A. State (CriticAtac): Ambivalenţa liberalismului: politică şi ideologie în România contemporană

Prejudecata liberală

În ultima vreme, intelectualii români cu simpatii de dreapta au început să formuleze tot mai apăsat o idee, pe măsură ce starea de fapt a ţării e resimţită ca degradantă din toate punctele de vedere: social, politic, economic şi – fiindcă văicăreala nu strică niciodată – moral. Deloc originală, căci sub diferite travestiuri a fost invocată ori de cîte ori practica din ministere continua să nu coincidă cu aspiraţia din mănăstiri, altfel spus mai întotdeauna, opinia în chestiune reuşeşte să se impună cu naturaleţe drept adevăr incontestabil. Ea poate fi rezumată astfel: în România, intelectualii sînt liberalii veritabili, nereprezentaţi însă de nici o forţă politică, întrucît Partidul Democrat Liberal s-a compromis total, iar Partidul Naţional Liberal e doar o adunătură de indivizi oportunişti cu o ideologie amorfă. Deşi pot fi semnalate amănunte care-i conferă în parte îndreptăţire, în general atitudinea faţă de PNL exprimă totuşi o simplă prejudecată intelectuală. Dacă nu e necesară detalierea motivelor pentru care democrat liberalii sînt supuşi astăzi dezaprobării unanime, raţiunile ce stau la baza reţinerii faţă de naţional liberali sînt mai puţin evidente.

Principala acuză la adresa PNL este alianţa cu PSD şi înfrăţirea lor cu un mic partid cu o presă mare – de aici provin toate relele: în loc să se alăture în mod „natural” dreptei reformatoare, liberalii preferă să meargă alături de stînga retrogradă; aşadar, versiunea standard despre deformarea liberală susţine că apropierea de social-democraţi a implicat un derapaj doctrinar spre stînga, iar vizitele repetate ale lui Crin Antonescu în studiourile voiculesciene de televiziune au avut drept consecinţă decredibilizarea partidului şi au condus la o deteriorare îngrijorătoare a limbajului şi manierelor publice: atacurile furibunde la adresa duşmanilor politici, refuzul de a-şi asuma o ideologie în acord cu ultimele manuale de teorie politică, lipsa unor mesaje constructive şi alte „istericale”, cum sînt etichetate săptămînal de către mica burghezie de la revista 22, au făcut din PNL o formaţiune politică nefrecventabilă. Aceasta ar fi, am impresia, imaginea de ansamblu pe care intelectualitatea de dreapta şi publicul ei din clasa de mijloc o au despre actualul partid liberal. Cu toate acestea, privite ceva mai detaşat, lucrurile pot fi interpretate şi altfel.

Mai întîi, devenirea socialistă a Partidului Naţional Liberal este în totalitate o fabulaţie, infirmată de măsurile economice luate în calcul spre aplicare odată ce, se presupune, va ajunge la guvernare; de exemplu, păstrarea cotei unice în aşa-zisul program economic al USL, ori facilităţile fiscale pentru investitori arată că, dimpotrivă, prin alianţa cu liberalii, PSD, a cărui întemeiere ideologică nu a depăşit fundătura numită „a treia cale”, s-a trezit împins mult mai la dreapta decît i-ar plăcea, declarativ măcar, să se ştie. Care dintre proiectele liberalilor pot fi înregistrate ca socialiste? Dacă e vorba de promisiunile electorale cu aromă populistă, atunci ar trebui să răsuflăm uşuraţi. Din experienţa de pînă acum, toată lumea admite că acestea sînt constitutive regulilor jocului; deci, indignarea este cam deplasată – sau prost plasată. De pildă, nu cu mult timp în urmă, fără nici o legătură cu alegerile care vin şi cu scăderea dramatică în sondaje a Partidului Democrat Liberal, Roberta Anastase afirma că salariile vor fi în curînd „reîntregite”, şi asta din considerente ideologice de „justiţie socială”. După acest anunţ subtil, nici un simpatizant de dreapta nu s-a revoltat că un oficial PDL foloseşte sintagme atît de perimate, încît pînă şi Victor Ponta s-ar simţi ruşinat.[1]

Apoi, reacţiile publice ale liderului liberal fac parte dintr-o punere în scenă obişnuită, iar aceasta poartă vechiul nume de luptă politică sau retorică parlamentară. Sigur, există şi nuanţe mai stridente, ba chiar, uneori, contondente, însă de cînd au devenit cuvintele mai puternice decît faptele? Disconfortul produs de agresivitatea verbală a naţional liberalilor e ceai de muşeţel pe lîngă efectele modernizării în stil democrat liberal: tăierea salariilor, atribuirea discreţionară a contractelor cu statul, închiderea spitalelor, privatizarea pe doi lei a resurselor publice, pentru a menţiona doar cîteva, pe cele mai populare. De ce insultele lui Crin Antonescu, un politician aflat, totuşi, în opoziţie, deci în linia a doua, sînt mai insuportabile decît injuriile venite din partea puterii, căci şi prin vocea lui Traian Băsescu sau cea a lui Teodor Baconschi s-au exprimat destule valori ferme? Ceea ce deranjează cu adevărat în declaraţiile publice veninoase ale preşedintelui PNL este tocmai voinţa de a politiza din nou spaţiul public, altfel decît prin numiri în funcţii publice pe criterii politice. Iar repolitizarea a devenit insuportabilă pentru o clasă de mijloc obişnuită să gîndească totul cuviincios şi utilitarist. Aşa cum observa şi Costi Rogozanu în articolele sale, clasa de mijloc, depolitizată aproape complet, e iritată în special de figura politicianului, nesesizînd că principala ameninţare socială o formează „administratorii societăţii”, cei care, în virtutea „raţiunii obiective” a capitalului, pregătesc cea mai „profitabilă” lume posibilă: curată şi eficientă, flexibilă şi decentă, însă brutală şi precară, fără drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Astfel, poate că în „ieşirile incontrolabile”, cum sînt calificate discursurile lui Crin Antonescu, se manifestă nu atît imaturitatea unui politician important, cît situaţia de neputinţă în care însăşi autoritatea politică se regăseşte în raport cu forţa economică. Imprecaţiile lui semnifică şi încercarea dezordonată a politicului de a rezista constrîngerii economicului, cu alte cuvinte de a se afirma ca putere publică împotriva puterilor private, sau ca putere civilă împotriva puterii statului. Din această perspectivă, protestul lui Crin Antonescu împotriva desemnării unui premier cu rădăcini în zona serviciilor secrete denotă mai mult suflu democratic decît tot corul de binecuvîntări venit dinspre clasa de mijloc, satisfăcută de faptul că, în sfîrşit, unul de-al lor (tehnocrat, profesionist, intelectual) exercită puterea cum ar face-o şi ei: arogant şi totodată servil.[2]

Cît priveşte Partidul Naţional Liberal, în ciuda tuturor scăderilor trecute şi prezente, se poate spune că e ultimul moştenitor public al burgheziei româneşti. Iar acest lucru se vede nu în păstrarea atributului „naţional” din titulatura partidului, ci în felul în care acest partid funcţionează. Amintind de solidaritatea şi egalitatea de clasă a burgheziei, al cărei revers, cum bine se ştie, nu e decît invidia faţă de aristocraţie şi dispreţul faţă de proletariat, PNL este încă un partid (relativ) unit de interese comune, în interiorul căruia se mai face şi politică: nişte oameni (practici) se înfruntă şi se înfrîng mai ales prin intermediul limbajului. Cu toate că dezbinările şi răzbunările au fost necruţătoare, în perioada postcomunistă nimeni nu a reuşit să domine arbitrar acest partid, cum s-a întîmplat, spre exemplu, cu organizaţia politică a lui Ion Iliescu sau cu cea a lui Traian Băsescu; iar faptul că cel mai bogat om al ţării nu reuşeşte să controleze PNL, fiind chiar ameninţat cu excluderea, dovedeşte că există în continuare un spaţiu politic neastupat încă de bani.

Probabil că toate acestea se vor sfîrşi foarte curînd, odată cu triumful deplin al capitalului asupra burgheziei şi al economicului asupra politicului. Dar nu e cazul să deplîngem lucrul acesta, pentru că, în lumea noastră modernă, raţională, democrată şi capitalistă, burghezia e într-adevăr o „clasă ilegitimă”[3], iar politica fiind o politică de clasă, distrugerea capitalistă a tuturor claselor şi ierahiilor „naturale”[4] este un progres istoric, din cîte se pare ireversibil. Prin urmare, cele scrise mai sus nu reprezintă un elogiu al Partidului Naţional Liberal, ci o descriere prin care am încercat să sugerez că judecăţile comune despre acest partid sînt cel mai adesea nedrepte, mai cu seamă atunci cînd vin dinspre dreapta pretins liberală. Ceea ce nu înseamnă că liberalismul este proprietatea exclusivă a partidului liberal, sau că nu există şi intelectuali liberali neafiliaţi partidului. Există, bineînţeles[5], însă de obicei se află în altă parte decît în locurile indicate din oficiu ca vizuinile spiritului moderat şi independent: instituţii de partid democrat liberal şi fundaţii de biserică ortodoxă română, presă culturală şi politică ce rezistă comunismului în timp ce predică supunerea în faţa celor mai nedemocratice organisme internaţionale, bloguri ce promovează libertatea de a interzice drepturile altora. Înainte de lua în discuţie cîteva publicaţii considerate a reflecta exemplar ideologia liberală a României contemporane, trebuie făcută o observaţie cu caracter mai general. Asumpţia de la care pornesc ideologii dreptei româneşti este, cred, o confuzie bine întreţinută, iar aceasta poate fi enunţată astfel: între liberalism şi dreapta există dacă nu o identitate, atunci o relaţie atît de strînsă, încît diferenţele sînt neînsemnate. Desigur, nu se poate în mod rezonabil pretinde că liberalismul este un curent politic al stîngii, chiar dacă anumite construcţii teoretice l-au dus într-o direcţie progresistă – scrierile lui Rawls, de exemplu. Dar nici nu se poate spune că orice viziune de dreapta – şi putem chiar face abstracţie de fascism – este, în definitiv, tot o formă (legitimă) de liberalism.

„În locul mîinii drepte-ţi creşte o aripă”

Titlul acestei secţiuni l-am împrumutat dintr-un volum de mîzgîlituri în versuri[6] al celui care a fost şi este principalul ideolog al dreptei politice româneşti. Şi nu pentru frumuseţea-i literară l-am scos din uitare, ci pentru că, involuntar, oglindeşte chiar activitatea politică a lui Valeriu Stoica. Deşi e absolut sigur că strădaniile poetice ale autorului nu vor ocupa un loc în istoria literaturii române, stăruinţele sale în cîmpul politic au avut totuşi oarecare efecte în realitate, de la cele neplăcute (de combinator şi demnitar politic) pînă la cele inofensive (de gînditor şi ideolog de dreapta). În consecinţă, voi căuta să prezint cîteva aspecte mai relevante, aşa cum rezultă din cărţile sale în proză.

Prima publicaţie de interes pentru tema de faţă este o carte de convorbiri cu Dragoş Paul Aligică[7], tipărită pe vremea cînd Valeriu Stoica era încă membru al Partidului Naţional Liberal. În afară de povestirea unor episoade istorice (despre vechiul PNL, despre reconstituirea partidului după 1989, despre perioada CDR), pagini valoroase pe alocuri, dovedind un bun simţ al observaţiei şi interpretării, sau obsesia deja conturată a înfiinţării unui mare pol de dreapta, volumul ne prilejuieşte şi întîlnirea cu doctrinarul Valeriu Stoica. La acest capitol însă lucrurile stau cam prost, concepţia sa despre lume, viaţă şi idei politice fiind o permanentă oscilaţie între truisme şi prostioare. Întrebat despre semnificaţiile pe care le acordă termenilor liberal şi liberalism, fostul ministru al justiţiei oferă răspunsuri foarte elocvente: „A fi liberal este un mod de a fi” (p. 113), şi detaliază: primul la rînd vine spiritul critic, „cea mai importantă forţă definitorie a liberalilor” (p. 114). „În al doilea rînd, în strînsă legătură cu spiritul critic, cred că liberalul trebuie să aibă capacitatea de dialog” (ibidem.). Apoi analitica de dreapta se blochează şi face loc unui interludiu lévinasian: „dacă nu ai capacitatea de a înţelege alteritatea, nu eşti cu adevărat liberal”, căci „în absenţa compasiunii nu e posibil spiritul liberal” (p. 115), ba chiar „se situează în afara curentului liberal cei care nu au puterea de a recunoaşte alteritatea şi de a transforma dialogul cu celălalt într-o formă de cîştig reciproc” (p. 117). Problematica alterităţii, compasiunii şi dialogului lasă senzaţia că e împrumutată din flecăreala social-democraţiei tîrzii, deşi sublinierea cîştigului reciproc trădează spiritul antreprenorial, ce-i drept, unul cu nuanţe compensatorii: „Cei care vorbesc de aşa-numitul capitalism sălbatic sau de liberalii sălbatici nu vorbesc de fapt de liberali” (p. 115). Şi chiar dacă Dragoş Paul Aligică protestează, insistînd să ne aducă cu picioarele pe pămînt[8], poziţia la care aderă Valeriu Stoica e de neclintit[9]. Cînd schimbul de opinii pare că s-a animat, discuţia alunecă într-o letargie din care tot ce putem reţine, ca simpli cititori, sînt locurile comune: de pildă, că ideile liberale şi cele socialiste sau comuniste se originează, toate, în revoluţia franceză (p. 122). Cît despre latura originală a convorbirii, aceasta e într-adevăr originală. „Într-un anumit sens, liberalismul e un fel de nou creştinism al zilelor noastre” (p. 121), mai precis „liberalismul a devenit într-adevăr religia politică a vremurilor noastre” (p. 122), cu alte cuvinte „liberalismul a devenit religia politică a timpurilor noastre” (p. 125). Dacă am opri lectura la această pagină, am putea crede că fostul preşedinte al partidului liberal a rămas prea marcat de lectura lui Voegelin. De fapt, primează expresivitatea poetică: „această formulare «liberalismul este religia zilelor noastre» este metaforică, pentru că de fapt liberalismul este total străin de ideea de religie” (p. 128). Totuşi, unui asemenea gînditor liberal, sensibil şi la argumente, şi la alteritate, îi este cam greu să se despartă de religie cu una cu două. Şi asta nu atît în viaţa cotidiană[10], cît la nivel conceptual, unde teoria devine în cele din urmă coerentă: în ceea ce priveşte „afirmarea identităţii şi a libertăţii individuale, revoluţia a fost făcută de Isus Cristos [...]. Din cauza aceasta, rădăcina liberalismului se află în religia creştină sub acest aspect” (p. 134). În concluzie, „creştinismul este consonant cu liberalismul, şi nici un moment din experienţa pămînteană a lui Cristos nu poate să susţină ideea că el a ignorat diversitatea” (p. 136). Filosof al istoriei, Valeriu Stoica ne familiarizează şi cu teorema secularizării: „Cînd vorbim de rădăcinile creştine ale liberalismului avem în vedere secularizarea unor concepte” (p. 138). Secularizarea continuă şi în paginile următoare, prin aplicarea conceptelor la realităţile momentului: originile creştine ale Americii şi ciocnirea necreştină a civilizaţiilor (pp. 140-144). Şi sporovăiala îşi urmează lent cursul, punctată din cînd în cînd de anumite constatări[11] (confirmate de istorie), mărturisiri[12], certitudini[13] şi Keynes[14]. După lectura acestei cărţi, nu am înţeles de ce fostul politician trece drept un important gînditor liberal. Prin urmare, am căutat noi provocări liberale şi în alte volume.

Dacă nu mă înşel, teoria nu este punctul forte al lui Valeriu Stoica, aşa că am trecut rapid la publicaţiile sale practice. Principala contribuţie la impulsionarea Partidului Naţional Liberal de a merge pe mîna vizionarului Traian Băsescu este culegerea de reverii despre unificarea dreptei.[15] Diverse articole, cuvîntări, interviuri şi anexe sînt tot atîtea pretexte de a trîmbiţa însemnătatea unei idei fixe, cartea fiind atît povestea întreprinderilor nereuşite de a impune proiectul unificării în interiorul PNL, cît şi răfuiala penibilă cu liberalii care s-au opus fuziunii, în frunte cu Călin Popescu-Tăriceanu. Strategia de convingere a publicului cititor nu constă numai în demonstrarea „teoremei Aligică”, cum e cunoscută în cercurile academice, „potrivit căreia numai oportunismul şi stupiditatea puteau explica ceea ce se întîmplă în PNL” (p. 69), ori în curtarea „unor intelectuali de mare prestigiu” şi a „unor jurnalişti de elită”, listaţi ca la bursă (pp. 88-89), pe care structura politică rezultată din partidul preşedintelui şi refugiaţii liberali au reuşit, cum spune şi autorul, să-i „cointereseze”, ci şi în expunerea unei noi concepţii politice, modul liberal de a fi capătînd în final o altă configuraţie, mai apropiată de „un liberalism evoluţionist”, cu siguranţă pe gustul modului prezidenţial de a fi (pp. 267-270). Deci, nimic de seamă, exceptînd definiţia corectă a democraţiei burgheze: „în democraţia liberală egalitatea politică este o formă de îndulcire a inegalităţii economice” (p. 39). Şi cum nici transcrierea unor emisiuni de televiziune[16] nu prezintă vreun interes, m-am resemnat să revin la teoreticianul Valeriu Stoica.

Scrisă împreună cu Dragoş Paul Aligică, cartea despre reconstrucţia dreptei[17] este cronica unei tentative de surmontare a nepotrivirii istorice între idealurile (politice ale) liberalismului şi realităţile (economice ale) capitalismului. Din această cauză, „temele explorate cu luminoasă sagacitate” de către cele două „spirite emancipate de orice încorsetare dogmatică”, cum sîntem lămuriţi în prefaţă (pp. 11-15), se transformă în tot atîtea eforturi de popularizare a ideii că idealul şi realitatea se suprapun, în definitiv, perfect odată înţeleasă „expresia naturală a unui anumit mod de a fi în lume” (p. 98). Datorită numărului mare de pagini, argumentele celor doi autori nu au mai încăput în varianta trimisă spre publicare, aşa că raţionamentele care subîntind propaganda sînt dificil de găsit. Însă amatorii de asocieri libere şi atotcuprinzătoare vor fi edificaţi în legătură cu importanţa teoretică pe care „revoluţia neoliberală a lui Hayek, Friedman & co.” (p. 47) a avut-o asupra expresiei practice a liberalismului clasic, „revoluţia Thatcher-Reagan” (p. 45). Nu lipsesc definirea societăţii în care trăim[18], motorul său intern[19], cutremurarea în faţa naturii[20] şi compasiunea faţă de fraieri (în absenţa căreia, aşa cum ştim din vechea lor colaborare, nu e posibil spiritul liberal)[21]. Sinceritatea volumului nu poate fi pusă la îndoială, căci gînditorii recunosc deschis contradicţiile capitalismului – iar acestea sînt evident culturale, nu economice: „capitalismul liberal generează un proces de autodistrugere pe cale culturală. El creează o mentalitate anticapitalistă” (p. 92).[22] Însă pentru ca judecăţile apodictice să nu pară excesiv de teoretice, ei formulează şi un crez propriu şi personal: „noua dreaptă a secolului XXI îmbrăţişează fără rezerve tradiţia iudeo-creştină occidentală şi valorile liberalismului şi capitalismului izvorîte din acestea” (p. 283). Prea multe nu mai sînt de spus.

Lăsînd la o parte interesul istoric şi psihologic, aceste volume semnate de Valeriu Stoica (& asociaţii) seamănă cu nişte încercări autodidacte de a pătrunde în misterele teoretizării. Să vedem însă pe scurt ce zic şi profesioniştii gîndirii, odată ce îşi iau ca sarcină discutarea ideilor şi ideologiilor politice contemporane.

Vrăjitori şi ucenici ai dreptei intelectuale

Într-o nouă colecţie sponsorizată de tot felul de instituţii şi coordonată de aceiaşi Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică au fost publicate pînă acum trei cărţi, despre care voi schiţa cîteva observaţii. Primele două volume sînt rezultatul unor interviuri pe care diverse persoane şi totodată personalităţi le-au acordat unui fost „jurnalist de elită”, în prezent „cointeresat” de ceva pe la un institut de studii populare. Din nefericire, chiar dacă este absolvent de universitate, întrebătorul este complet incapabil să abstractizeze, acesta fiind unul din motivele pentru care discuţiile, cu cîteva abateri, sînt rudimentare şi plictisitoare. Ceea ce oferă unitate interviurilor din prima carte[23] este ideea că distincţia dintre stînga şi dreapta este inaplicabilă (vezi pp. 26, 83, 178, 203, 293), precum şi limitarea dimensiunii doctrinare la eternele teme de actualitate: politică de partid şi intelectuali de bibliotecă (Andrei Pleşu, Nicolae Manolescu, Lucian Boia), (anti)comunism şi stîngism (Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea), natură umană şi autobiografie (Andrei Pleşu, Virgil Nemoianu, Gabriel Liiceanu). Dacă-i lăsăm de-o parte pe Neagu Djuvara (pp. 101-138), pe Al. George (pp. 53-70), sau pe Nicolae Manolescu (pp. 171-188), ale căror răspunsuri nu au nimic din sfătoşenia şi platitudinea celorlalte reacţii, există o singură intervenţie teoretic articulată: cea a lui Horia-Roman Patapievici (pp. 235-290). În schimb, interviurile din a doua carte[24] nu beneficiază nici măcar de farmecul monotoniei, întrucît sînt luate unei „şcoli de gîndire” a cărei experienţă şi nonşalanţă nu se ridică la înălţimea „reperelor” – şi nu datorită vîrstei. Pur şi simplu, genul interviului, acelaşi, nu se potriveşte noilor gînditori. Deşi replicile sînt triviale şi previzibile, liniile directoare ale convorbirilor nu sînt uşor de trasat, căci cu puţine excepţii (Cristian Preda, Ionuţ Popescu, Sorin Ioniţă) toţi vorbesc despre tot, amestecînd încontinuu planurile. După meseria vorbitorului, o primă categorie incomodată de întrebările complice este cea a noului politician, iar aici predomină atît justificarea intrării în politică şi sacrificiul făcut pentru binele public, nu fără accente electorale dezinteresate (Sever Voinescu, Teodor Baconschi), cît şi poziţionarea doctrinară, una care merge de la imprecizia ideologică a Monicăi Macovei[25] pînă la liberalismul luminat al lui Cristian Preda[26]. A doua ar fi cea a scriitorului: dacă în pomelnicul de nume invocat de către Dan C. Mihăilescu poţi găsi cu greu o idee, oricare, iar în cuvintele lui Radu Paraschivescu descoperim noi culmi de provincialism şi irelevanţă, în intervenţia lui Mircea Mihăieş, surprinzător de autoreflexivă, se poate întrezări însăşi figura intelectualului umanist postcomunist, cu toate calităţile şi defectele sale. A treia categorie poate fi numită a specialistului – în cazul de faţă, în economie (Ionuţ Popescu, Bogdan Călinescu) şi în politici publice (Sorin Ioniţă, Cristian Ghinea). Ca toată lumea, de la economişti aveam ceva aşteptări, însă n-a fost să fie: Ionuţ Popescu îşi clamează pe fiecare pagină aderenţa la cea mai directă dreaptă, însă evidenţele pentru care această atitudine e singura economic raţională devin eliptice cînd trebuie nu doar emise, ci şi explicate: de exemplu, nu era nevoie de un jucător la bursă pentru a afla doar că actuala criză economică e datorată stîngii (p. 187), iar măsurile de dreapta luate de guvern pentru a ne scoate din criză „au fost absolut corecte” (p. 177) – tot atîtea ne-a spus şi Emil Boc. La rîndul său, economistul româno-francez Bogdan Călinescu ne dezvăluie despre criza economică esenţialul: că a fost cauzată, printre altele, „de politicile publice în favoarea creditului imobiliar sau de băncile naţionale ce se joacă cu rata dobînzii” (pp. 352-353); însă cînd „a început să se vorbească şi de veritabilele cauze ale crizei…” (p. 353), după cele trei puncte nu a mai urmat nimic. Cei doi reprezentanţi ai domeniului public policy se arată în interviuri cum nu se poate mai diferiţi: Sorin Ioniţă e foarte relaxat, răspunsurile şi raţionamentele lui fiind simpatice, respectiv inteligente (pp. 299-319); în schimb, mai tînărul său coleg Cristian Ghinea face din conformismul intelectual o profesiune de credinţă: pentru el, Marx şi Ceauşescu sînt veri primari (p. 323), oamenii de stînga, aşa, în general, „tind să gîndească cu inima, în loc să gîndească cu creierul” (p. 326), iar ai noştri tineri la Paris învaţă „neomarxismul falimentar” (pp. 333-334); la asta se reduce pledoaria pentru valorile de dreapta, fără a mai pune la socoteală dialogul cu stînga trendy din România – însă referentul îmi scapă. Pentru subiectul acestui articol, restul contribuţiilor sînt fie nedemne (Traian Ungureanu, Mihail Neamţu, Dragoş Paul Aligică), fie neimportante (Cosmin Alexandru, Vitalie Ciobanu, Sebastian Lăzăroiu), fie neinteresante (Marius Lazurcă, Ioan Stanomir, Cătălin Avramescu) pentru a merita un comentariu.

Dacă o caracteristică a primului volum de interviuri este neîncrederea oamenilor de cultură faţă de operaţionalitatea distincţiei între stînga şi dreapta – şi aici trebuie să avem în vedere doar ideile politice –, nota dominantă a celui de al doilea volum este că mişcarea intelectuală liberală nu-i decît o dreaptă cu multe etichete: conservatorism, creştin-democraţie, liberalism de dreapta, republicanism; o tendinţă care se accentuează în ultimele texte, despre care voi spune cîteva cuvinte. Volumul colectiv despre teoriile dreptei contemporane din Occident[27] este în mare măsură o publicaţie folositoare, pentru că prezintă informat şi inteligibil o întreagă paletă de curente intelectuale (unele influente, altele marginale). În opinia mea, există cîteva sinteze excelente, în special articolele lui Radu Cristescu despre neoconservatorism (pp. 28-52) şi ordoliberalism (pp. 152-180), cel despre obiectivismul lui Ayn Rand (pp. 109-128) scris de Sorin Manică, ori contribuţia lui Costel Stavrache despre futurism şi antialarmism (pp. 378-396); însă şi textele despre paleoconservatorism şi tradiţionalism, libertarianism sau creştin-democraţie sînt bine făcute. Desigur, nu e vorba aici de a împărtăşi presupoziţiile filosofice, demonstraţiile etice ;i credinţele economice angajate de aceste teorii[28], ci de maniera în care au fost elaborate o parte din materiale: documentat, nuanţat, contextualizat. Însă există şi două scăderi ale cărţii, poate inerente unui astfel de proiect: prima se referă la faptul că editorii, dorind probabil un volum cît mai amplu, au introdus subiecte nu doar colaterale, de exemplu ideologia New Criterion, noii filosofi francezi sau postfaţa lui Vladimir Tismăneanu, ci şi surprinzătoare, cum ar fi cele despre creştinism şi economie de piaţă, sociologia noii clase, ori critica psihiatriei; a doua trimite la faptul că pe alocuri se reuşeşte performanţa de a expune şi ataşamentul faţă de tema tratată, ceea n-ar fi deranjant în condiţiile în care am întîlni mai multe argumente şi mai puţine efuziuni – vezi mai ales articolele semnate de Radu Nechita şi Anca Fotea. În concluzie, volumul e un pas înainte – însă doar spre dreapta, nu spre liberalism.

Alegeri 2012

În încheiere, voi reveni la scena politică şi voi face unele consideraţii anticipative despre alegerile din 2012. E doar un exerciţiu de structurare a unor intuiţii, raţionamente şi interpretări. Personal, nu sînt foarte interesat de alegerile care urmează şi nici nu cred că o guvernare USL ar putea constitui un progres semnificativ. Şi asta nu pentru că toate partidele sînt exact la fel, cum susţinea recent Liviu Antonesei[29], ci datorită faptului că, existînd limitări obiective[30], spaţiul de manevră devine extrem de îngust. Deşi liberalii şi social-democraţii se pregătesc să deschidă şampania pentru a sărbători cîştigarea alegerilor din acest an, nu împărăşesc opinia că victoria lor e neîndoielnică. Fireşte, nu putem şti în acest moment care va fi impactul apariţiei unui nou partid politic, eventual sprijinit de la Cotroceni şi format dintr-o generaţie mult aşteptată de „oameni noi”, „buni specialişti”, „tineri profesionişti” etc. Dacă se va forma, ar putea avea succes (dacă ţinem cont de speranţa pusă în primenirea mediului politic), dar la fel de bine ar putea să eşueze (dacă ne gîndim la scepticismul încă sănătos cu privire la posibilitatea unei schimbări fundamentale prin aceste metode, ori la popularitatea de care se bucură „doctrina prezidenţială”). Prin urmare, observaţiile care urmează pleacă de la situaţia dată, cea în care principalii actori politici sînt USL şi PDL. Într-o ordine aleatorie, voi avansa deci cîteva elemente care mă fac sceptic în privinţa triumfului negreşit al opoziţiei. În primul rînd, PDL organizează alegerile, ceea ce înseamnă că din start pleacă cu un avantaj, iar efectele lui ar putea fi anulate doar printr-o mobilizare masivă la vot; însă o astfel de prezenţă la urne e improbabilă. În al doilea rînd, PDL ar putea lua „măsuri electorale” cu impact mare pe termen scurt, de pildă mărirea salariilor şi pensiilor, ceea ce l-ar putea avantaja în mod serios. În al treilea rînd, armonia din cadrul USL ar putea fi zdruncinată odată cu alegerile locale, astfel încît uniunea să se destrame înainte de alegerile generale. În al patrulea rînd, chiar austeritatea poate fi vîndută publicului mocofan drept „sacrificiu necesar” şi „raţionalitate economică”, electoratul antisocial nefiind dificil de convins să treacă cu vederea, de dragul „perspectivei juste”, corupţia, incompetenţa şi iraţionalitatea democrat liberală. În al cincilea rînd, în pofida bilanţului în mare parte negativ al guvernării (reforme absurde, polarizare şi declasare socială, scădere dramatică a nivelui vieţii, finanţări clientelare, întărirea puterii represive), puţinele rezultate pozitive datorate Partidului Democrat Liberal (legea salarizării unice, funcţionarea DNA, retragerea privilegiilor revoluţionarilor, parţial chiar legea educaţiei) pot constitui argumente pentru voturile unui segment electoral mai calculat. În al şaselea rînd, amestecul de modernizare autoritaristă şi tradiţionalism anticomunist ar putea, din nou, stimula autoamăgirea clasei de mijloc exasperate de lipsa unei „alternative serioase” şi obsedate de „răul mai mic”; la fel ca în urmă cu patru ani, cînd vorbele lui Luther erau citate pentru a justifica măreţul curaj de a-l vota pe preşedintele în exerciţiu[31], opţiunea pentru PDL, exprimată de această dată cu mai puţină înflăcărare, aşa cum stă bine criticilor oricărei puterii, se va insinua de la sine. Nu în ultimul rînd, atîta timp cît nu va obţine o majoritate de 50+1% din totalul voturilor validate, preşedintele ţării poate refuza numirea unui premier din cadrul USL, iar negocierile ulterioare pot conduce la formarea unui guvern PDL, căruia să i se alăture fie PSD, fie PNL, ambele de prea multă vreme în opoziţie, aşadar predispuse să-şi descopere „latura pragmatică”, respectiv „înrudirea ideologică”.

---

[1] Recent, cîteva figurine răspopite de genul „noilor republicani” s-au distanţat public de PDL şi de Traian Băsescu, într-o încercare străvezie de autotransfigurare politică. Însă aceste piruete electorale de ultimă oră ale ariviştilor de dreapta nu merită luate în considerare.

[2] Despre prestaţia deplorabilă a noului premier, vezi Ciprian Şiulea, „Încă o lună şi MRU intră în istorie”: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/inca-o-luna-si-mru-intra-in-istorie-76833.html, şi Ciprian Domnişoru: „Tabla înmulţirii cu mine”: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/tabla-inmultirii-cu-mine-76858.html.

[3] Îmi propun să dezvolt într-un text viitor teza ilegitimităţii burgheziei.

[4] Bineînţeles, cu excepţia celei strict capitaliste dintre forţa de muncă şi capital.

[5] Exemple articulate de convingeri liberale autentice sînt, de pildă, contribuţiile lui Daniel Barbu şi Aurelian Crăiuţu; vezi Aurelian Crăiuţu, Elogiul libertăţii. Studii de filosofie politică, Polirom, Iaşi, 1998, şi Daniel Barbu, Republica absentă. Politică şi societate în România postcomunistă, Nemira, Bucureşti, 1999.

[6] Vezi Valeriu Stoica, Istorii dumnicale, Libripress, Bucureşti, 2006.

[7] Valeriu Stoica, Dragoş Paul Aligică, Provocări liberale. Dialoguri despre gîndirea, istoria şi practica liberalismului, Humanitas, Bucureşti, 2003.

[8] „Există un liberalism evoluţionist foarte dur poate pentru gusturile unora. Dar, în ciuda acestor gusturi, el este o formă istorică şi legitimă de liberalism.” (Idem., p. 116)

[9] „În rîndul celor autodeclaraţi liberali există şi asemenea persoane. Nu înseamnă că eu trebuie să îi recunosc ca liberali pe aceştia.” (Idem., pp. 116-117)

[10] „Deşi sînt creştin, sînt îmbibat de modul de gîndire liberal şi mai ales de ideea de îndoială, de incertitudine, şi atunci pentru mine religia creştină este o experienţă pur spirituală, şi nu una practică, nu una care să înlocuiască demersul pragmatic.” (Idem., pp. 137-138)

[11] „La capătul drumului a dispărut diferenţa din punct de vedere economic şi cultural între englezi, francezi, germani. Încet, încet spaniolii, grecii se apropie de ei. La capătul drumului, în Europa unită dispar diferenţele de civilizaţie şi de prosperitate şi de bunăstrare economică.” (Idem., p. 187)

[12] „Am spus-o de mai multe ori: mi-am pierdut de mult încrederea în Hegel. Cînd eram tînăr am avut o oarecare credinţă în Hegel, după care mi-am dat seama de eroarea făcută, m-am repliat şi am spus foarte clar că progresul, bunătatea, prosperitatea nu sînt idei care mărşăluiesc triumfal prin istorie.” (Idem., p. 189)

[13] „Liberalismul, spre deosebire de comunism, susţine claritatea proiectelor şi afirmă că evoluţia, numită impropriu organică, în liberalism, nu înseamnă, pur şi simplu, că lucrurile pot fi lăsate să meargă de la sine.” (Idem., p. 190)

[14] „Dacă nu mă înşel, el este considerat un reprezentant al neoliberalismului. Ce înseamnă neoliberalism e pentru mine încă un mister, pentru că neoliberalismul este revendicat şi de stînga.” (Idem., p. 213)

[15] Valeriu Stoica, Unificarea dreptei, Humanitas, Bucureşti, 2008.

[16] Vezi Robert Turcescu, Valeriu Stoica, Istorie recentă 100%, Humanitas, Bucureşti, 2009.

[17] Valeriu Stoica, Dragoş Paul Aligică, Reconstrucţia dreptei. Între experimentul capitalist occidental şi proiectul naţional românesc, prefaţă de Vladimir Tismăneanu, postfaţă de Adrian Miroiu, Humanitas, Bucureşti, 2009.

[18] „Societatea capitalistă este construită pe suveranitatea consumatorului. [...] într-un sistem capitalist pur, bogăţia este obţinută prin ofertă de bunuri şi servicii către consumatori.” (Idem., p. 93)

[19] „Capitalismul este [...] suma iniţiativei, a voinţei şi a virtuţilor morale, intelectuale şi practice ale cetăţenilor săi.” (Idem., p. 239)

[20] „[...] funcţionarea legilor naturii într-o ordine socială capitalistă permite acumularea de mari averi.” (Idem., p. 247)

[21] „În concluzie, dacă există ceva care ajută săracii cu adevărat, aceasta este competiţia pe piaţa liberă.” (Idem., p. 142)

[22] Mai exact: „Pe scurt, dacă prin însăşi funcţionarea şi succesul său capitalismul îşi generează premisele propriei distrugeri, aceasta nu are nimic de-a face cu proletariatul sau lupta de clasă. Dinamica arată astfel: capitalismul produce o pătură tehnică şi intelectuală care, la adăpostul prosperităţii asigurate de sistem, începe să producă idei, doctrine şi mişcări inamice capitalismului. De aici o contradicţie fundamentală a capitalismului: prospera clasă intelectuală şi tehnică uită că este creaţia libertăţii şi prosperităţii asigurate de acesta şi devine instrumentul distrugerii sale, erodîndu-i treptat fibra morală şi intelectuală.” (Idem., p. 238)

[23] Cristian Pătrăşconiu (ed.), Repere intelectuale ale dreptei româneşti, prefaţă de Valeriu Stoica, ilustraţii de Devis Grebu, Humanitas, Bucureşti, 2010.

[24] Cristian Pătrăşconiu (ed.), Noua şcoală de gîndire a dreptei, prefaţă de Valeriu Stoica, ilustraţii de Devis Grebu, Humanitas, Bucureşti, 2011.

[25] „Categoric sînt de dreapta; sînt pentru o societate în care oamenii muncesc, plătesc taxe, sînt proactivi şi responsabili. Dreapta include competiţia, statul de drept, ideea că legea trebuie să fie respectată şi aplicată egal pentru toţi, iar asta presupune noţiunea de dreptate în toate sensurile ei.” (Idem., p. 16)

[26] „Idealurile politice nu sînt foarte numeroase. Mă văd obligat să aşez în fruntea listei libertatea. Aceasta e urmată – de fapt, ar trebui să spun că e legată – de egalitate. Da, libertatea nu mai poate fi gîndită – ca în secolul al XIX-lea – în absenţa sau în dispreţul egalităţii.” (Idem., pp. 73-74)

• DE ACELASI AUTOR
  • Dreapta moralistă şi stînga sentiment ..
  • Capitalism fără democraţie: ultimul r ..

[27] Ionuţ Sterpan, Dragoş Paul Aligică (editori), Dreapta intelectuală. Teorii şi şcoli de gîndire ale dreptei contemporane occidentale, postfaţă de Vladimir Tismăneanu, Humanitas, Bucureşti, 2011.

[28] Deşi am rezonat cu ideile antinaturaliste şi argumentele raţionaliste prezentate în articolul despre antialarmism.

[29] Vezi Liviu Antonesei, „Unde ne sînt liberalii?”: http://www.criticatac.ro/14217/unde-ne-sint-liberalii/. Dacă ne referim la ideologiile asumate şi la unele dintre urmările practice, nu cred deloc că toate partidele sînt, cel puţin în clipa de faţă, identice. Dimpotrivă, am impresia că cele trei mari partide din România au profiluri eterogene. Exponent al burgheziei autohtone, pînă acum singura clasă conştientă de sine şi de lume, PNL merge pe acelaşi drum pe care a umblat şi vechea burghezie naţională: cel al interesului capitalist, limitat însă de conştiinţa că e necesar să guverneze o ţară, nu un teritoriu, deci că „obiectul” asupra căruia se înstăpîneşte trebuie să reziste, astfel încît să nu poată fi „consumat” complet, ci transmis mai departe (ca moştenire). În schimb, PDL este partidul unei neoburghezii formate şi dintr-o elită „meritocratică” grăbită să facă o carieră rentabilă cu orice preţ, şi din progeniturile „întreprinzătorilor” postdecembrişti – unii cu ascendent direct în nomenclatura comunistă –, o burghezie de stil nou care a început să creadă în ideea meritului personal doar pentru că s-a întîmplat să parvină. Odată ajunşi la guvernare şi dornici de a reforma universul după chipul, folosul şi ideologia lor, nu e de mirare că aceşti oameni consideră că toate problemele au doar soluţii exprimabile în cifre, căci au fost învăţaţi că după orice plăcere urmează nota de plată; dar ceea ce a uitat noua burghezie e faptul că există şi plăceri gratuite, aşadar contabilitatea nu poate fi ridicată la rangul de regină a ştiinţelor fără a plăti preţul numit libertate. Pe scurt, diferenţa între PNL şi PDL se suprapune, măcar în parte, deosebirii dintre liberalism şi neoliberalism. Cît despre PSD, un partid cu rădăcini adînci în mocirla vechiului regim, aş zice că e tributar unei doctrine social-democrate „înnoite”, care îmbină asistenţialismul statal şi capitularea statului în faţa pieţei; aceasta e cea mai proastă variantă cu putinţă, întrucît nu reprezintă chiar pe nimeni: pe de o parte, dacă ne gîndim la dimensiunea asistenţială, sînt reprezentaţi nu atît muncitorii, cît cei care, dintr-o cauză sau alta, nu (mai) muncesc; pe de altă parte, nici cei care muncesc, nici cei care nu pot să muncească (şomeri, pensionari, bolnavi, persoane cu handicap etc.) nu sînt protejaţi în raport dezlănţuirea capitalului; în plus, atîta timp cît îi sînt opuse fie şi cele mai aparente îngrădiri, domnul capitalist se simte extrem de lezat în dreptul său natural de a face profit, aşa încît va prefera să trateze as usual cu partide adaptate zilelor noastre, adică fară prejudecăţi sociale. Deci, principala eroare a Partidului Social Democrat este următoarea: într-o societate conflictuală, are iluzia că poate mulţumi pe toată lumea, reuşind de fapt să-i nemulţumească pe toţi.

[30] România este o ţară periferică subdezvoltată, iar în faţa crizei mondiale a capitalismului nu sînt prea multe de făcut aici. Ce se poate, totuşi, realiza e o mai bună administrare a dezastrului, nu o iluzorie depăşire hipercapitalistă, cum s-a tot străduit guvernul PDL prin diverse transgresiuni: noul cod al muncii, tăierea drastică a salariilor şi pensiilor, disponibilizări etc. Toate aceste tentative de „ajustare” nu au avut efectul scontat, din simplul motiv că nu preţul forţei de muncă ori cheltuielile bugetare au determinat criza economică. Drept dovadă, chiar dacă s-au adoptat aceste măsuri de austeritate, nu s-a rezolvat mai nimic: oficial sîntem în recesiune, deşi au fost luate nişte decizii de sărăcire a populaţiei nemaiîntîlnite (încă) în spaţiul european. Mai mult, privatizările care se preconizează (spitale, energie, resurse naturale etc.) vor pune lucrurile pe o direcţie încă şi mai nocivă.

[31] Vezi Andrei Cornea, „De ce votez cu Băsescu”: http://www.revista22.ro/de-ce-votez-cu-basescu-7181.html.

Agerpres – Tăriceanu: Vom continua protestul parlamentar şi încercarea de înlocuire a preşedintelui Camerei Deputaţilor

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat miercuri că parlamentarii USL vor continua protestul parlamentar şi încercarea de înlocuire a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.  ‘După respingerea de la Biroul Permanent vom reveni cu solicitarea (n.r. de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor) în plen’, a spus Tăriceanu.

El a precizat că miercuri parlamentarii USL au părăsit plenul în ‘semn de protest faţă de refuzul actualei majorităţi de a pune în discuţie solicitarea USL de revocare din funcţie a Robertei Anastase’. De asemenea, el a afirmat că parlamentarii opoziţiei se află, în continuare, într-un protest parlamentar prelungit şi fiecare act de prezenţă al opoziţiei este apreciat în funcţie de ‘momentele esenţiale din punct de vedere politic’.  ‘Este inutil să mai încercăm o cale de negociere cu actuala majoritate care nu face decât, de trei ani şi jumătate, să desconsidere punctele de vedere ale opoziţiei, regulamentul de funcţionare a parlamentului, să falsifice voturile. În faţa unui asemenea comportament nu putem să fim înţelegători şi concesivi şi atitudinea noastră este de sancţionare a unui asemenea comportament’, a mai spus liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor.

Călin Popescu Tăriceanu a amintit că printre condiţiile opoziţiei de revenire la lucrările parlamentului se află revocarea din funcţie a Robertei Anastase. El şi-a exprimat speranţa ca viitoarele alegeri locale şi parlamentare ‘să consfinţească schimbarea actualei majorităţi’.

Antena3: USL depune marţi prima moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu

După liniştita masă de Paşti, politicienii merg direct la război! Mâine, parlamentarii Uniunii Social Liberale vor depune moţiunea de cenzură care ar putea să dea jos Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Acasta ar fi prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

Cei din opoziţie sunt foarte optimişti că vor putea da jos Guvernul Ungureanu. Preşedintele PSD Victor Ponta a tot anunţat că mâine vor depune moţiunea de cenzură împotriva înfiinţării facultăţilor în limba maghiară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Cel mai probabil, votul se va da de abia peste două săptămâni.

Din declaraţiile parlamentarilor USL, moţiunea a fost semnată şi de aleşi ai PDL care ar putea vota aşa încât guvernul să fie dat jos. Deşi, teoretic opoziţia are la Senat şi la Camera Deputatilor 214 parlamentari, cei din USL susţin că mai au nevoie de doar 6 aleşi ca să facă o majoritate de 231. Adică atât cât au nevoie ca moţiunea să fie adoptată. Iar negocierile continuă.

Miercuri, cei din opoziţie vor începe războiul împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. În şedinţa de plen, parlamentarii USL vor veni cu toţii şi vor încerca să foţeze un vot pentru schimbarea din funcţie a Robertei Anastase. Asta înseamnă că USL îşi va încheia astfel protestul parlamentar.

La prima şedinţă de vot final, cel mai probabil pe 24 aprilie, deputaţii puterii vor decide dacă îi ridică sau nu imunitatea fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţii.

Parlamentarii mai au şi alte câteva sute de  restanţe legislative, cum ar fi ratificarea Tratatului de guvernanţă fisclă, modificarea constituţiei sau modificarea legii electorale.

C.P. Tariceanu (“22″): PNL nu-şi va pierde identitatea

Traseismul este iar în vogă. Puterea, care s-a bazat pe traseiştii UNPR, îl critică acum, iar opoziţia îi primeşte cu braţele deschise. E vreo soluţie?
Eu am fost unul dintre cei care am condamnat traseismul politic, dar aş face o remarcă: plecarea lui Sorin Frunzăverde nu reprezintă nici pe departe o culme a traseismului. Ea a fost atinsă odată cu migraţia masivă a parlamentarilor din opoziţie către putere şi formarea unei noi majorităţi, apariţia UNPR ca partid parlamentar, cu ghilimele de rigoare. Intervenţia nefericită a CCR a dat girul şi a consacrat migraţia parlamentară ca un fenomen la care trebuie să privim neputincioşi. Sigur că acest lucru este cu atât mai grav, cu cât vine să deformeze şi să arunce în derizoriu votul popular. Prin urmare, când vorbim de acest gen de migraţie, trebuie obligatoriu să mai vorbim de un lucru care este la fel de grav, şi anume corupţia politică a parlamentarilor care au obţinut funcţii politice, în administraţie, ei, soţiile, copiii, rudele lor. Sorin Frunzăverde este unul dintre puţinele cazuri în care un politician pleacă de la putere ca să meargă în opoziţie. Deci aici îmi pare foarte rău că nu pot să îl pun în aceeaşi categorie cu ceilalţi.

Faptul că USL se transformă acum în aspirator de traseişti nu ridică totuşi exact problemele de moralitate pe care le acuzaţi la PDL?
Sunt foarte bucuros că există cel puţin la nivelul PNL un consens exprimat public cu privire la refuzul de a-i primi înapoi în partid pe cei care au plecat în anul 2007, mă refer aici la echipa formată din Pinalti, Florin Popescu, Flutur, Stoica, Stolojan etc. Şi care nu mai au ce să caute la noi. Prin această atitudine cred că spunem foarte clar care este poziţia noastră în raport cu acest fenomen politic. Este un fenomen absolut reprobabil şi regretabil. Sunt unul dintre cei care nu sunt în favoarea împământenirii acestei practici sau a asimilării ei de către PNL.

Sunt voci în PNL care au cerut stoparea acestei practici mai mult în ideea că şi aşa nu sunt locuri pentru toată lumea. Credeţi că, dacă se continuă primirea traseiştilor, ar putea să apară probleme în USL?
Aşa cum am spus, noi nu am luat oameni pentru anumite funcţii, aşa cum a făcut PDL, care avea nevoie de deputaţi şi de senatori pentru a trece peste votul dat de electorat. Din contră, oamenii care au venit acum la noi şi-au pierdut funcţiile publice deţinute la nivel judeţean sau local, iar cazul cel mai clar este cel al domnului Frunzăverde, care nu mai este preşedinte de consiliu judeţean. Insist asupra faptului că o persoană care îşi dă demisia dintr-o funcţie publică împortantă tocmai pentru a pleca de la putere spre opoziţie nu este un traseist politic de felul celor „colecţionaţi“ de PDL în ultimii ani. În plus, liderii partidelor membre USL au decis să existe o selecţie riguroasă a celor care vor fi primiţi în partidele noastre. Numărul celor refuzaţi este mult mai mare decât al celor acceptaţi. Din aceste motive nu vor fi probleme de felul celor la care vă referiţi

Ar fi dispus USL să promoveze, împingând astfel de la spate şi PDL, o lege antitraseism pentru parlamentare?
Eu cred că mai mult decât o lege va trebui un fel de consens, de înţelegere, neapărat scrisă. Este necesar un angajament al tuturor partidelor mari, serioase că nu vor mai recurge la aceste practici şi aş fi foarte bucuros dacă PDL ar răspunde pozitiv la un astfel de demers.

Este posibilă refacerea dreptei, aşa cum susţine Sorin Frunzăverde?
Mă bucură că dânsul are acest obiectiv politic. Vă spun însă că eu nu consider că PDL ar face parte din zona de dreapta. Nu găsesc nicio acţiune a PDL care să-l definească ca un partid de dreapta. PDL este un partid fără ideologie, un partid oportunist, un partid făcut cu traseişti politici, este un partid care s-a agregat în jurul lui Traian Băsescu şi odată cu dispariţia lui Traian Băsescu partidul se va duce către extincţie. Deci PDL nu este o forţă reprezentativă pentru ceea ce s-ar numi o mişcare de dreapta sau de centru dreapta autentică. După cum ştim, era membru în Internaţionala Socialistă şi de la o zi la alta s-a declarat popular. Nu şi-a schimbat nimic în profilul ideologic, mai puţin discursul public. Aşa încât eu sunt absolut deschis ideii de a face în România dreapta şi mai puternică, dar am mari îndoieli că în acest proiect PD are vreo şansă.

Cum vedeţi intenţia declarată a premierului Ungureanu de a coagula electoratul de dreapta? Credeţi că s-ar putea ca oameni din PNL, parte a electoratului PNL să prefere să meargă în această direcţie, decât să rămână alături de PSD, deci la stânga? Vi se pare fezabil un astfel de proiect şi în ce condiţii ar putea participa PNL la el?
Aceste declaraţii despre „coagularea dreptei“ îmi par doar vorbe lipsite de acoperire. Domnul Ungureanu, dacă dorea cu adevărat să realizeze o construcţie politică nouă, nu trebuia să accepte postul de prim-ministru. Acum, că a ajuns în această poziţie, este clar că nu poate face nimic altceva decât să încerce să colaboreze cu PDL, pentru că acesta este partidul care îi furnizează majoritatea guvernamentală. Dar în acest moment nici un proiect politic care să încerce salvarea PDL sub formula „aceeaşi Mărie cu altă pălărie“ nu mai poate avea succes. Am ajuns în punctul în care nu mai există nici un argument care să susţină ideea că liderii PDL care fac şi agenda politică a guvernului, cum a fost în cazul celebrelor alocări de fonduri guvernamentale pentru primarii coaliţiei de guvernământ, au vreo legătură cu politica democratică, de dreapta sau de stânga. Grupul care conduce acum PDL are o singură preocupare: accesul la banii publici, împărţirea sferelor de influenţă în ramurile economice controlate încă de stat şi crearea premiselor pentru fraudarea procesului electoral, prin utilizarea pârghiilor instituţiilor publice. În rest, declaraţiile domnului Ungureanu nu fac decât să reia unele vorbe goale pe care le arunca uneori şi Emil Boc. În acest moment văd cu regret că domnul Ungureanu este în plin proces de „coagulare“ cu diferite grupuri din PDL, cu Silviu Prigoană, cu Elena Udrea, cu Roberta Anastase, cu Ioan Oltean şi cu alţii. Mă întreb şi eu şi se întreabă multă lume ce fel de „coagulare“ a dreptei poate face un partid în care Silviu Prigoană şi Elena Udrea decid în doi timpi şi trei mişcări excluderea lui Cristian Preda? Sunt convins că nimeni nu i se va alătura din afara PDL, din contră, e de crezut că vor mai pleca şi alţi oameni de acolo, pentru că nu cred că sunt mulţi cei care ar vrea să aibă de-a face cu o astfel de „dreaptă“.

PNL i-a fost adusă acuza că şi-a pierdut sau şi-a diluat ideologia prin alianţa cu Dan Voiculescu şi mai departe pe linia PSD. Ce credeţi?
O astfel de apreciere trebuie să se bazeze pe lucruri concrete. Eu aş spune aşa: fie sunt elemente de ordin programatic care să certifice renunţarea la valorile liberale şi o alunecare spre altceva, fie acţiuni politice concrete care, la fel, să demonstreze că partidul renunţă la valorile lui tradiţionale liberale. Şi atunci sigur că, în condiţiile astea, eu aş fi obligat să recunosc o realitate. Dar niciunul dintre aceste două elemente nu se regăsesc. Din punct de vedere programatic, în toate programele pe care USL le-a prezentat nu este nici cea mai mică renunţare la ceea ce ar defini orientarea noastră şi linia pe care am mers în ultimii ani. Orice partid liberal modern din Europa nu poate să desconsidere problema responsabilităţii sociale. Într-o Europă construită pe modelul social european, responsabilitatea socială este o componentă vitală a oricărui partid. Sigur că este o chestiune de nuanţă şi de punere în ecuaţie. Pe ce punem accentul? Noi continuăm să spunem că creşterea economică este factorul care generează locuri de muncă şi mai departe tot ceea ce înseamnă politici sociale derivă din articularea şi creşterea economică. Apoi, în ceea ce priveşte acţiunea concretă politică din ultima perioadă, nu am văzut să existe derapaje de acest fel. Dacă luaţi programele politice pe care noi le-am lansat de la constituirea USL, nu există niciun fel de promisiune demagogică fără acoperire cu privire la majorări de salarii, majorări de pensii, acordări de ajutoare etc. Dacă dvs. aveţi percepţia asta…

Dar trebuie să admiteţi, totuşi, că după alianţa cu PC şi PSD există într-o anumită categorie a publicului exact această percepţie, că PNL îşi pierde identitatea şi a făcut un compromis greu de înţeles.
Eu nu am un instrument de măsură a acestui lucru. Dar în orice caz cred că tema nu este de neglijat. Eu însumi susţin că este necesar ca PNL să-şi afirme identitatea. Şi există nişte riscuri care decurg dintr-o alianţă între un partid de dreapta şi unul de stânga. Cum va fi percepută această alianţă? Până în momentul de faţă nu cred ca PNL a fost tot timpul vioara a doua. Nu vreau nici să spun că joacă numai rolul de vioara întâi, pentru că într-o alianţă cu două partide cu ponderi sensibil egale acest lucru ar dezechilibra construcţia politică. În toată perioada anului 2009, a fost o coaliţie guvernamentală între PD şi PSD. Nici nu am avut impresia că PSD se duce către dreapta, nici ceilalţi la stânga.

Deci nu aveţi temerea că PNL, în această alianţă, ar ajunge în timp să-şi piardă semnificativ identitatea?
Nu-şi va pierde identitatea. Şi vă pot da un exemplu concret pentru a vă arăta că împreună cu partenerii noştri am găsit formulele care să permită fiecăruia dintre partide să-şi păstreze zestrea şi conturul politic. Când s-a negociat programul economic, foarte multe voci s-au ridicat şi se aşteptau să se renunţe la cota unică de impozitare pe care am introdus-o la finele lui 2004 şi să trecem la un sistem progresiv de impozitare. Programul economic prevede menţinerea cotei unice cu un amendament care uşurează într-un fel impozitarea pentru categoriile de salariaţi cu venituri reduse. Deci pentru marea masă salarială nu se schimbă nimic în rău, eventual există o uşurare a poverii fiscale pentru cei cu venituri mai modeste. Ceea ce înseamnă o politică liberală în domeniul fiscal.

Dacă aţi fi fost preşedintele partidului, aţi fi făcut alianţa cu Dan Voiculescu?
Să ştiţi că e o chestiune care nu mi se pare importantă. Nu m-am gândt la acest lucru şi nu ştiu să vă răspund. Nu m-am gândit pentru că nu sunt preşedintele partidului şi astfel de problemă nu intră în prima linie a preocupărilor mele. Dar nu am impresia că PNL a avut de suferit în vreun fel de pe urma alianţei cu PC.

Cum analizaţi situaţia PDL din perspectiva a ceea ce se întâmplă acum şi din aceea a alegerilor care bat la uşă?
Perspectiva care se conturează este a unui dezastru electoral. Nu ştiu dacă va fi de aşa natură şi aşa amploare încât să-i ducă chiar la ieşirea din parlament. Poate că astăzi este exagerat de spus acest lucru. Şi, prin urmare, ceea ce văd este o încercare aproape disperată de a redresa situaţia şi de a obţine un scor care să le permită o supravieţuire şi o existenţă la un nivel de avarie în viitorul parlament. Ca urmare a politicii pe care au dus-o, sunt într-o situaţie de izolare majoră.
Sigur că şi măsurile pe care le-au luat, au gestionat criza economică, reprezintă sau au o pondere mare în situaţia prezentă, dar nu numai. Cred că modul de a face politică pe care l-au practicat, inspirat de Băsescu, în momentul de faţă începe să se întoarcă împotriva lor. În ceea ce priveşte chestiunea economică, o să spuneţi: da, dar s-au sacrificat. Chiar ieri am citit raportul FMI care spune foarte clar că politica de conduită economică care s-a adoptat în România a fost greşită.

A fost o politică impusă chiar de FMI.
A fost o politică acceptată de Guvernul Boc, care avea posibilitatea să negocieze altfel, o altă formulă. Ei au urmat orbeşte aceste reţete… acum, raportul boardului FMI recunoaşte că politica de austeritate aplicată în cazul României a dat rezultate proaste şi România nu a putut să fie scoasă din criză după trei ani jumătate de aplicare de măsuri de austeritate.

Înseamnă atunci că FMI trebuie să-şi facă autocritica.
Eu n-am o problemă cu FMI, Emil Boc trage acum ponoasele acestei atitudini umile, obediente, care este rezultatul incompetenţei, pentru că, dacă ar fi avut oameni competenţi, ar fi putut să aibă analize care să-i ducă într-o altă situaţie cu FMI. Pe scurt, e un faliment grav în ceea ce înseamnă politicile economice şi sigur că acest lucru îi costă.

Totuşi, admiteţi că politica europeană, iată, parafată prin acest Pact fiscal, a fost una a austerităţii. Greşită sau nu, asta a fost politica europeană. Avea în mod realist România posibilitatea să iasă din acest mare pluton al austerităţii?
Sigur că în Europa această politică poartă amprenta Germaniei, care este adepta acestei politici de austeritate. În ce priveşte România, trebuie să ne uităm dacă politica de austeritate se potrivea sau nu. Părerea mea e că nu se potrivea şi raportul FMI de care vorbeam spune excact acest lucru, că măsurile de austeritate aplicate au fost excesive, ţinând cont de faptul că România avea un nivel de datorie publică foarte scăzut. Ceea ce nu este cazul multora dintre ţările europene, inclusiv al Germaniei. Prin urmare, dacă vrem să discutăm situaţia României, cred că aceste măsuri de austeritate, în parte, se justificau, pentru că era o criză economică, dar ce a lipsit în cazul României au fost măsurile de stimulare a creşterii economice, care nici până astăzi nu sunt aplicate.

Asta e cu totul altceva. Deci nu negaţi utilitatea măsurilor de austeritate.
Nu, eu neg măsurile de austeritate excesivă care au fost luate. Excesive din punctul de vedere al ponderii şi al duratei în care au fost aplicate şi, doi, că nu au fost aplicate şi măsuri de creştere economică. În privinţa Europei, Pactul de guvernanţă fiscală nu rezolvă criza fiscală cu care se confruntă Europa şi încearcă să prevină o degradare mai accentuată pe viitor, ceea ce este foarte bine. Să nu uităm, spun mereu, că toate ţările europene, în anii ’50, ’60, ’70, şi-au bazat creşterea economică şi refacerea infrastructurii afectate de război, în prima fază, ulterior dezvoltarea ei la nivelul la care este azi, pe funcţionarea cu nişte deficite bugetare imense, care i-au dus la aceste datorii publice. Acum europenii spun că acest lucru nu se mai poate, că s-a exagerat, ceea ce este în regulă, luăm măsuri de prevenire pe viitor, este în regulă, dar ceea ce nu este în regulă este că se spune României: voi nu aveţi dreptul să faceţi ceea ce am făcut noi, nu în partea proastă a lucrurilor, ci în partea bună. Şi atunci, concluzia şi consecinţa este că România, în loc să poată vedea acest decalaj faţă de ţările europene micşorându-se într-un ritm rezonabil, va rămâne în continuare să funcţioneze ca o ţară de rang secund în Europa.

Să înţeleg că dvs. nu susţineţi semnarea Pactului fiscal?
Nu susţin semnarea Pactului fiscal pentru că trebuiau negociate anumite condiţii în ceea ce priveşte România. Există nişte mici derogări, dar nu sunt specificate. România, teoretic, ar putea să funcţioneze în cadrul Pactului de guvernanţă fiscală cu un deficit de 0,5, de până la 1, dar cine stabileşte acest lucru? Acest lucru urmează să se facă în cadrul unor negocieri cu Comisia, unde probabil un rol important îl va juca primul ministru, dacă va avea forţa să impună poziţia României, ministrul de Finanţe, dacă va avea contactele necesare şi argumentele necesare. Dacă vine un guvern slab, cu oameni care nu au aceste competenţe, România va trebui să se mulţumească numai cu 0,5 deficit, ceea ce este foarte puţin faţă de nevoile ei de investiţii şi de dezvoltare.

Care sunt aşteptările pentru locale ale USL?
Vă spun un lucru care e evident în acest moment. Alegerile locale vor fi deja mult mai politizate decât au fost în trecut. Adică subiectul câţi pomi s-au plantat, câte părculeţe s-au făcut, câte străzi s-au asfaltat va începe să treacă în planul doi, iar subiectele politice importante vor deveni predominante. Aşteptările pentru locale sunt legate de obţinerea unui scor care să confirme poziţia de primă forţă politică în România în momentul de faţă. Există însă nişte mici şmecherii făcute de PDL prin modificările pe care le-a adus Legii electorale, în aşa fel încât să poată să-şi conserve probabil mai multe poziţii. E vorba de aceste alegeri care se fac într-un singur tur şi care desigur dau avantaj celor care sunt în funcţie şi care, de bine, de rău, au gestionat pe plan local comunitatea. Există această abordare, pe care mi-aduc aminte foarte bine că am întâlnit-o prin 2003-2004, mergând, de exemplu, la Băcau, unde era primar Sechelariu, şi unde, discutând cu cetăţenii şi spunându-le că primarul este corupt şi cheltuie în nepăsare banii publici, am primit răspunsul siderant: e adevărat că fură, dar a mai şi făcut ceva pentru oraş. Şi lucrul acesta îl aud acum, din păcate, din nou, pentru unii dintre primarii PDL, că e vorba de Scripcaru de la Braşov, de Falcă de la Arad, aud exact acelaşi laitmotiv care pe mine mă îngrozeşte. Este cea mai pură dovadă a lipsei de simţ civic a cetăţenilor, care tolerează comportamentul unora dintre aleşii locali, motivând că au şi rezultate.

Dar şi listele USL sunt pline de astfel de oameni, presa a publicat cel puţin 10 exemple de candidaţi la consiliile judeţene şi mult mai multe de primari de tipul acesta. Partidele continuă să-i pună pe listă, dar învinovăţesc electoratul.
Nu învinovăţesc electoratul, spun că electoratul trebuie să sancţioneze acest comportament. Şi mai spun un lucru, că de când s-a inventat lumea politică şi sistemele democratice de tip parlamentar, n-am prea auzit sa fie corupţia la opoziţie, am auzit de corupţie la putere.

Consilierii judeţeni, indiferent de partid, sunt la putere pe plan local. Dar eu vorbesc de selecţia pe care o fac partidele.
Selecţia din partide, dacă ea se bazează numai pe o percepţie, indiferent că e vorba de un jurnalist sau un ONG, dar nu se bazează pe nimic concret, sigur că partidul şi oricine poate să spună că funcţionează totuşi prezumţia de nevinovăţie. Nu putem să-l umplem pe unul de noroi şi să-i spunem: „pentru că te-a criticat presa sau că te bănuieşte, trebuie să fii eliminat“.

Vorbeam de oamenii urmăriţi penal şi trimişi în judecată, nu de percepţii. În sfârşit, dvs. credeţi că urmăriţii penal şi trimişii în judecată n-ar fi nici o problemă să apară pe listele oricărui partid?
De principiu, vă spun că nu e normal, mai ales că aceste lucruri ridică semne de întrebare serioase şi e necesar să te duci cu oameni care să aibă credibilitate şi să poată da o garanţie morală cetăţenilor în legătură cu modul lor de acţiune politică. Dar sigur că, la un moment dat, există cazuri în care sunt oameni acuzaţi pe nedrept şi poate că, până ce instanţa nu se pronunţă asupra acestor dosare, e prematur să sancţionăm noi ceea ce poate n-o să facă instanţa. Trebuie să ne punem şi această problemă.
Vă dau exemplul care-mi vine la îndemână, celebrul dosar Sterling, în care l-am şi dat în judecată pe fostul premier Boc pentru afirmaţiile calomnioase la adresa mea. Ca să aflu că, înainte de a-şi da demisia, d-l premier Boc a promovat o hotărâre de guvern similară cu cea pe care o incrimina în ceea ce mă priveşte, pentru alocarea unei suprafeţe de 1.000 km pătraţi într-unul din perimetrele din Marea Neagră uneia dintre societăţile petroliere şi inclusiv societăţii Sterling, de care era vorba în povestea cu cântec din 2009. Eu, de exemplu, n-am prea multe şanse în instanţă să câştig procesul de calomnie pentru că se consideră că d-l Boc are libertatea expresiei politice, a declaraţiilor politice, în virtutea practicii curente. În schimb, cred că, din punct de vedere moral, un astfel de personaj n-ar mai avea ce să caute în viaţa publică, pentru că se descalifică. E mai grav decât unul care face o găinărie, pentru că d-l Boc a fost totuşi prim-ministrul acestei ţări.

Există disensiuni în momentul de faţă în ce priveşte candidaţii USL? Un exemplu ar putea fi sectorele 6 si 2 din Bucureşti. Acesta este motivul pentru care s-a amânat lansarea candidaţilor?
Momentul anunţării candidaţilor este decis de USL, şi nu de adversarii politici. E cumva ironic, am văzut că mulţi comentatori legaţi de PDL manifestă această „teamă“ legată de întârzierea anunţării unor candidaţi USL, şi nu mă refer aici numai la Bucureşti. Le transmit că nu trebuie să fie „îngrijoraţi“. USL va avea peste tot candidaţi foarte puternici. Cât priveşte situaţia din Bucureşti, cred că victoria USL va fi categorică. Nu am nici o îndoială în acest sens.

Aveţi certitudinea că USL, după congresele de sâmbătă, va rezista până la parlamentare şi după?
Misiunea USL este aceea de a rezista mult timp de acum înainte, eu o văd ca pe un proiect politic care trebuie să asigure conducerea României în mod coerent pentru cel puţin 8 ani, adică pentru două legislaturi. Cred că PDL se va dezintegra după trecerea în opoziţie, prin urmare, există premise pentru ca România să plece pe un drum sigur, stabil şi coerent. Ar fi foarte important ca România să experimenteze o conducere stabilă de două legislaturi, pentru că nu am avut aşa ceva de 20 de ani.

Chiar şi în situaţia în care la alegerile locale USL nu ar obţine scorul scontat? În PSD există o serie de nemulţumiri legate de paritatea pe liste.
Obiectivul politic al USL pentru alegerile locale nu se va număra neapărat sub forma unui procent electoral, ci sub forma numărului de preşedinţi de consilii judeţene, sub forma numărului de primari care vor câştiga alegerile candidând din partea USL. Este clar că acest sistem de candidaturi comune este mai bun pentru noi, în condiţiile în care alegerea primarilor se va face dintr-un singur tur de scrutin.

Va fi Mihai Răzvan Ungureanu, în situaţia în care va candida pe prezidenţiale, un candidat periculos pentru Crin Antonescu?
Este greu să facem speculaţii asupra unui viitor atât de îndepărtat. Ceea este clar este că în acest an vom avea alegeri parlamentare, iar candidatul USL pentru funcţia de prim-ministru este d-l Victor Ponta. Pe de altă parte, din ceea ce am înţeles, din partea PDL, sau ce nume va avea atunci, va fi propus d-l Ungureanu. Deci electoratul va putea să cântărească chiar de anul acesta atât oferta electorală a USL, cât şi bilanţul PDL, reprezentat de ceea ce au făcut Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu.

Interventii Crin Antonescu, sustinute in cadrul conferintei de presa organizate la Tirgu-Mures

“Bună ziua tuturor!

Mă alătur urărilor pentru doamne. Adaug sfios și domnișoarele, care sunt, din punctul nostru de vedere în aceeași situație, adică le dorim toate cele bune și le răspundem la întrebări. Eu am venit aici la invitația colegilor mei din Uniunea Social Liberală și ca urmare a unei discuții care a avut loc la începutul acestei săptămâni în Biroul Politic Central al Partidului Național Liberal. E vorba de o temă care s-a deschis și care are o importanță majoră pentru noi, și în Partidul Național Liberal și în Uniunea Social Liberală.

Înainte de a vorbi despre acest lucru și de a vă spune poziția noastră, am avut aceste întâlniri, pe care le-a evocat domnul președinte Dobre, în care am discutat, cu toți cei care au dorit s-o facă, datele reale ale chestiunii, consecințele, importanța, miza. Poziția noastră, a Uniunii Social Liberale, este una foarte clară și care este în sprijinul corpului universitar, cu profesori, cu conducere a Universității, a Senatului, cu studenți din Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

Mesajul nostru către dânșii a fost acela că nu sunt singuri, că nu sunt abandonați de statul român sau de oamenii politici care decid soarta României și a tuturor instituțiilor din România, chiar dacă noi suntem, acum, pentru scurtă vreme, în opoziție. Pentru noi este important nu să exploatăm electoral o anumită împrejurare, ci dimpotrivă, să împiedicăm ca interese electorale, conjuncturale ale unei formațiuni politice, oricare ar fi ea, să afecteze în mod iresponsabil soarta, destinul, funcționarea unor instituții de mare importanță.

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș este una dintre cele mai performante și mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Ea are o tradiție. Ea are o imagine. Ea are niște realizări profesionale de necontestat, iar faptul că, din considerente, repet, strict electorale și conjuncturale, bunul mers al acestei instituții, soarta ei pot fi puse în discuție, este inacceptabil pentru noi. În sensul acesta, sigur că putem să adăugăm, indiferent că e vorba de Târgu Mureș sau de oricare alt loc din România, că autonomia universitară este un principiu care, de asemenea, trebuie respectat și apărat și îmi pare rău să fim nevoiți să constatăm cu toții că atunci când am spus că nu e bine ca Legea educației naționale să fie adoptată fără dezbateri, să fie adoptată și ea, ca și atâtea alte legi importante, prin angajarea răspunderii, am avut dreptate. Am avut dreptate să spunem atunci că ea periclitează sau lasă posibilitatea periclitării, știrbirii, anulării sub anumite aspecte a autonomiei universitare, și iată cum în acest moment și în acest caz un articol, cred 96, din această Lege 1/2011, care dă dreptul Guvernului, peste și împotriva autonomiei universitare, să înființeze facultăți, își arată efectele, ca să nu zic colții.

De asemenea, este inacceptabil pentru noi ca o decizie a Guvernului României, indiferent din cine ar fi compus, o decizie care afectează, repet, o instituție importantă și care are, de altfel, reverberație mult mai amplă în teritoriu și în timp să fie luată sub șantajul unei formațiuni politice care are, desigur, propriile sale interese electorale. Nu e de admis, de asemenea, nici ca o instituție de învățământ superior, o instituție care, în conformitate cu spiritul Constituției și al legii, este în afara jocurilor, presiunii și influenței politice, să fie socotită drept monedă de schimb, să fie la rândul ei supusă presiunii, dacă nu chiar șantajului, pentru a rezolva o problemă electorală a cuiva.

Pe scurt spus, ce avem noi aici? Avem o victimă, care este Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, cu profesori români și maghiari, cu studenți români și maghiari, cu funcționarea ei, cu tradiția ei, cu echilibrul ei, care este, cum spuneam, victimă. Avem o formațiune politică, respectiv UDMR, care are probleme electorale, cum putem avea toți și cum chiar avem toți, și avem un Guvern, o formațiune majoritară în Guvern, și anume Partidul Democrat Liberal, care trebuie cu orice preț să salveze o aritmetică precară, pe care numai UDMR o poate garanta. Simplu spus, și n-o spun eu, eu nu traduc, pentru că s-a exprimat răspicat și românește. UDMR spune: Faceți așa cum vrem noi, încălcând autonomia universitară la UMF Târgu Mureș, altfel vă trântim Guvernul. Au spus-o liderii UDMR, n-o spun eu. N-o traduc, n-o interpretez, n-o parafrazez. Iar PD-ul e pe punctul de a face și a și spus-o cumva, chiar dacă cu jumătate de gură, chiar prin ministrul Educației, chiar prin alții, chiar dacă neoficial, spune UMF-ului: Faceți așa, pentru că altfel facem noi cu forța.

În fond cu ce este de vină, repet, această instituție, în afara jocurilor și intereselor politice prezumată a fi, și chiar fiind, să sperăm, să sufere în funcționarea ei pentru faptul că UDMR are nevoie de niște voturi la alegeri și PDL are nevoie de voturile UDMR acum, în Parlament.

Este un caz dureros de simplu și dureros de reprezentativ pentru modul în care  acum mai mult ca oricând, dar nu numai acum, ca să fim cinstiți, în România decizii strict politice, luate din interese strict politice, afectează instituții a căror funcționare are trebui să fie statornică, bazată doar pe Constituție și pe legi și scoasă în afara jocului politic.

Uniunea Social Liberală, Partidul Național Liberal, în numele căruia vorbesc, atât ca partid național, cât și ca partid liberal, nu va putea accepta și nu va accepta și în măsura puterilor sale nu va permite niciodată nici stat în stat în România, nici o altă limbă oficială în România, în afară de limba română, nici prejudicierea interesului public pe această speță a oricărui pacient posibil cetățean român, sub niciun motiv, în nicio conjunctură electorală, în nicio împrejurare de guvernare sau de opoziție. Asta ca partid național. Ca partid liberal nu vom putea niciodată accepta, tolera sau permite ingerințe, chiar brutale, într-un principiu fundamental pentru instituții care ne formează elitele, și anume autonomia universitară.

Suntem cât se poate de hotărâți, așadar, și acum îmi îngădui să vorbesc în numele Uniunii Social Liberale, am consultat și colegii social-democrați și colegii conservatori, am vorbit și cu ceilalți doi președinți ai acestor partide, domnul Ponta, domnul Daniel Constantin, poziția noastră este cât se poate de clară, unitară și fermă, suntem alături de poziția pe care conducerea Universității de Medicină și Farmacie, ca și Liga Studenților o au și suntem în măsură să garantăm că dacă se întâmplă ceva neconform cu toate aceste principii, printr-o hotărâre de guvern, prin alte mijloace, imediat ce vom veni la putere, vom repara aceste lucruri, în sensul în care Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș va reveni, dacă se modifică cumva, în acest interval cât cei care ne conduc azi se mai află la putere, va reveni la statutul ei normal, la statutul pe care în conformitate cu autonomia și l-au adoptat, la echilibrul ei de funcționare de atâția ani, echilibru care a făcut-o, a transformat-o, a menținut-o, repet, ca una din instituțiile performante și prestigioase din învățământul superior românesc. Mă opresc aici.”

Întrebări din partea mass-media:

Jurnalist: Domnule Antonescu nu considerați la fel de imorală intervenția altor formațiuni politice în chestiunea UMF, având în vedere că dumneavoastră veniți și spuneți că: ”Dacă ne votați, noi vom restabili situația de dinainte!”, deci e tot un fel de șantaj politic și acesta, și în ceea ce privește cedarea, necedarea șamd, poate ați avut o discuție cu colegii din PSD care la fel au cedat Liceul „Bolyai”?

Crin Antonescu: Nu. Nu consider nici imoral, nici demagogic, nici politicianist, nici cum doriți, pentru că nu noi am deschis această problemă, nu noi ne pregătim să dăm sau negociem o hotărâre de guvern peste capul și asupra acestei instituții. Cred că este obligația noastră ca oameni politici, chiar dacă suntem în opoziție, atunci când vedem o asemenea miză, o asemenea miză în sensul consecințelor pe care le poate avea în legătură cu interesul public, în legătură cu interesul național, în legătură cu un precedent care se poate crea pe scara autonomiei universitare, să avem un dialog prin care, fiind și în opoziție, nu ne implicăm și nu influențăm cu nimic funcționarea acestor instituții, cu acești oameni.

Noi am căutat să avem o discuție, să ne informăm, să vedem punctele de vedere, pentru că mi se pare că așa este normal. Poate că mâine guvernul nu vine cu o hotărâre de guvern, ci vine cu un proiect de lege care să aibă drept obiect UMF, și cere votul și celor care sunt în opoziție. Trebuie să ne pronunțăm public și să decidem asupra acestei chestiuni. N-am venit decât să o cunoaștem. Puteți întreba foarte bine și pe domnii profesori cu care am vorbit, și pe domnii și domnișoarele studente cu care am vorbit, dacă cineva a adus în discuție votul, opțiunea lor politică sau ceva de felul acesta.

Aveți dreptate, cred, în ceea ce privește Liceul „Bolyai Farkas” și cred că dacă avem o asemenea experiență, indiferent că ea s-a întâmplat pe vremea PSD-ului sau a cui s-a întâmplat, tocmai că ar trebui să ne gândim la ea și să nu mai pățim de data asta la un nivel și mai ridicat, cu consecințe și mai mari, același lucru. Adică, dacă să spunem – și cred că așa e, tot într-o conjunctură electorală s-a greșit pe vremea altui partid, oare asta înseamnă că acum cei care guvernează trebuie să greșească și mai abitir? Eu cred că nu.

Jurnalist: Să înțeleg că dacă va fi o hotărâre supusă votului nu o veți vota?

Crin Antonescu: Dar probabil că va fi o hotărâre de guvern. Pentru chestiunea asta da, să înțelegeți bine că ne vom duce și vom vota ”împotrivă”, și dacă totuși această hotărâre va trece sau va fi adoptată o vom abroga, în momentul în care vom veni la putere. Simplu. Fără vreo supărare sau cu mânie. Pur și simplu.

Jurnalist: Domnul Tokes a dus problema la Bruxelles, dumneavoastră concret ce propuneți, ce faceți, faceți zid în fața facultății, scrieți de limba română?

Crin Antonescu: Doamnă sigur că putem da frâu liber imaginației, și fiind 8 martie nu am cum să vă împiedic, chiar îmi face plăcere. Dar, noi ce am avut de spus am spus. Noi am spus ce facem, gama infinită a ce nu facem o puteți completa dumneavoastră. Eu încă o dată vă spun că încercăm să facem cât mai puțin electoral subiectul acesta.

Eu nu v-am îndemnat să vedeți dacă nu cumva nu există o coincidență între noua abordare a UDMR în legătură cu subiectul UMF și discuția lansată de Traian Băsescu despre regionalizarea României. Pentru că ani de zile UDMR-ul a găsit că UMF-ul merge bine așa cum merge, cu predare în limba maghiară, cu respectarea multiculturalismului. Eu de asemenea nu am început să fac alte considerații în legătură cu raporturile Viktor Orban – Traian Băsescu, Viktor Orban – UDMR, nu găsesc că e cazul, nu găsesc că e nevoie și chiar nu găsesc că e bine. Nimeni nu dorește să inflameze din senin niște lucruri, dar nu se poate accepta ca întru-totul artificial, repet, dintr-un interes electoral, care astăzi este al UDMR și PDL, care, nu știu, ieri sau mâine ar putea fi al nostru, e la fel de inacceptabil să te joci cu asemenea lucruri și să afectezi asemenea lucruri. Atâta tot.

Nu o să ne legăm de ziduri sau cum spuneați dumneavoastră. O să acționăm din punct de vedere politic. Și eu cred că atâta vreme cât UDMR-ul bate cu pumnul în masă la București și spune: ”Dacă până marți nu faci la Tîrgu-Mureș ce vreau eu, te dau jos de la putere!”, cât ministrul Educației, român – vreau să spun al Țării Românești, vine la UMF și pleacă fără să declare nimic, poate că și oamenii de acolo au nevoie măcar și de un semnal că nu sunt singuri, că există și oameni în politică de acord cu poziția lor și gata să o apere. Atâta tot.

Jurnalist: Dacă totuși PDL nu va adopta o hotărâre de guvern și UDMR-ul să presupunem că va ieși de la guvernare, deși a tot amenințat, USL-ul va încerca să coopteze UDMR-ul? Mai sunt câteva luni până la alegerile locale.

Crin Antonescu: O Doamne! Ce să facem cu el?

Jurnalist: Să îl dați lui Traian Băsescu.

Crin Antonescu: Nu. Nu. Eu o spun aici și poate că așa încerc, fiind 8 martie, insist în încercarea asta, să vă conving că e vorba de bună credință. Probabil că acest șantaj se va duce asupra PDL și asupra primului-ministru, pentru că până la urmă o hotărâre e semnată de către primul-ministru. Eu îl încurajez public pe primul-ministru să reziste acestui șantaj și dacă va rezista, ceea ce eu sper că va face, voi fi primul care să salut atitudinea sa.

Jurnalist: Adică veți susține un guvern minoritar dacă iese UDMR de la guvernare?

Crin Antonescu: Nu doamnă nu. Doar voi saluta o atitudine. De la salut și până la susținerea unui asemenea guvern e mult.

Jurnalist: Domnule președinte în ce condiții USL ar fi dispus să se reîntoarcă în Parlament?

Crin Antonescu: Dar le cunoașteți. Există niște lucruri elementare, pe care noi le-am prezentat, lucruri care țin de buna funcționare și de respectul față de această instituție și care înseamnă un angajament public, o declarație – până la urmă noi ce cerem, niște declarații de bună-voință, nici măcar nu cerem ceva foarte serios, foarte greu de făcut, o declarație de intenție a primului-ministru – și nu înțeleg de ce nu o dă, că va aplica prerogativa angajării de răspundere în conformitate cu spiritul Constituției care dă această prerogativă unui guvern, dar face clar că e o procedură excepțională în împrejurări excepționale, nu de 14 ori în doi ani. O declarație în acest sens, un ”gentleman’s agreement”, că de fapt putere-opoziție, dacă tot suntem acolo, nu ne mai batem joc de oameni și spunem: ”Domne avem de decis cutare lucru, voi nu aveți voie să ieșiți din bănci!”, suntem acolo, votăm, că totuși suntem trimiși acolo de către cetățeni, nu de către Roberta Anastase, nu de către Traian Băsescu.

Trei. Schimbarea Robertei Anastase din fruntea Camerei Deputaților din motive cunoscute – un lucru foarte simplu domnule, cine poate mai mult, poate și mai puțin, au schimbat-o ei și pe doamna Udrea. Poate să își pună doamna Anastase pe cine vrea, dar e vorba de un gest simbolic. Și patru să convenim măcar pentru viitor că persoane care au intrat în Parlament, cerând votul cetățenilor sub culorile unui partid sau unei alianțe, nu pot să schimbe după aceea barca și să se transforme în partid parlamentar cum a făcut UNPR-ul pentru că acesta e cel mai mare semn de dispreț față de alegători. E un fel de a spune: ”Nu contează ce votați voi! După aceea facem noi socoteala. Vedem ce sumă trebuie să dăm noi fiecărui parlamentar, ce dosar trebuie să închidem sau să deschidem fiecărui parlamentar. Așa că jucați-vă voi de-a votul din patru în patru ani, că noi o rezolvăm după aceea”. Acesta e mesajul pe care actuala putere l-a trimis și îl socotim inacceptabil. Acum dumneavoastră să fiți PDL n-ați accepta niște condiții atât de ușoare?

Jurnalist: Executivul a decis să aloce bani la primării după ce a tăiat banii de la Ministerul Dezvoltării și Transporturilor. Cum comentați o astfel de decizie. Unde credeți că vor ajunge banii?

Crin Antonescu: La primăriile pedeliste evident.

Jurnalist: Sunteți de acord cu un astfel de transfer?

Crin Antonescu: Nu. Noi nu suntem de acord cu principiul de a aloca bani discreționar și discriminatoriu pe criterii partizane. Am spus-o de o mie de ori, bugetul este public, este al întregii țări, este constituit din impozitele și taxele pe care le plătesc toți cetățenii, toate persoanele juridice din țara asta, deci nu sunt ai unui partid, ai unui guvern sau ai unei persoane care este prim-ministru.

Or alocările discreționare sunt un foarte mare rău și sunt în fond o încălcare a democrației. Am spus despre aceste lucruri. Îmi are rău că guvernul Ungureanu – pe mine nu mă surprinde, poate pe alții, dar pe mine fără să mă surprindă, îmi pare rău că se continuă practicile guvernului Boc, pentru că de fapt avem un guvern care poate fi definit în mult mai mare măsură guvern PDL, UDMR, decât guvernul Ungureanu, atâta vreme cât din nou acești bani sunt luați de la fosta parohie a doamnei Udrea, ceea ce în paranteză fie spus arată că aveam dreptate atunci când repetam cum se  cheltuiesc, se risipesc, se sifonează, se aruncă clientelei acești bani – și asta poate să fie o mică operațiune de imagine, dar banii aceia sunt dați tot pe criterii electorale, adică primăriilor pedeliste, că tot se apropie alegerile, adică încercarea de a împușca doi iepuri deodată. Să ne punem primarii, să îi îngrășăm bine înainte de alegeri, și pe de altă parte să zicem că suntem altceva decât guvernul care pe vremea doamnei Udrea risipea banii cum s-a văzut.

Jurnalist: Domnule președinte în ce stadiu sunteți în momentul de față cu stabilirea listei de candidați? Știu că aveți un termen până la 15 martie, dar întâmpinați  probleme în continuare la Ialomița, la Prahova, la Timișoara etc.

Crin Antonescu: Nu întâmpinăm la Mureș.

Jurnalist: Dar la nivel național cum stați? Vă încadrați în acest termen?

Crin Antonescu: Bine. Ne încadrăm. Nu am ratat nici un termen de calendar. Sigur că nu peste tot lucrurile sunt clare cum sunt clare în privința a ceea ce avem de rezolvat până la 15 martie, orice coincidență e întâmplătoare – coincidență de calendar, și mai avem câteva locuri unde fie partidele care au adjudecat în urma negocierii pozițiile respective n-au desemnat încă persoana care va candida, fie există anumite probleme.

Jurnalist: Care este situația particulară a Timișului, a Timișoarei: Ați stabilit acolo protocolul cu primarul în exercițiu?

Crin Antonescu: Nu. La Timișoara și la Timiș s-a decis în urma negocierii candidatura la Primăria Timișoarei să fie a Partidului Național Liberal. (…) Vreau să vă dau vești bune dumneavoastră, să fiți dumneavoastră liniștiți măcar, pe plan local, eu fericit sunt mai greu și nu din motive politice.

Jurnalist: La Mureș nu aveți stabilit Protocolul…

Crin Antonescu: Deci la Mureș spuneam că în ceea ce ne interesează pe noi până în 15 martie lucrurile sunt clare. În legătură cu candidatul la Consiliul Județean Mureș și în legătură cu candidatul la Primăria Tîrgului-Mureș.

Jurnalist: Mergeți și pe liste separate la nivel național USL-ul?

Crin Antonescu: Repet, foarte sintetic prevederile Protocolului semnat în 5 februarie 2011: pentru poziția de președinte al Consiliului Județean și Primăriei reședinței de județ candidaturile sunt comune. Derivă și din prevederile legale și avem și în Protocolul nostru că avem liste comune, deci listă comună. Pentru restul candidaturilor există libertatea de a avea candidaturi multiple, separate deci, candidaturi comune, cum se hotărăsc și cum decid până la urmă în primul rând…

Jurnalist: Ce moțiuni simple și de cenzură depuneți. Pe fonduri europene? Care e situația fondurilor europene și dacă aveți în vedere să depuneți astfel de moțiuni?

Crin Antonescu: Moțiuni simple mai multe. Unele sunt în bună parte chiar și redactate, au fost foarte multe teme: fonduri europene, Sănătate, Educație, paranteză făcând UMF-ul, clasa zero – nu ideea de ”clasă zero” care e în regulă după părerea noastră, ci aplicarea, mai multe teme. Sigur, suprapuse în același timp și cu acest protest al nostru –retragerea din Parlament. Ele sunt pregătite. În funcție de evoluția evenimentelor pot să apară în orice moment, pentru că noi ne-am lăsat libertatea pentru a veni la numite legi și a vota în Parlament, de pildă, atunci când vom avea și va intra pe ordinea de zi Tratatul de stabilitate fiscală să spunem sau dacă anumite proiecte de lege privitoare la reducerea de TVA pentru produsele agricole, sau pentru inițiative ale noastre în sensul unei moțiuni simple sau de cenzură.

Jurnalist: Domnule președinte astăzi Traian Băsescu a spus a promulgat Legea împotriva violenței domestice.

Crin Antonescu: Cu tot respectul și pentru domnul Băsescu, și pentru femei, presupun că Legea și sper că Legea are prevederi care se aplică și în favoarea bărbaților dacă este cazul, pentru că agresiunea domestică teoretic, sigur că statistic vine de la bărbați, dar știu și eu sunt și femei foarte nervoase. În rest ce să comentez. Mă bucur că domnul Băsescu a promulgat, Mă bucur că nu o să mai avem violență. sper ca Legea să fie aplicată, cei care greșesc să plătească, violența să se reducă și domestică și publică.

Jurnalist: Cum comentați demisia domnului Dan Grigore de la CNA?

Crin Antonescu: Acum până la violența domestică eu comentez, mai departe nu.

Jurnalist: Dânsul a spus că s-au făcut presiuni politice.

Crin Antonescu: Nu. Chiar nu știu, chiar nu comentez. În orizontul meu de preocupări prin natura ocupației mele stau cu totul alte lucruri de altă natură. Este un gest unilateral al unui om, nu comentez, chiar nu comentez acest lucru.

Jurnalist: Ați rămas în continuare cu ideea de a menține sintagma de ”stat național” în Constituție?

Crin Antonescu: Doamnă ați văzut bietul de mine cât de mult sunt acuzat mai ales de o vreme încoace că sunt radical, că nu-mi dau seama că lumea s-a schimbat, că e o primăvară în România, e ”primăvara SIE”, că eu am rămas acolo cu ale mele. Am rămas și cu asta cu ”statul național”, deci nu. Nu. Nu cred că deranjează pe nimeni.

Jurnalist: Motivația UDMR este că nu mai este ”național” având în vedere că este locuit de mai multe etnii și atunci ar fi obligatoriu ca în concepția europeană modernă să se elimine sintagma.

Crin Antonescu: Asta este o dispută mai veche. Noi ne menținem punctul de vedere, nu e numai al nostru, dar al nostru este, cu siguranță. Acum trebuie să vă mai spun ceva, și asta deși sunt convins că e și poziția PSD, și a conservatorilor, noi, în orice caz, reprezentanții Partidului Național Liberal, cât trăim, niciodată n-o să modificăm o prevedere fundamentală a Constituției României, care a fost introdusă la Constituție din 1923 de înaintașii noștri, deci n-avem de ce. Indiferent ce se întâmplă între timp cu Europa, suntem niște oameni foarte deschiși, cum știți, în vremea unor guvernări ale noastre, ca și ale PSD-ului, s-au făcut foarte multe lucruri pentru minorități, pentru minoritatea maghiară, pentru identitatea culturală, lucruri pe care le salutăm, le susținem, le apreciem, le respectăm. Dar, dacă cineva nu încape de prevederea aia că e ”stat național și unitar”, va trebui să trăiască în continuare cu acest disconfort, din punctual nostru de vedere.

Jurnalist: Dacă veți ajunge la guvernare cu UDMR și va impune, așa cum impune acum PDL-ului, cum garantați?

Crin Antonescu: Noi nu suntem PDL-ul și dacă unii speră că domnul Ungureanu nu e domnul Boc, de noi puteți fi sigură. Deci, noi nu putem să discutăm chestiuni de destin național și de principiu cu mâna cuiva pusă în gâtul nostru, dar nu cred eu că face UDMR-ul asta. A făcut asta UDMR-ul acum cu PD-ul?

Jurnalist: Legea privind statutul minorităților a apărut în programul de guvernare în care era și PNL…

Crin Antonescu: Da sigur că da și chiar a fost o dispută la vremea respectivă și PNL-ul s-a arătat, cred eu, cât se poate de deschis pe acel proiect de lege. Atunci, cum să spun, UDMR avea bune sentimente față de noi și cred că pe acele lucruri, cu care, altfel, consecvenți, am arătat că suntem departe de a fi un partid naționalist, un partid care are ceva împotriva minorităților. Nici vorbă, tocmai.

Jurnalist: De ce ați spus că PNL nu va permite niciodată ca în România să nu existe o altă limbă oficială?

Crin Antonescu: Pentru că nu e cazul să existe decât o singură limbă oficială. Există atâtea și atâtea limbi, limba maghiară de exemplu, un exemplu strălucit și prestigios, demn de tot respectul, de oameni care au o altă limbă maternă, de oameni care au dreptul să se exprime în limba respectivă și la școală, și în presă și în alte părți, știți foarte bine, dar limba oficială a statului este una și atunci când am vorbit de interes public și am vorbit de pacient, exact așa cum directiva europeană te obligă, dacă vrei să lucrezi ca medic în Franța, să dai un examen în limba franceză, pentru ca pe teritoriul acelei țări unde limba oficială este franceza, deși se vorbesc nu știu câte dialecte magrebiene ș.a.m.d, exact așa și în România cred că e normal ca un pacient să aibă acest drept să poată fi consultat, să se poată întreține cu salvatorul său, cu medicul, cu omul lui Hypocrat, în limba oficială. Dacă se întâmplă că sunt amândoi maghiari sau turci, medical și pacientul, și preferă să vorbească în turcă sau în maghiară, foarte bine, dar noi vorbim aici de drepturi și de legi.

Jurnalist: Președintele Franței anunța aseară necesitatea reducerii numărului de deputați. Cum vedeți aplicarea unei astfel de măsuri în condițiile în care populația a votat ”pentru”?

Crin Antonescu: Cum să vedem? Vedem faptul că domnul Traian Băsescu iar încearcă cu scamatorii vechi – eu le-aș pedepsi prin lege pe astea, glumesc un pic, alba-neagra, chestiile astea le-aș pedepsi prin lege, repet a nu știu câta oară, nu că avem de gând, nu că suntem de acord, ci că, împreună cu Victor Ponta și cu alți colegi, avem un proiect, e pe rolul Parlamentului, prin care cerem sau, în fine, stabilim, legiferăm reducerea la 312 parlamentari.

N-am nevoie de modificarea Constituției pentru asta. Asta se poate face printr-o simplă lege, respectând și capitolul acesta din referendum și angajamentul tuturor care spunem că da, e mai bine să fie mai puțini parlamentari. Avem acest proiect de lege, ce-l împiedică pe domnul Băsescu să se roage frumos de domnul Boc, de domnul Oltean, de alți șefi ai PD-ului să voteze și dânșii? Acum vreau să vă spun ceva. În vreme ce domnul Băsescu și domnii de la PD în mod populist susțin că trebuie micșorat numărul de parlamentari ca să facem economie – auzi unde s-au găsit economii României, eu o spun clar, nu ca să facem economie – e o prostie, ci pentru a întări rolul Parlamentului, pentru a întări rolul parlamentarului, pentru care trebuie să mai facem și alte lucruri, să modificăm Regulamentul, să facem niște prevederi ale mecanismului de legiferare prin care, așa cum se întâmplă în statele europene – nu poți să vii Guvern, chiar dacă ai inițiativă legislativă, fără un studiu de impact, fără o discuție prealabilă măcar în comisiile Parlamentului ș.a.m.d, adică parlamentarul să fie mai puțin parlamentar ca să aibă mai mult loc și mai multă importanță cu adevărat politică, dacă Parlamentul ar redeveni prin asta într-adevăr instituția democratică cea mai înaltă în stat. Deci, putem mâine. Uite, ieșim și din grevă. Mâine. Avem acest proiect de lege și facem 300 de parlamentari.

Jurnalist: În ce orizont de timp vedeți realizată o astfel de măsură?

Crin Antonescu: Păi pentru aceste alegeri. Săptămâna viitoare, oricând. Proiectul este acolo. Dacă cei de la PD sunt de acord, nici nu trebuie să-i mai întrebăm pe cei de la UDMR, o situație excepțională.

MEDIAFAX – Antonescu:PNL Prahova trebuie să se bată cu PDL şi cu Roberta Anastase, nu să facă jocurile acesteia

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, răspunzând solicitărilor protestatarilor adunaţi în faţa sediului central al partidului, că organizaţia de Prahova trebuie să se bată cu PDL şi cu Roberta Anastase şi nu să facă jocurile Robertei Anastase.  Crin Antonescu a fost întâmpinat luni de circa 30 sau 40 de protestatari, membri ai organizaţiei PNL Prahova, care i-au solicitat să se ţină cont şi de părerea lor în ceea ce priveşte destinul acestei filiale, având în vedere că fosta conducere a fost demisă, iar conducerea interimară numită nu are şi suportul lor. “Suntem de la PNL Prahova şi protestăm faţă de ceea ce s-a întâmplat cu tineretul de acolo care a fost demis, Biroul judeţean a fost demis, iar Biroul de studenţi a fost demis. Am venit pentru a cere să se ţină cont şi de părerile noastre”, i-a spus un tânăr protestatar liderului PNL, Crin Antonescu.

Preşedintele PNL i-a răspuns că situaţia organizaţiei Prahova se va rezolva prin luarea unor decizii conform statutului, această problemă fiind pe ordinea de zi a viitorului Comitet Naţional Executiv al partidului.  Crin Antonescu s-a uitat cu atenţie la pancarta pe care tânărul o ţinea în mâini şi pe care scria “Revoluţia bunului simt, doar în prime-time?” şi l-a întrebat pe tânăr dacă acest mesaj este venit de la PDL. Tânărul i-a răspuns negativ.  Crin Antonescu a mai vorbit şi cu o reprezentantă a filialei prahovene căreia i-a spus că organizaţia PNL Prahova trebuie să se bată cu PDL şi cu Roberta Anastase.  “Nimeni nu vrea să rezolve negativ pentru prahoveni. La Prahova căutăm o soluţie ca să avem o organizaţie care se bate cu PDL şi cu doamna Anastase, nu care face jocurile doamnei Anastase. Asta consider eu că e de bun simţ”, i-a spus Antonescu reprezentantei filialei, răspunzând astfel şi mesajului scris pe pancarta tinerilor.

Aproximativ 30-40 de persoane din organizaţia PNL Prahova au venit, luni, la sediul central al PNL, solicitând să vorbească cu liderul partidului, Crin Antonescu, în vederea organizării de alegeri “libere şi corecte” la nivelul filialei.  Unii dintrei cei care s-au adunat în faţa sediului PNL ţineau în mâini foi A3 pe care era scris: “Lideri aleşi de noi, nu păpuşi numite de voi”, “Revoluţia bunului simţ – da, revoluţia bunului plac – nu”, “Vrem partid liber(al)”, “Revoluţia bunului simţ, doar la televizor în prime-time?!!”, “Crin, şi dacă noi am fi votat amânarea Congresului din 2009?”, “Crin, wake up man!”.

Liderii acestor membri ai organizaţiei PNL Prahova au declarat jurnaliştilor că solicită respectarea statutului la nivelul organizaţiei şi alegerea unei conduceri a filialei în acord cu dorinţa membrilor organizaţiei şi nu cu ceea ce doreşte conducerea centrală.  Cei care şi-au asumat în calitate de lideri acest protest desfăşurat în faţa sediului central sunt foştii membrii ai conducerii organizaţiei PNL Prahova.

În 19 decembrie 2011, liderul PNL Crin Antonescu a declarat că BPC şi CNEx au aprobat, prin vot secret, propunerea sa de demitere a preşedintelui PNL Prahova, Adrian Semcu, împreună cu Biroul organizaţiei, şi de a numi un birou şi un preşedinte interimar, în persoana lui Mircea Roşca.  Antonescu a spus că a propus BPC demiterea lui Semcu întrucât acesta a revenit asupra demisiei din calitatea de preşedinte al PNL Prahova chiar în şedinţa BPC. “Fostul preşedinte Adrian Semcu a revenit, acum, în şedinţă, asupra demisiei. În calitate de preşedinte, am propus BPC demitera preşedintelui PNL Prahova şi dizolvarea Biroului permanent teritoarial. Această propunere a fost adoptată de BPC cu 25 de voturi «pentru», 3 voturi «împotivă» şi trei abţineri, votul fiind secret”, a spus atunci Antonescu.

El a precizat că a propus BPC un Birou interimar al organizaţiei prahovene alcătuit din 21 de membri, mulţi dintre ei din vechiul biroul, respectiv toţi consilierii judeţeni, toţi foştii vicepreşedinţi şi foştii parlamentari.  “Preşedinte interimar al acestui organism este fostul vicepreşedinte Mircea Roşca. Este o opţiune care nu a fost a mea personală, ci consensuală, a Biroului. Am optat pentru o formulă coerentă, care să aibă determinare, hotărâre şi să acţioneze cât se poate de radical în Prahova, unul din câmpurile de bătălie foarte importante ale anului viitor”, a spus Antonescu.  “Motivele pentru care am solicitat demitere ţin de nevoia ca o organizaţie, într-un an electoral, să fucţioneze coerent şi eficient – nu se putea în condiţiile dinainte – şi, doi – nevoia ca cei care conduc să se afle în luptă reală cu actuala putere”, a spus la acel moment Antonescu.

Adrian Semcu, preşedinte al PNL Prahova, anunţase, pe 9 decembrie, că demisionează din funcţie. Pe 12 decembrie el anunţa, în cadrul şedinţei Biroului Politic al PNL Prahova, că renunţă la demisie şi rămâne în funcţia de şef al filialei Prahova a PNL. Cu toate acestea, după plecarea acestuia de la şedinţa Biroul Politic al organizaţiei judeţene cei prezenţi au ales un nou preşedinte interimar.

Mircea Roșca (PNL Prahova) : “Protestează finii lui Semcu puși de Roberta Anastase și Andrei Volosevici”

Mircea Roșca, președintele interimar al liberalilor prahoveni, a reacționat dur la protestul colegilor săi din fața sediului central al PNL din București. Într-o declarație făcută în urmă cu câteva minute pentru observatorulph.ro, Roșca a ținut să sublinieze că o parte a celor care protestează fie au fost excluși, fie urmează să fie dați afară din partid. Președintele liberalilor prahoveni este convins că protestatarii sunt manipulați de fostul președinte, Adrian Semcu, în spatele căruia se află Roberta Anastase și Andrei Volosevici.

“Acest protest nu este deloc întâmplător sau surprinzător. Dacă vă uitați pe camere, o să observați că cei care protestează sunt deja în afara partidului. Mă refer la consilierul Costel Horghidan, la cei doi fini ai lui Semcu, Răzvan Lungu – aflat în procedură de excludere din partid și Traian Ionescu, care a făcut de râs partidul în funcția de conducere pe care a avut-o la Parcul Industrial Brazi. Sunt manipulați de Semcu și nu exclud ca PDL să stea în spatele acestei acțiuni, și când spun PDL mă refer la Roberta Anastase și Andrei Volosevici. Argumentul meu principal pentru susținerea celor afirmate este următorul: deși am decis să rupem înțelegerea pe care fosta conducere a PNL Prahova reprezentată de Adrian Semcu îl avea cu PDL pe plan local, Horghidan și Bozianu au votat în permanență alături de pedeliști în Consiliul Local, Răzvan Lungu nu și-a dat demisia din funcția de director general al Regiei Autonome de Servicii Publice, așa cum i-a cerut partidul. Oricum, știți și dumneavoastră la fel de bine ca și mine că Semcu se îndreaptă cu viteză către intrarea în PDL”.

Ziare.com – PDL, un partid obosit (Opinii)

Acum cativa ani, intr-un anumit context, doamna Elena Udrea spunea: “Noi suntem urmasii lui Traian”. Zicerea a ramas ca o axioma de referinta in folclorul portocaliu. Sigur, cand auzi asa vorba mare, instinctiv te duci cu gandul pana hat, departe, la anticul Caesar Nerva Ulpius Traianus, pentru ca, nu-i asa, vorba cronicarului, “toti de la Ram ne tragem!”.

Dar doamna Udrea a avut grija sa precizeze, ca sa se stie: “Urmasii lui Traian Basescu!”. Nu cred ca distinsa blonda din Plescoi, cand a zis “noi, urmasii lui Traian”, se referea la niste neica nimeni. Nu! Facea trimitere la femei politice si barbati politici numai unul si unul, crema partidului, la esenta pedelista care merge umar langa umar cu alde Oltean, Roberta Anastase, Sever Voinescu, Berceanu, Igas, Falca, de ce nu si Hoara sau dansatorul Talmacean cu toata spuma pedelista. In acea vreme, presedintele era iubit de norod, iar partidul jubila pe cai mari.

Azi, Traian Basescu este in cadere libera, iar PDL sta realmente prost in sondaje, inclusiv in cele pe care si le comanda. Pentru ca nu mai este timp de pierdut, pentru ca apropierea alegerilor preseaza, sunt testate detalii care tin de schimbarea siglei si a culorii portocalii, dupa experimentul alegerilor partiale de la Neamt. Se mai testeaza intrarea intr-o mare coalitie a dreptei, sub titulatura Miscarea Populara, la care, trebuie spus, multi inca ezita.

Potrivit stirilor care apar pe diverse site-uri, planul de revigorare al partidului este coordonat de Blaga, Flutur, Oltean si Emil Boc. Din aceasta lista, doar Vasile Blaga prezinta o credibilitate publica demna de luat in seama. Ceilalti, iertat sa-mi fie, sunt doar surogaturi. Cum am putea crede ca Ioan Oltean, cu discursul sau abraziv si invechit, substituind argumentatia de substanta cu etichete derizorii, poate fi altul fara mustata? Pare a fi o gluma la care nu rade nimeni.

In Miscarea Populara, potrivit surselor din PDL, pe langa fundatiile apropiate partidului, ar urma sa fie cooptati ecologisti, taranisti, dar si uneperisti, care, dupa cum se stie, nici nu conteaza in sondaje. In aceste conditii, cum va creste credibilitatea viitoarei platforme de dreapta? Mai ales ca Miscarea Populara este gandita ca o platforma politica pe termen lung, urmarindu-se intrarea ei in alegerile parlamentare.

Dar, pana una, alta, la orizont se arata alegerile locale, care vor da un semnal si in privinta viabilitatii Miscarii Populare. Toti actualii primari, cu aspiratii la un nou mandat, vor dori sa para cei mai buni dintre cei mai buni. Fara sa tina cont de ce nu au facut in anii trecuti, cei mai multi vor incerca sa ingrase porcul inainte de ignat, amintind, desigur, tot felul de realizari de genul: cati kilometri de dumuri s-au asfaltat, cate blocuri s-au reabilitat termic, cate panselute, petunii si lalele s-au plantat in parcul din centrul orasului, cate pavele s-au montat pe trotuare si multe din astea.

Primarii apartinand unor partide din Miscarea Populara nu vor izbuti mare lucru in scrutinul localelor, nu vor putea dezvolta efervescenta in noua structura politica, lor rezervandu-li-se un loc marginal. Adica, noua Miscare Populara va fi altceva, dar cu vechi cunostinte. Oricum, dincolo de etichetari de tot felul, PDL pare un partid obosit. Singura optiune pentru PDL, in momentul de fata, este recunoasterea adevarului: a facut in actul guvernarii ceea ce a putut, lasand lucruri nerezolvate sa le rezolve altii, desemnati prin alegeri democratice.

MEDIAFAX – Antonescu: Greva parlamentarilor USL continuă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că greva parlamentarilor USL va continua, el precizând că există patru condiţii care ar trebui îndeplinite de actuala guvernare pentru ca opoziţia să renunţe la acest protest. Liderul PNL a precizat că prima condiţie se referă la acceptarea, din partea actualei puteri, a scoaterii Parlamentului din zona “bătăii de joc”.

El a cerut ca actuala guvernare să îşi ia angajamentul că va respecta rolul de legiuitor al Parlamentului şi că nu va guverna prin angajări de răspundere şi prin Ordonanţe de Urgenţă.

A doua condiţie expusă de liderul PNL ţine de intrarea în normalitate a activităţii Parlamentului, astfel încât parlamentarii puterii să nu mai fie trataţi ca “marionete”, ci să fie lăsaţi să se exprime prin vot în cazul unei eventuale moţiuni de cenzură.

Antonescu a spus că a treia condiţie se referă la sancţionarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi a deputatului Sever Voinescu, care ar trebui decăzuţi din poziţiile deţinute în ierarhia Camerei.

A patra condiţie, potrivit lui Antonescu, are în vedere rediscutarea situaţiei “nefireşti” dată de faptul că un partid care nu a participat la alegeri este recunoscut în structurile de conducere ale Parlamentului.

Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL au aprobat, la începutul sesiunii parlamentare, propunerea lui Victor Ponta ca opoziţia să intre în “protest parlamentar pe perioadă nedeterminată”.

Scrisoare deschisa a deputatului PNL Relu Fenechiu adresata presedintelui Traian Basescu

Domnule preşedinte,

Am ales să folosesc această formă de exprimare pentru că am considerat că, într-o perioadă atât de confuză şi tensionată din punct de vedere politic, oamenii sunt îndreptăţiţi şi cu toţii au nevoie de clarificări. În lumina ultimelor ieşiri publice pe care le-aţi avut în această săptămână, consider că lucrurile trebuie spuse pe nume , aşa cum sunt ele în realitate, nu cum doriţi dumneavoastră, în stilul caracteristic, să le manipulaţi.

Spun asta pentru că vă consider vinovat şi responsabil în realitate pentru multe din neajunsurile ce au dus românii peste limita suportabilităţii şi i-au scos în stradă. O spun cu toată convingerea, pentru că în aceşti şapte ani de mandat nu aţi făcut decât să dezbinaţi şi să manipulaţi o ţară întreagă pentru a vă atinge planurile care nu aveau nici o legătură cu bunăstarea oamenilor şi voi da doar câteva exemple în sprijinirea acestei păreri personale:

Domnule preşedinte,

Aveţi o întreagă carieră politică proiectată de fostele structuri!

V-aţi început cariera politică în cadrul Partidului Comunist Român şi aţi obţinut o funcţie de conducere în Ministerul Transporturilor încă dinainte de Revoluţia din decembrie 1989. După Revoluţie, aţi fost ministru al transporturilor în nu mai puţin de cinci guverne, deputat în numeroase legislaturi (un „listaci” cum aţi spune) şi primar general al Capitalei. V-aţi suprimat colegii de partid când nu-i mai găseaţi „folositori politic”, aţi dărâmat guverne şi aţi pus umărul la doborârea a numeroase proiecte pentru România. Peste tot, n-aţi lăsat nimic în urma dumneavoastră decât intrigi, scandaluri şi dosare penale. Starea jalnică a infrastructurii de astăzi vi se datorează enorm, fiind singurul ministru al transporturilor dintr-un stat european care s-a opus cu vehemenţă modernizării propriei ţări. Viziunea dumneavoastră de „cârpeală”, şi nu de lucru bine făcut, s-a dovedit a fi filosofia dumneavoastră politică. La Primăria Capitalei, având pe mâini un buget de 2 miliarde de dolari, aţi pozat întotdeauna în victimă, ca administratorul neajutorat, „hăituit” de cei de la Putere. Aici, cea mai mare „realizare” a fost că v-aţi acordat singur, ilegal, o casă de la stat, pe când mii de cazuri sociale erau în aşteptare în registrele municipalităţii. „Opoziţia” dumneavoastră a fost o operetă ieftină, aţi fost de fapt mereu prezent peste tot pe unde erau bani mulţi, corupţie şi scandal.

Aţi introdus nepotismul şi clientelismul ca principală metodă de parvenire şi deturnare a banului public, pe care aţi brevetat-o la nivelul familiei dumneavoastră!

Pe când mulţi tineri sunt lipsiţi de şanse şi locuri de muncă, dvs. le daţi o „lecţie de viaţă”: căpătuiala! Tineri români merituoşi, mulţi chiar cu studii în străinătate, au putut vedea cum preşedintele lor nesocoteşte legi, principii ale bunului-simţ şi norme ale moralei, angajându-şi copiii pe salarii astronomice de 7000 de euro, doar cu normă „part-time”, la firme cu care instituţia sa lucrase! A fost şi o împărţeală părintească: fiica cea mare a primit un apartement de un milion de euro, iar fiica cea mică un „job” de eurodeputat. Niciun preşedinte al României postdecembriste nu şi-a permis să-şi „recompenseze” astfel membrii familiei. V-aţi dezonorat astfel propria familie, alegătorii şi partenerii dumneavoastră politici! Îmi amintesc cum, în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare din 2009, unii colegi parlamentari din PDL îmi povesteau cât de jenant fusese pentru ei să pregătească manipularea votului, pentru ca fiica preşedintelui să primească un post de deputat în forul legislativ al UE.

Sunteţi inculpat în două dosare penale cu prejudicii imense şi alte ilegalităţi dovedite de presă în ultimii ani!

Toate aceste anchete sunt blocate de 7 ani de procurori servili pe care îi dirijaţi cu dibăcie securistă. Vă ascundeţi în spatele imunităţii, cerând, printr-o ipocrizie fără margini, ca parlamentarii să renunţe la imunitatea juridică. Dacă aţi fi nevinovat, aţi face acest pas firesc, dând un semnal sincer. În lipsa acestui gest politic, cu laşitatea care vă caracterizează, aţi aruncat anatema de „baron”, „corupt”, “oligarh” sau „mogul” peste alţii, peste cei care se opuneau politicii dvs. medievale. Fără probe, date exacte şi în lipsa unor decizii judecătoreşti, aţi pătat zeci de oameni politici, oameni de afaceri, tehnocraţi sau jurnalişti, ştiind foarte bine că această murdărire va duce la compromiterea gratuită a întregii clase politice şi a societăţii civile. Acest „model de comportament” s-a răsfrânt şi asupra vieţii de zi cu zi, oamenii au devenit mai agresivi, mai vulcanici, mai conflictuali. Aţi făcut aşadar ceea ce vă pricepeţi cel mai bine: aţi instigat, aţi calomniat, aţi terfelit!

Aţi decredibilizat actuala clasă politică şi aţi demonizat Opoziţia!

Încă din 2007, principalul dumneavoastră punct pe agenda de lucru a fost decredibilizarea tuturor oamenilor politici care nu au fost de acord să vă accepte tainul pe care, drept „comandant suprem”, l-aţi cerut acestora. „Marea luptă împotriva celor 322”, aşa cum aţi dorit să o numiţi, nu a fost decât o altă etapă premeditată de erodare a clasei politice, din care acum chiar şi PDL-ul are de suferit, iar dezbaterile politice au fost înlocuite de lupte fără scrupule în care interesul partidului de guvernământ este atins prin cele mai josnice şi nedemocrate metode. Unde era preşedintele care trebuia să corecteze frauda la votul pentru Legea pensiilor? Probabil pe undeva pe un post media, vorbind de corectitudine sau moralitate în politică, ca apoi să promulge un furt de pe urma căruia suferă milioane de pensionari. Probabil că aveţi conştiinţa curată pentru că aşa cum aţi spus-o, ei – pensionarii, părinţii sau bunicii noştri sunt „zonele cancerigene” ale bugetului de stat. În condiţiile acestea, furtul Robertei Anastase nu poate fi decât un act corect şi moral ca o pedeapsă necesară faţă de aceşti “duşmani” ai poporului. Din păcate pentru dumneavoastră, cetăţenii acestei ţări şi-au dat seama până la urmă ce fel de om sunteţi în realitate.

Mai mult, după ce aţi scăpat de pericolul suspendării, aţi continuat să lucraţi la decredibilizarea celor care vi s-au opus, introducând în atenţia publicului ideea că parlamentarii sunt nişte trântori impostori, cu salarii „nesimţite”, care nu fac decât să doarmă toată ziua şi din acest motiv sunteţi nevoit să preluaţi dumneavoastră „cârma” ţării. Această acuzaţie este total falsă şi foarte uşor demontabilă, parlamentarii români având unele din cele mai mici venituri dintre omologii lor din Uniunea Europeană. Totodată, oamenilor nu li s-a dat ocazia să înţeleagă faptul că banii pe care aleşii lor îi încasează sunt folosiţi în mare parte pentru plata unor experţi din cadrul cabinetelor parlamentare, experţi care contribuie la procesul legislativ al acestei ţări. Consider că această atitudine este un abuz politic din partea dumneavoastră, un abuz pentru care românii vă vor trage la răspundere.

În plus, principalul dumneavoastră scop a fost să găsiţi motive pentru care Opoziţia este împotriva oamenilor, în speranţa că, distrugând încrederea pe care românii o au în alternativa politică actuală, partidul dumneavoastră va avea şanse să scape de votul cetăţenilor şi de inevitabilul moment în care veţi fi nevoit să daţi socoteală pentru eşecurile politice ale actualei guvernări. Vă dau ca exemplu declaraţia dumneavoastră conform căreia domnii Antonescu şi Ponta, cerându-vă dumneavoastră şi guvernului demisia, vor să lase ţara neguvernată. Nu, domnule preşedinte, dimpotrivă, ţara asta va fi guvernată cu adevărat abia când dumneavoastră şi toţi incompetenţii din jurul dumneavoastră veţi pleca.

Aţi etichetat toţi duşmanii dumneavoastră politici după bunul plac!

Orice om politic sau de afaceri, a cărui influenţă vă putea pune credibilitatea sau poziţia politică în pericol, a fost pe rând catalogat drept mogul, magnat, oligarh, baron sau corupt. Uşurinţa cu care aţi aruncat de-a lungul timpului cu vorbe grele nu a fost decât un paravan pentru a vă putea descotorosi de oameni care v-ar putea ameninţa în orice formă. Aţi folosit etichete dure şi aţi introdus în discuţia publică stereotipuri care să vă folosească în schimbarea frecventă a agendei politice în interesul dumneavoastră, iar cei care vi s-au opus chiar şi atunci au fost „recompensaţi” cu persecutări politice şi dosare inventate doar de ochii lumii, cum este şi cazul meu. Păcat că nu aţi fost în stare să vedeţi baronii locali, corupţii şi „nesimţiţii” care spuneau „Da, să trăiţi!” când îi chemaţi alături de dumneavoastră…

Aţi politizat instituţiile statului!

Cea mai mare crimă pe care aţi putut să o comiteţi împotriva poporului, care v-a acordat încrederea şi votul de trei ori la rând, a fost distrugerea sistematică a oricărei urme de profesionalism şi competenţă din cadrul instituţiilor de stat. Încet, dar sigur, dumneavoastră şi locotenenţii dumneavoastră din PDL aţi înlocuit oamenii de adevărată valoare din structurile de stat cu politruci incompetenţi, a căror principală tema a fost să canalizeze fonduri către clientela portocalie. Fugărirea şi umilirea adevăraţilor profesionişti (cazul Arafat este cel recent, dar exemple sunt cu miile) nu au făcut decât să scadă încrederea populaţiei în competenţa statului şi să contribuie la procesul de decredibilizare a întregului aparat de stat.

Aţi susţinut trădătorii şi migraţia politică!

Începând cu fracţiunea Theodor Stolojan, care după o scurtă perioadă de timp aţi fuzionat-o cu partidul pe care îl conduceaţi pentru a da naştere la PDL, nu aţi făcut decât să creaţi perdele de fum, sub forma unor partide fantomă, precum UNPR, pentru a încuraja trădarea politică şi pentru a atrage în rândurile coaliţiei de guvernământ a tuturor trădătorilor care au putut fi cumpăraţi sau şantajaţi pentru a susţine actuala Putere. V-aţi asumat public rolul de „comandant de navă politică” şi aţi adunat în jurul dumneavoastră numai oameni fără scrupule, dispuşi să susţină orice demers şi iniţiativă politică pentru a păstra puterea, fără a vă păsa măcar o secundă de efectele dezastruoase asupra ţării pe care acţiunile voastre le vor avea.

Aţi utilizat un limbaj sub orice critică!

V-aţi jignit conaţionalii din poziţia de şef al statului, fără să prezentaţi scuze şi să plătiţi vreodată pentru ceea ce aţi făcut. Mă întreb oare ce-au simţit acei români pe care se presupunea că îi reprezentaţi, în momentul în care au fost batjocoriţi la propriu de ura şi calomniile dumneavoastră. Mă gândesc la acea tânără jurnalistă pe care aţi etichetat-o drept „ţigancă împuţită”, la acel jurnalist pe care l-aţi catalogat „găozar”, la acel primar pe care l-aţi ameninţat pe faţă, la numeroşi oameni politici jigniţi şi stigmatizaţi public de gândirea dvs. totalitară. Inclusiv ultimul Rege al românilor a ajuns să fie denigrat de dumneavoastră. Derapajele dumneavoastră de limbaj denotă modul în care v-aţi raportat mereu la cei care v-au dat puterea să-i reprezentaţi. Care preşedinte al unui stat din UE sau din lumea civilizată şi-ar permite să facă aşa ceva?

Aţi denigrat România la toate nivelurile posibile!

Aţi uitat repede că datorită societăţii civile aţi reuşit să câştigaţi încrederea românilor. În scurt timp, după 2004, aţi făcut liste cu intelectuali publici, i-aţi montat pe unii împotriva altora, iar pe cei care vă criticau i-aţi calomniat public. Pe cei mai vocali, i-aţi „răsplătit” punându-i în situaţia ridicolă de a deveni un fel de „aplaudaci prezidenţiali” şi de a face genuflexiuni politice. Pe unii i-aţi răsplătit cu funcţii de ministru sau de eurodeputat (Monica Macovei ştie mai bine cum, în 2007 sau 2008, ataca de la Bruxelles instituţii româneşti, precum CSM, pentru că nu ele nu răspundeau prompt comenzilor dumneavoastră). De asemenea, aţi compromis instituţii numind clienţii dumneavoastră politici, incompetenţi şi puşi pe căpătuială. Cazurile Gabrielei Andreescu de la SGG, a Robertei Anastase, a Monicăi Iacob Ridzi sunt revelatoare în acest sens.

Mai mult, faptul că gradul de absorbţie a fondurilor europene este de sub 10% după patru ani de mandat este un dezastru pentru care România plăteşte cu vârf şi îndesat prin carenţele de dezvoltare cu care ne confruntăm. Am pierdut sute de milioane de euro, iar când am accesat fonduri europene, le-am folosit pentru a face patinoare şi săli de sport în sate fără lumină şi canalizare, terenuri de fotbal în pantă, halte de zeci de milioane de euro şi contracte cu foarte multe zerouri pentru „regii asfaltului” şi oamenilor de partid care vor cotiza în campaniile următoare. În plus, aţi făcut totul ce se putea face pentru a alunga investitorii străini din România şi pentru a sufoca mediul de afaceri autohton.

Toate acestea, împreună cu prezenţele dumneavoastră de tot râsul la diverse întâlniri internaţionale (declaraţii precum că România are foarte mulţi hackeri talentaţi sau obsesia dumneavoastră cu modificarea cu orice preţ a Constituţiei), nu au făcut decât să scadă dramatic nivelul de încredere în sistemul economic românesc şi, odată cu acesta, a interesului investitorilor în a canaliza fonduri către ţara noastră.

Acestea sunt doar câteva din aspectele pentru care eu vă consider responsabil, domnule preşedinte, pentru incompetenţa unei guvernări ale căror frâie au fost mereu în mâna dumneavoastră. Înverşunarea şi încăpăţânarea cu care v-aţi agăţat de putere au costat scump această ţară, iar cei care au suferit au fost în principal românii de rând.

Domnule preşedinte,

Intrarea Opoziţiei în grevă parlamentară înseamnă, de fapt, sfârşitul dumneavoastră politic. Deşi nu mai am nicio speranţă cu privire la capacitatea dvs. de a discerne între adevăratul bine şi rău, între dreptate şi injustiţie, între corectitudine şi abuz, am totuşi speranţa că, odată cu plecarea dumneavoastră din funcţia de preşedinte, clasa politică românească va fi mai curată.

Ştiţi cu toţii că bagajul dumneavoastră de „boli politice” reprezintă un procent considerabil din toată clasa politică. Aţi crezut de la bun început că, dacă aruncaţi cu noroi în toţi, îi va face pe oameni să nu mai poată distinge între politicieni corecţi şi încorecţi, între competenţi şi incompetenţi, între oameni politici demni şi nedemni. Aţi crezut că astfel o să vă puteţi ascunde jocurile murdare şi incompetenţa.  Dar acum, toate dezideratele dvs. s-au prăbuşit şi toate proiectele dumneavoastră politice s-au dovedit a fi doar lozinci şi minciuni, intrigi şi abuzuri. Mai mult, capacitatea dumneavoastră de a infesta orice instituţie, grup sau colectivitate este astăzi binecunoscută de români. Aţi declarat la un moment dat că reprezentarea clasei politice este „o zoaie pe un geam”. Pot spune astăzi şi putem spune cu toţii că acela nu era un geam, ci era o oglindă în care v-aţi recunoscut adevăratul chip.

Dumneavoastră v-aţi autoproclamat „comandantul” atotputernic al acestei ţări, un lider neînfricat şi jucător, care ştie foarte bine ce are de făcut pentru a-şi atinge „ţinta”, însă lupta dumneavoastră oarbă cu politicienii care nu vi s-au supus nu a făcut decât să ducă România într-o situaţie extrem de grea, din care nu vom putea ieşi decât când veţi realiza cu adevărat ce vă cer astăzi românii din stradă şi nu numai. Românii s-au lămurit că aţi fost un preşedinte jucător doar pentru dumneavoastră şi apropiaţii dumneavoastră, nu pentru români. Aceştia ar fi suportat toate măsurile de austeritate dacă ştiau că acestea sunt pentru binele ţării şi un viitor mai bun, dar exemplele de cheltuire nejustificată a banului public arată că ele au fost luate doar de dragul de răzbunare faţă de categorii care nu v-au votat.

Românii, domnule preşedinte, vă cer să plecaţi, vă cer să vă asumaţi răspunderea asupra acestui eşec colosal – cele două mandate ale dumneavoastră şi să faceţi loc unor oameni pentru care această ţară nu înseamnă cum să furăm mai mult şi cum să umilim mai tare românii care ne-au votat, ci cum să le asigurăm tuturor românilor traiul decent pe care îl merită.

Relu FENECHIU

Deputat PNL Iaşi