B. Mateescu: Bistriţa-Năsăud – forţa irezistibilă vs. obiectul imposibil de clintit

22 de rezervaţii naturale. Coşbuc şi Rebreanu au făcut liceul la Bistriţa. Dacă nu puteţi găsi mental pe hartă judeţul: el este la graniţa de nord a Moldovei cu Transilvania, aparţinând celei din urmă (Bistritz în nemţeşte). Iar în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000, Bistriţa-Năsăud a fost singurul judeţ în care Corneliu Vadim-Tudor a câştigat în turul doi. Vom ajunge şi acolo.

În primul rând, o clarificare: “Bistriţa” este oraşul, “Bistriţa-Năsăud” este judeţul – exact invers decât la “Cluj (Napoca)”. În această postare voi scrie despre judeţ, şi nu doar despre oraş.

Bistriţa-Năsăud a avut mai multe momente de comportament electoral atipic. În 1992 Gheorghe Funar obţinea locul unu în judeţ, cu 34% din voturi. În 1996, Petre Roman obţinea locul 2 în Bistriţa-Năsăud, iar Gheorghe Funar cobora până pe locul patru. În turul doi, Bistriţa-Năsăud a votat precum ţara: Iliescu în 1992, Constantinescu în 1996.

La localele din 2000, votul pentru consiliul judeţean era divizat până peste putinţă: PD 16% din voturi, PDSR 12%, PNL 9%, CDR 7%, APR 6,7%, etc.

Între locale şi generale PRM a săltat de la 6531 de voturi (locul şapte) la 37 312 (locul unu). Scorul PDSR la alegerile pentru Camera Deputaţilor a fost de două ori sub media pe ţară (17%), iar scorul PD a fost de două ori peste media pe ţară (16,9%). Corneliu Vadim Tudor a ocupat locul întâi în ambele tururi de scrutin (62, respectiv 69 de mii de voturi). Motivul principal pentru fenomenul din turul doi a fost demobilizarea: 22 de mii de votanţi, o şeptime din electoratul din turul unu, n-au mai venit la vot. Nota bene: Corneliu Vadim Tudor a obţinut locul unu în primul tur în aproape toate localităţile din judeţ (!). Reşedinţa de judeţ – Bistriţa – a votat în majoritate pentru Ion Iliescu în turul doi, dar n-a fost de ajuns.

În 2004 avem o poveste clasică pentru România:

Vot CJ la locale: PSD 30,6%, PD 19,6%, PNL 15,5% (ADA adunat teoretic 35%)
Vot parlamentare: PSD 35%, ADA 31%
Vot turul 1 prezidenţiale: Adrian Năstase 41,4%, Traian Băsescu 33,4%
(… între cele două tururi Adrian Năstase nu mai ia voturi de la practic nimeni, spre Traian Băsescu se duc votanţii lui Vadim şi nu numai…)
Vot turul 2 prezidenţiale: Traian Băsescu 52,6%, Adrian Năstase 47,3%.

În 2008, PDL obţine un pic peste scorul pe ţară, PSD şi PNL sunt în parametrii naţionali. La primul tur al prezidenţialelor din 2009, Traian Băsescu obţine un rezultat mult peste media pe ţară (43,9%), Crin Antonescu sub media pe ţară (15,4%). În turul doi, ca aproape peste tot în România apar 15 000 de votanţi care nu votaseră în turul doi. Diferenţa de voturi dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană creşte de la 23 de mii de voturi la 29 de mii de voturi.

În judeţ există o bătălie a sondajelor – fie USL câştigă lejer, fie PDL şi USL sunt la egalitate. Discuţiile sunt inutile, vom vedea peste câteva săptămâni ce şi cum.

În iunie dar şi în toamnă vom testa delocalizarea politicii româneşti – un termen pe care îl împrumut de la unul dintre cele mai capabile creiere din analiza politică românescă. PD sau PDL a avut întotdeauna o performanţă bună în Bistriţa-Năsăud, în timp ce PSD şi PNL nu au obţinut scoruri senzaţionale. Forţa irezistibilă (trend-ul naţional din ultimii trei ani) se va lovi de obiectul-imposibil-de-clintit (organizaţia locală PDL). Bătălia în toamnă se va duce în locuri precum Bistriţa-Năsăud, acolo unde PDL poate obţine rezultate bune, şi nu în alte zeci de judeţe în care puterea a fost deja măcinată de pierderea încrederii populaţiei. Din această perspectivă vă rog să priviţi şi plecările lui Frunzăverde sau Vâlcov: lăsând la o parte aspectul simbolic-organizaţional sau de PR, Caraş-Severin şi oraşul Slatina erau locuri unde PDL avea o situaţie bună faţă de media naţională, iar pierderea potenţială în procente este cu atât mai dureroasă (chit că transferul de voturi prin transfugi nu este atât de eficient pe cât se crede în politica românească).

sursa: Sociollogica

Agerpres – Liderii USL Bihor, îngrijoraţi de afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu pe tema resurselor minerale

Senatorul PSD Ioan Mang, preşedinte al PSD Bihor, şi senatorul liberal Cornel Popa, liderul PNL Bihor, şi-au manifestat joi îngrijorarea faţă de afirmaţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu privind resursele minerale, un motiv pentru care opoziţia va depune, pe 17 aprilie, o moţiune de cenzură.  ‘Gestul făcut de actualul guvern este contrar tuturor fenomenelor din lume şi din Europa de azi. Nimeni nu-şi înstrăinează ultimele resurse minerale pe care le mai are. Este ceea ce guvernul Ungureanu, condus de Traian Băsescu, face în continuare’, a precizat Mang, în conferinţa de presă a USL Bihor, alături de preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, şi reprezentantul PC Bihor, Traian Bogdan.

Ioan Mang a declarat că, de săptămâna viitoare, sunt şanse foarte mari să se renunţe la protestul parlamentar, astfel încât opoziţia să poată să depună moţiunea de cenzură care are două teme majore: segregarea pe criterii etnice a Universităţii de medicină şi farmacie din Tg. Mureş, care s-a făcut la comanda guvernului, şi nu prin decizia Senatului universităţii, ‘cum era legal şi normal’, iar a doua temă este legată de înstrăinarea resurselor minerale ale ţării.

Senatorul PSD a subliniat că opoziţia urmăreşte ca această moţiune să fie una constructivă, care nu doar să determine căderea guvernului, ci să aducă un alt guvern care să spună stop acţiunii de înstrăinare a resurselor minerale şi, de asemenea, să asigure alegeri corecte în toamnă.  ‘Credem că momentul votării moţiunii este momentul adevărului şi pentru parlamentarii puterii. Este ultima ocazie, al 12-lea ceas, pentru ca aceştia să se ridice din bănci şi să voteze pentru a aduce reparaţii morale în faţa electoratului care i-a trimis în parlament’, a subliniat Mang.

El este convins că această moţiune va trece deoarece tot mai mulţi parlamentari ai coaliţiei părăsesc puterea şi devin independenţi. Numărătoarea din Senat arată că coaliţia de la putere mai are 66 de senatori, la fel, 66 de senatori au şi cele trei partide care formează opoziţia (PNL, PSD şi PC) şi mai sunt doi senatori independenţi, Mircea Geoană şi Cezar Măgureanu.

La rândul său, senatorul liberal Cornel Popa a dezaprobat poziţia şi afirmaţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu privind proiectele Roşia Montană, Cupru Min şi exploatările gazelor de şist, politică faţă de care şi-a exprimat îngrijorarea. Liberalul a criticat şi ‘făţărnicia’ politicii PDL privind alegerile generale pe votul uninominal, pe care, deşi l-au susţinut verbal în repetate rânduri, ani de zile, la sfârşit, în momentul votului, au votat invers.  ‘Aşa s-a întâmplat şi în Comisia permanentă electorală unde atunci când s-a propus proiectul USL care prevede votul uninominal pur, ne-am trezit votând doar noi, cei din USL. Împotrivă au votat PDL, UDMR şi UNPR, iar UDMR propunând să se revină la votul pe listă’, a precizat Popa.

În ce priveşte Partidul Conservator, Traian Bogdan a declarat că USL funcţionează bine în judeţ, organizarea bună a alegerilor locale urmărind să determine populaţia judeţului să voteze cu USL, cea mai puternică organizaţie menită să elimine de pe scena politică ‘actorii’ PDL.

Mediafax – Hasotti: Secasan a demisionat din PDL si s-a înscris în PNL

Liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, a anuntat, luni, ca senatorul PDL Iosif Secasan si-a dat demisia din Partidul Democrat Liberal si s-a înscris în PNL, mentionând însa ca acesta nu îsi va anunta gestul în plen în aceasta zi pentru ca nu a putut ajunge în Bucuresti.  “Va anunta în curând în plen, dar înteleg ca nu astazi, pentru ca nu a putut veni în Bucuresti, acest fapt”, a mentionat liberalul despre senatorul de Caras-Severin.

Întrebat ce se va întâmpla în conditiile în care raportul putere opozitie va fi, în aceste conditii, de 66 la 66, liderul liberalilor din Senat a spus ca opozitia va avea majoritatea cu senatorul Mircea Geoana.  “Daca domnul Geoana va fi consecvent, si cred ca va fi, pentru ca a spus ca va vota alaturi de opozi?ie, iata ca opozi?ia are 67 la 66″, a tinut sa sublinieze parlamentarul. El a adaugat ca Senatul nu va ramâne blocat cât timp “opozitia are cel putin teoretic majoritate”.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca opozitia va renunta la protestul parlamentar daca prin plecarea din PDL a parlamentarilor de Caras-Severin, apropiati de Sorin Frunzaverde, se va ajunge la o majoritate a USL la Senat. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, la RFI, ca opozitia ar putea prelua majoritatea la Senat înepând de luni, totul depinzând de independentul Mircea Geoana. Sârbu considera, de asemenea, ca daca majoritatea va reveni opozitiei, protestul parlamentar al USL s-ar putea încheia. “Cel putin la Senat, pentru ca am putea parcurge setul de legi deja discutat la Comisii si noi putem ajusta legile asa cum ne-am dorit, având majoritate, dar deocamdata n-o avem”, explica senatorul PSD.  “Eu cred ca de acum înainte, majoritatea va ramâne pe zona opozitiei, din ceea ce simt, din ceea ce se întâmpla la nivel de tara”, continua liderul senatorilor PSD, citat de RFI.

În opinia lui Ilie Sârbu, “majoritatea aceasta va depinde de domnul senator Mircea Geoana, pentru ca puterea are 66, opozitia 66 si un independent, care e domnul Geoana si care pâna acum a votat alaturi de opozitie”.

EvZ – Geoană face jocurile în Senat

Transferul lui Sorin Frunzăverde la PNL schimbă în Senat raportul de forţe dintre Putere şi Opoziţie. Majoritatea este la mâna senatorului independent Mircea Geoană. Puterea pierde majoritatea, dar, paradoxal, aceasta nu este câştigată de Opoziţie. Odată cu Frunzăverde, la PNL se transferă şi singurul senator PDL de Caraş- Severin, Iosif Secăşean. Până la acest moment, balanţa înclina în favoarea Puterii. PDL, UNPR şi UDMR aveau în total 68 de senatori, în timp ce Opoziţia (PSD şi PNL) avea 65. Plus Mircea Geoană, senator independent. Din totalul de 134 de senatori, 68 însemna majoritatea, dar şi numărul necesar care ar trebui să se prezinte în sala de plen pentru ca o şedinţă să poată avea loc.

După transferul lui Secăşean la PNL, Opoziţia ajunge la 66 de senatori, iar Puterea rămâne doar cu 67. Pe hârtie, pentru că în “teren”, sunt doar 66, dat fiind că senatorul UDMR Verestoy Attila lipseşte din motive medicale. “La sfârşitul lunii aprilie revin din concediul medical”, a declarat Verstoy pentru EVZ. Puterea va mai avea o problemă. Senatorul PDL Radu F. Alexandru tocmai a fost ales membru CNA. “Voi demisiona luni de la Senat”, a declarat el pentru EVZ. Astfel, numărul senatorilor Puterii va fi de 65. După demisia lui Radu F. cvorumul de şedinţă va fi redus la 67, dar cu 65 de senatori, Puterea nu va putea convoca nicio şedinţă, nici măcar cu Geoană alături. Şi nici Opoziţia, cu 66 de senatori, nu va avea majoritate dacă nu-l va atrage pe Geoană. Aşa că va rămâne în grevă.

67 de senatori va trebui să aibă Puterea pentru a deține majoritatea

Puterea are nevoie de două voturi. Dacă Puterea nu va transfera rapid doi senatori, Senatul va rămâne blocat. Ca şi până acum, de altfel. La două luni de la începerea sesiunii, instituţia condusă de Vasile Blaga nu a votat nicio lege din cauza lipsei de cvorum. 67 de senatori va trebui să aibă Puterea pentru a deţine majoritatea.

NOTA GS In conditiile in care, pe surse, senatoarea Popa (PDF Iasi) va trece la USL, calculelel de mai sus se dovedesc inutile, Opozitia nemaidepinzand de votul lui Geoana.

B. Mateescu (Sociollogica): Bătălia pentru primăria Bucureştiului şi ce înseamnă ea pentru parlamentare

Nu există partid care să nu dea atenţie bătăliei pentru primăria Capitalei. Se vorbeşte foarte mult despre cum acest scrutin reprezintă un semnal pentru presă şi activişti, şi cum votul este o sursă de legitimitate, primarul Bucureştiului fiind a doua funcţie ca număr de voturi necesare pentru obţinere, după preşedintele ţării. Bineînţeles, rezultatele de la alegerile pentru primăria generală sunt percepute şi ca un semnal pentru parlamentare.

Hai să analizăm ce ne spun de fapt rezultatele de la competiţia pentru primăria generală în perspectiva alegerilor parlamentare.

Începem cu exemplul cel mai categoric: 2004, un singur tur.
Traian Băsescu: 417 mii voturi.
Mircea Geoană: 225 mii voturi.
Dragomir (PRM): 56 mii voturi.
Monica Tatoiu (PUR): 17 mii de voturi.
În toamnă, Alianţa DA a obţinut 81 de mii de voturi în plus. Cu 19,4% mai mult. Normal, vei spune – entuziasmul dat de victoria lui TB la primărie, înfrângerea lui Rus de câtre Boc la Cluj, lacrimile, emoţia unei potenţiale schimbări de regim politic, etc.
Dar şi PSD+PC a câştigat voturi prin comparaţie cu localele. 70 de mii. Cu 28,9% mai mult.
Iar PRM aproape şi-a dublat numărul de votanţi: de la 56 de mii la 105 mii.

Mergem înapoi.  2000:
Oprescu (PSD): 260 de mii de voturi în primul tur, 353 mii în al doilea tur.
TB (PD): 108 mii voturi în primul tur – 362 mii în al doilea.
Chiriţă (CDR): 104 mii.
Pădure (PNL): 45 mii.
Ioan (PRM): 19 mii.
La parlamentarele din aceeaşi toamnă…
PSD: 366 mii. Practic în linie cu voturile pentru Sorin Oprescu din turul 2.
PRM: 201 mii. Cu 958% mai mult.  (nu, nu am o uitat o virgula, este vorba de nouă sute cincizeci şi opt la sută).
CDR: 135 mii. Creştere considerabilă (o treime) faţă de momentul Chiriţă.
PD: 116 mii. Creştere de 8 mii faţă de turul unu. Nefructificare aproape completă a mobilizării pro-Băsescu din turul 2.
PNL: 95 mii. Dublu faţă de candidatul la primărie.

Mergem înainte. 2008.
Oprescu (independent, dar aparent luând din electoratul PSD): 164 de mii de voturi în primul tur – 316 de mii în turul 2.
Blaga (PDL): 161 de mii – 242 de mii în turul 2.
Diaconescu (PSD) – 67 de mii.
Orban (PNL) – 64 de mii.
Fuciu (PNG) – 15 mii.
Parlamentare?
PDL: 197 de mii.
PSD + PC = 175 de mii.
PNL: 83 de mii.
PNG: 25 de mii.

Observaţii:
1. Aproape întotdeauna în Bucureşti un partid obţine mai multe voturi la parlamentare decât la locale.
2. Dacă luăm în calcul şi alegerile din 1996, dar şi clasamentele complete pe care nu le-am citat mai sus, niciodată ierarhia primelor 3 locuri din lupta pentru primăria Bucureştiului nu a fost aceeaşi cu ierarhia primelor 3 locuri la votul bucureştenilor pentru parlament. Altfel spus, dacă la primărie partidele cărora aparţineau primii trei clasaţi erau 1. Partidul “A”; 2. Partidul “B”; 3. Partidul “C”, la parlamentare clasamentul partidelor a fost oricare altul decât 1. “A”; 2. “B”; 3. “C”.
3. PRM şi PNG au performat întotdeauna la parlamentare mai bine/mult mai bine decât la locale.
În 2000, PRM: cu 958% (nouă sute cincizeci şi opt la sută) mai mulţi alegători.
În 2004, PRM: cu 46% mai mulţi alegători.
În 2008, PNG: cu 66% mai mulţi alegători.
Cine râde de PP-DD în iunie va fi luat cu lopata senzaţional-incredibilă în toamnă.
4. Prezenţa lui Sorin Oprescu în calitate de independent – bruscat în plus de dificultăţi cu înscrierea candidaturii – l-a ajutat enorm. Împreună cu Diaconescu – candidatul oficial al PSD – a obţinut 230 de mii de voturi în primul tur, în timp ce PSD a obţinut 175 de mii de voturi la parlamentare.
Fie intenţia de vot pentru PSD s-a prăbuşit cu un sfert în doar câteva luni (greu de crezut)…
…fie Sorin Oprescu a obţinut votul a aproximativ 30 de mii de bucureşteni în primul tur şi a 200 de mii de bucureşteni în al doilea tur care nu erau votanţi PSD şi nici nu au votat PSD în toamnă.
În ceea ce priveşte soluţia “Silviu Prigoană – independent sprijinit de PDL”, să nu uităm că existau doi factori care l-au favorizat pe Sorin Oprescu în 2008 şi care nu sunt prezenţi în 2004:
a) PSD/Oprescu erau în opoziţie, nu la putere.
b) acum nu mai există turul doi.
5. Dacă tot vorbim despre parlamentare… Bucureşti-ul nu este un indicator bun pentru situaţia de la nivel naţional. ADA (2004) şi PDL (2008) au ocupat aici locul unu, deşi la nivel naţional au ocupat locul doi. CDR 2000 a ocupat în Bucureşti locul 2, iar la nivel naţional… a ratat parlamentul. PRM a luat la nivel naţional locul 2, iar la nivelul capitalei (doar) locul 3.

O concluzie parţială este că scrutinul pentru poziţia de primar general este un mijloc util de a testa organizaţiile de Bucureşti, dar miza este mult mai îndepărtată decât pare. Sorin Oprescu a dat crah la prezidenţialele din 2009, Traian Băsescu n-a adus un scor bun PD în 2000, ci abia în 2004, iar cine a suferit înfrângeri serioase în bătălia pentru primărie (PNL în 2000, PSD în 2004, PNL în 2008, PRM şi PNG în orice scrutin) pare să se fi remontat de fiecare dată în toamnă. Şi asta pentru că votul pentru candidatul la primărie nu indică în mod clar susţinerea în Bucureşti pentru partidul respectiv.

sursa: Sociollogica

G. Antoniu (JN): Legea votului prin corespondenţă. Reprezentanţii PDL se aşteaptă la cel puţin 1 milion de voturi prin adoptarea acestui act normativ

Considerată de analiştii politici ca un mod al PDL de a-şi maximiza şan­se­le de a rămâne la putere, legea de co­masare a alegerilor locale cu cele par­lamentare a fost respinsă de  magis­traţii Curţii Constituţionale a României (CCR). Aceeaşi magistraţi au arătat însă în motivarea deciziei de res­pin­gere a legii că e nevoie de o re­glementare specială privind votul ro­mâ­nilor din străinătate. O cerinţă ce vi­ne mănuşă unor deziderate mai ve­chi ale preşedintelui Băsescu şi ale PDL şi ce ar putea deveni realitate în condiţiile în care la cârma Guver­nu­lui a fost adus un susţinător al acestei legi: Mihai Răzvan Ungureanu. Coincidenţă sau nu, el a fost numit premier în locul lui Emil Boc după motivarea deciziei CCR privind comasarea alegerilor. Dar să o luăm în ordine cronologică:

Decembrie 2009. La alegerile pre­zidenţiale din 2009, Traian Bă­ses­cu a obţinut 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%. Între cei doi a existat o diferenţă de aproxima­tiv 80.000 de voturi, diferenţă stabili­tă de românii din străinătate. Astfel, potrivit datelor prezentate de Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate,Traian Băsescu a obţinut 115.831 de voturi valabil exprimate, în timp ce Mircea Geoană a obţinut 31.045 de voturi.

20 ianuarie 2011. La întâlnirea anuală cu membrii Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, preşe­din­tele Traian Băsescu declară că, în prezentul mandat, are în vedere in­tro­du­cerea votului prin corespondenţă, în­fiinţarea unui call-center pentru românii din străinătate şi deschiderea de noi consulate. “Nu ne-am propus să facem o diferenţiere între cetăţenii români din interiorul ţării şi cei din afară. Promovarea intereselor şi partajarea drepturilor ambelor categorii reprezintă o prioritate pentru mine şi pentru politica externă românească”, a mai spus Traian Băsescu.

9 mai 2011. Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate. Actul normativ, iniţiat de un grup de senatori şi deputaţi PDL, se află în prezent la Camera Deputaţilor, în comisii.

Baconschi promite un milion de voturi din străinătate

14-15 mai 2011. Are loc congresul PDL, în cadrul căruia Teodor Baconschi, ministru de Externe la acea vreme, a candidat pentru un post de prim-vicepreşedinte. În discursul de susţinere a candidaturii, Baconschi promovează proiectul de lege privind votul prin corespondenţă al românilor din străinătate, promi­ţând PDL că îi va aduce 1 milion de vo­turi prin acest act normativ. “Sunt con­vins că proiectul legii votului prin co­respondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci 1 mili­on de voturi. Este un obiectiv pe care îl putem atinge dacă vom reuşi să dăm acest necesar semnal de în­noire”, a spus Baconschi.

13 iulie 2011. Teodor Baconschi declară că “MAE este principalul promotor al proiectului de lege referitor la votul prin corespondenţă. Vrem să facilităm astfel exercitarea drepturilor politice pentru cei circa 3 milioane de cetăţeni români care se află în străinătate, dintre care doar 5% au votat la ultimele alegeri”.

15 decembrie 2011. Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, USL a depus moţiunea de cenzură intitulată “După 22 de ani, democraţia este în pericol”. Moţiunea a fost respinsă, obţinând 213 din necesarul de 234 de voturi favorabile. În acest cotext, USL contestă legea de comasare a alegerilor la Curtea Constituţională.

25 ianuarie 2012. Curtea Constituţională a decis că Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 este neconstituţională, admiţând sesizarea USL. Re­prezentanţii puterii evită să co­men­teze decizia CCR, anunţând că va lua o decizie după motivarea Curţii. “Nu este deloc o soluţie pe care o aşteptam şi ne-o doream. Nu putem să comentăm soluţiile CCR şi le vom respecta fără nici o ezitare, dar aşteptăm motivarea Curţii şi vom ve­dea cum putem remedia situaţia”, a declarat secretarul general al PDL, Ioan Oltean. În schimb, reprezen­tan­ţii USL au cerut demisia imedia­tă a Guvernului Boc, pentru că şi-a asu­mat o lege neconstituţională şi ne­democratică. Liderul USL, Victor Pon­ta, a spus că decizia CC a fost “ulti­ma lovitură” pe care Guvernul o aştep­ta.

Brânză ridică miza la peste trei milioane de voturi

În aceeaşi zi, deputatul PDL Wiliam Brânză este întrebat  la o dezbatere online organizată de cotidianul Evenimentul zilei dacă PDL mai poate spera  la acel 1 milion de voturi despre care vorbea Baconschi. “Putem spera la peste 3 milioane de voturi, atât cât este numărul românilor rezidenţi în ţările europene. Desigur că opţiunea politică e diferită. Datoria mea este să ofer un cadru legal ca românii din străinătate să îşi poată manifesta opţiunea politică”, a răspuns Brânză.

31 ianuarie 2012. Proiectul de lege privind organizarea şi desfă­şu­ra­­rea votului prin corespondenţă al ce­­tă­ţenilor români cu domiciliul sau re­­şedinţa în străinătate a fost inclus în pro­gramul legislativ al Executivului, pentru Ministerul Afacerilor Ex­terne fiind fixată luna aprilie ca termen-li­mită de prezentare a actului normativ în şedinţă de guvern. În ur­mă cu trei săptămâni, preşedintele UDMR, Ke­lemen Hunor, a reiterat faptul că Uniunea nu va susţine introducerea vo­tului prin corespondenţă, ar­gu­mentând că în acest caz “securi­ta­tea vo­tului lasă de dorit”. El a apreciat că votul prin corespondenţă ar în­sem­na “posibilitatea de a pune sub sem­­nul întrebării corectitudinea votului”.

Boc, pus pe făraş după verdictul CCR

31 ianuarie 2012. Are loc întâlnirea conducerii PDL cu parlamentarii partidului. Mai mulţi parlamentari ai PDL au susţinut, la întâlnirea cu premierul Emil Boc, că partidul nu este condus, Vasile Blaga spunând că s-a săturat de clişee şi că PDL trebuie condus după reguli clare şi transparente. Premierul a fost încolţit de colegii de partid, care, nemulţumiţi de evoluţiile din ultima perioadă, i-au sugerat că ar fi bine să ia în calcul plecarea de la Palatul Victoria. Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, i-a spus lui Boc că este nevoie de “o mişcare mai amplă” în Guvern, o simplă remaniere nefiind suficientă, au declarat pentru gandul.info surse participante la discuţie. Potrivit surselor citate, nemulţumirea parlamentarilor PDL a fost declanşată de faptul că premierul Emil Boc le-a spus, la începutul şedinţei, că ştie ce are de făcut, dar nu poate să le spună şi că mai are nevoie de “nişte piese în puzzle”.

2 februarie 2012. Vicepreşedintele PDL Elena Udrea consideră că este nevoie de “recredibilizare la nivelul Guvernului”, nu pentru că miniştrii nu ar fi muncit pe brânci, ci pentru că e nevoie de “un nou moment care să genereze speranţă”, de “un nou drum”, pe care să se pornească “în forţă”. Partidul şi Guvernul au stat umăr lângă umăr în lupta pentru stoparea crizei economice. Dar asta nu înseamnă că, politic, trebuie să piardă împreună. Guvernul şi guvernarea trebuie să fie mândria, argumentul principal electoral al PDL, nu o greutate care să atârne de picioarele lui. Guvernul trebuie să fie puternic prin cei care îl compun, dar şi prin susţinerea din Parlament. Pentru asta este nevoie de un drum nou, pe care să pornim în forţă, dar neapărat împreună!”, scrie Elena Udrea.

2 februarie 2012. Sunt date pu­blicităţii de către INS  rezultatele parţiale ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din toamna lui 2011. Potrivit acestor rezultate, populaţia stabilă a României este de 19 milioane de persoane. Dintre aceştia, 18,34 de milioane de oameni erau prezenţi în ţară la momentul recensământului, iar 658.000 de persoane erau temporar plecate. Plecaţi pe perioadă îndelungată sunt oficial 910.000 de români, în vreme ce 300.000 de conaţionali erau doar temporar prezenţi. Nu sunt incluşi în date românii plecaţi la muncă în străinătate de cel puţin un an sau cu intenţia de a rămâne cel puţin un an peste hotare şi nici străinii veniţi de mai puţin de 12 luni.

3 februarie 2012. Curtea Constituţională dă publicităţii motivarea deciziei de respingere a legii privind comasarea alegerilor. Motivarea CCR enumeră motivele pentru care legea de comasare a fost declarată neconstituţională şi face şi o serie de recomandări. Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului trebuie reexaminată, iar o atenţie sporită trebuie acordată unei proceduri speciale pentru românii cu drept de vot din străinătate, scrie CCR, referindu-se şi la alte decizii prin care a susţinut necesitatea revizuirii legii electorale. Curtea Co­nstituţională face referire la Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, prin care a susţinut că actuala reglementare a sistemului electoral românesc prezintă o serie de imperfecţiuni şi că se impune o reconsiderare a acesteia din perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2012, care să asi­gure, sub toate aspectele, organizarea şi desfăşurarea unor alegeri demo­cratice în România.

Curtea Consti­tu­ţională subliniază că în cadrul preocupărilor de revizuire a legislaţiei electorale, o atenţie sporită trebuie acordată posibilităţii cetăţenilor români cu drept de vot care domicilia­ză în străinătate de a-şi exercita dreptul de vot, în cadrul unei proceduri speciale, care să se desfăşoare în corelare cu orele oficiale ale României între care se desfăşoară procesul de votare. Apar primele zvonuri privind demisia iminentă a premierului Boc.

4-5 februarie. Cei mai mulţi democrat-liberali doresc plecarea urgentă a lui Emil Boc din postul de premier şi susţin inclusiv înlăturarea acestuia din fruntea partidului, ge­nerând o presiune pentru acest lucru, au declarat pentru Mediafax surse din partid, potrivit cărora o decizie este aşteptată în curând. Roberta Anastase, preşedintele Camerei De­putaţilor, declară agenţiei NewsIn că, în cazul unei remanieri guvernamentale, este posibilă chiar şi înlocuirea premierului Emil Boc.

6 februarie 2012. Premierul Emil Boc îşi depune mandatul, iar după con­sultări cu reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei, preşedintele Traian Bă­sescu îl desemnează pe şeful SIE, Mi­hai Răzvan Ungureanu, fost minis­tru de Externe, să formeze Guvernul.

Seara, la TVR, Emil Boc declară că discuţiile sale cu preşedintele Băsescu despre demisie au început în decembrie şi a precizat că actul demisiei nu a survenit ca urmare a unei cereri a şefului statului. “Pre­şe­dintele nu mi-a cerut demisia. Decizia de a-mi depune mandatul mi-a apar­ţinut. Timingul l-am discutat împreună”, a declarat Boc.  El a mai spus că proiectul legii privind votul prin corespondenţă va fi negociat în continuare cu UDMR, dar nu va reprezenta o solicitare pe care se va insista în aşa fel încât să se ajungă la ruperea coaliţiei. Boc a apreciat însă că fiecare cetăţean ar trebui să aibă dreptul să îşi poată exercita votul indiferent unde se află, dar că nu se doreşte ca prin acest proiect să fie pusă în pericol funcţionarea coaliţiei.

Repus pe tapet

7 februarie 2012. Preşedintele PDL Diaspora, deputatul William Brânză, a dat publicităţii un comunicat în care susţine că “exprimarea opţiunii politice a românilor din străinătate şi prin corespondenţă, adiţional variantei clasice de vot, are şanse să devină realitate, iar procedura ar putea fi exercitată la alegerile parlamentare din acest an. Voi milita, în continuare, pentru respectarea drepturilor românilor din străinătate, inclusiv acesta, al votului garantat de Constituţie. (…) Consider că adoptarea proiectului va reprezenta o dovadă de maturizare a clasei politice, demonstrând că sentimentul naţional primează în faţa celui politic”.

8 februarie 2012. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) rea­minteşte că a depus, încă din luna martie 2011, la Birourile Permanente ale celor două Camere, proiectul de Cod Electoral ce conţine prevederi referitoare la toate tipurile de alegeri şi referendumuri care se desfăşoară în ţara noastră. AEP consideră că proiectul elaborat este un bun şi util material de lucru de la care se putea porni o dezbatere parlamentară a cărei finalitate să se concretizeze cu adoptarea unui Cod Electoral viabil pentru România. Potrivit acestui proiect, în străinătate, în statele în care, din cauza diferenţei de fus orar, votarea organizată duminica ar urma să se încheie după ora 21:00 a României, aceasta are loc sâmbăta, între orele locale 7:00 şi 21:00. În celelalte cazuri, alegerile se desfăşoară duminica, între orele locale 7:00 şi 21:00.

9 februarie 2012. Guvernul Ungureanu primeşte votul de învestitură al Parlamentului, fiind validat cu 237 de voturi “pentru” şi două voturi “împotrivă”, iar seara, miniştrii noului Cabinet depun jurământul la Cotroceni. Cu acest prilej, Traian Băsescu declară că de mult timp convenise cu Emil Boc asupra numelui viitorului premier, însă s-a aşteptat momentul potrivit pentru depunerea mandatului de către Boc, având în vedere faptul că delegaţiile instituţiilor financiare internaţionale erau la Bucureşti. “Numele viitorului premier fusese de mult discutat de mine şi fostul premier”, a spus Băsescu.

Ce presupune votul prin corespondenţă

Proiectul privind votul prin corespondenţă a fost supus de către MAE dezbaterii publice, pe site-ul instituţiei, şi dădea dreptul cetăţe­ni­lor români cu domiciliul sau reşe­dinţa în străinătate să voteze prin poştă. Potrivit acelei iniţiative, cu 40 de zile înainte datei scrutinului va fi transmis de la Ministerul Afacerilor Externe la Autoritatea Electorală Permanentă în format electronic Registrul alegătorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care votează prin corespondenţă. În zece zile, AEP realizează listele cuprinzând alegă­to­rii români care votează prin corespondenţă. Cetăţenii români înscrişi în  Re­gistrul alegătorilor români cu do­miciliul sau reşedinţa în străi­nătate care votează prin corespondenţă vor primi, prin corespondenţă, de la misiunea diplomatică sau oficiul consular căruia i-a fost adresată iniţial cererea de înscriere, docu­men­tele necesare exprimării votului. Cetăţenii ro­mâni care şi-au ex­primat opţiu­nea de a vota prin co­res­pondenţă vor transmite votul lor misiunii diplomatice sau oficiului consular la care a fost înregistra­tă cererea ini­ţială. Este necesar ca plicurile care conţin opţiunea de vot să ajungă la sediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consu­la­re cel mai târziu în ziua anterioară votării.

Ungureanu, susţinător al votului prin corespondenţă

Autorităţile române au susţinut, în diverse ocazii, că introducerea legii privind votul prin corespondenţă este o prioritate, dar demersul nu s-a materializat, rămânând la nivel de declaraţii. Printre susţinătorii acestui proiect se numără şi premierul Ungureanu. Pe 22 septembrie 2006, mi­nistrul de Externe de la acea vreme, Mihai Răzvan Ungureanu, declara, la New York, că autorităţile de la Bucureşti urmăresc promovarea şi adop­tarea Legii votului prin corespondenţă, pentru a întări legătura românilor din diaspora cu patria-mamă. El preciza că Legea votului prin corespondenţă trebuie adoptată pentru a se elimina “cea mai importantă piedică din calea votului, deplasarea la centrele de vot” pe distanţe foarte mari în unele regiuni. “Votul prin corespondenţă, întocmit după normele cele mai moderne, va însemna totodată şi vot pe cale electronică, de tip e-mail”, spunea Ungureanu, evocând situaţia de la alegerile din 2004, când doar aproximativ 50.000 de români din afara graniţelor ţării au votat, în timp ce numărul persoanelor cu drept de vot din străinătate era de 600-700 de mii.

B. Mattescu (Sociollogica): Locomotivă sau frână? Încrederea în lider vs. intenţia de vot pentru partid

În spaţiul public se poartă deseori discuţii despre capacitatea unui lider de a “trage” sau nu în sus sau în jos scorul partidului său.

Aproape toate se bazează pe o confuzie extrem de gravă.

După cum ştiţi dacă accesaţi acest blog frecvent, procentele frumos-multicolore afişate pe site-uri, televizoare şi pagini de ziar în dreptul intenţiei de vot pentru un partid se calculează prin raportare la totalul respondenţilor care spun că vor vota la alegerile următoare.

Dacă din 100 de oameni, 40 spun că vor vota la alegerile următoare, iar 5 din aceşti 40 spun că vor vota Partidul Plăcintelor, scorul acestui partid în sondaj este 12,5% (5 / 40) şi nu 4% (4 / 100).

Întrebările cu privire la încrederea într-un lider politic capătă răspunsuri care se raportează la întreg eşantionul (ideal, întreaga populaţie a României).

Voi continua exemplul de acum 2 paragrafe. Dacă cei 5 votanţi ai Partidului Plăcintelor sunt singurii care au încredere mare sau foarte mare în liderul partidului dintre toţi cei 100 întrebaţi, nivelul de încredere în acest lider este de 5% (5/100).

… ceea ce înseamnă că lucrurile par să arate aşa:

Intenţie de vot pentru Partidul Plăcintelor: 12,5%
Doar 5% dintre români au încredere mare sau foarte mare în liderul Partidului Plăcintelor.
Unde sunt 7,5%?
(pentru că citiţi acest blog, ştiţi că cei 7,5% sunt de fapt o iluzie statistică).

Ce este mult mai important este indicatorul de suprapunere: câţi din votanţii partidului au încredere în liderul său? În cazul de sus, vorbim de 100% (5 votanţi ai partidului, toţi au încredere mare sau foarte mare în liderul partidului, niciun votant al altui partid nu are încredere mare sau foarte mare în liderul partidului). 100% nu este neapărat bine, dar voi scrie despre asta altă dată.

Astea fiind lămurite, hai să ne uităm altfel la sondajul IMAS din luna decembrie a anului … trecut:

Format:
Partid (intenţie vot % din total populaţie) – Liderul partidului (cei care au încredere mare sau foarte mare în el – % din total populaţie).

USL 31,8
Crin Antonescu 27,1
Victor Ponta 19,6 (cel mai scăzut nivel din 2009 încoace).

Surprinde gradul mare de suprapunere. În mod normal, într-o alianţă de două partide, fiecare lider vine cu proprii săi susţinători …
plus cei care au încredere în partid dar nu în el…
minus cei care au încredere în el dar nu în partid.
(aceste ultime două cantităţi sunt în teorie neglijabile).

În alte cuvinte, suma nivelelor de încredere în cei doi lideri ai USL ar trebui să fie, mutatis mutandis, egală cu scorul USL. În realitate, ea este cu aproape jumătate mai mare!

Asta este o veste bună pentru USL: aproape jumătate dintre votanţii USL au încredere în ambii lideri, ceea ce este foarte mult pentru o alianţă între partide cu susţinători atât de diferiţi din punct de vedere socio-demografic. Este o veste proastă în special pentru PSD: dacă sau când alianţa se va sparge, este posibil ca mulţi dintre susţinătorii lui Crin Antonescu să plece “cu el”, spre PNL.

Nota bene: suma încrederii în Ponta şi Antonescu este în scădere. Şi nu de ieri, de azi. Doar o singură dată în ultimele 22 de luni a fost mai mică (martie 2011).

Nota miraculosis: Victor Ponta a pierdut 6% ca nivel de încredere în ultimele două luni. Ele nu se regăsesc la niciun lider politic din putere sau opoziţie.

PDL 14
Blaga 14,3
Băsescu 13,9
Stolojan 11,3
Boc 9,9

O treime din votanţii PDL nu au încredere în prim-ministru, dar votează partidul în continuare din cauza preşedintelui.

PP 7,6
Dan Diaconescu (nu este monitorizat în decembrie) dar avea 16% în mai.

Chiar dacă încrederea în Dan Diaconescu s-ar fi redus cu o treime din mai şi până acum, PP are în continuare unde şi cum să crească. Iar cei care susţin că ar vota PP par destul de motivaţi să şi vină la vot (dacă leg informaţiile din mai multe sondaje). PP ar putea fi o mare surpriză, lucru pe care nu l-am crezut până acum.

PRM 4,1
Corneliu Vadim Tudor 12,4.

PRM îşi poate tripla scorul în sondaje dacă Corneliu Vadim Tudor nu gafează.

Ex officio:

Mircea Geoană 11,1 (dar în scădere mare). El a pierdut de altfel 5 procente – o treime dintre susţinători – în luna martie 2011, când circulau zvonuri intense privind formarea unui nou partid condus chiar de către el.

În concluzie:
PDL şi USL au scoruri (ca organizaţii) peste liderii lor. Dan Diaconescu şi Corneliu Vadim Tudor pot fi locomotive. Împreună ar putea lua – dacă sunt amândoi în formă maximă şi avansează pe grupuri-ţintă separate – voturile a 28% dintre toţi românii. Cam cât USL. Dar nu se va întâmpla aşa ceva. Nu-i aşa?

Blog Iosif Buble – 3 anomalii şi 3 mituri politice ale anului 2012

Mediul politic românesc nu mai are răbdare şi pregăteşte în anul 2012 o serie de anomalii pe care societatea românescă va trebui să le suporte, să le accepte sau să le respingă. În funcţie de gradul de disfuncţionalitate al politicii româneşti vom vedea cât de mari sau cât de mici vor fi surprizele. În plus, politica românească alimentează zi de zi o serie de mituri care continuă să facă ravagii în mintea unora, încurcând calculele politice ale celor care le îmbrăţişează cu uşurinţă.

Am făcut un inventar cu principalele anomalii şi mituri politice care vor bântui anul 2012, fără să fac o ierarhie a acestora. Ordinea este pur aleatorie, căci este greu de măsurat în mod cert care dintre ele sunt mai periculoase şi care sunt mai puţin dăunătoare.

3 Anomalii politice în 2012

1.Intrararea în Parlament a Partidului Poporului

Este cel mai mare coşmar al politicii româneşti, creat de o nemulţumire cronică a marginalilor societăţii, identificaţi puternic în zona Moldovei şi Dobrogei (conform unei analize făcute de Mirel Palada (CCSB) pentru Critic Atac) faţă de actualele partide politice, de răspunsul guvernamental la problemele societăţii, dar şi de alternativele politice oferite de opoziţie în nefericitul context economic şi social românesc fragil generat în mare parte de criza financiară globală.

Putem pune cu uşurinţă printre factorii care au umflat „gogoaşa poporului” şi mediatizarea excesivă a lui Dan Diaconescu în diferite ipostaze (de arestat, de victimă a arestării, de om politic, de afacerist, de filantrop deghizat, de vedetă de televiziune), episoadele toxice de dezvăluiri incendiare cu morţi şi dispăruţi de la televiziunea poporului, programul populist în 20 de puncte ce poate infecta cu uşurinţă categorii largi de oameni neinformaţi şi fără studii.

După ce, timp de aproximativ 20 de ani, PRM a fost vedeta incontestabilă a extremismului şi radicalismului politic românesc, iată că nici nu a trecut un ciclu complet de alegeri că locul este luat (cel puţin în măsurătorile sociologice) în mare forţă de Partidul Poporului. Creşterea spectaculoasă a partidului lui Dan Diaconescu nu reprezintă deloc un mister. O serie de factori i-am prezentat mai sus. Din nefericire, procentele imense surprinse de IMAS (11,8%) şi Agenţia de Rating Politic (12,9%), fiind ultimele „poze” din decembrie 2011, sunt confirmate şi de o serie de sondaje din diferite judeţe pe care am putut să arunc un ochi destul de recent. Aşa că frica este cât se poate de reală, iar gogoaşa poporului s-ar putea să aibă chiar conţinut.  Deşi aş vrea, imi e greu să cred că poate fi numai un mit.

2.Comasarea alegerilor

Comasarea alegerilor intră cu succes în categoria anomaliilor anului 2012. Decizia politică de comasare a alegerilor nu este una tocmai fericită. Tradiţia noastră democratică fragilă ar trebui să fie alergică la astfel de momente. Nu mai încape îndoială că justificarea financiară nu are nicio legătură cu democraţia. Democraţia costă şi nu există nicio sumă care să o justifice.

Partidele politice româneşti se pare că nu au învăţat nici acum că majoritatea care manifestă tendinţe tiranice nu poate fi compatibilă cu regulile democraţiei. Dacă deţii o majoritate parlamentară nu înseamnă că ai voie să faci orice şi nu înseamnă că poţi schimba regulile jocului în timpul jocului. Şi mai ales în perioade de criză, politică, economică şi financiară. Toate aceste acţiuni politice au repercursiuni în comportamentul politic. Cum va primi, să spunem, PD-L, dacă nu vor câştiga alegerile, o modificare de legislaţie care să avantajeze în mod cert şi clar USL? Cum va primi UDMR, dacă va fi în opoziţie, o modificare a pragului electoral la 10%? Acesta poate fi reversul politic al acţiunilor de astăzi ale partidelor ce deţin majoritatea.

3.Candidaturi – vedetă: primul caz pe 2012, Iri

Anomalia reprezentată de candidaturile unor personaje controversate face parte, fără îndoială, chiar din ansamblul de mituri din politica românească, care în acest caz ar spune că „oricine are şanse să câştige o funcţie publică”. Este adevărat că legea permite, iar democraţia acceptă. Dar acest gen de vedete supermediatizate fac o fatală confuzie între notorietate şi credibilitate. Degeaba apari pe canelele televiziunilor de ştiri sau generaliste de dimineaţă până seara şi de luni până duminică, căci imaginea ajută în momentul recunoaşterii, iar nu în momentul votului.

Priorităţile masculine ale domnului Columbeanu s-au îndreptat către Primăria Capitalei. Din lipsă de preocupare mediatică, căci telenovela Iri-Moni s-a cam terminat, a simţit nevoia de a arăta că bărbăţia se manifestă mai ales în politică.

Cred că acesta este numai începutul unui lung şir de anomalii în direcţia unor candidaturi fără succes, dar cu multă pompă. Anul 2012 va mai pregăti cu siguranţă şi alte exemple notabile, iar Primăria Capitalei va fi, cu siguranţă, prima cetate care va fi asediată. Atenţie la doamna Tatoiu!

3 Mituri politice pentru 2012

1.Mitul modificării Constituţiei în 2012

Mitul modificării Constituţiei a avut un succes fenomenal în anul 2011. Cu siguranţă va avea un şi mai mare succes anul acesta, pe fondul unei cerinţe exprese şi imediate a PD-L de îndeplinire a voinţei poporului din noiembrie 2009, precum şi în contextul angajamentelor făcute de România în cadrul Consiliului European din decembrie. Ecuaţia este simplă. USL şi PD-L sunt de acord că trebuie modificată Constituţia.

Problema este că USL şi PD-L nu se înţeleg chiar în punctele majore (USL-parlament bicameral vs. PD-L unicameral, USL –regionalizare prevăzută în Constituţie şi menţinerea judeţelor vs. PD-L-regionalizare făcută prin lege şi eliminarea judeţelor) şi nu mai vorbim de conflictul anteelectoral care este ireconciliabil.

PD-L nu va putea să schimbe Constituţia mergând pe varianta maximală. Dacă ar renunţa la Parlamentul Unicameral, atunci ar deschide o poartă de negociere şi lucrurile ar intra pe un alt făgaş. Aşteptăm un 2013 mai prietenos cu această temă.

2.Mitul imaculării clasei politice prin intermediul Noii Republici, a Albei ca Zăpada, Mişcării Populară sau partidul lui Geoană

Primăvara partidelor coincide cu anunţata şi deloc secreta apariţie a unor noi formaţiuni politice. Noua Republică a lui Mihail Neamţu se face partid la primăvară. Albă ca Zăpada nu poate face abstracţie de oportunitatea unei împrospătări ideologice şi sistemice şi şi-ar putea prezenta piticii tot în această perioadă. Mişcarea Populară lansată din partea PD-L rămâne un mister, ceea ce face mitul mai credibil. Mircea Geoană a ieşit din pluton şi, prin intermediul unui filmuleţ pe internet, a anunţat că mai aşteptăm câteva săptămâni şi îi vedem opera politică.

Cele patru iniţiative politice au un numitor comun. Se presupun a schimba imaginea clasei politice. Succesul acestora sau doar a unora dintre ele ar putea asigura o selecţie naturală a unor cadre pregătite, care să fie străine de corupţie, ar salva România de la dezastrul economic şi ar putea promova calitatea în locul nepotismului şi al clientelei. Anunţate a fi partide în anul 2012, cel mai probabil vor intra în folclorul politic ca zvonuri, jocuri de imagine şi promovări individuale. Sau poate vor reuşi, iar miturile politice vor deveni realitate, şi din totalul neindentificat de mituri dâmboviţene le vom putea scădea pe toate acestea. Aşteptăm cu interes.

3.Mitul că PD-L va câştiga alegerile comasate, într-o totală armonie cu mitul obţinerii de către USL a 50% din voturi

Ambele forţe politice îşi susţin fără îndoială şi fără echivoc miturile. Ar fi lipsite de tact să nu le susţină. Cum ar fi ca USL să spună că nu va obţine 50% plus 1 din voturi, iar PD-L să spună că nu va mai guverna la anul? Ar fi chiar hilar. Aşa că, până la proba contrarie, cele două obiective fundamentale nu pot intra decât în categoria miturilor politice. Rămâne de văzut dacă USL va transforma în realitate ceva ce nu s-a confirmat în mai mult de 20 de ani, ca o alianţă politică preelectorală să câştige majoritatea voturilor în alegerile parlamentare şi rămâne de văzut dacă PD-L va mai fi la guvernare după patru ani de peripeţii. În ambele cazuri am avea două premiere politice.

Comunicat de presa senator PNL Raymond Luca privind intalnire Casa Bucur

În data de 24 decembrie 2011, pe site-ul www.pesurse.ro, a fost publicată o ştire cu privire la întâlnirea „de taină” care a avut loc la restaurantul Casa Bucur, din Capitală, între domnul Mircea Geoană şi câţiva prieteni ai domniei sale, în vederea creării unei noi grupări politice. Conform ştirii respective, printre participanţi m-as fi numărat şi eu.

Menţionez pe această cale că nu am participat la acea întâlnire şi nici nu am ştiut de existenţa ei. Mai mult, eu am părăsit România în dimineaţa zilei de 23 decembrie 2011; inutil să mai spun că ar fi fost imposibil să particip – de la Washington, D.C – la o întâlnire în Bucureşti, în aceeaşi seară.

Totodată, doresc să reiterez faptul că nu intenţionez să părăsesc Partidul Naţional Liberal şi că orice speculaţii pe această temă sunt pure invenţii, menite să servească la manipularea opiniei publice.

Raymond Luca

Senator PNL

Romania Libera – Pe cine mizează Băsescu în 2012 şi de ce şi-a oficializat relaţia cu Udrea

Preşedintele se întoarce la vechea gardă, pe care a îngenuncheat-o anul trecut, dar de care are nevoie acum pentru bătălia alegerilor. Traian Băsescu şi-a dat seama că reformiştii pentru care a militat nici nu au adus suficientă plusvaloare, nici nu ştiu cum se câştigă luptele în teritoriu sau la secţiile de vot.

Preşedintele Băsescu şi-a conturat în linii mari preferinţele şi strategia pentru 2012, păstrând-o pe Elena Udrea ca element de continuitate, sărbătorind alături de Vasile Blaga noaptea de Anul Nou şi pregătind terenul pentru scoaterea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de pe scena festivă. Revenirea sa în clubul baronilor PDL pare o favoare pe care le-o face veteranilor partidului, pe care i-a sacrificat în 2011 de dragul reformării şi înnoirii formaţiunii sale. În acest fel, Traian Băsescu recunoaşte că a greşit atunci când i-a dat la o parte pe cei care l-au ajutat să câştige prezidenţialele din 2009 şi în acelaşi timp se spală pe mâini de ideile modernizatoare, care puse în practică la PDL nu au dat nici un fel de roade. Cât de mult se vor putea baza însă acum Vasile Blaga sau Adrian Videanu pe Traian Băsescu? Fiindcă, la fel ca în comerţul cu pietre preţioase, încrederea în celălalt este totul atunci când pui la cale operaţiuni prin care fie câştigi totul, fie pierzi totul.

Fidelitatea lor este strict pragmatică, ca şi în cazul negustorilor de diamante, de aceea atunci când unul dintre ei derapează, soluţia este eliminarea lui din joc. Bătălia lor nu este pentru idealuri, ci pentru putere, de aceea vor putea trece peste trădările lor şi vor face front comun împotriva adversarilor din USL.

Traian Băsescu a încercat la Convenţia PDL din mai 2011 să promoveze o echipă de oameni mai tineri, mai titraţi şi mult mai independenţi decât veteranii, care de-a lungul vremii au făcut nu doar compromisuri de toate felurile, ci şi destui bani, cu ajutorul sau prin intermediul partidului, care le-a oferit sprijin şi informaţii. În acest fel, preşedintele a vrut să rupă regula inspirată din legea nescrisă a ocnaşilor, prin care cei mai vechi devin lideri pe viaţă, cum e cazul lui Ion Iliescu în PSD. Numai că noii lideri n-au confirmat, cu excepţia Monicăi Macovei, care şi-a pus în practică obiectivul de a avea un mecanism în PDL prin care cei dovediţi corupţi să fie obligaţi să plece din partid. Pentru alegerile din acest an Traian Băsescu mizează doar secvenţial pe echipa oficială care conduce partidul. Elena Udrea rămâne favorita lui, iar politicienii din PDL cred că ceea ce spune ea vine adesea direct de la Traian Băsescu. De fapt, influenţa Elenei Udrea în opinia publică şi chiar în partid este mai mare decât cea a oricărui prim-vicepreşedinte PDL şi uneori chiar decât a premierului Emil Boc, pe care nu-l mai ascultă nimeni.

Maturizarea politică a Elenei Udrea a avut loc sub privirile răbdătoare ale preşedintelui, care îşi dă seama că nu doar cochetăria ei este cea care o face atrăgătoare pentru mase, ci şi faptul că nu are nici un fel de complexe, că poate vorbi fără să-i fie frică de ridicol despre orice, că superficialitatea şi frivolitatea plac, că oamenii nu sunt interesaţi de ideologii, de programe, ci doar de imagini. Aşa că preşedintele s-a hotărât să-şi oficializeze această preferinţă, iar de Crăciun europarlamentara Elena Băsescu a lansat pe internet fotografii de familie făcute lângă brad. Alături de familia Băsescu apărea în rochie roşie, asortată cu globurile, şi Elena Udrea. Fără soţul Cocoş, care probabil făcea pozele şi oricum n-ar fi dat bine aşezat lângă preşedinte. Elena Udrea devine în acest fel succesoarea dorită de Traian Băsescu, dar încă neasimilată total de PDL, deşi banii pe care îi are de investit de la Ministerul Dezvoltării în teritoriu o vor face din ce în ce mai agreabilă şi pentru activul partidului. Preşedintele mizează pe ea, dar şi pe vechii baroni, singurii care au la îndemână instrumentarul necesar pentru a ridica scorul partidului la alegerile de la sfârşitul acestui an.