Tag Archives: Emil Boc

Comunicat de presă Eduard Hellvig (Secretar general al PNL): “Boc este istorie și nu înțelege că momentul său politic a trecut!”

25 Mai

Emil Boc există în politică pentru că sunt unii care îl împing din spate, dar din punct de vedere al politicii practice Emil Boc este istorie și și-a dat examenul competenței și al pregătirii profesionale cât a fost la Cluj și la București” a declarat azi secretarul general al PNL, Eduard Hellvig.

Acesta s-a aflat la Cluj pentru a susține candidații USL la funcțiile din administrația publică locală și a susținut o conferință de presă alături de Horia Uioreanu și Marius Nicoară, candidați pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean și primar al municipiului Cluj Napoca.

Secretarul general al PNL și-a exprimat speranța că cetățenii județului Cluj  vor da semnalul eliberării României de PDL: “Din punctul meu de vedere, ca ardelean, ca om care a făcut o facultate în Cluj, opțiunea pentru acest oraș e clară, evidentă și am speranța că pe 10 iunie semnalul prin care România se eliberează de PD să vină de la Cluj. E un semnal pe care îl așteaptă toată țara, e un semnal pe care trebuie să îl transmită în primul rând cetățenii acestui oraș; e modalitatea prin care puteți arăta tuturor că acest oraș merită și altceva decât multă manipulare, multă minciună, multă lipsă de bun-simț, multă lipsă de caracter și multă aroganță.”

Eduard Hellvig a condamnat atitudinea PDL și a lui Emil Boc în această campanie electorală, precizând că este dezamăgit de comportamentul lor în această campanie. “Nu am crezut că vor mai fi momente în care aroganța să fie depășită, în plan politic, de cineva, dar Emil Boc și PDL au demonstrat permanent că  această ștachetă poate fi doborâtă și vreau să spun că am văzut în ultima perioadă  mai mulți lideri politici PDL care au un comportament straniu din punct de vedere al comunicării publice. Sincer,  pentru mine care sunt un om cu bun-simț, e greu de priceput cum poți să ieși pe tv și să spui lucrurile pe care le comunici astăzi făcând abstracție de ceea ce ai făcut în ultimii ani. Emil Boc și PDL au adus instituția presiunii și a controlului politic la toate nivelurile. Până și la nivelul gestionării programelor cu finanțare europeană. Vă dau un exemplu: în comunitățile locale, mai ales cele mari, conform unei HG date de Guvernul  Tăriceanu, s-au creat niște poli de dezvoltare urbană. Acolo unde au existat  primari care nu erau din  PDL, dar au câștigat finanțarea, aceștia nu au primit o simplă semnătură ca proiectele să înceapă” a mai spus secretarul general al PNL, Eduard Hellvig.

25 mai 2012                     Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al PN

Discurs Crin Antonescu cu ocazia lansarii candidatilor USL Cluj la alegerile locale, 19 mai 2012

19 Mai

“Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Domnilor președinți, candidați, colegi, pe scurt, camarazi,

Primul-ministru nu a ținut un discurs foarte diplomatic, a ținut un discurs ironic și fertil și îl invidiez pentru faptul că probabil, într-o solidaritate în raport cu înaintașul său, a putut vorbit foarte mult despre Emil Bic. A făcut-o convingător, a făcut-o cu arma, după părerea mea, cea mai fertilă, cea mai constructivă, și anume ironia. Pentru că îl cunosc bine pe primul-ministru, știu că este capabil, atunci când e cazul și de autoironie, cine e capabil de autoironie poate fi și ironic. Din punctul meu de vedere ar fi tentant și mi-aș dori să pot continua să vorbesc despre Emil Boc în registru comic, în registru polemic, în registru hazliu, ne-ar putea prind noaptea ușor, vorbind doar despre Emil Boc și aventurile sale la Cluj și mai ales la București.

Dar cred că suntem împreună, după ce am adus acest tribut amintirii lui Emil Boc, suntem împreună ca să vorbim despre Cluj, România. Și în această privință îmi aduc aminte că tot împreună cu Victor Ponta, cu Daniel Constantin, cu Ioan Rus, cu Andrei Marga, cu Marius Nicoară, cu Horea Uioreanu, cu Căpușan, cu toți cei care suntem acum, ne-am întâlnit în ajunul sărbătorii naționale a românilor, în ajunul lui 1 decembrie, anul trecut, aici. Și am vorbit atunci despre planul nostru de guvernare, despre proiectul nostru de țară, despre idei, despre principii, despre viziuni și despre lideri. Nu știam nici eu atunci că, mai repede decât ne așteptam cu toții, Victor Ponta va fi prim-ministru. Dar astăzi, Victor Ponta este prim-ministru, Andrei Marga și Ioan Rus sunt doi dintre cei mai importanți miniștri ai cabinetului său și Uniunea Social Liberală guvernează.

Nici Victor Ponta, nici ceilalți colegi, care astăzi sunt miniștri, nu au uitat nimic din ce au spus atunci pentru toată România, dar de la Cluj și ceea ce au făcut în câteva zile, de când sunt la Palatul Victoria, o dovedește. Nu uităm niciunul dintre noi ce am spus atunci că vrem pentru Cluj și pentru România. Astăzi suntem la Cluj într-o campanie electorală, care are o miză simplă, grea, dar simplă.

Stimați prieteni, eu cred că dilema sau întrebarea la care trebuie să răspundeți dumneavoastră, clujenii, la aceste alegeri nu este dacă Clujul înseamnă Emil Boc, Apostu, Tișe sau Marga, Rus, Nicoară, Uioreanu, pentru că, în Cluj există și unii și alții. În Cluj există și legat de unii și legat de alții, orgolii, ambiții, sentimentul unei comunități importante din România că nu vrea să fie marginală, că nu acceptă, pe bună dreptate, să fie socotită doar provincie.

Dar întrebarea, la care dumneavoastră, prin vot va trebui să răspundeți este dacă în continuare sau în anii care urmează comunitatea clujeană este reprezentată de un om care a indignat și a dezamăgit întreaga Românie, care a făcut dintr-un Cluj respectat, stimat și urmărit ca tendință de toți românii, un subiect de anecdotă, de parcă ar fi vorba de Caracal, dacă mergeți să fiți reprezentați în continuare de un om, care a eșuat în toate planurile, care a devenit simbol pentru toți românii al demagogiei, incompetenței și lipsei de personalitate, servilismului, de un om care este ascuns la Cluj de propriul lui partid, partid pe care încă îl conduce, chipurile.

Dacă deci, cu termeni dureros de duri Clujul dorește să devină depozitul de deșeuri al Partidului Democrat sau dacă Clujul dorește în continuare să fie în prima linie a dezvoltării României, să fie în continuare motor, brand și imagine, cu oameni ca Andrei Marga, Ioan Rus, Marius Nicoară Horea Uioreanu.

Nu e nimic mai mult decât asta, știu foarte bine, îmi aduc aminte foarte bine câtă speranță, câtă așteptare au pus foarte, foarte mulți clujeni atunci când l-au ales prima dată și chiar și a doua oară pe Emil Bloc. Respect și sunt solidar cu acele speranțe, care erau atunci și ale mele, dar astăzi, este un semn de demnitate, de personalitate, ca orașul dumneavoastră, mare centru istoric, politic, cultural, economic, sentimental din România să meargă mai departe și să poată ține capul sus, să fie în prima linie pentru că aveți acești oameni extraordinari care vă reprezintă.

Nu a inventat Emil Boc prezența clujenilor în Guvernul României. Așa cum spuneam, sunt două personalități de talie națională, recunoscute la nivel național, care reprezintă Clujul azi în Guvernul României. Și mai e ceva, prietenul meu de călătorii, inclusiv electorale, Victor Ponta, a devenit între timp prim-ministru. El are foarte multe lucruri de făcut și le face în fiecare zi și îl felicit și vă cer să fiți alături toți de primul-ministru. Acest prim-ministru este al nostru, al tuturor partidelor care compunem USL-ul, dar mai cu seamă, este primul-ministru al tuturor cetățenilor români care mai speră o schimbare în bine în viața lor și pentru asta merită sprijinit cu toate puterile noastre. Și cu toate că are atâtea și atâtea lucruri de făcut, primul-ministru a ținut să fie azi aici, să fim azi, împreună, toți președinții și fondatorii Uniunii Social Liberale, adică și domnul Daniel Constantin, și să dea încă o dată un semnal că și pentru noi, ca forță politică, Clujul este cu totul altceva decât Emil Boc. Confirmați această chestiune în alegeri.

Nu e cazul, cred, să recomand eu oameni care s-au născut, trăiesc, activează de ani de zile în comunitatea dumneavoastră, oameni ca Marius Nicoară sau Horea Uioreanu. Spun doar că sunt colegi pe care îi cunosc de ani de zile. Sunt colegi cu care am lucrat împreună chiar cu mult înainte de a fi eu președinte al partidului sau Marius Nicoară președinte al Organizației Cluj. Sunt oameni de caracter, sunt oameni de convingeri și, mai ales, sunt oameni de curaj. Nu am venit să-i recomand eu pe ei, ci să vă spun că sunt onorat să fiu în fața dumneavoastră eu alături de acești oameni.

În fine, aș dori să închei mulțumindu-vă tuturor celor care ați făcut din Uniunea Social Liberală, adică din ceea ce a fost considerat a fi o idee năstrușnică în capul meu și al lui Ponta, ați făcut o realitate, o realitate pentru România.

Închei mulțumindu-vă și evocând cum am făcut și ieri în fața altor prieteni, tot din Transilvania, o împrejurare foarte importantă pe care mi-o voi aduce aminte toată viața. În anul 2009, în noaptea de 6 spre 7 decembrie, puțin după miezul nopții, a apărut un cetățean, după un colț de clădire, și, rânjind aș,a a spus: I-am ciuruit!

Omul nu era vreun băgător de seamă, nu era vreun agent electoral. Era pur și simplu președintele României în exercițiu și cel care tocmai primise vestea de la băieții care știu să numere că va mai fi încă un mandat și primele cuvinte pe care, în calitate de nou sau reînnoit președinte al tuturor românilor, a găsit să le spună au fost acestea: I-am ciuruit!

Știu că omul a făcut tot ce-a putut ca să se țină de cuvânt și a ciuruit. Nu numai pe Geoană, care era contracandidatul, nu numai pe Antonescu, care îl susținea pe Geoană, nu PSD-ul, PNL-ul, a început să ciuruie milioane de compatrioți, milioane de oameni pe care trebuia să-i reprezinte, să-i respecte și să-i adune.

În dimineața aceleași zile – n-am putut să dorm, cred că vă închipuiți, și nu de bucurie, în dimineața aceleași zile, prin curte pe la PSD, un reporter sau mai mulți îl întrebau pe Victor Ponta, nedormit și destul de trist și el, ce să mai vorbim, ce o să se întâmple. Victor Ponta, sigur, nu era președinte al partidului atunci. Sincer, nici nu cred că își închipuia că va fi așa de curând, dar el a spus atunci, din toată nevoia, cum se zice, și din toată frustrarea pe care o încercam toți, un lucru: Nu știu ce se va întâmpla, a spus Victor, dar eu îmi voi continua activitatea politică în orice caz până terminăm cu Băsescu.

Faptul că în dimineața, în zorii aceia ai unei dimineți atât de dureroase, un om tânăr, pe care-l cunoșteam oricum dinainte, găsea puterea să vorbească despre capacitatea noastră de a rezista la ciuruială, m-a făcut să fiu convins că vom fi împreună.

Și doamnelor, și domnilor, nu ne jucăm. Suntem oameni serioși. Am spus că facem o alianță. Puțini ne-au crezut. Noi, datorită dumneavoastră, cu sprijinul dumneavoastră, am făcut-o și e cea mai solidă alianță politică din istoria României.

Nu ne jucăm. Suntem oameni serioși. Am spus foarte clar că Victor Ponta va fi prim-ministru. Victor Ponta este și va fi prim-ministru. Am spus foarte clar că dacă rezistăm atunci când ne va fi mai greu, frontul se rupe în partea lor, oamenii au nevoie de noi și sunt alături de noi și așa a fost. Trebuie să câștigăm alegerile locale. La Cluj, în primul rând, nu doar pentru că este una din inimile profunde ale României, dar pentru că aici se dă bătălia simbolică cu ultima redută a regimului Băsescu. Oricât de mult și-ar dori Victor Ponta să găsească altă gazdă atunci când vizitează Palatul Cotroceni, eu spun clar, nu Traian Băsescu în Palatul Cotroceni e ultima redută a propriului său regim, ci Emil Boc la Cluj. Doborâți-o!

Vom câștiga aceste alegeri locale. Vom câștiga și alegerile parlamentare. Avem un Guvern care deja cu fiecare zi face ceva din ce am promis toți și face ceva bun pentru oamenii pe care trebuie să-i servim, nu pentru partidele noastre și vom merge înainte cu un proiect cu care nu ne jucăm, pentru că proiectul nu e soarta lui Ponta, lui Antonescu sau a lui Boc. Nu e soarta lui Băsescu. Nu soarta Partidului Social Democrat, Național Liberal sau Conservator. Proiectul este pur și simplu destinul din anii următori ai României.

Succes Cluj!”

B. Mateescu (Sociollogica): 7 întrebări importante şi 2 intrebări irelevante despre locale. Noutăţi despre bătălia pentru Primăria Capitalei.

15 Mai

În legătură cu campania electorală pentru alegerile locale, iată câteva aspecte importante în legătură cu care vom primi răspuns peste mai puţin de o lună:

1. Cât de mult va reuşi USL să-şi mobilizeze electoratul, acum că deja a câştigat puterea?

2. Cât de grav va suferi PDL din cauza uzurii guvernării? Este pentru prima dată când la nivel naţional PDL este pus în faţa consecinţelor politice ale acţiunilor şi inacţiunilor sale.

Atenţie deci la următoarele oraşe cu primari PDL, primari dintre care mulţi ar putea fi “măturaţi de val”: Alba Iulia, Arad, Botoşani, Braşov, Cluj, Drobeta-Turnu Severin, Mediaş, Petroşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Roman, Suceava, Târgovişte, Tg. Mureş, Tulcea, Turda… şi la următoarele sectoare ale Bucureştiului: 3 şi 6.

Am marcat cu bold comunităţile aflate printre primele 15 din România ca mărime şi în care PDL are primari (este vorba de 5 dintre ele).

3. Care vor fi procentele obţinute de fiecare partid la votul pentru consiliile judeţene? (acesta fiind cel mai “politic” şi de-personalizat vot dintre toate).

4. Poate PPDD să îşi mobilizeze electoratul? Alegerile locale reprezintă primul test important pentru partidul lui Dan Diaconescu. După cum au arătat însă şi rezultatele PRM din 2000, un scor slab la locale nu înseamnă un scor slab la parlamentare.

Avertisment: dacă susţinătorii PPDD nu vin să voteze, procentele USL şi PDL vor creşte simţitor faţă de cele din sondajele de opinie. USL 60% şi/sau PDL 30% la votul pentru consiliile judeţene nu ar fi imposibil.

5. Cât de mult va reuşi Nicuşor Dan să obţină în lupta pentru primăria Bucureştiului? Într-un moment de dezamăgire profundă faţă de partidele politice deja existente, vom avea în faţă un test cu privire la capacitatea outsider-ilor de a pune presiune asupra acestora.

6. Care va fi performanţa PDL în Transilvania? Tradiţional unul din punctele forte ale partidului, PDL-Transilvania a fost lovit năpraznic în ultimul an de traseism şi de arestări/puneri sub acuzare ale liderilor săi din aproape toate judeţele. Alegerea primarilor într-un singur tur favorizează UDMR şi defavorizează candidaţii/primarii PDL, în jurul cărora (în al doilea tur) s-ar fi grupat întreaga populaţie de etnie română din comună/oraş.

7. Vom avea un nou val de migrări în vară? Cât de mare va fi acesta? Va afecta “inima” PDL (Arad-Neamţ-Suceava)?

Trecem la întrebările irelevante…

1. Va pierde sau nu Emil Boc la Cluj?

Parantetic: Emil Boc nu va mai conduce partidul. Dacă pierde la Cluj, el nu va mai putea fi preşedintele PDL pentru că lipsa sa de credibilitate a devenit atât de gravă încât nu mai poate nici măcar să câştige alegeri pe care cu ani în urmă le domina. Dacă câştigă la Cluj, Emil Boc nu va mai putea fi preşedintele PDL pentru că are un oraş important de condus.

2. Cine va câştiga alegerile?

Sub-întrebări la fel de intense şi inutile: Dacă USL va avea mai mulţi primari, iar PDL mai mulţi primari decât în 2008, PDL a pierdut alegerile sau votanţii şi-au arătat susţinerea faţă de guvernarea din ultimii ani? Dacă candidaţi ai USL sau candidaţi susţinuţi de USL câştigă în Bucureşti, Iaşi şi Constanţa dar pierd în toate celelalte oraşe mari, USL a căştigat alegerile? Dacă USL obţine 49,5% din voturile pentru consiliile judeţene iar PDL ocupă locul doi cu 25%, le-a câştigat USL pentru că a ocupat locul unu sau le-a pierdut pentru că PDL este partidul de pe locul unu?

Sunt sigur că în primele ore de după anunţarea rezultatelor, fiecare dintre organizaţiile politice implicate în luptă va anunţa că a câştigat alegerile, că rezultatele indică susţinerea masivă a electoratului pentru oamenii săi politici, că rezultatele indică în mod evident o performanţă superioară la toamnă, etc. Şi fiecare dintre organizaţiile politice implicate va avea argumente corecte şi valide pentru a demonstra justeţea afirmaţiilor sale.

PS: pentru cei interesaţi de bătălia pentru Primăria Capitalei, conform unui sondaj realizat de CURS: Oprescu 65, Prigoană 17, Horia Mocanu (PPDD) 6%, Gigi Becali 4%, Nicuşor Dan 3%. La votul politic USL 60, PDL 18, PPDD 10.

Prigoană este în mod interesant sub partid, Oprescu ia votanţi de la PPDD. Este de aşteptat ca diferenţa dintre primii doi clasaţi să fie un pic mai mică la momentul votului, dar chiar dacă această ipoteză se dovedeşte falsă numele câştigătorului va rămâne acelaşi ca şi acum. Evenimente radicale pot, bineînţeles, interveni.

sursa: Sociollogica

Declaratii de presa Crin Antonescu, dupa adoptarea motiunii de cenzura a USL

27 Apr

Jurnalist: Când aţi aflat de vot, eraţi deja în drum spre altă localitate.

Crin Antonescu: Da, eu aveam speranţe cum v-am spus şi ieri, cum v-am spus şi dimineaţă, nu ştiam rezultatul votului am crezut la un moment dat chiar că va fi şi mai dramatic, adică în momentul în care am văzut că presiunile asupra doamnei Plăcintă, de exemplu, sau asupra proaspătului nostru coleg de la Timişoara, domnul Dugulescu care nu a ajuns la vot, au succes, sigur că am început să am chiar îndoieli. Am sperat, cum v-am spus, tot timpul şi mă bucur că a fost un rezultat clar, estimarea chiar făcută undeva de 238 – 239 de voturi dovedindu-se realistă.

Jurnalist: V-aţi bazat pe voturile minorităţii?

Crin Antonescu: Nu ne-am bazat pe voturile minorităţilor. Am sperat că reprezentanţii sau o parte dintre reprezentanţii minorităţilor naționale în Parlamentul României îşi vor exercita acest drept de vot în faţa unei moţiuni foarte importante, votând într-un fel sau altul. Asta am sperat şi sincer să fiu speram ca mai mulţi reprezentanţi ai minorităţilor să facă acest lucru.

Jurnalist: Emil Boc spunea că reprezentanţii minorităţilor care au votat moţiunea sunt trădători.

Crin Antonescu: Eu nu am de ce să comentez spusele domnului Boc. Domnul Boc a vorbit mult ca şi doamna Boagiu, ca şi alte doamne şi domni, au vorbit mult în aceste zile despre traseism. Poate aţi remarcat faptul că astăzi „inculpatul”, adică primul ministru, care era supus unei moţiuni de cenzură, era un fost membru al Partidului Naţional Liberal, avocaţii pledanţi pentru Partidul Democrat au fost Toader Paleologu, fost membru al Partidului Naţional Liberal, senatorul Radu F. Alexandru, fost membru al Partidului Naţional Liberal şi domnul Dumitru Oprea, fost membru al Partidului Naţional Liberal. Aşa încât ce să comentez? Nu ştiu până la urmă câte voturi de la minorităţi au fost în sprijinul moţiunii de cenzură

Jurnalist: Cel puțin 4 membri au votat.

Crin Antonescu: Au votat. Dacă domnul Boc califică drept trădare exercitarea de către un parlamentar român a dreptului său de a lua bilele şi de a le băga în urne cum vrea el, conform conştiinţei sale, atunci cred că domnul Boc este cu totul în afara oricărei norme democratice.

Jurnalist: Ne puteți spune care este mandatul cu care veți merge la Palatul Cotroceni? Aveți o listă?

Crin Antonescu: Cred că este simplu. Să facem o distincţie! La consultările de la Cotroceni acum, preşedintele trebuie să distingă, să degaje dacă există o majoritate sau cine are șansa mai mare de a obţine o majoritate şi să încredinţeze mandatul de a alcătui guvernul cuiva, unei persoane, sigur care aparţine unei formaţiuni politice sau unei alianţe politice. După aceea, persoana respectivă vine în Parlament cu un program, cu o echipă şi acela este momentul în care discutăm de membrii ai cabinetului. Deocamdată este clar mandatul nostru, Uniunea Social Liberală consideră că este obligaţia ei să îşi asume răspunderea de a încerca să facă un guvern, este fără îndoială cu 227 de membri grupul politic cel mai mare din Parlament şi acesta este mandatul cu care mergem la Cotroceni.

Jurnalist: Această majoritate este suficientă pentru formarea unui guvern stabil?

Crin Antonescu:  Nu, 227 nu sunt suficienţi. 235, rezultatul votului de azi, nu poate fi extrapolat automat la investirea viitorului guvern.  Azi am avut 235 de voturi pentru moţiunea de cenzură, deci împotriva guvernului Ungureanu, drept care a şi căzut. Noi avem 227 de membri ai grupurilor parlamentare. Sigur că de la 227 pornind este mai uşor să începi să construieşti o majoritate şi asta va fi probabil misiunea premierului desemnat, dacă el va fi aparține grupului nostru.

Jurnalist: Vă așteptați ca președintele Traian Băsescu să fie de acord cu propunerea dumneavoastră?  L-ar putea numi din nou pe Emil Boc sau pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Crin Antonescu: Eu cred totuşi că domnul Traian Băsescu este conectat la realitate şi că nu va propune a doua oară pe Mihai Răzvan Ungureanu. Nu ne aflăm în situaţia politică din toamna anului 2009 şi nu ne aflăm la o lună şi jumătate de alegerile prezidenţiale. Dacă nu am fi fost atunci în această situaţie, s-ar fi pornit procedura de suspendare a lui Traian Băsescu. Eu cred că nu va repeta acum acest gest, dar rămâne de văzut.

Jurnalist: Există deschiderea pentru discuții cu UDMR pentru formarea noului guvern?

Crin Antonescu:  În legătură cu competenţa guvernului, atât ca persoane, cât şi formaţiuni politice, eu aş dori să nu vorbesc, îmi spun părerea, discut cu cel pe care noi am dori să îl avem premier desemnat, dar cred că este corect ca domnia sa vorbească despre chestiunea asta.

Jurnalist: Acceptă USL și un alt guvern?

Crin Antonescu: Nu.

Jurnalist: Nu există riscul erodării USL dacă accedeți acum la guvernare?

Crin Antonescu: Cred că am vorbit despre acest risc, există riscuri întotdeauna în politică, dar există şi riscul, nu pentru USL, sau pentru un partid sau altul, dar  există si riscul ca România să aibă în continuare guverne improvizate sau guverne proaste, guverne iresponsabile şi cred că acesta este riscul cel mai mare pentru noi toți.

Jurnalist: Dar mesajul la alegeri ar fi fost din postura de partid de opoziţie, iar acum veţi fi practic la putere.

Crin Antonescu: Iar acum va fi din postura de partid care până la urmă a răsturnat actuala putere în cea mai mare parte, care a reuşit să câştige această bătălie şi care şi-a asumat responsabilitatea de a scoate România din situaţia în care se află.

Jurnalist: FMI a blocat pentru moment negocierile, euro a crescut brusc, deci instabilitate…

Crin Antonescu: Dacă aveţi aceste idei puteţi trece la consilierea adversarilor noştri politici, dar când începe campania electorală, nici nu a început încă şi nici nu suntem la guvernare încă o dată spun.

Jurnalist: Există un scenariu de suspendare a preşedintelui în situaţia în care nu va accepta?

Crin Antonescu: Avem tot timpul să discutăm despre asta, nu discutăm astăzi despre vreo suspendare, discutăm despre o situaţie normală instituţională, avem un guvern care a căzut sau nu mai avem un guvern, care a căzut, a căzut în cel mai democratic mod, în cel mai frumos mod, ca democraţi cred ca pot fi chiar foarte bucuroşi – am auzit chiar că domnul Ungureanu este foarte bucuros, şi ca atare nu are rost să discutăm de situaţii excepţionale. Suspendarea este o situație excepțională.

Jurnalist: Dar ce credeţi că ar fi cel mai potrivit pentru situaţia actuală, anticipate sau un guvern USL stabil sau cu o majoritate stabilă?

Crin Antonescu: Eu am spus de la începutul anului că alegerile anticipate erau soluţia. Dacă s-ar putea face anticipate şi eu cred că s-ar putea face numai cu un acord majoritar al tuturor factorilor politici, partide parlamentare, preşedinte, e bine să le facem. Dacă nu, repet, USL este capabil să facă un guvern care să ţină lucrurile sub control pe un mandat strict delimitat până în noiembrie. Nu văd de ce o formațiune politică, o alianţă, partide, adică noi, care spun în noiembrie: ”Daţi-mi ţara, pot să o conduc cel puţin 4 ani, nu pot să o conducă şi 6 luni înainte”.

Jurnalist: Care sunt măsurile prioritare ale USL?

Crin Antonescu: Domnul Ponta a vorbit câte ceva despre asta, chiar astăzi în plenul Parlamentului, simţind parcă ceva,că va cădea guvernul Ungureanu și eu sunt convins că ați fost cu toții atenți.

MEDIAFAX – Senatorul Mihaela Popa trece de la PDL la PNL

19 Apr

Senatorul Mihaela Popa, care a demisionat recent din funcţia de vicepreşedinte al PDL, va trece la PNL, anunţul fiind aşteptat într-o conferinţă de presă pe care o vor susţine, joi, la Iaşi, vicepreşedinţii PNL Sorin Frunzăverde şi Relu Fenechiu, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Conferinţa de presă pe care o vor susţine vicepreşedinţii PNL Sorin Frunzăverde şi Relu Fenechiu şi în care ar urma să fie făcut anunţul trecerii Mihaelei Popa de la PDL la PNL va avea loc la sediul filialei judeţene Iaşi a PNL, la ora 11.00.

În 2 aprilie, senatorul Mihaela Popa a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL, precizând că în continuare va activa ca membru simplu de partid.

Mihaela Popa a spus că a fost dezamăgită de afirmaţiile liderului PDL Emil Boc în cazul demisiei din partid a prim-vicepreşedintelui PDL Sorin Frunzăverde. “Dacă eu, ca profesor, spun după un timp că îmi pare rău că un tânăr a luat examenul, atunci înseamnă că am fraudat examenul. La fel şi în PDL, înseamnă că nu am avut alegeri libere. Nu vrea să fiu acceptată într-un for de conducere, ci vreau să fiu aleasă. Nu poţi construi o democraţie fără un exerciţiu democratic în partidul de guvernământ”, a declarat Mihaela Popa.

Ea s-a arătat dezamăgită de afirmaţia liderului PDL Emil Boc, respectiv că l-a numit pe Sorin Frunzăverde în funcţia de prim-vicepreşedinte la congresul partidului de anul trecut.  “Şi eu sunt vicepreşedinte, l-am susţinut pe Vasile Blaga la şefia partidului, deci ce să cred, că Boc m-a aşezat pe o listă?”, a afirmat Mihaela Popa, susţinând că plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL reprezintă o pierdere importantă pentru partid, întrucât acesta era un bun strateg şi un om respectat în interiorul partidului.

De altfel, Mihaela Popa a susţinut, după ce Sorin Frunzăverde şi primarul din Slatina, Darius Vâlcov, au demisionat din PDL că liderul formaţiunii democrat-liberale, Emil Boc, ar trebui să-şi asume pierderile şi să-şi dea demisia de la conducerea partidului.

C. Teodorescu: Preoteasa monstrului sacru

13 Apr

Nici nu s-a uscat bine vopseaua verde în care s-a travestit PDL-ul la Bucureşti, că Elena Udrea a intrat într-o transă politică. L-a văzut pe Traian Băsescu în chip de monstru sacru şi a început să profeţească în numele lui. Fosta preoteasă a turismului şi dezvoltării face planuri de viitor de un optimism chior, care n-are nici o legătură cu fugile din PDL şi cu înfrîngerea coloristică a partidului camuflat înainte de alegeri. Cum nu va desemna monstrul sacru un premier de la USL după alegeri şi cum vor fugi, atunci dar şi mai devreme, din USL cei care nu se simt bine acolo.

După ce şi-a făcut curaj rostind formula magică, cea cu monstrul şi reperul, care seamănă a umilă prosternare, Elena Udrea a avut o viziune: dacă PDL-ul pierde alegerile, Emil Boc ar trebui să plece din fruntea partidului, subînţelegînd că ea ar trebui să rămînă şefă peste pedeliştii de Bucureşti.

Dar dacă după alegeri monstrul sacru îşi schimbă preoteasa? Sau se întoarce PDL-ul împotriva monstrului? Între două transe Elena Udrea o fi început să aibă şi coşmaruri?

Cotidianul – PDL cere eliminarea votului uninominal!

3 Apr

Aşa cum cotidianul.roinformează de mai bine de un an, PDL fuge ca dracu’ de tămâie de votul uninominal pur, sistem promovat demagogic de Traian Băsescu şi Emil Boc. În comisia specială electorală se conturează un vot mixt, uninominal + listă naţională.

Un „greu” al PDL cere eliminarea uninominalului

Cezar Preda, unul dintre „greii” incontestabili ai PDL, cere eliminarea votului uninominal. Şi nu o face la o şuetă, ci prin intermediul unei declaraţii politice depuse la Camera Deputaţilor. Pretextul renunţării la uninominal îl constituie posibilitatea ca oameni bogaţi să ajungă în parlament prin mituirea electoratului. „…Din punctul meu de vedere, efectele negative ale votului uninominal s-au făcut simţite foarte pronunţat în această legislatură, şi asta pentru că legea în forma actuală a permis ca în Parlamentul României să acceadă oameni de toate felurile, printre care şi oameni iresponsabili sau de o moralitate îndoielnică, care au pus Parlamentul României în situaţii nemaiîntâlnite până acum. Acest fapt a fost posibil pentru că votul uninominal a scos în faţă oameni cu posibilităţi financiare considerabile, care au putut să-şi facă campanie împărţind cadouri cu nemiluita…” Acesta este un fragment din declaraţia politică a lui Cezar Preda.

De ce fuge PDL de uninominal

Pentru PDL, introducerea la alegerile parlamentare a votului uninominal pur (cine ocupă locul 1 în colegiu, indiferent de procent, devine automat senator sau deputat – n.a.) ar însemna un adevărat dezastru, mai ales în condiţiile în care PNL şi PSD candidează în alianţă. Chiar şi în situaţia – total improbabilă – în care, la alegerile din noiembrie 2012, PDL ar obţine acelaşi rezultat ca şi în noiembrie 2008, din cauza existenţei USL, ar pierde cca 25% din mandatele câştigate acum 4 ani. De exemplu, în judeţul Argeş, în cazul în care se aplică sistemul uninominal pur, pe o simulare în care s-a ţinut cont de voturile din 2008, acum, în 2012, PDL nu ar obţine niciun mandat de deputat sau senator. În 2008, PDL a avut în Argeş 3 deputaţi şi un senator. Cum PDL este în acest moment la 40% din potenţialul din 2008, aplicarea sistemului uninominal pur ar conduce spre pierderea a cca 70% dintre mandatele de deputaţi şi senatori pe care le are în prezent.

Se prefigurează sistemul german în comisia electorală

Marţi a avut loc prima întrunire a membrilor comisiei parlamentare speciale care trebuie să elaboreze o nouă lege pentru alegerile Parlamentare. Aşa cum era normal, s-au discutat doar probleme de ordin organizatoric şi au fost puse în portofoliul comisiei cele 12 propuneri legislative înregistrate sau aflate în diverse stadii în Parlament.

Oficial, se degajă următoarele curente în comisie:

  • USL: uninominal pur; Cameră – 218 deputaţi; Senat – 100 senatori
  • PDL: uninominal pur; Parlament unicameral – 300 parlamentari
  • UDMR: uninominal + listă naţională; statu-quo în ceea ce priveşte senatorii şi deputaţii
  • UNPR: uninominal + listă naţională; statu-quo în ceea ce priveşte senatorii şi deputaţii

Trecerea la parlament unicameral se face doar prin revizuire a Constituţiei, şi cum nu există majoritatea necesară pentru o nouă lege fundamentală, această soluţie va cădea din start. PDL nu acceptă în sistem bicameral reducerea numărului de parlamentari la 218 + 100, venind cu argumentul (de fapt o declaraţie a lui Traian Băsescu) că, în acest caz, minorităţile şi UDMR ar avea peste 20% din mandatele parlamentare. Ţinând cont de aceste elemente, dar şi de informaţiile din interiorul PDL, din care reiese că sistemul „german” ar fi agreat, pentru că mai salvează cât de cât partidul, putem concluziona că votul mixt, uninominal plus vot pe listă naţională, are cele mai mari şanse să fie adoptat. Şi mai adăugăm că şi în USL există numeroşi parlamentari care nu ar refuza acest sistem. Nu este exclus ca PDL să „meargă până la capăt” şi să ceară revenirea la votul total pe listă. În acest caz însă, ar demola complet propaganda lui Traian Băsescu şi cea de până acum a partidului. Rămâne să aşteptăm în săptămânile viitoare confirmarea.

Ipocrizia propagandei PDL

În declaraţia politică a lui Cezar Preda mai regăsim un pasaj interesant: „…Noua Lege electorală, din punctul meu de vedere, trebuie să clarifice ce este permis şi ce nu este permis să facem în campania electorală, ce înseamnă şi ce nu înseamnă mită electorală şi, mai ales, să prevadă sancţiuni drastice pentru toate abaterile de la lege…”.

Suntem în faţa unei ipocrizii şi demagogii de zile mari. Presa a relatat despre sute de „acţiuni sacoşa” ale liderilor locali ai PDL, despre excursiile electorale în Bulgaria, Turcia şi Grecia promovate de primarii Onţanu şi Poteraş, dar şi de alţii, de sumele de bani din rezerva bugerară acordaţi primăriilor PDL pentru terenuri de fotbal (unele în pantă), săli de sport în sate pline cu vârstnici, sau pentru poduri, podeţe, fântâni, parcuri, adică lucrări unde cheltuielile pot fi uşor contrafăcute. Acum, Cezar Preda pozează în PDL-istul imaculat.

Mai mult, Cezar Preda a fost de acord cu alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, ceea ce va avea drept efect primari nereprezentativi, aleşi chiar şi cu un procent de 23 sau 25%. Dar acest sistem conservă 80% din primarii PDL în funcţie.  Tot la capitolul ipocrizie-demagogie se înscrie şi propaganda făcută unicameralului, uninominalului pur şi reducerii numărului de parlamentari, propagandă făcută în „numele poporului”. Un parlament unicameral cu 300 de parlamentari aleşi uninominal ar putea însemna pentru PDL o catastrofă şi revenirea partidului la situaţia din 2000 – adică la 6%.

Ziare.com – USL pregateste un film compromitator cu Boc

3 Apr

Daca partidul il forteaza pe Emil Boc sa-si anute candidatura pentru Primaria Cluj-Napoca, usor nu-i va fi.

Cel putin asa deducem pe baza zvonurilor pe care le receptionam din partea PNL, al carui candidat, Marius Nicoara, si-ar vedea sansele reduse in eventualitatea ca fostul premier se va intoarce printre clujeni.

Am prins un crampei de informatie care zice asa: in posesia unor flacai de la USL se afla o inregistrare compromitatoare cu Emil Boc, legata de arestarea fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, pentru o spaga de circa 100.000 de euro.

Din ceea ce stim noi, nici casa de productie a pedelistilor nu e saraca in ipostaze, de unde deducem ca la Cluj campania nu se va duce in planul programelor.

C. Teodorescu (VoxPublica): Ăştia sînt tot mai mult ăilalţi

1 Apr

Se aude că se mai pregătesc şi alţii să plece din PDL şi din partidul aspirator al lui Gabriel Oprea. Tot din categoria greilor. Primari. Şi cu funcţii sus în partidele pe care se pregătesc să le părăsească. În vreme ce Cristian Preda, europarlamentar, a devenit Cassandra PDL-ului. Anunţă dezastre în partid, precizînd că (deocamdată) el  nu părăseşte corabia. Normal, lui îi expiră mandatul în 2014, aşa că are timp să chibiţeze de pe margine. PDL-ul seamănă tot mai mult cu un cor în care fiecare cîntă ce are chef.

Ăsta e efectul faptului că Emil Boc e un dirijor pe care nu-l ia nimeni în serios, fiindcă în partid altcineva dă din baghetă în locul lui. Secretarul general pedelist, Ioan Oltean, n-are nici el anvergura trebuincioasă funcţiei, fiindcă suferă de un tic nervos: se uită tot timpul peste umăr cînd vorbeşte, de parcă ar aştepta aprobarea din partea cuiva care lipseşte din cadru.

Cît despre Elena Udrea, în capul căreia se vor sparge multe, ea a descoperit acum că nu face parte dintre greii partidului deşi stă la butoanele celei mai puternice filiale a PDL. Nu merge să te afişezi într-o funcţie super grea, dar să boxezi la categoria cocoş şi să te piteşti în spatele lui Prigoană, după ce ai anunţat un candidat surpriză la primăria Capitalei. Nu ţine să anunţi nu ştiu ce alianţă politică pe Bucureşti şi să te trezeşti că-ţi fuge şeful de campanie cu care te lăudai – Pi-e-doo-ne!

USL, care începuse să piardă viteză în ultimele săptămîni,  s-a trezit în situaţia că face liste cu cei pe care nu vrea să-i primească de la cooperativa PDL şi Aspiratorul. Dar dacă din dorinţa de a le strica celor de la putere şi corabia şi bărcile de salvare useliştii vor primi prea mulţi dintre cei pe care-i acuzau şi-i acuză de toate păcatele politice şi penale posibile, s-ar putea ca alegătorul să se întrebe: De ce să-i votez pe ăştia dacă sînt tot ăilalţi?

MEDIAFAX – Frunzăverde spune că a demisionat sâmbătă din PDL,iar luni demisionează de la şefia CJ Caraş-Severin

1 Apr

Fostul lider PDL Sorin Frunzăverde a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a demisionat, sâmbătă, din PDL şi că luni va demisiona din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Frunzăverde a spus că sâmbătă a demisionat din funcţiile deţinute în partid şi din calitatea de membru al PDL. Fostul ministru a precizat că luni va demisiona şi din funcţia de preşedinte al CJ Caraş-Severin.

Preşedintele CJ Caraş-Severin declara, vineri, la Realitatea TV, că sâmbătă va demisiona din PDL. Săptămâna trecută el anunţa că va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin din partea USL, în calitate de membru PNL. Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, că Sorin Frunzăverde “a abandonat şi a trădat două crezuri scrise şi nescrise ale pedeliştilor adevăraţi”, primul aflându-se scris chiar în imnul partidului, respectiv “Vântul bate, apa trece, pietrele rămân”. “Sorin Frunzăverde a abandonat şi a trădat două crezuri scrise şi nescrise ale pedeliştilor adevăraţi. Primul este chiar în imnul partidului şi spune: ?Vântul bate, apa trece, pietrele rămân?”, a spus Boc.

În replică, Frunzăverde declara că nu se simte trădător. El a acuzat existenţa unui stat poliţienesc, în care îi este frică să vorbească la telefon pentru că îi sunt ascultate convorbirile.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 111 other followers