancarde distribuite prin intermediul Campaniei Salvaţi Roşia Montană. Suntem oameni cu cele mai diverse orientări politice, ideologice şi/sau religioase, cu viziuni economice şi sociale diferite, provenind din toate straturile societăţii şi din toate grupurile etnice. Proiectul-catastrofă ce vizează distrugerea Apusenilor a avut, dincolo de toate relele, efectul pozitiv de a ne aduce împreună; haideţi să ne respectăm unii pe alţii, gândindu-ne, sâmbătă, 28 ianuarie, la ceea ce ne uneşte şi ne determină să acţionăm împreună – Roşia Montană.

Roşia Montană e România. S-o păstrăm întreagă!

Aici poti sa afli si sa intelegi ce inseamna acordul de mediu si de ce ne aflam intr-un moment crucial pentru Rosia Montana.

Vă punem la dispoziție în continuare diverse materiale în format pdf, printabile pentru promovarea evenimentului: afișe, fluturași, bannere, etc. Deasemenea veți găsi și materiale generale pentru marș și campanie.

Mediafax – CE: Noua state UE au notificat prelungirea restrictiilor de munca; comisarul UE va comenta decizia

Noua dintre cele 11 state UE care impun restrictii la munca pentru români au notificat CE privind prelungirea acestora în termen legal, transmitând si explicatiile aferente deciziei, iar comisarul pentru Munca, Laszlo Andor, va comenta pe marginea acestora în cadrul viitorului Consiliu UE de resort. “Pâna la data de 31 decembrie 2011, 11 state membre nu au aplicat înca legislatia UE referitoare la libera circulatie a fortei de munca cetatenilor din România si Bulgaria, respectiv: Belgia, Republica Ceha, Germania, Irlanda, Franta, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria si Marea Britanie. Dintre aceste 11 state membre, noua continua sa aplice restrictii în ce priveste accesul liber pe piata muncii. Însa, în Italia si Republica Ceha, forta de munca din Bulgaria si România beneficiaza acum de prevederile legislatiei comunitare în domeniul liberei circulatii”, a precizat Serviciul de presa al CE la solicitarea MEDIAFAX.

Comisia reaminteste ca, “în orice caz, toate restrictiile care mai sunt în vigoare trebuie sa fie abolite pâna cel mai târziu la data de 31 decembrie 2013″. Executivul european mai arata ca, potrivit dispozitiilor Tratatului de Aderare, restrictiile privind libera circulatie a fortei de munca din cele doua state membre – România si Bulgaria – ar fi trebuit sa ia sfârsit, în principiu, odata cu data de 31 decembrie 2011 deoarece statul membru care restrictiona accesul la data de 31 decembrie putea sa continue aceasta restrictionare si dupa aceasta data, pentru înca maximum doi ani, doar în cazul unor distorsiuni serioase pe propria piata a muncii sau a unor riscuri serioase în acest sens si doar dupa notificarea Comisiei asupra deciziei de continuare a restrictionarii. Notificarea trebuia sa fie transmisa înainte de data de 1 ianuarie 2012, iar în absenta ei se aplica automat legislatia UE referitoare la libera circulatie a fortei de munca.

Noua dintre cele 11 state membre care mentineau restrictii pe piata muncii au trimis notificari pâna la data de 31 decembrie: Marea Britanie (24 noiembrie), Irlanda (15 decembrie), Germania (21 decembrie), Belgia (22 decembrie), Franta (23 decembrie), Luxemburg (22 decembrie), Malta (22 decembrie), Olanda (23 decembrie) si Austria (22 decembrie).

Celelalte doua state, respectiv “Italia si Republica Ceha au informat Comisia ca vor aplica integral legislatia UE referitoare la libera circulatie a fortei de munca începând cu data de 1 ianuarie 2012″, potrivit CE.

Comisia precizeaza ca, potrivit regulilor aplicabile, nu este necesar acordul Executivului european pentru continuarea restrictiilor. “În plus, deoarece Tratatul de Aderare nu defineste ce înseamna «o distorsiune serioasa pe propria piata a muncii» sau «riscul serios în acest sens», si datorita faptului ca pietele muncii sunt foarte diverse pe teritoriul întregii Uniuni, fiecare stat membru a trebuit sa faca propriile evaluari pentru a vedea daca este afectat, sau este amenintat sa fie afectat, de o distorsiune serioasa a pietei muncii”, mai precizeaza CE.

Comisia reaminteste ca, în trecut, a explicat în mod clar statelor membre ca asteapta ca notificarea sa fie însotita de o explicatie a evaluarii, împreuna cu o justificare deplina continând date si argumente pertinente, a distorsiunii sau riscurilor mentionate. “Toate cele 9 state membre au transmis notificari împreuna cu explicatii ale evaluarilor lor în ce priveste distorsiunile serioase pe piata muncii sau riscurile serioase în acest sens”, precizeaza Comisia, adaugând ca, desi nu este necesar acordul sau pentru ca statele membre sa continue sa aplice restrictii, comisarul Andor are în vedere sa prezinte comentarii asupra notificarilor primite de la statele membre si asupra evaluarilor si datelor prezentate de acestea în cadrul unei reuniuni viitoare a Consiliului ministrilor UE de resort.