Business24: Romania, singura tara care se grabeste sa intre in zona euro

Romania si-a reiterat intentia de a adopta euro peste trei ani, cu toate ca restul statelor UE care nu au trecut la moneda unica nici nu vor sa auda de intrarea in zona euro.

Conform “Programului de convergenta 2012″, aprobat saptamana aceasta de Guvernul Romaniei printr-un memorandum, Romania va adopta euro in 2015. Alte prevederi se refera la reducerea deficitului structural sub 0,7% din Produsul Intern Brut (PIB) pana in 2014 si intrarea in Mecanismul European al Ratelor de Schimb (ERM) II, in perioada 2013-2014.  “Principalul obiectiv este reducerea deficitului structural sub 0,7% din PIB pana in 2014. In acest fel, se poate ilustra capacitatea Romaniei de a se incadra incepand din anul 2013 in obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta, in cadrul Uniunii Economice si Monetare.

Se incearca atenuarea ciclicitatii economiei, reducerea presiunilor inflationiste si limitarea deficitelor externe. De asemenea, se mentine angajamentul de adoptare a monedei euro in 2015 prin intrarea in mecanismul ERM II in 2013-2014″, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

Romania pare a fi singura tara UE din afara zonei euro care sa vrea sa mai adere, state precum Bulgaria, Ungaria, Polonia sau Cehia spunand sub o forma sau alta ca nu se grabesc sa faca acest lucru pana cand nu va fi rezolvata criza datoriilor europene. Mai mult, statele slabe din zona euro, cum ar fi Grecia, au ajuns sa vada apartenenta la uniune ca pe o povara.

Ce spun restul statelor

De curand, premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat ca aderarea tarii sale la zona euro va avea loc dupa ce problemele de aici se vor rezolva si vor exista reguli clare. “In caz contrar, apartenenta la zona euro se transforma dintr-un stalp de stabilitate intr-un loc in care dai bani pentru a-i sustine pe cei care au probleme”, a declarat acesta. Vorbele sale au fost intarite de cele ale ministrului bulgar de Finante, Simeon Djankov, care a spus ca Bulgaria nu se va grabi sa intre in zona euro pana nu va sti in ce intra.

In Cehia, prim-ministrul Petr Necas, a fost si mai dur, spunand ca “intrarea in viitorul apropiat in zona euro este o absurditate. Uniunea monetara a devenit o uniune de datorii si nu vad de ce as plati datoriile altuia”, a declarat acesta. O atitudine similara este imparatasita si de oficialii Ungariei si Poloniei.

In Romania, in schimb, presedintele Traian Basescu pare foarte grabit in procesul de integrare tot mai adanca in zona euro, spunand de nenumarate ori ca nu putem trece peste criza de unii singuri.

Cu toate acestea, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, este la fel de circumspect ca si restul statelor non-euro cu privire la adoptarea monedei unice.  “Chiar daca am fi pregatiti de aderare, vrem sa vedem ca intram intr-o zona sustenabila si nu schimbam o moneda relativ buna, leul nostru, pe o moneda care ar putea fi mai slaba la un moment dat, daca se acumuleaza slabiciuni in regiune. Nu cred ca vom adopta moneda euro mai devreme decat ne asteptam”, a declarat Lucian Croitoru pentru Business 24.

Cat de nepregatiti suntem

Nu doar ca intrarea in zona euro nu mai prezinta niciun avantaj, insa Romania este si total nepregatita pentru a face acest pas.

Pentru a fi admis in zona euro, un stat trebuie sa aiba o inflatie care sa depaseasca cu maxim 1,5% media celor mai puternice state din UE, datoria publica sa nu depaseacsa 60% din PIB, iar deficitul bugetar nu trebuie sa fie mai mare de 3%. Printre alte conditii se numara cea care prevede ca dobanzile nominale pe termen lung sa fie cu cel mult 2% mai mari decat media a trei state UE cu cea mai mica inflatie, iar cursul euro – moneda nationala sa fi fost fix pe parcursul a ultimilor doi ani. Dintre toate aceste conditii, Romania o indeplineste doar pe cea privitoare la datoria publica.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, crede ca Romania este total nepregatita pentru intrarea in zona euro in 2015. “Insa acesta nu este un motiv pentru care sa amanam. Daca o lasam pentru 2024, vom fi in acelasi stadiu pentru ca vom incepe pregatirile in ajunul aderarii”, considera Vasilescu.

O. Şerban (CriticAtac): Mințim dezvoltare, mimăm fonduri europene

Criza ar trebui să declanșeze un nou mod de a gândi, dar felul în care se derulează implementarea măsurilor de ieșire din criză, arată mai degrabă ca o revenire la un status quo ante, decât o schimbare de paradigmă. Auzim de profituri care au reînceput să explodeze și de bonusuri care reintră în buzunarele bancherilor ceea ce înseamnă că reforma a fost de genul ”la vremuri noi, tot noi”. Măsuri precum protecția socială activă, o piață a muncii flexibilă și securitate socială se lasă încă așteptate, mai ales în ceea ce privește impactul real și nu doar niște indicatori de rezultat în care se vântură ”cantități” impresionante de oameni.

Vedeți, tocmai aici este meteahna celor care au declanșat criza; s-au creat niște legături de conlucrare foarte abile, dar și perverse în același timp. Spun abile pentru că e clar că au generat noi surse de a scoate bani din piatră seacă și perverse pentru că s-au materializat într-o întrepătrundere de interese între politic, economic, public și privat, de mai mare frumusețea.

Spirala asta a conlucrării vicioase, sub pretextul creșterii economice, s-a împletit la nivel mondial, fiind girată de un indicator cât se poate de clar ca exprimare, dar în aceeași măsură, cât se poate de controversat ca efect și mă refer aici la Produsul Intern Brut. În ignoranța lor, economiile puternice au adoptat acest etalon ca fiind suprem și l-au băgat în mașinăria agențiilor de rating, a băncilor cu visteriile larg deschise și a guvernelor avide de ”putere democratică”. S-a creat astfel un regal al conflictelor de interese, în care agentiile de rating nu puteau sancționa instituțiile ale căror titluri chiar ele le înlezneau tranzacționarea, băncile au intrat nepermis de mult în zona politicilor publice, stînd la aceeași masă cu guvernele și urzind legislația în domeniul financiar, iar politicienii și-au creat interse pecuniare pe piețele de capital.

Încă din 2004 – 2005, când mă aflam la New York, am înțeles mistificările fabricate pe Wall Street, într-o economie care pe atunci ”duduia”, sub comanda unui model tipic de politician coordonat de cercurile financiare și de afaceri, cel care a tăiat hălci suculente din fiscalitate creînd premisele unei distribuții total anacronice ale PIB-ului la nivel social. În realitate era cântecul de lebădă al unei puteri, e adevărat cea mai influentă la nivel global, pe catafalcul unor datorii publice de peste 7500 miliarde de dolari. Între timp cifrele neputinței au sărit în aer, chiar s-au dublat, iar astăzi o îndatorare de nivelul celei atinse de SUA în 2005, a devenit banalitate la nivelul UE. Ceea ce este interesant, toate acele lucruri erau știute, mediul academic în care eram implicat, tragea semnale de alarmă, dar tocmai amintita abilitate a rețelei de politicieni, bancheri și agenții de rating și consultanță financiară, a înăbușit orice voce care elibera în eter mesaje anti-sistem. Era clar că e minciună, era clar că toată lumea știa, aminti-vă cazul Enron din 2001, dar s-a mers inerțial într-un montagne russe care a sărit de pe șine. De acolo a plecat totul și s-a rostogolit peste o Europă la fel de mult acaparată de politicieni abili, bancheri nesătui și interese amestecate cu marile corporații.

Acum, când toate aceste lucruri sunt evidente, se încearcă repunerea trenulețului pe serpentinele hazardului, ceea ce reprezintă o presiune extrem de puternică asupra unei dezvoltări reale, legitime și durabile. Într-un fel, ceea ce se întâmplă de zeci de ani la Hollywood, cu decoruri de mucava și butaforie de plastic, cu actori sulemeniți și dive lingușitoare, dar cu explozii de confetii și artificii printre care doar luminile blitzurilor își fac loc, s-a întâmplat și pe Wall Street. Acum, piesa e terminată, actorul s-a dat jos de pe scenă, cortina e trasă… dar cineva, sub pretextul relansării, încearcă să refacă decorul.

Revenind la PIB, în ciuda universalității sale și a spiraleleor crescătoare, există tot mai puține dovezi că din semețiile piscurilor atinse de acesta, ceva bunăstare și fericire s-a coborât și asupra oamenilor simpli, cuminți și truditori, cei care au folosit ca masă de manevră pentru ”regizori”. Acești oameni sunt constânși acum să plătească factura, iar cei care au profitat, încă mai au puterea să pretindă că pot reconstrui, dar ceva similar cu ce a fost înainte, astfel încât să-și poată reintra în rolul care i-a consacrat. Foarte bine spunea marele Stiglitz despre acest ”ersatz capitalism” (capitalism surogat) care nu a făcut decât “să socializeze pierderile și să privatizeze câștigurile”.

Tocmai de aceea repet, creșterea economică nu poate fi privită ca o cifră în sine și atât. Dezvoltarea trebuie cât mai bine reflectată în calitatea vieții pe care o trăim și în libertatea de care ne bucurăm. Creșterea PIB-ului trebuie să se materializeze în creșterea standardelor de viață și să aibă un rol determinant asupra celor care muncesc, reducînd pe cât posibil șomajul. O concentrare absurdă asupra PIB-ului lasă de-o parte aspectele legate de calitatea vieții sau dezvoltarea durabilă. Auzeam mai zilele trecute, chiar vocea guvernului, altfel un ziarist de treabă, dar care este o victimă a educației fundamentaliste orientate spre profit pe care a primit-o, fiind întrebat de modul de derulare a negocierilor pentru tranzacția Cupru Min, a răspuns că ”dacă e zăcământ, normal că trebuie exploatat”. Ce să-i spui unui astfel de produs al societății în care a trăit și s-a dezvoltat, fără a avea neapărat o vină individuală, tocmai aici e problema. I-aș da o carte scisă acum câteva decenii de un filosof-economist german, E.F. Schumacher – ”Small is Beautiful”, să afle cât de imporatnt este să ne dezvoltăm, dar în altă cheie, a frumosului, a grijii față de moștenirile culturale și bogățiile naturale. Cred că m-ar înjura! I-aș schimba… paradigma existențială.

Luna trecută, cu ocazia unei conferințe de inovație și cercetare în agricultură și dezvoltare rurală, o colegă de la o agenție din Bruxelles, m-a întrebat ce părere am despre proiectul Roșia Montană și de ce nu se concretizează mai repede pentru că se crează locuri de muncă, se fac investiții, se introduc tehnologii noi. I-am răspuns că e ca și cum i-aș spune ei că e frumoasă și ca îmi place așa de mult de ea încât mi-aș dori să-mi dea splina, ficatul sau vreun plămân. România nu mai este în stadiul de frunizor de resurse naturale pentru țările bogate, iar dacă cineva vrea să vina la noi să investească, e liber să o facă, dar să ne cumpere mai bine gândirea, emoțiile, proiectele, talentul, hărnicia. Din păcate, mulți politicieni români s-au transformat în samsari ai măruntaielor acestui pământ, vânzînd moștenirea unui întreg neam, doar pentru a mai adăuga niște puncte la PIB. Modelul neoclasic impus de economiștii începutului de secol XX a funcționat până acum, dar viitorul este al unei gândiri economice care să ia în calcul dezvoltarea durabilă, coeziunea socială, omul ca univers de trăiri și aspirații și nu ca unitate de măsura, ”per capita” sau ”atât la sută din…”.

Aceeași capcană este și în zona absorbției fondurilor europene, toată lumea fiind canalizată pe amărâtul acela de procent de absorbție. Domnilor, schimbați paradigma! Concentrați-vă pe nevoie și satisfacerea ei, iar drumul natural, firesc o să vă călăuzească spre un mecanism eficient și flexibil, familiar celor din administrație, prietenos beneficiarilor și util regiunii în care trăim. Obsesia  cifrelor orbește, drumul devine neclar, ambiguitățile abundă, ezitările se înlănțuie. Revin la exemplul anterior, suntem victimele propriului sistem creat. Ne-am năpustit asupra unei bogății, banii europeni, neavînd lecția învățată și am înțeles greșit contextul reglementărilor europene și a spiritului folosirii acestor resurse pentru a realiza impactul dorit prin acoperirea unor necesități foarte clar exprimate. Suntem precum pseudo-artista aceea bulgară, aspirantă la un premiu material, neînțelegînd spiritul competiției acela de a performa cât mai bine și trântind un ”libulibudautiu”, în loc de ”I can’t live, if living is without you” al celebrei Mariah Carey. Mimăm, ne agităm, gesticulăm aiurea cu gândul doar la cine știe ce premiu absurd, uitînd să cântăm frumos, melodios, să desfătăm publicul și să așteptăm cuminți aplauzele. Referitor la absorbția fondurilor europene, suntem în altă cheie.

Există un grad de saturație al societății civile, în ceea ce privește digerarea abilităților celor răspunzători de a împinge lucrurile în zona ascunderii dezastrului. Da, dezastrul este iminent… se va produce, iar cei care trebuie să intervină hotărât, acum fac strategii, analizează, dezbat își dau cu părerea. Pentru oamenii aceștia nu există decât lupta, oricum pierdută, cu procentele și cu prezentarea lor într-o versiune ”photo-shopata”.  Deja pentru ținta de anul acesta, acel neverosimil 20%, au intervenit nuanțe de genul ”ne propunem”, ”e un obiectiv ambițios”, ”ar fi bine dacă…”. Instilarea acestui procent și a dorințelor exprimate de autorități în raportul FMI-ului din aprilie, obținînd astfel o legitimare a eforturilor depuse, a fost o exprimare a abilității oficialilor de a îmbraca pompos ideea de clarviziune. În realitate este un demers de a mai obține timp până se va întâmpla o minune, pentru că altceva nu are ce să se întâmple, eventual un dezastru. Relansarea absorbției începe cu recunoașterea propriilor decizii eronate și cu enunțarea clară a situației în care ne aflăm și a consecințelor ce ne așteaptă. Abea apoi, pe o platformă de încredere, până la urmă de solidaritate națională, se poate recladi, mult mai rapid și mult mai viguros. În momentul în care sistemul absorbției se prăbușește, oamenii aștia fug ca potârnichile în funcții călduțe, la Bruxelles.

Mai nou, tot în ideea alergării după cifre de finanțări nerambursabile, există strategii prin care să se pună în mișcare proiecte mari, acestea atrăgînd implicit și fonduri substanțiale. Se fac planuri, se fac prioritizări, probabil și socoteli referitoare la antreprenorii care vor edifica proiectele de infrastructură, dar se uită un lucru esențial: omul. De ce nu îl întreabă nimeni pe omul simplu ce priorități are, care sunt nevoile lui și cum ar putea fi ajutat să aibă o viață mai bună, să fie fericit, să se bucure de familie și să-și realizeze propriile planuri.

Cu ce l-a încălzit pe românul care astăzi plătește, că în 2008 aveam creștere economică de 8%? Cu ce l-a mulțumit pe copilul meu că în 2007 am devenit Stat Membru cu drepturi depline al Uniunii Europene? Cât de tare să se bucure tatăl meu că Europa s-a gândit să dea României zeci de miliarde de Euro ca lui să-i fie mai bine? Ce înseamnă pentru satul românesc, coborârea ratei infleției la valori istorice de sub 3%?

La nivelul a ceea ce se numește ”policymakers”, dacă nu se reușește o transmitere efectivă a cifrelor, a ponderilor sau alocărilor, la nivelul indivizilor, a oamenilor simpli, fie că sunt muncitori, ingineri, asistenți medicali sau funcționari, se crează acea stare de separare a lumilor în care trăim: lumea politică, lumea financiară, lumea afacerilor și lumea socială. Primele trei dintre aceste lumi, își iau propriul destin în mâini și riscă mize importante în jocurile ingineriilor financiare, a speculațiilor de business sau a intereselor de partid. Dacă vor câștiga, bagă profitul în buzunar, dacă pierd, aruncă pisica în lumea cetățenilor simpli. La nivel de comunitate, lupta directă cu factorii care au generat starea de pauperizare accentuată în rândul a ceea ce cu mândrie era denumită clasa de mijloc, este inegală și de multe ori, sortită eșecului. E momentul ca oamenii să înțeleagă necesitatea creării de instrumente, pârghii, sisteme ca alți semeni de-ai lor, cei mai abili în manipularea conștiinței celorlalți, să nu mai poată acționa împotriva intereseului comunității în care trăiesc. Nu există oameni corupți, există scaune, locuri, birouri corupte, iar tentația pentru cineva care pătrunde într-o astfel de zonă de a face cum au făcut și alții, este foarte mare.

Avem nevoie de o ”cetate puternică” și de ”politicieni slabi”. Avem nevoie nu să facem profesioniști peste noapte sau să-i aducem neapărat din alte părți ci să-i lăsăm pe cei pe care îi avem să se exprime, să fie recunoscuți, respectați și apreciați. Trăim într-o societate în care liderii sindicali sunt bagați la pușcărie, ziua în amiaza mare, iar generali ai serviciilor secrete primesc stele grele, la apelul bocancilor. Atenție!

Aprecieri Claudiu Doltu (PNL) privind deprecierea leului / Business24

Deficitul comercial a crescut din nou: Deprecierea leului, o “arma” de atac?

Solutia pe termen scurt pentru reducerea deficitului comercial ar putea fi o posibila interventie a BNR-ului, prin deprecierea cursului valutar. Dar, cat de dorita ar fi o astfel de miscare?

Specialistii contactati de Business24 sunt de parere ca o eventuala depreciere ar putea fi realizata astfel incat sa ne mentinem in intervalul de +/-15% fata de media ultimilor doi ani. Deficitul comercial a crescut in primele doua luni cu aproape 60%, la 4,2 miliarde lei (970 milioane euro), fata de aceeasi perioada a anului trecut, importurile crescand cu un ritm mult superior celui inregistrat de exporturi, potrivit ultimelor date publicate de INS.

In cazul in care tendinta se pastreaza, ritmul de crestere economica asteptat de autoritati va fi afectat, considera specialistii contactati de Business24. “In ultimul an, in Romania, cresterea economica a fost explicata de cererea externa, in conditiile in care cererea interna a fost puternic comprimata de reducerea veniturilor gospodariilor si de restrangerea cheltuielilor din sectorul public. Daca deficitul comercial va creste si in trimestrele urmatoare, ne putem astepta la un ritm de crestere economica mai mic decat cel pe care l-am fi dorit”, a declarat Claudiu Doltu, viitor ministru de Finante, intr-o posibila guvernare USL.

In opinia lui Doltu, acest lucru nu este exclus sa se intample, avand in vedere ipoetzele sumbre care apar la orizontul UE, dar si faptul ca majoritatea exporturilor sunt indreptate spre aceasta zona.

Peste 70% din epxorturile Romaniei pleaca spre tarile Uniunii Europene, care se confrunta inca cu o acuta criza economica, de aceea 2012 ar putea fi un an de repaos pentru economia Romaniei. Exporturile FOB realizate in ianarie-februarie 2012 au totalizat 30,305 miliarde lei (6,98 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 34,516 miliarde lei (7,95 miliarde euro). Comparativ cu acelasi interval din 2011, exporturile au crescut cu 2,5% la valori exprimate in lei (0,6% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 7,2% la valori exprimate in lei (5,1% la valori exprimate in euro), spun datele INS. “Faptul ca exporturile si-au incetinit cresterea este logic, fiindca exporturile noastre au crescut nu pe baza unei valori adaugate extraordinare ci au crescut pe baza ajustarii interne. Noi nu am devalorizat cursul de schimb, in schimb s-au redus salariile si s-au facut disponibilizari ceea ce are. pe temen scurt, acelasi efect asupra competitivitatii.

Acest gen de ajustare interna poate dura maximum doi ani, dar efectele se estompeaza in timp. Daca cresterea exporturilor a fost bazata pe aceasta ajustare interna de costuri, atunci efectele ei se estompeaza, ceea ce se pare ca incepe sa se intample”, a declarat economistul Liviu Voinea pentru Business24. In opinia acestuia, datele publicate de INS pe primele doua luni ale anului marcheaza o tendinta de crestere a deficitului comercial, ca urmare a disparitiei cauzei principale care a favorizat cresterea exporturilor – ajustarea interna. “Chiar ma gandeam de ce au crescut exporturile cu 55% in ultimii doi ani. Realmente, mi-era dificil sa cred ca am devenit noi dintr-o data mult mai competitivi din cauze endogene. Nu, pur si simplu am avut o ajustare care a fost echivalentul unei devalorizari, o ajustare pe costurile cu forta de munca. Aceasta ajustare are niste limite naturale, nu poti sa-i dai afara pe toti si nu le poti da salarii zero.

Cresterea contributiei negative a exportului net la formarea PIB inseamna incetinirea ritmului de crestere a PIB-ului. Cred ca aceatsa tendinta se va confirma”, mai spune acesta.

Cum poate fi corectat deficitul comercial

Pe termen scurt, deficitul comercial este foarte greu de corectat. In mod sustenbail, acesta poate fi corectat numai prin valorificarea avantajelor comparative pe care industriile romanesti le identifica si le exploateaza. “Daca, pe termen scurt interventii brutale de genul devalorizarilor monedei ar putea genera efecte, pe termen lung aceste lucruri nu sunt sustenabile. Pe termen lung, aceste deficite pe care Romania le are pot fi corectate numai in masura in care barierele din calea desfasurarii afacerilor se reduc, iar firmele reusesc sa identifice si sa valorifice avantajele competitive pe care le pot avea”, este de parere Claudiu Doltu.

Ca o varianta posibila de reducere a deficitului comercial, Liviu Voinea sublinieaza nevoia de schimbare a compozitiei comertului exterior, dar si cresterea exporturilor cu valoare adaugata mare.

In plus, fiind an electoral economistul crede ca vom asista la o schimbare, de la ajustarea interna catre ajustarea externa.  “Nu se vor mai taia salarii, nu se mai da afara personal, de aceea solutia facila de mentinere a competitivitatii este deprecierea leului. BNR poate face asta, dar numai intr-o anumita marja, nu cred ca isi va pune in pericol tinta de inflatie.

E plauzibila o usoara depreciere, dar nu una care sa compenseze renuntarea la ajustarea interna. Deprecierea ar putea fi facuta astfel incat sa ne mentinem in intervalul de +/-15% fata de media ultimilor doi ani. BNR va urmari sa mentina acest criteriu de aderare la euro”, crede Liviu Voinea.

Contrar acestuia, Claudiu Doltu spune ca deprecierea leului nu este de dorit fiindca acest lucru nu genereaza decat presiuni inflationiste, iar inflatia este raul cel mai mare.  “O interventie din partea BNR pentru a deprecia moneda nationala nu este de dorit. Asta ar insemna ca BNR sa se indeparteze de la obiectivul pe care il are si anume cel de control al inflatiei si cu politica monetara sa incerce sa atinga mai multe obiective, ceea ce ar fi un semn de inconsecventa. Acest lucru nu s-a intamplat in ultimii ani si nu cred ca se va intampla nici acum”, mai precizeaza acesta.

Agerpres – Adrian Vasilescu: O creştere negativă în T1 2012 poate însemna recesiune pentru România

O economie poate avea recesiune şi fără să fie în criză a apreciat, duminică, la postul public de radio, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, subliniind că o creştere negativă în trimestrul unu 2012 poate reprezenta pentru România un fenomen de recesiune.  ‘Practic, o recesiune poate să fie şi fără criză. Se întâmplă deseori, pentru că, după regulile actuale, în special cele implementate sau promovate de Eurostat, biroul de statistica al UE, este de ajuns să ai două trimestre unul după altul cu creştere negativă. Şi când spun creştere negativă, înseamnă de fapt o uşoară scădere economică. Toată lumea este cu ochii pe Produsul Intern Brut (PIB). Ce înseamnă PIB-ul asta nenorocit la care ne uităm cu toţii şi aproape ca ne închinăm la el? Reprezintă totalul produselor exprimate în bani într-o ţara de-a lungul unui an, tot ce se face: de la grâu la pâine, de la pâine la automobile, de la automobile la avioane, tot ce se fabrică într-o ţară, totul se exprimă în bani şi totalul reprezintă PIB-ul. Dacă tragem linie, la 31 ianuarie,tot ce s-a produs deja devine avuţie naţională. Plecăm de la această avuţie naţională şi în anul urmator mai adaugăm ceva: nu ştiu câte avioane, încă nu ştiu câte automobile, încă nu ştiu câte milioane de tone de grau, încă nu ştiu câte stofe, costume, tot ce se fabrică. De asta îi spune valoare adaugată’, a spus Vasilescu.

Întotdeauna vorbim despre creştere, pentru că o ţară nu stă cu mâinile incucişate un an de zile, să nu facă nimic. Această valoare adaugată creşte de-a lungul unui an, dar dacă a crescut mai puţin decât a crescut anul trecut, atunci spunem că e creştere negativă, creştere în minus, o scădere economică. Dacă s-a produs tot cât s-a produs anul trecut, spunem că este creştere zero, stagnare, creştere zero. Când se produce mai mult, atunci este bucurie mare în toată ţara şi în toată lumea, când produce toată lumea mai mult. Avem creştere plus, creştere pozitivă. Ei bine, când două trimestre unul lângă altul, trimestrul IV, să spunem, din anul trecut, cu trimestrul I din anul acesta, adunate, aceste două trimestre dau minus cu minus, deci două trimestre de creştere negativă înseamnă recesiune. Astea sunt reglementările noi şi Eurostat-ul punctează – România, la 31 martie, recesiune, a explicat consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.

Vasilescu a arătat că s-a văzut de multe ori pe plan internaţional că poate exista recesiune fără a fi criză.  ‘Poate fi criză fară recesiune. De fapt, criza fără recesiune, mai repede se întâmplă. Recesiune fără criză, totuşi, mai rar, pentru că se întamplă ceva care duce ţara în două trimestre de creştere negativă. Am avut o creştere negativă în trimestrul IV din anul trecut, 0,2% şi ne aşteptăm la o creştere negativă în trimestrul I, sau cel mult creştere zero. Dacă este creştere zero, am scăpat. Nu suntem în recesiune. Daca este creştere negativă, este clar, România, la 31 martie 2012, va fi declarată în recesiune, dar recesiuena asta nu va fi decât o fază a crizei care a început în 2007 în toată lumea, s-a revărsat în Europa de vest prin toamna lui 2008 şi ne-am trezit cu ea aici, în România, la începutul anului 2009 şi din 2009, România este în criză.

Radu Soviani: PIB-ul raportat in 2011 de INS a fost masluit?

La cererea Institutului National de Statistica… … public aici emisiunea The Money Show din data de 14 Martie 2012. Cea in care am incercat sa gasim raspunsuri legate de evolutia PIB (despre care am scris AICI). Pe scurt, prognoza de PIB s-a dovedit mult in urma realizarilor raportate de catre statistica. Au aparut multe intrebari. Intrand in dezbatere, au aparut si mai multe intrebari. Dupa vizionarea emisiunii, asteptam si raspunsurile Institutului National de Statistica. Si ale Comisiei Nationale de Prognoza. Ceva este putred cu raportarea progonzelor/realizarilor.

Aveti mai jos prima parte a emisiunii:

Aveti mai jos si a doua parte a emisiunii:

Vom reveni.

sursa: Radu Soviani

M. Pirloiu (Capital) – Adevărul despre reîntregirea salariilor bugetarilor şi reducerea CAS

Reîntregirea salariilor în sectorul de stat şi reducerea CAS sunt două teme care în ultimele zile au suscitat largi dezbateri, dar mai ales mari speranţe. Într-un stil mioritic, după ce li s-au alimentat oamenilor speranţele, alţii au venit să le spună că măsurile sunt condiţionate de cum va merge economia, de încasările la buget etc. Capital încearcă să explice dacă bugetarii au de ce să spere la majorarea salariilor, dar şi care este spaţiul pentru o reducere a CAS, chiar şi pentru o majorare a pensiilor.

Când preşedintele Traian Băsescu vorbeşte despre “reîntregirea” salariilor în sectorul public, el fiind cel care a anunţat tăierea dureroasă din iulie 2010, în mod normal, ar trebui să te gândeşti că măsura e ca sigură. Şi asta după ce în urmă cu câteva luni preşedintele îi apostrofa pe membrii fostului guvern, în frunte cu Boc, că începuseră să vorbească cu o mare euforie de majorarea salariilor bugetarilor, chiar şi a pensiilor.

Rupând lucrurile din context, ne-am putea întreba când a vorbit preşedintele corect: atunci sau acum? Păi haideţi să vedem ce se întâmpla în noiembrie 2011. Pentru cine nu îşi mai aduce aminte, în noiembrie anul trecut, criza datoriilor din zona euro atinsese apogeul – bursele internaţionale se prăbuşiseră până la minime ale ultimului an, moneda euro era în cădere liberă faţă de principalele valute, majoritatea vocilor anunţau ca inevitabilă o nouă recesiune în zona euro şi se vorbea tot mai des de dispariţia zonei euro şi a monedei europene. În aceste condiţii, cât de potrivit era să se vorbească în România, care este atât de dependentă de economiile europene, de majorări salariale şi de pensii? Cu siguranţă că era o prostie, un discurs populist.

Între timp, liderii din zona euro au reuşit să se mobilizeze şi să ţină lucrurile sub control: Grecia a fost salvată de la un faliment dezordonat care ar fi putut duce la reacţii în lanţ în toată Europa, euro a recuperat puternic şi s-a stabilizat faţă de dolar, bursele au crescut masiv de atunci, iar pentru zona euro se anticipează un avans economic pe întreg anul, chiar dacă unul sau două trimestre ar putea fi pe minus. Cu zona euro cât de cât liniştită, România poate spera acum la un avans economic moderat, la o finanţare mai relaxată a deficitului bugetar şi, de ce nu, la anumite măsuri reparatorii sau de stimulare a economiei.

Cât spaţiu există pentru salariile bugetarilor?

Trebuie ştiut că salariile bugetarilor contează nu individual, ci toate la un loc, la nivelul anvelopei salariale. Astfel, cu cât se eliberează anumite posturi, cu atât există spaţiu mai mare pentru fiecare salariu în parte. Evident, toate trebuind privite în raport cu PIB-ul şi cu productivitatea muncii.

După ce în 2009, factura cu salariile din mediul public atinsese nivelul periculos de 9,2% din PIB, pe fondul majorărilor repetate din anii de veselie 2007-2008, în cadrul acordului cu FMI-UE, Guvernul a agreat să reducă treptat această povară către niveluri mai sustenabile. În mare, se avea în vedere o scădere a ponderii anvelopei salariale în PIB cam cu 0,4% pe an. Ţinta finală este ca factura cu aceste salarii din mediul public să ajungă la 6,4% din PIB în 2014. Ceea ce înseamnă că în 2012, anvelopa salarială poate fi de maximum 7,2% din PIB. După cum se poate vedea, salariile buguetarilor per ansamblu nu depind în discuţiile cu FMI de nivelul încasărilor, ci de PIB. La fel, dacă nu ai contribuţii suficiente, asta nu înseamnă că nu plăteşti pensiile.

În plus, pe lângă faptul că bugetarilor nu trebuie să li se spună că vor lua mai mulţi bani doar daca Fiscul reuşeşte să colecteze mai bine, legea spune că, imediat ce condiţiile economice o permit, salariile lor vor reveni la nivelul de la care au fost tăiate. Anul trecut, se avea în plan menţinerea anvelopei salariale la maximum 39 miliarde lei, care, raportat la PIB-ul estimat în legea bugetului, reprezenta 7,5%. În realitate, salariile bugetarilor au fost chiar mai mici, de 38,5 miliarde lei, iar PIB-ul a crescut peste aşteptări (547 miliarde lei), până la 578,5 miliarde lei. Anvelopa salarială s-a redus astfel la 6,66% din PIB, adică foarte aproape de nivelul la care trebuia să ajungă peste trei ani.

În condiţiile blocării posturilor şi în acest an, doar pe fondul plecărilor naturale din sistem, probabil factura salariilor îngheţate ar coborî undeva pe la 38 miliarde lei. Raportat la PIB-ul nominal pe care guvernul va merge în acest an, de 609 miliarde lei (la o creştere economică de 1,7%), factura cu salariile ar ajunge să reprezinte doar 6,24% din PIB, chiar sub nivelul-ţintă de peste doi ani. Plecând însă de la ţinta de 7,2% din PIB pentru 2012, anvelopa salarială ar putea să se cifreze la maximum 43,85 miliarde lei (10 miliarde euro), ceea ce înseamnă că pentru majorări salariale există un spaţiu de maximum 5,85 miliarde lei. Totul raportat la nivelul de 38 miliarde lei la care ar ajunge dacă ar fi îngheţate. Spaţiul este şi mai mare dacă ne gândim că aceşti bani se duc cu precădere în consum, iar acesta este taxat de stat cu 24%. În plus, dacă ne uităm pe PIB-ul nominal estimat de economiştii ING, de 620 miliarde lei, în condiţiile unei creşteri ecnomice mai modeste, de doar 0,8%, atunci spaţiul pentru recuperări salariale poate fi considerat uriaş.

Aşadar, doar dacă ar majora salariile bugetarilor cu 16%, ducându-le astfel la valoarea nominală din iunie 2010, Guvernul nu ar folosi nici măcar jumătate din spaţiul disponibil. Deşi o asemenea majorare ar însemna o creştere a facturii salariale cu 3 miliarde lei, ministrul Finanţelor a spus că efortul net al bugetului ar fi de 2,3 miliarde lei, mizând probabil pe taxarea consumului şi alte concedieri.

Legate de aceste salarii ale bugetarilor ar mai trebui spuse două lucruri. Reîntregirea lor nu este nici pe departe realizată decât nominal, căci, real, puterea de cumpărare va fi cu peste 10% mai mică decât în iunie 2010. Pentru că inflaţia de la momentul tăierii până la momentul “reîntregirii” va ajunge probabil la 10,5%. Pe de altă parte, cum în continuare în economie se manifestă un deficit de cerere, o asemenea majorare nu va avea efect inflaţionist, ci cel mult de echilibrare a cererii.

Spaţiul pentru tăieri de CAS sau majorări de pensii?

O reducere a CAS la angajat cu 3-5 puncte procentuale, aşa cum a anunţat premierul că urmăreşte, ar putea să se vadă într-o creştere nominală a tuturor salariilor din economie cu 4-7%. Pentru această măsură cei de la Finanţe au spus că efortul net al bugetului ar fi de circa 2 miliarde lei.

Dacă ne uităm la cât de mult spaţiu rămâne după majorările salariale din sectorul public, am putea spune că e loc şi pentru o reducere similară a CAS la angajator.

Luând doar majorările salariale în mediul bugetar şi reducerea CAS la angajat, care presupun un efort bugetar cumulat de 4,3 miliarde lei, acestea reprezintă circa 0,7% din PIB. Mergând chiar până la extrem, că aceste măsuri ar fi finanţate strict prin deficit bugetar suplimentar, atunci nivelul deficitului public ar ajunge la 2,6% din PIB, unde îl văd oricum majoritatea economiştilor. Dar cum am văzut mai sus, avem la dispoziţie un spaţiu suficient oferit de un PIB peste aşteptări. Dacă s-ar mai întâmpla şi o îmbunătăţire a colectării la buget, aşa cum s-a angajat premierul Ungureanu, spaţiul bugetar pentru diferite măsuri pe care le poate lua guvernul creşte considerabil.

Chiar fără îmbunătăţirea colectarii, care actualmente se situează la circa 32% din PIB, faţă de o medie de 40% în UE, am putea să ne întrebăm dacă e spaţiu şi pentru o cât de mică majorare a pensiilor. Pentru acest an, factura cu pensiile e estimată la 47,8 miliarde lei. O majorare a acestora cu 5% în a doua jumătate a lui 2012 ar presupune o creştere a facturii cu 1,2 miliarde lei, ceea ce în termeni de efort net al bugetului ar însemna mai puţin de 1 miliard de lei. Adică, o bagatelă faţă de spaţiul disponibil, ceea ce ne poate duce în situaţia în care guvernul să anunţe şi o asemenea măsură reparatorie pentru pensionari.

Deşi pare populist ca Guvernul să ia toate aceste măsuri în an electoral, nu este decât o pură coincidenţă că spaţiul pentru astfel de măsuri a apărut acum. Personal, nu cred că dacă nu s-ar fi întrunit acest condiţii, cineva ar fi riscat să le pună în aplicare. Pentru că ar fi şters toţi aceşti ani în care am câştigat la credibilitatea politicilor publice.

L. Davidescu (Riscograma): Marea minciună despre “combaterea evaziunii”

Şi guvernul ăsta se apucă de “lupta cu evaziunea fiscală”. De la victoria lui Emil Constantinescu până acum, a făcut-o fiecare cabinet, cu efecte perverse pentru buget şi dureroase pentru contribuabilii care deja plăteau cât li se cerea. Motivul pentru care campaniile de combatere a a “evaziunii” eşuează de fiecare dată e foarte simplu. “Evaziunea” nu este ceva, ci lipsa a ceva.

Cei despre care se presupune că evită taxele pe care ar trebui să le dea statului NU anunţă pe nimeni că au vândut ceva, FĂRĂ să aibă factură, de la un sediu social care NU există. Sunt aproape imposibil de găsit, dar chiar şi atunci NU prea se poate dovedi NIMIC. Dacă totuşi se poate dovedi ceva, NU prea au bani la îndemână care să poată fi confiscaţi. Iar dacă totuşi au NU vor mai fi prinşi a doua oară: fie se ascund mai bine, fie renunţă la afacere. Pentru inspectorii fiscali, este muncă în zadar.

Mult mai confortabil este să te duci la “clienţii” tăi vechi, care-ţi vorbesc frumos şi te servesc cu cafea, să le arzi amenzi pentru orice virgulă ioar la sfârşit să le spui că nu pleci până nu găseşti “ceva mai consistent”, pentru că tu ai un plan de sancţiuni de îndeplinit. Care tocmai ţi-a fost mărit, pentru că Guvernul e “în plină campanie de combatere a evaziunii fiscale”.

Pentru scurtă vreme, încasările la buget chiar cresc, după care încep iar să scadă pentru că o parte dintre cei care plăteau se satură şi se cer radiaţi din scripte: fie renunţă la afacere, fie se ascund mai bine.

(Business24) M. Cosea: Romania intra in recesiune dupa o crestere intamplatoare

Romania va intra, cel mai probabil, in recesiune in primul trimestru al anului 2012, considera analistul economic Mircea Cosea, in urma unei afirmatii asemanatoare a ministrului de Finante, Bogdan Dragoi. “Am spus acest lucru inca din luna ianuarie. Primul trimestru al anului 2012 va fi unul de cadere, deci vom intra in recesiune”, a declarat analistul pentru Business24.

Din punctul sau de vedere insa, ministrul Dragoi are dreptate doar pe jumatate. “El a explicat aceasta recesiune prin conditiile meteo. E adevarat, au contribuit, dar adevarata explicatie e lipsa de performanta a anului 2011. Anul 2011 a avut o crestere economica absolut intamplatoare, conjuncturala, bazata pe conditiile meteo favorabile pentru agricultura. Nu a exista nicio politica economica apta de a asigura o crestere economica in 2011″, explica Mircea Cosea.

Confom acestuia, in lipsa agriculturii, economia a revenit la forma sa initiala, si anume o economie fara suport de crestere economica. “Era foarte logic ca vom reintra in recesiune in trimestrul 1 din 2012″. In trimestrul intai avem din pacate aceasta nesansa a vremii“, iar economia se pare ca se va contracta fata de ultimul trimestru din 2011, dar nu pentru ca s-a redus economia sau cererea, ci pentru ca nu s-a putut livra efectiv . Tehnic, este posibil sa intram in recesiune in primul trimestru, dar anualizat vom avea crestere. Fata de primul trimestru din 2011 estimam o crestere cu 1,5 – 2%”, a mai declarat ministrul de Finante, Bogdan Dragoi.

Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 2,5%, dupa un avans de 1,9% in ultimul trimestru comparativ cu aceeasi perioada din 2010, dar activitatea economica a incetinit in intervalul octombrie-decembrie fata de trimestrul al treilea, inregistrand o scadere cu 0,2% ca serie ajustata.

Claudiu Doltu (PNL) – In cautarea timpului pierdut: Cum recuperam ce ne-a “furat” criza? (Business24)

Nu putini sunt cei care privesc cu dezamagire la economia Romaniei din ultimii ani. Cu toate acestea, dincolo de pierderile bunastarii care se pot cuantifica, Romania a pierdut increderea cetatenilor in ceea ce poate sa insemne viata lor, in resursele de care statul dispune cat si increderea oamenilor de afaceri straini, care prin investitiile lor ar putea genera profituri, spune Claudiu Doltu, viitor ministru de Finante, intr-o posibila guvernare USL. “In Romania, criza a avut forme de manifestare foarte puternice, iar perioada care s-a intins si in care am stat in criza a fost mai lunga decat a multor alte tari. Va fi foarte greu de recuperat increderea in societatea romaneasca, increderea ca institutiile pot asigura un cadru ordonat in care resursele sunt alocate eficient.

Mult mai grave sunt consecintele sociale, neincrederea in institutii, autoritati, dincolo de calculul care tine de PIB. Studiile arata ca mai devreme de 20 de ani nu se poate converge spre indicatorii care ne-ar apropia de statele dezvoltate ale Europei. Romania trebuie sa-si defineasca obiective clare, care trebuie corelate cu resursele certe pe care se mizeaza”, a declarat Claudiu Doltu pentru Business24.

Pe de alta parte, parlamentarul Silviu Prigoana priveste criza ca pe o oportunitate data Romaniei de a ajunge mai repede din urma statele dezvoltate. Avand in vedere faptul ca Romania se afla cu 50 de ani in urma statelor precum Germania, Franta, Anglia, din cauza perioadei de comunism, criza economica nu a facut decat sa opreasca ceasul economic al statelor dezvoltate din UE, pentru ca Romania sa poata recupera din timpul pierdut. “Pe noi nu ne-a tinut pe loc, nu avea cum, nu ne-a afectat principalele mijloace de producere si in niciun caz dezvoltarea cercetarii. Acesta este un lucru bun fiindca putem ajunge din urma statele dezvoltate din Europa.

Diferit fata de Germania, Franta, Anglia este ca noi suntem in urma cu aproximativ 50 de ani, acei ani de comunism in care la noi s-a facut o economie haotica, energofaga, pe cand ei aveau o economie planificata, utilaje performante si isi permiteau sa mearga pe o piata libera sa intre in competitie. In comunitatea europeana va fi dupa aceasta criza o echitate, nu in sensul ca vom ajunge noi la un salariu de 1000 de euro ci vor scadea ei salariul cu vreo 200-300 de euro si ne vom intalni la mijloc”, a declarat Silviu Prigoana pentru Business24. In opinia acestuia, in cele din urma, comunitatea europeana va semana cu SUA, in sensul ca vor exista state defavorizate unde taxele si impozitele vor fi mai mici, iar zonele mai “pricopsite” vor avea de suportat taxe mai mari.

Cum recuperam timpul pierdut

“O schimbare de administratie in Romania este o conditie esentiala, dar aceasta nu este suficienta, decat cu conditia sa existe cinci mari directii pentru cei care fac afaceri, care isi planifica o cariera in sectorul bugetar sau care isi planifica cheltuielile pe o perioada mai indelungata: reducerea influentei politicului in administratia obisnuita, un acord politic pentru cresterea eficientei in sectorul public, folosirea administratiei in folosul contribuabilului, un acord intre decidentii politici in ceea ce priveste rolul institutiilor si al principalilor actori politici si continuarea procesului de descentralizare”, este de parere Claudiu Doltu.

In plus, acesta considera necesar un plan sustenabil pe termen lung, in care statul roman sa-si stabileasca obiective pentru micsorarea decalajului care exista intre economica romaneasca si cea a statelor membre UE.

“Toata lumea s-a intors in timp odata cu aceasta criza. Intre 2004-2007, Romania a avut un ritm mediu de crestere economica de 5%. Daca s-ar fi pastrat acest ritm de crestere in urmatorii 4-5 ani s-ar fi vazut anumite rezultate, dar nu este suficient sa comparam si sa facem diferenta.

Cert este ca Romania a pierdut foarte mult in termeni de oportunitati. Daca masuram apetitul investitorilor pentru economia romaneasca, vom vedea ca investitiile de aproape 12 miliarde de dolari pe an s-au redus la aproape 2 miliarde, ceea ce este un semnal negativ. Daca ne uitam la vanzarile comertului cu amanuntul, acestea au scazut, dar acesti indicatori sunt luati izolati”, mai spune Claudiu Doltu.

Nu de aceeasi parere este insa Silviu Prigoana, care pune accentul pe potentialul de cercetare pe care il are Romania.

In opinia politicianului, statul roman poate avansa rapid din punct de vedere economic cu conditia sa mizeze pe dezvoltare, cercetare, drepturi de proprietate industriala si intelectuala. In plus, acesta crede ca in urmatorii doi ani comunitatea europeana ne va integra rapid prin sistemele informatice.

The Economist: Criza a pus “frana” economiilor lumii

Un studiu realizat de publicatia britanica arata ca dupa cinci ani de la debut, criza face inca ravagii printre economiile lumii. Astfel, “ceasul economic” al Greciei a fost dat inapoi cu 12 ani, in timp ce Irlanda, Italia, Portugalia si Spania au pierdut aproximativ sapte ani. Marea Britanie a risipit opt ani, iar epicentrul crizei, America, a irosit un deceniu.

Analiza mai arata ca, dupa nivelul PIB-ului, o treime din cele 184 de state monitorizate de FMI sunt mai sarace decat acum patru ani. Fiecare dintre aceste tari a pierdut cate cinci ani de evolutie economica. Privind la economica europeana, 22 din cei 27 de membri s-au intors in timp. Doar Germania, pe umerii careia se poarta povara crizei datoriilor europene, a ramas neclintita.

Evenimentul Zilei – IMM-urile produc 70% din PIB-ul României cu 60% dintre angajaţi

IMM-urile sunt mai eficiente decât marile companii din România deoarece reuşesc să producă circa 70% din PIB cu doar 60% din numărul total de angajaţi, potrivit datelor furnizate de către Consiliul Investitorilor Străini (CIS).

Mai mult de atât, peste 99% din numărul companiilor din România intră în această categorie, având un număr de sub 250 de angajaţi şi o cifră de afaceri de sub 50 milioane de euro. Practic, asta înseamnă că firmele mari, care reprezintă circa 0,5% din numărul total, produc 30% din PIB cu 40% din numărul total de angajaţi.

Băncile se bat însă să acorde credite doar la aproape 18.000 de IMM-uri din totalul de aproape 500.000, adică cele care au cifră de afaceri de cel puţin 1,5 milioane de euro, consideră Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM. “Băncile nu se aventurează să acorde credite mai mari decât capitalul social al unei firme. Unele astfel de IMM-uri, cu capital social de 100 de lei, vor să acceseze credite de 10.000 de euro sau mai mult. Din totalul IMM-urilor, doar 14% se finanţează de la bănci, restul din credite private”, a precizat Mihai Bogza, membru în consiliul de administraţie al CIS.

Şaramet a precizat că finanţarea actuală, de 100 milioane euro, este suficientă având în vedere dinamica actuală a IMM-urilor. Acesta consideră însă că, dacă sectorul va lua amploare, va fi nevoie de o sumă mai mare. Şaramet a dat ca exemplu Portugalia care, cu o populaţie de de două ori mai mică, a acordat o finanţare de un milliard de euro IMM-urilor în ultimii doi ani.