Tag Archives: Dan Voiculescu

C.P. Tariceanu (“22″): PNL nu-şi va pierde identitatea

12 Apr

Traseismul este iar în vogă. Puterea, care s-a bazat pe traseiştii UNPR, îl critică acum, iar opoziţia îi primeşte cu braţele deschise. E vreo soluţie?
Eu am fost unul dintre cei care am condamnat traseismul politic, dar aş face o remarcă: plecarea lui Sorin Frunzăverde nu reprezintă nici pe departe o culme a traseismului. Ea a fost atinsă odată cu migraţia masivă a parlamentarilor din opoziţie către putere şi formarea unei noi majorităţi, apariţia UNPR ca partid parlamentar, cu ghilimele de rigoare. Intervenţia nefericită a CCR a dat girul şi a consacrat migraţia parlamentară ca un fenomen la care trebuie să privim neputincioşi. Sigur că acest lucru este cu atât mai grav, cu cât vine să deformeze şi să arunce în derizoriu votul popular. Prin urmare, când vorbim de acest gen de migraţie, trebuie obligatoriu să mai vorbim de un lucru care este la fel de grav, şi anume corupţia politică a parlamentarilor care au obţinut funcţii politice, în administraţie, ei, soţiile, copiii, rudele lor. Sorin Frunzăverde este unul dintre puţinele cazuri în care un politician pleacă de la putere ca să meargă în opoziţie. Deci aici îmi pare foarte rău că nu pot să îl pun în aceeaşi categorie cu ceilalţi.

Faptul că USL se transformă acum în aspirator de traseişti nu ridică totuşi exact problemele de moralitate pe care le acuzaţi la PDL?
Sunt foarte bucuros că există cel puţin la nivelul PNL un consens exprimat public cu privire la refuzul de a-i primi înapoi în partid pe cei care au plecat în anul 2007, mă refer aici la echipa formată din Pinalti, Florin Popescu, Flutur, Stoica, Stolojan etc. Şi care nu mai au ce să caute la noi. Prin această atitudine cred că spunem foarte clar care este poziţia noastră în raport cu acest fenomen politic. Este un fenomen absolut reprobabil şi regretabil. Sunt unul dintre cei care nu sunt în favoarea împământenirii acestei practici sau a asimilării ei de către PNL.

Sunt voci în PNL care au cerut stoparea acestei practici mai mult în ideea că şi aşa nu sunt locuri pentru toată lumea. Credeţi că, dacă se continuă primirea traseiştilor, ar putea să apară probleme în USL?
Aşa cum am spus, noi nu am luat oameni pentru anumite funcţii, aşa cum a făcut PDL, care avea nevoie de deputaţi şi de senatori pentru a trece peste votul dat de electorat. Din contră, oamenii care au venit acum la noi şi-au pierdut funcţiile publice deţinute la nivel judeţean sau local, iar cazul cel mai clar este cel al domnului Frunzăverde, care nu mai este preşedinte de consiliu judeţean. Insist asupra faptului că o persoană care îşi dă demisia dintr-o funcţie publică împortantă tocmai pentru a pleca de la putere spre opoziţie nu este un traseist politic de felul celor „colecţionaţi“ de PDL în ultimii ani. În plus, liderii partidelor membre USL au decis să existe o selecţie riguroasă a celor care vor fi primiţi în partidele noastre. Numărul celor refuzaţi este mult mai mare decât al celor acceptaţi. Din aceste motive nu vor fi probleme de felul celor la care vă referiţi

Ar fi dispus USL să promoveze, împingând astfel de la spate şi PDL, o lege antitraseism pentru parlamentare?
Eu cred că mai mult decât o lege va trebui un fel de consens, de înţelegere, neapărat scrisă. Este necesar un angajament al tuturor partidelor mari, serioase că nu vor mai recurge la aceste practici şi aş fi foarte bucuros dacă PDL ar răspunde pozitiv la un astfel de demers.

Este posibilă refacerea dreptei, aşa cum susţine Sorin Frunzăverde?
Mă bucură că dânsul are acest obiectiv politic. Vă spun însă că eu nu consider că PDL ar face parte din zona de dreapta. Nu găsesc nicio acţiune a PDL care să-l definească ca un partid de dreapta. PDL este un partid fără ideologie, un partid oportunist, un partid făcut cu traseişti politici, este un partid care s-a agregat în jurul lui Traian Băsescu şi odată cu dispariţia lui Traian Băsescu partidul se va duce către extincţie. Deci PDL nu este o forţă reprezentativă pentru ceea ce s-ar numi o mişcare de dreapta sau de centru dreapta autentică. După cum ştim, era membru în Internaţionala Socialistă şi de la o zi la alta s-a declarat popular. Nu şi-a schimbat nimic în profilul ideologic, mai puţin discursul public. Aşa încât eu sunt absolut deschis ideii de a face în România dreapta şi mai puternică, dar am mari îndoieli că în acest proiect PD are vreo şansă.

Cum vedeţi intenţia declarată a premierului Ungureanu de a coagula electoratul de dreapta? Credeţi că s-ar putea ca oameni din PNL, parte a electoratului PNL să prefere să meargă în această direcţie, decât să rămână alături de PSD, deci la stânga? Vi se pare fezabil un astfel de proiect şi în ce condiţii ar putea participa PNL la el?
Aceste declaraţii despre „coagularea dreptei“ îmi par doar vorbe lipsite de acoperire. Domnul Ungureanu, dacă dorea cu adevărat să realizeze o construcţie politică nouă, nu trebuia să accepte postul de prim-ministru. Acum, că a ajuns în această poziţie, este clar că nu poate face nimic altceva decât să încerce să colaboreze cu PDL, pentru că acesta este partidul care îi furnizează majoritatea guvernamentală. Dar în acest moment nici un proiect politic care să încerce salvarea PDL sub formula „aceeaşi Mărie cu altă pălărie“ nu mai poate avea succes. Am ajuns în punctul în care nu mai există nici un argument care să susţină ideea că liderii PDL care fac şi agenda politică a guvernului, cum a fost în cazul celebrelor alocări de fonduri guvernamentale pentru primarii coaliţiei de guvernământ, au vreo legătură cu politica democratică, de dreapta sau de stânga. Grupul care conduce acum PDL are o singură preocupare: accesul la banii publici, împărţirea sferelor de influenţă în ramurile economice controlate încă de stat şi crearea premiselor pentru fraudarea procesului electoral, prin utilizarea pârghiilor instituţiilor publice. În rest, declaraţiile domnului Ungureanu nu fac decât să reia unele vorbe goale pe care le arunca uneori şi Emil Boc. În acest moment văd cu regret că domnul Ungureanu este în plin proces de „coagulare“ cu diferite grupuri din PDL, cu Silviu Prigoană, cu Elena Udrea, cu Roberta Anastase, cu Ioan Oltean şi cu alţii. Mă întreb şi eu şi se întreabă multă lume ce fel de „coagulare“ a dreptei poate face un partid în care Silviu Prigoană şi Elena Udrea decid în doi timpi şi trei mişcări excluderea lui Cristian Preda? Sunt convins că nimeni nu i se va alătura din afara PDL, din contră, e de crezut că vor mai pleca şi alţi oameni de acolo, pentru că nu cred că sunt mulţi cei care ar vrea să aibă de-a face cu o astfel de „dreaptă“.

PNL i-a fost adusă acuza că şi-a pierdut sau şi-a diluat ideologia prin alianţa cu Dan Voiculescu şi mai departe pe linia PSD. Ce credeţi?
O astfel de apreciere trebuie să se bazeze pe lucruri concrete. Eu aş spune aşa: fie sunt elemente de ordin programatic care să certifice renunţarea la valorile liberale şi o alunecare spre altceva, fie acţiuni politice concrete care, la fel, să demonstreze că partidul renunţă la valorile lui tradiţionale liberale. Şi atunci sigur că, în condiţiile astea, eu aş fi obligat să recunosc o realitate. Dar niciunul dintre aceste două elemente nu se regăsesc. Din punct de vedere programatic, în toate programele pe care USL le-a prezentat nu este nici cea mai mică renunţare la ceea ce ar defini orientarea noastră şi linia pe care am mers în ultimii ani. Orice partid liberal modern din Europa nu poate să desconsidere problema responsabilităţii sociale. Într-o Europă construită pe modelul social european, responsabilitatea socială este o componentă vitală a oricărui partid. Sigur că este o chestiune de nuanţă şi de punere în ecuaţie. Pe ce punem accentul? Noi continuăm să spunem că creşterea economică este factorul care generează locuri de muncă şi mai departe tot ceea ce înseamnă politici sociale derivă din articularea şi creşterea economică. Apoi, în ceea ce priveşte acţiunea concretă politică din ultima perioadă, nu am văzut să existe derapaje de acest fel. Dacă luaţi programele politice pe care noi le-am lansat de la constituirea USL, nu există niciun fel de promisiune demagogică fără acoperire cu privire la majorări de salarii, majorări de pensii, acordări de ajutoare etc. Dacă dvs. aveţi percepţia asta…

Dar trebuie să admiteţi, totuşi, că după alianţa cu PC şi PSD există într-o anumită categorie a publicului exact această percepţie, că PNL îşi pierde identitatea şi a făcut un compromis greu de înţeles.
Eu nu am un instrument de măsură a acestui lucru. Dar în orice caz cred că tema nu este de neglijat. Eu însumi susţin că este necesar ca PNL să-şi afirme identitatea. Şi există nişte riscuri care decurg dintr-o alianţă între un partid de dreapta şi unul de stânga. Cum va fi percepută această alianţă? Până în momentul de faţă nu cred ca PNL a fost tot timpul vioara a doua. Nu vreau nici să spun că joacă numai rolul de vioara întâi, pentru că într-o alianţă cu două partide cu ponderi sensibil egale acest lucru ar dezechilibra construcţia politică. În toată perioada anului 2009, a fost o coaliţie guvernamentală între PD şi PSD. Nici nu am avut impresia că PSD se duce către dreapta, nici ceilalţi la stânga.

Deci nu aveţi temerea că PNL, în această alianţă, ar ajunge în timp să-şi piardă semnificativ identitatea?
Nu-şi va pierde identitatea. Şi vă pot da un exemplu concret pentru a vă arăta că împreună cu partenerii noştri am găsit formulele care să permită fiecăruia dintre partide să-şi păstreze zestrea şi conturul politic. Când s-a negociat programul economic, foarte multe voci s-au ridicat şi se aşteptau să se renunţe la cota unică de impozitare pe care am introdus-o la finele lui 2004 şi să trecem la un sistem progresiv de impozitare. Programul economic prevede menţinerea cotei unice cu un amendament care uşurează într-un fel impozitarea pentru categoriile de salariaţi cu venituri reduse. Deci pentru marea masă salarială nu se schimbă nimic în rău, eventual există o uşurare a poverii fiscale pentru cei cu venituri mai modeste. Ceea ce înseamnă o politică liberală în domeniul fiscal.

Dacă aţi fi fost preşedintele partidului, aţi fi făcut alianţa cu Dan Voiculescu?
Să ştiţi că e o chestiune care nu mi se pare importantă. Nu m-am gândt la acest lucru şi nu ştiu să vă răspund. Nu m-am gândit pentru că nu sunt preşedintele partidului şi astfel de problemă nu intră în prima linie a preocupărilor mele. Dar nu am impresia că PNL a avut de suferit în vreun fel de pe urma alianţei cu PC.

Cum analizaţi situaţia PDL din perspectiva a ceea ce se întâmplă acum şi din aceea a alegerilor care bat la uşă?
Perspectiva care se conturează este a unui dezastru electoral. Nu ştiu dacă va fi de aşa natură şi aşa amploare încât să-i ducă chiar la ieşirea din parlament. Poate că astăzi este exagerat de spus acest lucru. Şi, prin urmare, ceea ce văd este o încercare aproape disperată de a redresa situaţia şi de a obţine un scor care să le permită o supravieţuire şi o existenţă la un nivel de avarie în viitorul parlament. Ca urmare a politicii pe care au dus-o, sunt într-o situaţie de izolare majoră.
Sigur că şi măsurile pe care le-au luat, au gestionat criza economică, reprezintă sau au o pondere mare în situaţia prezentă, dar nu numai. Cred că modul de a face politică pe care l-au practicat, inspirat de Băsescu, în momentul de faţă începe să se întoarcă împotriva lor. În ceea ce priveşte chestiunea economică, o să spuneţi: da, dar s-au sacrificat. Chiar ieri am citit raportul FMI care spune foarte clar că politica de conduită economică care s-a adoptat în România a fost greşită.

A fost o politică impusă chiar de FMI.
A fost o politică acceptată de Guvernul Boc, care avea posibilitatea să negocieze altfel, o altă formulă. Ei au urmat orbeşte aceste reţete… acum, raportul boardului FMI recunoaşte că politica de austeritate aplicată în cazul României a dat rezultate proaste şi România nu a putut să fie scoasă din criză după trei ani jumătate de aplicare de măsuri de austeritate.

Înseamnă atunci că FMI trebuie să-şi facă autocritica.
Eu n-am o problemă cu FMI, Emil Boc trage acum ponoasele acestei atitudini umile, obediente, care este rezultatul incompetenţei, pentru că, dacă ar fi avut oameni competenţi, ar fi putut să aibă analize care să-i ducă într-o altă situaţie cu FMI. Pe scurt, e un faliment grav în ceea ce înseamnă politicile economice şi sigur că acest lucru îi costă.

Totuşi, admiteţi că politica europeană, iată, parafată prin acest Pact fiscal, a fost una a austerităţii. Greşită sau nu, asta a fost politica europeană. Avea în mod realist România posibilitatea să iasă din acest mare pluton al austerităţii?
Sigur că în Europa această politică poartă amprenta Germaniei, care este adepta acestei politici de austeritate. În ce priveşte România, trebuie să ne uităm dacă politica de austeritate se potrivea sau nu. Părerea mea e că nu se potrivea şi raportul FMI de care vorbeam spune excact acest lucru, că măsurile de austeritate aplicate au fost excesive, ţinând cont de faptul că România avea un nivel de datorie publică foarte scăzut. Ceea ce nu este cazul multora dintre ţările europene, inclusiv al Germaniei. Prin urmare, dacă vrem să discutăm situaţia României, cred că aceste măsuri de austeritate, în parte, se justificau, pentru că era o criză economică, dar ce a lipsit în cazul României au fost măsurile de stimulare a creşterii economice, care nici până astăzi nu sunt aplicate.

Asta e cu totul altceva. Deci nu negaţi utilitatea măsurilor de austeritate.
Nu, eu neg măsurile de austeritate excesivă care au fost luate. Excesive din punctul de vedere al ponderii şi al duratei în care au fost aplicate şi, doi, că nu au fost aplicate şi măsuri de creştere economică. În privinţa Europei, Pactul de guvernanţă fiscală nu rezolvă criza fiscală cu care se confruntă Europa şi încearcă să prevină o degradare mai accentuată pe viitor, ceea ce este foarte bine. Să nu uităm, spun mereu, că toate ţările europene, în anii ’50, ’60, ’70, şi-au bazat creşterea economică şi refacerea infrastructurii afectate de război, în prima fază, ulterior dezvoltarea ei la nivelul la care este azi, pe funcţionarea cu nişte deficite bugetare imense, care i-au dus la aceste datorii publice. Acum europenii spun că acest lucru nu se mai poate, că s-a exagerat, ceea ce este în regulă, luăm măsuri de prevenire pe viitor, este în regulă, dar ceea ce nu este în regulă este că se spune României: voi nu aveţi dreptul să faceţi ceea ce am făcut noi, nu în partea proastă a lucrurilor, ci în partea bună. Şi atunci, concluzia şi consecinţa este că România, în loc să poată vedea acest decalaj faţă de ţările europene micşorându-se într-un ritm rezonabil, va rămâne în continuare să funcţioneze ca o ţară de rang secund în Europa.

Să înţeleg că dvs. nu susţineţi semnarea Pactului fiscal?
Nu susţin semnarea Pactului fiscal pentru că trebuiau negociate anumite condiţii în ceea ce priveşte România. Există nişte mici derogări, dar nu sunt specificate. România, teoretic, ar putea să funcţioneze în cadrul Pactului de guvernanţă fiscală cu un deficit de 0,5, de până la 1, dar cine stabileşte acest lucru? Acest lucru urmează să se facă în cadrul unor negocieri cu Comisia, unde probabil un rol important îl va juca primul ministru, dacă va avea forţa să impună poziţia României, ministrul de Finanţe, dacă va avea contactele necesare şi argumentele necesare. Dacă vine un guvern slab, cu oameni care nu au aceste competenţe, România va trebui să se mulţumească numai cu 0,5 deficit, ceea ce este foarte puţin faţă de nevoile ei de investiţii şi de dezvoltare.

Care sunt aşteptările pentru locale ale USL?
Vă spun un lucru care e evident în acest moment. Alegerile locale vor fi deja mult mai politizate decât au fost în trecut. Adică subiectul câţi pomi s-au plantat, câte părculeţe s-au făcut, câte străzi s-au asfaltat va începe să treacă în planul doi, iar subiectele politice importante vor deveni predominante. Aşteptările pentru locale sunt legate de obţinerea unui scor care să confirme poziţia de primă forţă politică în România în momentul de faţă. Există însă nişte mici şmecherii făcute de PDL prin modificările pe care le-a adus Legii electorale, în aşa fel încât să poată să-şi conserve probabil mai multe poziţii. E vorba de aceste alegeri care se fac într-un singur tur şi care desigur dau avantaj celor care sunt în funcţie şi care, de bine, de rău, au gestionat pe plan local comunitatea. Există această abordare, pe care mi-aduc aminte foarte bine că am întâlnit-o prin 2003-2004, mergând, de exemplu, la Băcau, unde era primar Sechelariu, şi unde, discutând cu cetăţenii şi spunându-le că primarul este corupt şi cheltuie în nepăsare banii publici, am primit răspunsul siderant: e adevărat că fură, dar a mai şi făcut ceva pentru oraş. Şi lucrul acesta îl aud acum, din păcate, din nou, pentru unii dintre primarii PDL, că e vorba de Scripcaru de la Braşov, de Falcă de la Arad, aud exact acelaşi laitmotiv care pe mine mă îngrozeşte. Este cea mai pură dovadă a lipsei de simţ civic a cetăţenilor, care tolerează comportamentul unora dintre aleşii locali, motivând că au şi rezultate.

Dar şi listele USL sunt pline de astfel de oameni, presa a publicat cel puţin 10 exemple de candidaţi la consiliile judeţene şi mult mai multe de primari de tipul acesta. Partidele continuă să-i pună pe listă, dar învinovăţesc electoratul.
Nu învinovăţesc electoratul, spun că electoratul trebuie să sancţioneze acest comportament. Şi mai spun un lucru, că de când s-a inventat lumea politică şi sistemele democratice de tip parlamentar, n-am prea auzit sa fie corupţia la opoziţie, am auzit de corupţie la putere.

Consilierii judeţeni, indiferent de partid, sunt la putere pe plan local. Dar eu vorbesc de selecţia pe care o fac partidele.
Selecţia din partide, dacă ea se bazează numai pe o percepţie, indiferent că e vorba de un jurnalist sau un ONG, dar nu se bazează pe nimic concret, sigur că partidul şi oricine poate să spună că funcţionează totuşi prezumţia de nevinovăţie. Nu putem să-l umplem pe unul de noroi şi să-i spunem: „pentru că te-a criticat presa sau că te bănuieşte, trebuie să fii eliminat“.

Vorbeam de oamenii urmăriţi penal şi trimişi în judecată, nu de percepţii. În sfârşit, dvs. credeţi că urmăriţii penal şi trimişii în judecată n-ar fi nici o problemă să apară pe listele oricărui partid?
De principiu, vă spun că nu e normal, mai ales că aceste lucruri ridică semne de întrebare serioase şi e necesar să te duci cu oameni care să aibă credibilitate şi să poată da o garanţie morală cetăţenilor în legătură cu modul lor de acţiune politică. Dar sigur că, la un moment dat, există cazuri în care sunt oameni acuzaţi pe nedrept şi poate că, până ce instanţa nu se pronunţă asupra acestor dosare, e prematur să sancţionăm noi ceea ce poate n-o să facă instanţa. Trebuie să ne punem şi această problemă.
Vă dau exemplul care-mi vine la îndemână, celebrul dosar Sterling, în care l-am şi dat în judecată pe fostul premier Boc pentru afirmaţiile calomnioase la adresa mea. Ca să aflu că, înainte de a-şi da demisia, d-l premier Boc a promovat o hotărâre de guvern similară cu cea pe care o incrimina în ceea ce mă priveşte, pentru alocarea unei suprafeţe de 1.000 km pătraţi într-unul din perimetrele din Marea Neagră uneia dintre societăţile petroliere şi inclusiv societăţii Sterling, de care era vorba în povestea cu cântec din 2009. Eu, de exemplu, n-am prea multe şanse în instanţă să câştig procesul de calomnie pentru că se consideră că d-l Boc are libertatea expresiei politice, a declaraţiilor politice, în virtutea practicii curente. În schimb, cred că, din punct de vedere moral, un astfel de personaj n-ar mai avea ce să caute în viaţa publică, pentru că se descalifică. E mai grav decât unul care face o găinărie, pentru că d-l Boc a fost totuşi prim-ministrul acestei ţări.

Există disensiuni în momentul de faţă în ce priveşte candidaţii USL? Un exemplu ar putea fi sectorele 6 si 2 din Bucureşti. Acesta este motivul pentru care s-a amânat lansarea candidaţilor?
Momentul anunţării candidaţilor este decis de USL, şi nu de adversarii politici. E cumva ironic, am văzut că mulţi comentatori legaţi de PDL manifestă această „teamă“ legată de întârzierea anunţării unor candidaţi USL, şi nu mă refer aici numai la Bucureşti. Le transmit că nu trebuie să fie „îngrijoraţi“. USL va avea peste tot candidaţi foarte puternici. Cât priveşte situaţia din Bucureşti, cred că victoria USL va fi categorică. Nu am nici o îndoială în acest sens.

Aveţi certitudinea că USL, după congresele de sâmbătă, va rezista până la parlamentare şi după?
Misiunea USL este aceea de a rezista mult timp de acum înainte, eu o văd ca pe un proiect politic care trebuie să asigure conducerea României în mod coerent pentru cel puţin 8 ani, adică pentru două legislaturi. Cred că PDL se va dezintegra după trecerea în opoziţie, prin urmare, există premise pentru ca România să plece pe un drum sigur, stabil şi coerent. Ar fi foarte important ca România să experimenteze o conducere stabilă de două legislaturi, pentru că nu am avut aşa ceva de 20 de ani.

Chiar şi în situaţia în care la alegerile locale USL nu ar obţine scorul scontat? În PSD există o serie de nemulţumiri legate de paritatea pe liste.
Obiectivul politic al USL pentru alegerile locale nu se va număra neapărat sub forma unui procent electoral, ci sub forma numărului de preşedinţi de consilii judeţene, sub forma numărului de primari care vor câştiga alegerile candidând din partea USL. Este clar că acest sistem de candidaturi comune este mai bun pentru noi, în condiţiile în care alegerea primarilor se va face dintr-un singur tur de scrutin.

Va fi Mihai Răzvan Ungureanu, în situaţia în care va candida pe prezidenţiale, un candidat periculos pentru Crin Antonescu?
Este greu să facem speculaţii asupra unui viitor atât de îndepărtat. Ceea este clar este că în acest an vom avea alegeri parlamentare, iar candidatul USL pentru funcţia de prim-ministru este d-l Victor Ponta. Pe de altă parte, din ceea ce am înţeles, din partea PDL, sau ce nume va avea atunci, va fi propus d-l Ungureanu. Deci electoratul va putea să cântărească chiar de anul acesta atât oferta electorală a USL, cât şi bilanţul PDL, reprezentat de ceea ce au făcut Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu.

(Agerpress) Crin Antonescu: În scenariul în care USL nu câştigă parlamentarele, demisionez de la conducerea PNL (interviu)

4 Mar

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că, în cazul în care USL nu va câştiga alegerile parlamentare, va demisiona de la conducerea PNL. Antonescu susţine, însă, că USL va câştiga scrutinul general cu un scor considerabil şi care va fi cu 10% mai mare faţă de cel pe care Uniunea îl va obţine la locale. El a admis că în negocierile privind desemnarea candidaţilor comuni la alegerile locale există “ciocniri de interese” şi a afirmat că problemele vor fi rezolvate astfel încât la 15 martie să fie anunţaţi candidaţii.

Liderul PNL a mai susţinut că priveşte cu “umor” posibila constituire a Mişcării Populare, în contextul în care discuţiile despre această construcţie sunt dintre cele mai îndelungate.

AGERPRES: Domnule preşedinte, de curând s-a împlinit un an de la constituirea Uniunii Social Liberale. Ce rezultate a avut acest demers?
Crin Antonescu: Cea mai importantă reuşită a acestui demers este conturarea unei alternative la actuala guvernare. În general, în mod tradiţional, electoratul român este obişnuit să judece binar, adică între Puterea existentă şi o Opoziţie unită. Aşa s-a întâmplat în 1996, în 2004, aşa se va întâmpla şi în 2012 şi cred că cea mai mare reuşită este că USL ca alternativă s-a aşezat în mentalitatea publică.

AGERPRES: Consideraţi că USL a avut şi eşecuri?
Crin Antonescu: Nu aş spune propriu-zis eşecuri pentru că nu au fost examene sau competiţii pe care să le treacă pentru a putea evalua în victorii şi eşecuri. Cred că are, în continuare, foarte multe probleme dificile de rezolvat. O alianţă de felul acesta, aşa cum am spus de la constituire, este o alianţă cum nu a mai fost în România, ea are câteva particularităţi care o fac unică până acum. În primul rând, este vorba de alăturarea a două partide – PNL şi PSD – care, vreme de aproape 20 de ani, au fost de fiecare dată adversare politice. În al doilea rând, este vorba de asocierea a două partide care din punct de vedere al identităţii doctrinare sunt foarte bine conturate, un partid de stânga – PSD, un partid social-democrat -, un partid de centru-dreapta – PNL. În 2004 am avut ceva asemănător în sensul că PD era atunci tot un partid social-democrat, însă PD nu a avut niciodată o identitate de stânga atât de bine conturată cum a avut-o şi o are PSD. În al treilea rând, este vorba de o alianţă de partide care au un număr foarte foarte mare de aleşi locali în funcţie, de parlamentari în funcţie. A armoniza toate aceste poziţii care există deja şi toate aspiraţiile şi toate dorinţele de a candida în diferite poziţii, în diferite locuri din ţară, nu e o misiune deloc uşoară.

AGERPRES: În ce condiţii s-ar rupe USL?
Crin Antonescu: Eu nu iau în calcul o asemenea ipoteză pentru că acesta ar fi într-adevăr un mare eşec pentru partidele care îl compun, pentru liderii acestor partide şi cred că ar fi o mare dezamăgire pentru o bună parte a electoratului român. Eu nu iau în calcul o asemenea variantă pentru că sunt convins că liderii naţionali şi locali ai acestor partide sunt suficient de experimentaţi pentru a înţelege că, de fapt, soarta alegerilor viitoare stă tocmai aici. Singura şansă a actualei Puteri de a se menţine şi după următoarele alegeri este o rupere a USL. Singura posibilitate prin care USL nu câştigă aceste alegeri este aceea de a se destrăma şi de aceea nu cred că aşa ceva se va produce.

AGERPRES: În momentul de faţă USL este în protest parlamentar. Ce rezultate a avut acesta în condiţiile în care Puterea a reuşit să-şi atingă toate obiectivele şi vorbesc, aici, de Legea lustraţiei, noi membri la CNA, validarea domnului Meleşcanu la SIE?
Crin Antonescu: Puterea şi-a atins obiectivele începând cu învestirea Guvernului Ungureanu, dar şi învestirea Guvernului Ungureanu şi validarea domnului Meleşcanu la SIE au fost făcute cu încălcarea, din punctul nostru de vedere, procedurilor parlamentare, iar sensul acestui protest parlamentar este de a face foarte clar opiniei publice că noi nu suntem asociaţi în niciun fel la ceea ce actuala Putere face. Cred că, având o majoritate constituită, aşa cum ştim că s-a constituit, păstrată, aşa cum ştim că se păstrează, Puterea poate, din punct de vedere aritmetic, să-şi rezolve aceste puncte de parcurs. Cred însă că ea va plăti un preţ politic foarte mare şi în sensul acesta cred că protestul parlamentarilor USL trebuie să continue până când îşi atinge obiectivele pentru a zice foarte clar tuturor că există lucruri pe care nu le mai putem accepta, că există lucruri pe care nu le putem juca şi că în România atunci când vom avea alegeri fiecare va trebui să facă o opţiune foarte clară pentru o variantă sau alta, că între ceea ce este şi ceea ce face actuala Putere şi noi nu există nicio cale de compromis.

AGERPRES: Cum văd oamenii din teritoriu protestul dumneavoastră?
Crin Antonescu: Cei care sunt membri ai partidelor noastre, cei care sunt susţinători ai partidelor noastre înţeleg care este sensul protestului şi îl susţin. Avem chiar semnale privitoare la un protest mai radical. Noi am optat pentru această formă de protest pentru a putea avea o acţiune unitară. Au fost şi voci care cereau plecarea definitivă din Parlament. Pentru marele public probabil că există încă şi confuzii, există o nouă bătălie propagandistică pe care Puterea a pornit-o, dar care din punctul meu de vedere nu are şanse, pentru că Puterea nu trebuie să demonstreze oamenilor că Opoziţia este rea sau că greşeşte făcând grevă parlamentară, ci trebuie să demonstreze oamenilor că ei guvernând rezolvă marile probleme ale acestor oameni, ori despre asta ei nici măcar nu discută, cu atât mai puţin nu rezolvă.

AGERPRES: Mai este de actualitate plecarea parlamentarilor USL?
Crin Antonescu: Nu. Am luat odată o decizie. Au existat şi asemenea poziţii. Am luat o decizie pe care să o urmăm toţi parlamentarii celor trei partide şi rămânem pe această formulă.

AGERPRES: În ceea ce priveşte Legea lustraţiei, mai mulţi democrat-liberali spun că PNL nu a participat la dezbateri pentru că nu susţine acest proiect şi, mai mult, că dumneavoastră l-aţi acoperi cumva pe Dan Voiculescu.
Crin Antonescu: Asta este o propagandă ieftină a celor de la PDL. Cei preocupaţi de subiectul lustraţiei ar trebui să-şi amintească faptul că în 1997 nu s-a putut adopta Legea lustraţiei din cauza opoziţiei PD, ar trebui să-şi amintească faptul că în 2005 preşedintele Băsescu şi Partidul Democrat s-au opus numirii lui Ticu Dumitrescu ca preşedinte al CNSAS. Cred că poziţia PNL a fost destul de clară în tot acest timp. Discuţia pe care au făcut-o ei foarte repede asupra Legii lustraţiei nici nu a dat timp PNL să se pronunţe, am făcut-o după. Noi ne aflam în acest protest parlamentar, nu a existat nicio propunere ca pentru un astfel de subiect să ne reunim să-l discutăm şi sincer cred că nimeni nu cade în capcana demagogiei PDL-iste pentru că Legea lustraţiei nu mai rezolvă nimic. PD-iştii au reuşit cu această lege a lustraţiei să facă un demers demagogic, având grijă să ferească personaje care li s-au alăturat, de tipul domnului Ungureanu sau domnului Meleşcanu, de eventuale efecte ale unei asemenea legi. Nu văd legătura între Legea lustraţiei şi senatorul Dan Voiculescu în sensul în care şi pe legislaţia de până acum Dan Voiculescu se află în nişte procese. Este problema domniei sale. Nu are niciun fel de legătură asta cu PNL sau cu USL.

AGERPRES: După domnul Ungureanu, la şefia SIE avem tot un liberal, pe domnul Meleşcanu. Ce credeţi că vrea să facă Traian Băsescu prin aceste numiri?
Crin Antonescu: Nu pot să dau eu socoteală de intenţiile lui Traian Băsescu. Pot să spun ce cred. Cred că încearcă, pentru a nu ştiu câta oară, fără succes, să dezbine PNL. Nu va reuşi. Teodor Meleşcanu va fi, după toate probabilităţile, exclus pe 12 martie din PNL în urma opţiunii pe care domnia sa a făcut-o. Cred că încearcă să arate cui îl mai crede că iată că este dispus la dialog cu Opoziţia, de parcă Opoziţia sau cineva din Opoziţie i-ar fi cerut conducerea unui serviciu secret. Cred, de asemenea, că încearcă să-şi vândă, eventual şi în afară, imaginea unui preşedinte care este deasupra jocului partidelor, ceea ce nu cred că are niciun fel de succes sau de credibilitate.

AGERPRES: Domnul Ungureanu şi-a manifestat intenţia de a avea un dialog cu Opoziţia. Aţi spus că sunteţi într-o anumită măsură dispus să acceptaţi un astfel de dialog dacă o să primiţi o invitaţie. Ce aşteptaţi de la un asemenea dialog? Ce aşteptaţi să vă spună premierul?
Crin Antonescu: Noi am spus foarte clar că oricând este vorba de un dialog real suntem gata să-l purtăm. Nu are rost să discutăm pe exprimarea unor intenţii ale premierului. Când va exista o propunere concretă de dialog vom da un răspuns. Ce aşteptăm am spus în mai multe rânduri, atunci când am declanşat protestul parlamentar, a spus-o şi Victor Ponta în discursul de la învestirea Guvernului Ungureanu.

AGERPRES: În 15 martie urmează să anunţaţi candidaţii la alegerile locale. Cum decurg negocierile? Aveţi pe undeva probleme?
Crin Antonescu: Există probleme în multe locuri pentru că nu este simplu să pui cap la cap şi să stabileşti circa 40.000 de candidaţi. Sunt partide care au oameni în funcţie, care au oameni foarte buni, există multe ciocniri de interese în multe locuri, dar pot să vă spun că lucrurile înaintează în fiecare zi, că toate aceste dificultăţi vor fi depăşite şi că ne vom încadra în acest calendar fără niciun fel de problemă.

AGERPRES: Unde credeţi că nu aveţi prima şansă în raport cu Puterea?
Crin Antonescu: Cred că, dacă ne vom organiza bine, dacă toţi actorii sau protagoniştii acestei bătălii până la nivelul ultimei comune vor fi cât se poate de înţelepţi şi de hotărâţi, nu există loc unde să nu avem şanse. Nu există bătălie dinainte pierdută. Dacă vorbim de alegerile locale, există comunităţi unde primarul nu pentru că aparţine PDL, ci pentru că are susţinere să nu poată fi bătut. Dar, cu cât ridicăm nivelul eu cred că nu există niciun judeţ, cu excepţia judeţelor cu populaţie preponderent maghiară, să nu avem o şansă să nu câştigăm şi cred că bătălia pentru toate reşedinţele de judeţ se poate da. Primarii în funcţie sunt avantajaţi de votul într-un singur tur. Votul într-un singur tur este una dintre marile probleme ale democraţiei româneşti astăzi, este nedemocratic, nereprezentativ. Eu nu cunosc alte ţări în care primarul să fie ales dintr-un singur tur. Nu este normal să fie ales dintr-un singur tur primarul, după părerea mea nici preşedintele Consiliului Judeţean nu este normal să fie ales dintr-un sigur tur. Toate aceste alegeri uninominale trebuie să-i confere câştigătorului o majoritate, că e din primul tur, că e din al doilea tur el trebuie să aibă o majoritate, indiferent de numărul celor prezenţi la vot, pentru a putea fi reprezentativ. Votul într-un singur tur dă şansa unor primari PD să-şi menţină locul, dar cred că victoria USL şi la alegerile locale va fi covârşitoare, iar la alegerile generale datele vor fi cu totul altele şi estimez un decalaj de cel puţin 10 procente între scorul USL la alegerile locale şi cel la parlamentare. Adică la parlamentare vom avea cu circa 10 procente mai mult decât la locale.

AGERPRES: În ceea ce priveşte primăriile de sector. Pe ce formulă mergeţi? Unde va avea PNL primari desemnaţi?
Crin Antonescu: Nu am încheiat încă acestă negociere. Vrem categoric să avem candidaţi comuni USL pe toate sectoarele. Sunt discuţii. PNL are drept prioritate de negociere sectoarele 1 şi 6 şi vom vedea care va fi formula pe care vom merge toate cele trei partide prin consens.

AGERPRES: Spuneaţi că excludeţi o alianţă cu UDMR în ipoteza în care aţi mai avea avea nevoie de un procent mic ca să ajungeţi la guvernare…
Crin Antonescu: Acestea sunt lucruri care nu pot fi excluse niciodată. Eu am spus doar că îmi doresc şi sunt convins că USL va câştiga aceste alegeri cu un scor considerabil peste 50%, că nu va avea nevoie de o alianţă cu altcineva şi cu UDMR şi că nu-mi mai doresc o alianţă cu UDMR. UDMR a guvernat de mulţi ani în România când cu unii, când cu alţii. Este, cred, bine şi pentru această formaţiune politică să mai treacă în Opoziţie. Eu sper ca USL, cu programul ei, cu oamenii ei, să nu aibă nevoie nici de UDMR şi nici de altcineva.

AGERPRES: Dacă, totuşi, într-un scenariu pesimist nu obţineţi un procentaj suficient vă gândiţi la un alt partid?
Crin Antonescu: O să discutăm chestiunea asta atunci când se va întâmpla. Eu nu am de ce să accept scenarii pesimiste. Dacă USL este o alianţă politică cu scoruri cuprinse între 55 – 60% în orice sondaj, 47 – 49% în cele mai pesimiste sondaje, clar comandate de actuala Putere, nu văd de ce noi ar trebui să ne ocupăm de scenarii pesimiste. Cred că cei care ar trebui să dezvolte scenarii pesimiste sunt cei de la Putere.

AGERPRES: În cazul alegerilor prezidenţiale din 2014 credeţi că Mihai-Răzvan Ungureanu va fi contracandidatul dumneavoastră?
Crin Antonescu: 2014 este foarte departe şi mie mi-e greu să ştiu şi dacă eu voi candida, darămite dacă domnul Ungureanu va candida sau altcineva. Cred că toate posibilităţile sunt deschise. Cred că domnul Ungureanu are această opţiune dacă va dori, dacă va fi susţinut de nişte formaţiuni politice sau de o formaţiune politică, dar dacă este vorba de anul 2014 este greu de făcut pronosticuri. Dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc, dintr-un motiv sau altul, mai devreme nu este problema mea. Cred că pot să vă asigur că Mihai-Răzvan Ungureanu nu va fi candidatul USL.

AGERPRES: În ce scenariu v-aţi depune mandatul?
Crin Antonescu: În ce scenariu aş demisiona de la conducerea PNL? Păi în scenariul în care USL nu câştigă alegerile parlamentare. Înţelegând prin câştigarea alegerilor parlamentare formarea următorului Guvern.

AGERPRES: Cum priviţi posibila constituire a Mişcării Populare?
Crin Antonescu: Cu umor.

AGERPRES: De ce spuneţi asta?
Crin Antonescu: Pentru că niciodată în România sau în altă parte nu am văzut discuţii mai îndelungate şi mai complicate despre ceva ce nu a apărut încă şi nici nu apare. Cred că politica este un teren pe care este binevenită imaginaţia, dar în care primează faptele, realităţile. Noi discutăm despre Albă-ca-Zăpada, Mişcarea Populară, Fetiţa cu chibrituri de un an de zile şi realitatea este destul de cruntă pentru făuritorii acestui proiect. Nu are cu cine să se formeze Mişcarea Populară. Sigur că mâine PDL îl poate lua pe domnul Pavelescu, să zicem, pe care să-l intituleze PNŢCD şi cu care împreună să formeze ceva care să se numească Mişcarea Populară. Toată lumea ştie că aşa ceva nu este mai mult sau nu este altceva decât PDL. PDL poate să-şi consacre cârdăşia cu UNPR şi să-şi intituleze această alianţă Mişcarea Populară, aici este inconvenientul pentru că mişcările populare se revendică la dreapta spectrului politic, iar cei din UNPR susţin cât se poate de vocal că sunt un partid de stânga. În rest, nu prea văd cu cine s-ar putea face Mişcarea Populară şi de fapt nu este important dacă se face sau nu, important este că ea nu poate reprezenta ceva nou pe scena politică românească. Şi de aceea, eu personal cred că nu merită atâta discuţie.

AGERPRES: De ce credeţi că doctrina liberală se potriveşte situaţiei de acum a României şi contextului european?
Crin Antonescu: Pentru că din punct de vedere economic este clar că soluţiile nu pot veni decât de la creşterea economică, de la dezvoltarea mediului de afaceri, de la investiţii profitabile şi care să creeze locuri de muncă. Or, în sensul acesta, o politică de fiscalitate redusă şi elastică, o politică de atragere a investiţiilor, de încurajare a iniţiativei private nu are alternativă. Chiar programul economic al USL, deşi este concepţia comună a unui partid de dreapta şi a unui partid de stânga, din punctul de vedere al politicilor fiscale, al politicilor economice, are un caracter mai degrabă liberal. Eu cred, şi asta este foarte important, că în România şi în alte locuri din Europa există ameninţări ca sub justificarea crizei să se limiteze, să se pună în pericol valori ale democraţiei liberale şi ale statului de drept, care ţin de separaţia puterilor în stat, care ţin de drepturile şi libertăţile civile. Toate lucrurile acestea trebuie apărate şi trebuie consolidate în România. Cred că liberalismul politic este la ordinea zilei şi face sens în anii următori.

AGERPRES: În prezent există două curente principale în gândirea economică: ieşirea din criză prin măsuri de austeritate sau prin stimularea producţiei şi a consumului. Pe ce soluţie veţi merge dumneavoastră?
Crin Antonescu: Categoric pe a doua şi până la urmă toată lumea în Europa este conştientă de acest lucru. Eu m-am întors zilele acestea din Germania, unde am avut pe această temă discuţii şi cu vicecancelarul german Philipp Rosler, cu ministrul economiei şi energiei şi la Ministerul de Externe. Germania, de pildă, care este implicată într-un plan de redresare şi de stabilitate al Europei din punct de vedere economic, înţelege că măsurile de austeritate sunt numai o parte a acestui plan şi că, de fapt, doar din măsuri de austeritate nu s-a însănătoşit nimeni. Creşterea economică, dezvoltarea producţiei, a producţiei industriale mai cu seamă, crearea unor locuri de muncă la un nivel semnificativ asta este şansa economică a Europei şi cei care cred că aplicând numai măsuri de austeritate au rezolvat problema se înşală amarnic. De altfel, lucrurile au fost spuse foarte limpede de mari economişti ai lumii, au fost spuse de noul director general al FMI Christine Lagarde. Sunt deja de notorietate. Cred că această fază a austerităţii este deja depăşită. Marea problemă, astăzi, a Europei şi implicit a României este cea a creşterii economice.

AGERPRES: UE a amânat o decizie cu privire la aderarea României la Schengen până în septembrie. Cum ar trebui autorităţile să abordeze această problemă cu Olanda?
Crin Antonescu: Îmi este greu mie, care nu sunt nici preşedinte, nici ministru de externe, nici premier, nu am toate datele acestor negocieri, să spun ce ar trebui să facă şi cum ar trebui să facă. Ceea ce pe fond este de necontestat este că România şi actuala Putere ar fi trebuit să aibă o politică mult mai fermă în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, eficienţa în sistemul vamal. Au crezut că îi pot păcăli cu tot felul de lucruri declarate, cu tot felul de bilanţuri triumfaliste în această privinţă şi iată că nu i-au păcălit pe toţi. Cred, pe de altă parte, foarte realist, că România nu şi-a jucat suficient toate cărţile într-un ansamblu mai larg. Fiecare ţară are nişte probleme. Există momente când alţii au nevoie de tine şi pe care trebuie să le foloseşti să-ţi rezolvi problemele tale. De exemplu, atunci când, să spunem, Germania sau Franţa au avut nevoie şi de România pentru a impune acest Tratat de stabilitate fiscală, probabil ar fi fost un bun prilej pentru România să-şi rezolve probleme ale ei, cum ar fi aderarea la spaţiul Schengen. Sunt comentarii din afară, pentru că în asemenea chestiuni trebuie să dispui de toate datele de care numai cei care sunt la Putere pot dispune.

AGERPRES: Ce politician de la Putere apreciaţi dumneavoastră?
Crin Antonescu: Niciunul. Îmi pare rău foarte rău să o spun. Sigur că există nuanţe între unul şi altul, sigur că toţi oamenii sunt diferiţi, dar din peisajul actualei Puteri nu cred că există un om, un personaj, o personalitate care într-un moment sau altul să fi adoptat o poziţie pentru care să merite respectul sau aprecierea mea. Regret acest lucru, pentru că în general sunt un om care cred că valorile sunt împărţite, că nu sunt unii albi şi unii negri, că în general există oameni cu conştiinţă, caracter, personalitate peste tot. Regimul Băsescu a făcut ca tabăra Puterii să se dizolve, să nu mai avem personalităţi care să se manifeste şi să avem de fapt o serie de îngânări ale discursului liderului maxim, ceea ce mie îmi taie posibilitatea să remarc în acest moment sau să apreciez pe cineva din tabăra Puterii. AGERPRES

Mediafax – USL discută variante de acţiune: Demisie în bloc din Parlament sau moţiune şi pact politic – surse

23 Ian

Birourile Permanente reunite ale PSD şi ACD discută, la ora transmiterii acestei ştiri, variantele de acţiune politică ale opoziţiei, PSD propunând un pact politic parlamentar pentru demisia Guvernului, iar PNL solicitând demisia parlamentarilor în bloc.
Surse din USL au arătat că variantele discutate de opoziţie sunt propunerea PNL, ca parlamentarii PSD, PNL şi PC să îşi dea demisia din Parlament, respectiv propunerea PSD de a forţa demisia Guvernului printr-o moţiune de cenzură şi formarea unui pact politic între partidele parlamentare.
Propunerea USL ca parlamentarii opoziţiei să demisioneze în bloc din Parlament nu este agreată de PSD, susţine sursele citate.

De altfel, surse din USL declaraseră anterior, pentru MEDIAFAX, că Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, dar şi Dan Voiculescu, s-au întâlnit cu o oră înaintea Birourilor Politice reunite ale PSD şi ACD, discuţia vizând posibilele măsuri de protest ale opoziţiei, după ce liderul PNL, Crin Antonescu, a sugerat demisia în masă a parlamentarilor USL. Sursele menţionate au arătat că a fost luată în discuţie o posibilă reacţie “mai atenuată” a USL, respectiv ca parlamentarii Uniunii să îşi ia concediu fără plată de la Parlament, pentru o perioadă determinată.
În şedinţa comună a birourilor politice, liderii USL au abordat varianta iniţierii de discuţii cu toate grupurile parlamentare în vederea demisiei Guvernului, fie printr-o moţiune de cenzură, fie printr-un acord politic.
Potrivit PSD, eventuala demisie a Guvernului ar putea fi urmată de un pact politic între toate grupurile parlamentare asupra unui Guvern interimar şi asupra datelor alegerilor.
Conducerile PSD şi ACD nu au ajuns, până acum, la un consens.

Ziare.com – 2012, un an periculos

3 Ian

Anul 2012 este anul Caragiale. Anul electoral 2012 este anul Caragiale. O ironie blanda, pentru ca politicienii romani nu sunt caragialesti. Eroii lui nenea Iancu aveau farmec, o doza de bonomie si umor involuntar cat cuprinde, erau lichele, dar nu ticalosi odiosi, erau amorali, dar nu varani.

Pe Catavencu, Farfuridi, Trahanache sau Dandanache puteai sa ii privesti, pana la urma, cu o doza de duiosie si, in mod cert, cu amuzament. Pe urmasii lor din ziua de astazi, care ne populeaza parlamentul si guvernul, nu ii poti privi decat cu oroare si/sau greata. Cat despre coana Joitica, ea s-a multumit sa traga sforile din umbra, fara a se sui in vreun fotoliu ministerial sau parlamentar, dame mai mult sau mai putin bine, mai mult sau mai putin in latex.

Asadar, bine ar fi ca 2012 sa fie un an caragialesc, dar ma tem ca va fi cu mult, mult mai rau de atat. 2012 este un an de care ma tem teribil, caci nu vad la orizont decat spectrul dezlantuirii celor mai urate porniri ale supravietuirii politice si ale luptei pentru putere. In rest, nicio umbra de speranta, niciun punct luminos.

Ma tem de 2012 pentru ca toate partidele deja aflate in inclestarea electorala pe viata si pe moarte pentru putere si-au consumat pana la ultima farama potentialul de credibilitate si onorabilitate. Sunt la fel de corupte si clientelare, la fel de incompetente, la fel de lipsite de viziune. Nu ai de unde alege ceva cat de cat acceptabil. Dar pe cat de sunt de consumate, pe atat sunt de disperate. Cine ramane in opozitie risca dezintegrarea.

PDL ar avea, cel mai probabil soarta PNTCD, sau, in cel mai bun caz, s-ar contracta la nivelul nucleului dur si al scorului de la care l-a ridicat Traian Basescu, adica 7-8%. UNPR ar disparea odata cu singurul scop al crearii sale. In plus, daca actuala putere pierde stie bine ce epurare masiva va urma si ce instrument feroce va deveni Parchetul, dupa cum Victor Ponta a promis deja. La randul lor, baronii PSD si PNL nu mai suporta o tura de opozitie, iar structurile teritoriale ale celor doua partide se vor destrama. Si miza fiind atat de mare, sunt convinsa ca jucatorii politici nu se vor da in laturi de la nimic.

Ma tem de 2012 din cauza schimbarii evidente de macaz a presedintelui. Dincolo de nenumaratele sale erori si inconsecvente, Traian Basescu a fost macar un aparator constant al anticoruptiei si un garant al independentei DNA. In acelasi timp, Traian Basescu a fost singura opozitie eficienta a actualului guvern, reusind sa mai corecteze unele dintre derapajele grave ale acestuia. Nu mai e cazul.  Traian Basescu si-a consfintit (re)integrarea in sistem prin atacul bazat pe date distorsionate impotriva DNA si, mai ales, prin indemnul adresat parlamentului de a face zid in jurul politicienilor suspectati de coruptie si ale caror cariere ar fi, vezi Doamne, periclitate de procuroii anticoruptie.

In acelasi timp, Traian Basescu devine tot mai flexibil: comasarea alegerilor fara regionalizare devine acceptabila, la fel ca ridicarea, fara licitatie, a limitei de aditionare a contractelor pe bani publici, la fel ca decorarea lui Marian Vanghelie, la asimilarea lui Piedone si a celolalti defectati tocmai de sub aripa lui Dan Voiculescu. Inacceptabile pentru presedinte par acum doar eforturile DNA de a mai curata clasa politica.

In aceste conditii, ma tem ca in 2012, clasa politica va declansa o ofensiva feroce impotriva DNA si ANI, institutii ramase fara absolut nicio sustinere. Ma tem ca mita si frauda electorala vor atinge cote paroxistice, anuntate de imblanzirea legislatiei in privinta lor prin legea Igas. Ma tem sa nu asistam la tot felul de populisme care sa arunce in aer bruma de stabilitate financiara obtinuta in urma masurilor de austeritate.

Dar nu ma tem doar de campania electorala, ci si de ceea ce va veni dupa alegeri. Dupa cum arata tabloul si tendintele politice surprinse in sondaje, dupa cum se profileaza strategiile, ne putem astepta la o majoritate ca un puzzle, mai eterogena si mai faramitata decat acum, avand in centru un PDL total nereformat, inconjurat de satelitii sai. In primul rand UDMR si UNPR, dar si tot ce au inceput sa absoarba temeinic “progresistii”, formatiune cu stomacul imun la indigestii, indiferent cat de alterat este produsul consumat.

Asadar ne putem astepta sa fie stalpi ai coalitiei nu doar Miki Spaga si Gabriel Oprea, ci si Dan Diaconescu, Marian Vanghelie, Piedone si alte “ilustre” figuri. Este posibil ca acestei majoritati sa i se alature, in disperare de cauza, si PSD sau PNL evadate dintr-un USL care merge din rau in mai rau. Sebastian Lazaroiu a vestit deja o noua aliere intre PDL si PSD.

Un asemenea mutant nu are cum sa fie nici reformist, nici competent, nici coerent. Ci doar vorace.

Ziare.com – Golgotele din fata PDL si USL

2 Ian

Ca sa aiba sansa de a se prezenta onorabil la startul celei mai inversunate confruntari electorale de dupa revolutie – cu fiecare asemenea episod, cantitatea de venin creste, iar mintea omeneasca descopera noi culmi ale dementei politice -, partidele trebuie sa treaca printr-o purificare.

Termenul nu este cel mai fericit, avand in vedere premisele jocului de-a alegerile, care in Romania presupune nu un exercitiu de optiune in cunostinta de cauza (program), ci o decizie bazata pe sentimente iscate de simboluri caracteristice tarilor bananiere. Dar folosim conventiile, iar in materie de partide politice, reforma inseamna debarasari, prin cutite lungi sau compromisuri, de balastul care face vaporul sa nu poata iesi dintre stanci odata cu fluxul.

Deocamdata, singurul partid care a incercat sa lase la vatra potentialul distructiv din punct de vedere electoral este PDL. A reusit sa adopte un cod al eticii interne care nu reprezinta cea mai buna dintre lumile imaginate de Monica Macovei, dar este un inceput demn de salutat. Pe urma, are tapi ispasitori in materie de spagi. Aici, varful este Sorin Apostu, care s-a calificat prin forte proprii in finala. Activitatile sale l-au adus in situatia de a se autodevora exact in momentul cand lupta impotriva coruptiei trebuia relansata pentru a observa partenerii intru UE ca in Romania se face curat nu numai pe hartie. In spatele sau vin primari mai mici, deputatei, directorasi, dar categoria exista. A, ca independenta justitiei ar trebui sa umble mai vartos in miezul guvernarii, e adevarat. Dar anul abia a inceput. Este exact locul unde PDL avea de retusat, si taria de a le transmite procurorilor ca sunt lasati sa lucreze este o premiera constructiva.

Sa vedem cum stau ceilalti. In ceea ce priveste PSD, punctele sensibile sunt la fel de dureroase, dar pe langa bagajul negativ reprezentat de inventatorii coruptiei institutionale exista si un conflict al generatiilor. Si daca cu spagile, romanii se simt mai in largul lor, nu acelasi lucru il simt in privinta unor simboluri ale inapoierii tarii. Ce are de facut PSD este sa renunte la legitimarea alaturi de Ion Iliescu. Nu e simplu, dar e vital.

Suspiciunile legate de revolutie, mineriade si desavarsirea categoriei “o mana spala pe alta” vor tine mereu departe de social-democratie romani care inclina spre aceasta doctrina, dar au un mort in stomac de cate ori il vad pe fostul presedinte. Sunt convins ca Victor Ponta are ceva planuri in materie. Din cauza teribilismului, nu si o sustinere coagulata in partid.

La liberali, lucrurile sunt ceva mai imputite. Partidul nu are rau famati de talia celor de la PSD, si nici un conflict intre generatii. Dimpotriva, exista o dorinta mare de unitate, nesatisfacuta din cauza unor factori externi, ca Dan Voiculescu.  Daca Ponta a avut inteligenta sa se tina la distanta, Crin Antonescu l-a numit “prieten”, facandu-i sa se intoarca in mormant pe toti cei care au facut puscarie politica. In plus, ambitia prosteasca a liderului de a nu suporta alte opinii decat pe ale sale a demobilizat personalitati importante si a atras din partea societatii civile critici care l-au ridiculizat.

Asa ca pentru Opozitie, pentru maximizarea sanselor acesteia, 2012 sta sub semnul indoielii. Revolutie si renastere, sau batista pe tambal si risc maxim. Inca mai este timp.

MEDIAFAX: Opoziţia în 2011 – între “câştigul” cu Oprescu şi “eşecul” cu Geoană

29 Dec

Începutul de an a fost marcat de negocierile dintre PSD, pe de o parte, şi PNL şi PC, structurate în Alianţa de Centru Dreapta (ACD), pe de altă parte. Principiul candidaturilor comune, paritatea şi criteriul sondajului ca regulă pentru stabilirea candidaţilor la CJ, Preşedinţie şi primării reprezintă pilonii pe care se pun bazele noii construcţii politice.

Noua construcţie politică este atacată, imediat după semnarea protocolului de funcţionare, de şeful statului, Traian Băsescu, care afirmă că Ponta şi Antonescu formează “un cuplu comic”, alături de “ideologul” lor, “Felix”, referindu-se la preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, cel care a propus înfiinţarea acestei alianţe încă din 2010, de două ori, şi a avansat şi termenul februarie 2011 pentru constituirea sa.

UDMR – “fata morgana” a posibilei guvernări USL

Primele acţiuni politice, la nivel de intenţie, ale noi construcţii au fost conturate de Crin Antonescu şi vizau coagularea unei noi majorităţi parlamentare în jurul USL, fie prin atragerea UDMR de partea USL, fie prin atragerea de parlamentari din arcul guvernamental. Niciuna dintre cele două variante de lucru nu a avut câştig de cauză în 2011, cel puţin la nivel central.

Lucrurile nu au stat similar, însă, şi în teritoriu, având în vedere faptul că, imediat după constituirea USL, organizaţia UDMR Bihor şi liderii USL din judeţ semnează un protocol de colaborare cu o valabilitate până în anul 2016, prin care se obligă să formeze majorităţi în toate consiliile locale din judeţ şi să susţină în plan naţional parteneriatul început la Oradea. Această situaţie a fost, însă, doar una locală.

Declaraţiile liderilor opoziţiei faţă de UDMR au variat în 2011 de la atragere (la începutul anului), la resemnare (la sfârşitul anului).

Astfel, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara, în septembrie, după discuţiile dintre liderii social-democraţi şi cei ai UDMR, că nu se mai pune problema ca USL să invite UDMR să iasă de la guvernare. Ponta declară, în noiembrie, că, din punctul său de vedere, s-a închis orice posibilitate de colaborare cu UDMR, afirmând că “este clar că PDL şi UDMR vor negocia tot timpul funcţii, interese personale”.

Moţiunile de cenzură – rutină parlamentară şi teste cu rezultat ştiut

În plan parlamentar, USL a sancţionat prin moţiuni de cenzură decizia Guvernului de a promova legi prin angajarea răspunderii. Opoziţia a depus două moţiuni de cenzură, una în martie, intitulată “Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, semnată de 210 parlamentari, urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, şi una în decembrie, intitulată “După 22 de ani, democraţia este în pericol”, urmare a angajării răspunderii Guvernului pe comasarea alegerilor locale şi parlamentare în 2012. Ambele moţiuni de cenzură nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate. Mai mult, toate moţiunile simple depuse de opoziţie fie la Senat, fie la Camera Deputaţilor, au fost respinse.

Pe de altă parte, pe parcursul anului 2011, opoziţia şi-a exercitat dreptul de a ataca la Curtea Constituţională legile considerate aprobate în urma moţiunilor de cenzură care nu au întrunit numărul necesar de voturi.

Parteneriatul cu Oprescu la Capitală – câştigul de imagine al USL în 2011

USL prezintă, periodic, în tot anul 2011, o serie de programe sau viziuni pe teme sau domenii – de la economie la mediu şi de la agricultură la justiţie – pe care le va pune în aplicare în cazul în care va prelua guvernarea. La prezentarea, în luna iunie, a unui astfel de program – cel pe administraţie publică şi dezvoltarea regională, desfăşurată la Sala Palatului din Bucureşti, în faţa a aproximativ 5.000 de aleşi locali ai USL – participă şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Prezenţa sa la o reuniune a PSD avea să prefigureze anunţul făcut de Ponta şi Antonescu în luna septembrie, atunci când cei doi co-preşedinţi l-au prezentat pe Oprescu drept “candidat independent în parteneriat cu USL” pentru un nou mandat de primar al Capitalei. “Racolarea” lui Oprescu a reprezentat, probabil, cel mai mare câştig de imagine pentru USL în 2011. USL a mai încercat acest lucru şi pe plan local, în Baia Mare, unde l-a susţinut, cu succes de altfel, pe candidatul la alegerile parţiale pentru funcţia de primar, Cătălin Cherecheş.

Susţinerea lui Oprescu de către PSD şi PNL, în condiţiile în care PC ar fi dorit să-l propună pe Cristian Popescu Piedone pentru Primăria Capitalei, a devoalat, la nivel public, lupta internă din cadrul USL în ceea ce priveşte candidaturile. Pentru prima dată, în USL au existat emoţii reale legate de ruperea construcţiei politice prin ieşirea PC. PC însă nu iese din USL, dar anunţă că va candida singur la alegerile locale din 2012, în toată ţara, la primării şi la consilieri, cu excepţiile negociate deja în cadrul USL.

Relaţia cu Băsescu – dură, tăioasă, belicoasă şi la limita decenţei

Relaţia liderilor opoziţiei cu preşedintele Traian Băsescu a fost, pe tot parcursul anului 2011, una tensionată, declaraţiile – de o parte şi de cealaltă – fiind deosebit de tăioase. Relaţia dintre Ponta şi Antonescu, pe de o parte, şi Traian Băsescu, pe de altă parte, a fost reliefată de cele două runde de consultări din 2011, prima în iunie, pe tema reviziuirii Constituţiei şi a reorganizării administrative, şi a doua în decembrie, pe tema introducerii în Constituţie a prevederilor acordului european de guvernanţă fiscală.

În urma primei runde de consultări, Traian Băsescu îi acuză pe Ponta şi Antonescu de superficialitate şi lipsă de maturitate, în replică Victor Ponta spunând că şeful statului căuta, la consultări, după sticle pe jos.

A doua rundă de consultări Băsescu-USL are loc în decembrie, de data aceasta cu uşile închise, presa nefiind primită nici pentru imagini la început. Ponta declară că Băsescu a fost, în timpul consultărilor, nervos, plictisit şi mai grosolan decât de obicei, în replică şeful statului afirmând că el nu poate face educaţie politicienilor. Pe surse apar informaţii că Traian Băsescu nu ar fi dat mâna cu liderii opoziţiei în debutul întâlnirii.

Suspendarea lui Băsescu nu depăşeşte condiţia de “wishful thinking”

Corolarul relaţiei Băsescu-USL este dat, pe tot parcursul anului 2011, de declaraţiile liderilor opoziţiei privind demararea procedurii de suspendare din funcţie a şefului statului.

Prima declaraţie în acest sens îi aparţine liderului PNL Crin Antonescu, cel care preciza, în 20 mai, că USL va declanşa suspendarea lui Băsescu imediat ce are majoritate în Parlament. Aceste declaraţii privind suspendarea au fost făcute şi referitor la situaţia în care Traian Băsescu ar fi refuzat numirea unui eventual premier al USL, în condiţiile schimbării majorităţii parlamentare.

Astfel, Ponta declară că, dacă USL va obţine 50% plus unu din mandate şi Băsescu nu va nominaliza premier USL, şeful statului “trebuie judecat şi băgat la închisoare”, în timp ce Antonescu declară că la desemnarea premierului trebuie respectat rezultatul alegerilor, el precizând, legat de afirmaţiile şefului statului pe acest subiect, că “prin suspendarea preşedintelui lucrurile merg înainte”.

În 2011, însă, liderii opoziţiei nu au reuşit să treacă de nivelul strict declarativ în ceea ce priveşte suspendarea lui Băsescu, deşi au anunţat că documentul este finalizat.

Pierderea şefiei Senatului – eşecul major de imagine al USL în 2011

Eşecul major al USL în 2011 îl reprezintă, însă, pierderea celei de-a doua funcţii în stat – şefia Senatului. Din cauza unui conflict intern în PSD, între actuala conducere şi fostul lider social-democrat Mircea Geoană, USL a pierdut, în urma unui joc politic neperspicace, funcţia deţinută de Geoană. USL a fost marcată, la nivel politic, de conflictul intern din PSD, conflict care a dus la valorizarea lui Geoană prin excluderea din partid şi la conturarea posibilităţii ca acesta să-şi construiască o nouă formaţiune politică ce ar putea fragmenta, eventual, electoratul de stânga.

Un alt conflict intern din PSD care a marcat USL este şi cel dintre actuala conducere şi vicepreşedintele Marian Vanghelie, înlăturat de la şefia organizaţiei de Bucureşti. Acest conflict a dus, în finalul anului, la plecarea Aurei Vasile la UNPR, această situaţie fiind cu atât mai negativă din punct de vedere al imaginii cu cât este mai incertă, având în vedere revenirea Aurei Vasile asupra deciziei de a pleca din PSD.

(Ziare.com) Anul politic 2011: Ce s-a realizat si ce au ratat politicienii

27 Dec

Multe reprezentatii au avut loc pe scena politica romaneasca in anul 2011. Surprizele nu au intarziat sa apara, s-au format coalitii si au aparut partide noi, insa consensul si dialogul pe temele actuale si gasirea unor solutii pentru a depasi criza, intre Putere si Opozitie, a lipsit de cele mai multe ori, in detrimentul romanilor.

Ianuarie

  • Inca din primele zile ale lunii ianuarie liderii PNL si PC, Crin Antonescu si Daniel Constantin, au format Alianta de Centru Dreapta (ACD), care nu a fost primita foarte bine, din cauza asocierii intre “liberali” si Dan Voiculescu, invinuit ca a fost colaborator al Securitatii. Luni, 10 ianuarie, alianta PNL-PC a fost votata cu 4 voturi impotriva si cinci abtineri.
  • De asemenea, Romania primeste vestea ca nu va adera la Spatiul Schengen in luna martie, iar presedintele Traian Basescu este huiduit de multimea adunata sa serbeze Ziua Unirii.
  • PNL face alianta cu Partidul Conservator
  • Ziua de 24 ianuarie, aniversarea Zilei Unirii, a fost extrem de tensionata in 2011 la Iasi. Onorul primit de presedintele Traian Basescu, imnul de stat, rugaciunile prelatilor, discursul preasfintiei sale Teofan au fost acoperite de huiduieli si fluieraturi, spre satisfactia liderilor Opozitiei, Crin Antonescu si Victor Ponta prezenti in primele randuri ale multimii.

Februarie

  •  Pe data de 5 februarie ia nastere Uniunea Social Liberala, in urma uniunii intre PSD si ACD. Crin Antonescu si Victor Ponta declarau la vremea respectiva ca “va fi o alianta cum nu s-a mai facut, o alianta cu obiective mari, care va face ca aceasta tara sa aiba o alternativa”.
  • Dupa formarea USL, PSD mai face o miscare, mai putin vizibila, se asociaza cu PRM la nivel de judete, astfel ca Opozitie devine un grup compact. Intre timp, presedintele Traian Basescu anunta ca Romania urma sa incheie un nou acord cu FMI, unul de precautie, prin care FMI si Uniunea Europeana urmau sa puna la dispozitia Romaniei 5 miliarde de euro (3,6 miliarde de euro de la FMI si 1,4 miliarde de euro de la UE).
  • UDMR isi alege un nou presedinte, cu ocazia congresului. Marko Bela pleaca din fruntea UDMR, iar locul ii este luat de Kelemen Hunor.
  • Alegeri in UDMR: Kelemen Hunor a castigat sefia Uniunii
  • Tot in luna februarie a izbucnit faimosul scandal al coruptiei din vami, care a avut ecouri si pe scena politica. In urma unor descinderii la mai multe puncte de trecere a frontierei, din Romania, sute de vamesi si de politisti de frontiera au fost retinuti pentru coruptie. Presedintele sindicatului PRO LEX, Vasile Lincu, a creat sintagma “tablii de sah a coruptiei din vami”. La scurt timp dupa asta au inceput sa apara acuzatiile si la adresa unor partide si politicieni, ca acestia s-ar numara printre beneficiarii spagilor.
  • Presedintele Traian Basescu anunta ca isi doreste ca operatiunea de combatere a evaziunii in vami sa ajunga la “regina”, facand referire la sistemul piramidal de colectare a spagilor. Nici pana in decembrie 2011 nu s-a aflat cine este “Regina”.

Martie

  • Opozitia a depus o noua motiune de cenzura impotriva Guvernului Boc, dupa ce a anuntat ca isi angajeaza raspunderea pe noul Cod al Muncii. Insa Executivul a trecut cu bine si de aceasta motiune.
  • Tot in luna martie, presedintele Traian Basescu anunta ca este dispus sa accepte scurtarea mandatului sau de presedinte, daca Parlamentul va conveni asupra revizuirii Constitutiei si revenirii la mandatul de presedinte de 4 ani, astfel incat sa se poata cupla alegerile parlamentare cu cele prezidentiale pentru reducerea cheltuielilor electorale.
  • Un alt scandal de coruptie izbucneste, iar cel vizat este eurodeputatul PSD Adrian Severin. Fostul ministru de Externe a inceput sa fie anchetat de Parlamentul European, dupa ce reporteri ai Sunday Times, care pretindeau ca sunt lobby-sti, au convins mai multi europarlamentari sa introduca un amendament intr-o lege europeana, contra unei sume ce putea ajunge pana la 100.000 de euro pe an. Severin a fost unul dintre cei trei europarlamentari care au acceptat oferta falsilor lobby-sti.
  • Adrian Severin, anchetat pentru coruptie la Bruxelles
  • Tot in martie, vicepresedintele Senatului Dan Voiculescu a primit decizia finala de colaborator al Securitatii din partea magistratilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar aliatii Puterii, PDL, UDMR, UNPR si minoritatile, au semnat un protocol prin care s-au angajat sa ramana impreuna pana in 2012.

Aprilie

  • PDL se pregatea de campania interna si avea mici dispute. Printre candidati s-au numarat Emil Boc, Vasile Blaga si Theodor Paleologu. Pe fondul tensiunilor interne ministrul Muncii, Ioan Botis, a fost implicat intr-un scandal de coruptie. Cateva zile mai tarziu si-a dat demisia, iar interimatul a fost asigurat de premierul Emil Boc.
  • Sebastian Lazaroiu, eliberat din functia de consilier prezidential
  • Consilierul prezidential pe probleme de politica interna Sebastian Lazaroiu, cunoscut drept unul dintre apropiatii lui Traian Basescu, si-a dat demisia.

Mai

  • PDL si-a ales noua conducere, iar presedinte a ramas tot premierul Emil Boc. Ioan Oltean a fost ales noul secretar general al PD-L, iar prim-vicepresedintii desemnati sunt Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Sorin Frunzaverde si Teodor Baconschi.
  • Tot in mai, candidatul USL Catalin Chereches a castigat alegerile partiale pentru functia de primar al municipiului Baia Mare din primul tur, cu 51,66% din voturi.
  • Procurorii DNA au trimis-o in judecata pe Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului, pusa sub acuzare in legatura cu organizarea Zilei Tineretului in 2 mai 2009, in statiunea Costinesti, iar presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost acuzat de evaziune fiscala si fals in declaratii de inspectorii Agentiei Nationale de Integritate, care au sesizat Parchetul General.

Iunie

  • Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu a fost desemnat de premierul Emil Boc pentru a prelua portofoliul de ministru al Muncii.
  • Lazaroiu, noul ministru al Muncii, a preluat mandatul de la Boc
  • Presedintele Traian Basescu a anuntat ca isi doreste ca Romania sa fie reorganizata teritorial, fapt care a provocat reactii dure din partea partidelor politice.
  • Consultari la Cotroceni: PDL il sustine pe Basescu, UDMR a plecat fara sa faca declaratii
  • Seful statului a organizat consultari la Palatul Cotroceni, cu liderii tuturor formatiunilor politice parlamentare pe teme precum revizuirea Constitutiei si reorganizarea administrativa a teritoriului Romaniei.
  • Dupa aceste discutii, Traian Basescu s-a dus si in Parlament si le-a cerut alesilor sa se gandeasca pe parcursul vacantei de vara la proiectul de reorganizare administrativa a tarii, pe care nu il considera abandonat in ciuda dezacordurilor din coalitia de guvernare.
  • Tot in iunie, seful statului a fost in centrul unui alt scandal, dupa ce a afirmat ca regele Mihai a savarsit un act de tradare in 1947 in momentul in care a abdicat si a parasit tara, catalogandu-l drept “sluga la rusi”, spre deosebire de Ion Antonescu care in mod nedrept a ramas in istorie precum un criminal de razboi.

Iulie

  • Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a fost banuit de trafic de influenta, intr-un dosar aflat la Directia Nationala Anticoruptie, iar Parlamentul European a deschis o investigatie preliminara in cazul eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, acuzat ca si-a insusit 40.000 de euro reprezentand remuneratiile unuia dintre asistentii sai.
  • In urma unui alt scandal, reprezentantii Partidului Democrat Liberal au decis sa boicoteze emisiunile postului de televiziune Antena 3, din cauza faptului ca acesta a prezentat un act fals, prin care se spunea ca ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, nu ar fi luat Bacalaureatul din prima sesiune.
  • Emil Boc, chemat la Cotroceni de Traian Basescu
  • Premierul Emil Boc a fost apostrofat de presedintele Traian Basescu din cauza ratei slabe a absorbtiei fondurilor europene. In consecinta toti ministri din Executiv au fost anuntati ca vor fi evaluati pe aceasta tema, iar cei care nu vor avea rezultate satisfacatoare vor fi inlocuiti.
  • Tot in iunie, raportul anual al Comisiei Europene de evaluare a progreselor din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privitor la reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei in Romania arata ca am facut mari progrese fata de raportul de anul trecut, dar ca trebuie sa mai depunem eforturi pentru adoptarea viitoarelor coduri in justitie, restructurarea sistemului judiciar si confiscarea averilor ilicite.

August

  • Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, si-a dat demisia din fruntea institutiei pe care o conducea, nemultumit de banii primiti la rectificarea bugetara, iar in locul lui a fost numit Ritli Ladislau.
  • Traian Basescu a starnit un alt scandal cand si-a anuntat sprijinul pentru demararea exploatarii aurului la Rosia Montana. Seful statului preciza ca proiectul de la Rosia Montana “sta ingropat din 1997″ din cauza lasitatii oamenilor politici, declaratie care a starnit reactii dure din partea Opozitie, si nu numai.
  • In urma unor alegeri partiale, Opozitia s-a “incaierat” cu Puterea, acuzandu-i de fraudare. Candidatul USL, Florin Tataru, a castigat alegerile din Colegiul uninominal 2 Maramures, in timp ce candidatul PDL Adrian Radulescu a castigat alegerile din Colegiul uninominal 6 Neamt. Cei din USL au sustinut ca la Piatra Neamt votul a fost fraudat.

Septembrie

  • Seful statului a facut o vizita in SUA. Acolo s-a intalnit si cu presedintele american Barack Obama, in Biroul Oval, de la Casa Alba. In ciuda succesului de pe teritoriul american, aderarea Romaniei la spatiul Schengen a fost amanata din nou.
  • Basescu s-a intalnit cu Obama la Casa Alba – vezi ce au vorbit si imagini oficiale
  • Peter Eckstein-Kovacs, consilier prezidential pe tema minoritatilor nationale, si-a dat demisia din functie, motivand ca nu impartaseste opiniile presedintelui Traian Basescu pe tema Rosia Montana, iar premierul Emil Boc l-a revocat pe Sebastian Lazaroiu din functia de ministru al Muncii, principalul motiv invocat de liderii PDL fiind acela ca fostul consilier prezidential a facut mai multe declaratii ce au adus prejudicii grave de imagine principalului partid de guvernamant.
  • Sulfina Barbu a fost numita ministrul al Muncii, iar Leonard Orban a fost numit ministru al Afacerilor Europene, dupa ce premierul Emil Boc a anuntat ca membrii coalitiei de guvernare au fost de acord sa completeze structura Executivului cu un nou minister.

Octombrie

  • Liderii tarilor europene au decis in cadrul unei reuniuni de la Bruxelles ca Bulgaria si Romania vor adera la spatiul Schengen in doua etape, in 2012. Regele Mihai a tinut un discurs istoric in Parlamentul Romaniei, insa la acesta nu a fost presedintele Traian Basescu.
  • Miron Cozma si-a lansat o noua formatiune politica, care se numeste Partidul Social Democrat al Muncitorilor, iar PDL a adoptat Codul Etic al partidului, o premiera pe scena politica romaneasca, prin care democrat liberalii s-au angajat ca atunci cand apar probleme de integritate, cu sau fara conotatie penala, sa reactioneze rapid, clar si in termen scurt.
  • S-a infiintat o noua formatiune politica Noua Republica, coordonata de Mihail Neamtu, despre care fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu spunea ca este Alba ca Zapada.

Noiembrie

  • PSD il da afara pe Mircea Geoana si ramane fara sefia Senatului. Ultima “baricada” a Opozitiei a fost cucerita de cei de la Putere, iar locul lui Mircea Geoana la sefia Senatului este preluat de Vasile Blaga, care revine, iar in prim planul scenei politice, dupa esecul de la Congresul PDL, cand a pierdut in defavoarea lui Emil Boc.
  • Fostul presedinte al PSD anunta ca are de gand sa isi faca o noua formatiune politica.
  • Primarul Clujului, Sorin Apostu, este arestat si acuzat de luare de mita. In urma scandalului acesta este exclus din PDL. Elena Udrea atrage atentia dupa ce realizeaza un pictorial in revista pentru femei TABU, unde spune ca isi doreste ca femeile sa aiba mai mult influenta in functiile de conducere.
  • Elena Udrea, cea mai sexy femeie-ministru din Europa
  • Opozitia anunta ca demareaza procedurile necesare pentru suspendarea lui Traian Basescu.

Decembrie

  • Situatia grea din intreaga Europa se rasfrange si asupra Romaniei. Traian Basescu a anunta ca Romania va semna acordul european de guvernanta fiscala. Partidele politice au fost chemate la consultari, la Palatul Cotroceni, pentru ca noul acord european va putea fi aplicat doar daca Constitutia va fi modificata.
  • Opozitia si Puterea s-au pus de acord ca in 2012 sa modifice Constitutia. Puterea a decis sa comaseze alegerile din 2012, iar Guvernul si-a angajat din nou raspunderea pe aceasta lege. Opozitia a depus o noua motiune de cenzura, care a cazut la votul din Parlament.
  • UNPR a inghitit PIN-ul – Lavinia Sandru, vicepresedinte
  • Tot in luna decembrie, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei a semnat un protocol privind fuziunea prin absorbtie a Partidului Initiativa Nationala (PIN) de catre UNPR.
  • Fostul premier PSD Adrian Nastase a fost achitat in dosarul “Matusa Tamara”, in care era acuzat de coruptie, iar Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 din Capitala, a fost decorat de presedintele Traian Basescu cu Ordinul National pentru Merit, in grad de Cavaler.

MEDIAFAX – EXCLUSIV: PDL ia în calcul varianta ca funcţia de preşedinte al Senatului să rămână vacantă – surse

8 Noi

O variantă luată în calcul de PDL dacă Mircea Geoană va fi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului este ca în locul său să nu fie aleasă nicio persoană, iar atribuţiile să fie preluate de unul dintre vicepreşedinţi, cel mai probabil Petru Filip (PDL), declară pentru MEDIAFAX surse politice.

Astfel, conform Regulamentului, în cazul cererii de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte a Senatului acesta nu poate conduce şedinţa Biroului Permanent sau pe cea de plen în care se discută revocarea sa.

La conducerea şedinţelor, preşedintele Senatului va fi înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent, iar surse din PDL susţin că acesta va fi membru al PDL, actuala coaliţie de guvernare deţinând majoritatea în Biroul permanent. În consecinţă, vicepreşedintele care ar putea prelua atribuţiile lui Geoană ar fi Petru Filip, singurul vicepreşedinte pe care PDL îl are la Senat.

Potrivit Regulamentului, propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului, iar dacă este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri.

După ce plenul va aproba revocarea lui Geoană, varianta luată în calcul de PDL este ca nicio altă candidatură pentru această funcţie să nu fie acceptată întrucât grupul parlamentar care a deţinut funcţia de preşedinte al Senatului, PSD-PC, nu mai există. Conform unei decizii a Curţii Constituţionale, pe locul deţinut de Geoană poate fi propus doar un candidat al grupului parlamentar care a deţinut funcţia de preşedinte.

Conform Regulamentului, pe perioada vacanţei funcţiei de preşedinte al Senatului, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent. În acest mod, PDL va reuşi să preia conducerea Senatului fără să forţeze interpretarea Regulamentului şi a deciziilor Curţii Constituţionale, afirmă sursele citate.

Vicepreşedinţii Senatului sunt Viorel Filip (PDL), Cristian Diaconescu (UNPR), Ioan Chelaru (PSD) şi Dan Voiculescu (PC). Luni după-amiază, PSD a solicitat oficial, în plenul Senatului condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean.

După şedinţa grupului, Mircea Geoană a declarat că decizia este “pripită şi nejustificată”, că aceasta face rău partidului şi este determinată de “interese meschine”. Geoană a apreciat că decizia conducerii PSD reprezintă “o greşeală strategică”, pentru că aceasta va duce la pierderea de către social-democraţi a poziţiei de preşedinte al Senatului. El a adăugat că, de fapt, “va fi oferită pe tavă” această funcţie puterii.

Imediat după ce PSD a luat decizia de a-l înlocui pe Geoană de la şefia Senatului, democrat-liberalii au susţinut că preşedinţia acestuia for legislativ trebuie să revină PDL.

EvZ: Cristian Popescu Piedone: În 2012 voi candida pentru UNPR

3 Noi

Primarul Cristian Popescu Piedone va fi prezent azi la ora 16 la conferința UNPR București. El va face o declarație privind adeziunea sa la UNPR din partea căruia va candida la alegerile 2012 pentru primăria Capitalei. Popescu va fi prezentat de președintele UNPR Gabriel Oprea, și președintele de onoare al formațiunii, Cristian Diaconescu.

RIVALI Cristian Popescu Piedone și Sorin Oprescu au fost aliați la alegerile din 2008, dar ar putea să devină adversari la cele din 2012

“La ora 16 voi merge la UNPR. Nu e o adeziune, ci se va anunța că la alegerile din 2012 voi avea susținerea lor”, a declarat în exclusivitatea pentru “Evenimentul zilei” primarul Cristian Popescu Piedone. Potrivit unor surse din conducerea UNPR, edilul sectorul 4 al Capitalei va fi susținut și dacă va candida la Capitală și dacă va decide să candideze din nou pentru un mandat la Primărie sectorului 4.

”Îl vom susține. Este un om serios. A fost invitat astăzi la ședința UNPR care va avea loc la Palatul Copiilor”, au declarat, pentru EVZ, sursele citate. Dacă își va mențione intenția, Piedone ar putea fi principalul rival pentru Sorin Oprescu în competiția pentru primăria Capitalei.

Potrivit unor surse din cadrul PC, Piedone a mai încercat totuşi o reconciliere cu preşedintele de onoare al partidului Dan Voiculescu. Vizat cu excluderea de către preşedintele Dan Constantin care programase pentru ziua de marţi o şedinţă a conducerii pentru a aborda problema sancţionării lui Piedone, edilul de la sectorul 4 s-a dus, luni, aţă la Voiculescu pentru a găsi o cale de împăcare şi a preveni excluderea sa.

Conform surselor citate, Piedone plănuia să părăsească PC, dar nu în acest moment, ci la începutul anului 2012 pentru ca activitatea sa de primar să nu fie perturbată de luptele politice care ar fi însoţit acest gest. Comportamentul său din ultima vreme a forţat însă mâna liderilor conservatorilor care se deciseseră să-l pedepsească pentru ultimele ieşiri şi pentru jocul de-a uite demisia, nu e demisia din funcţiile politice, practicat de edilul de sector.

Întâlnirea sa cu Voiculescu nu s-a soldat cu rezultatul scontat. “A invocat presiunile politice la care este supus , şi-a ţinut să sublinieze riscul la care se supune partidul în cazul în care va fi exclus”, ne-au relatat surse participante la întâlnire.

Voiculescu nu a rămas însă impresionat de argumentele lui Piedone şi i-a imputat acestuia jocul dublu practicat cu actuala Putere, dar a dat dispoziţii ca şedinţa de marţi să fie anulată în speranţa că  Piedone va mai putea fi păstrat departe de tentaţiile liderului UNPr, Gabriel Oprea.

Totuşi, în următoarele două zile, Piedone a purtat însă noi negocieri cu UNPR. Conform unor surse parlamentare din cadrul acestei formaţiuni, primarului de la sectorul 4 i s-a promis sprijin pentru candidatura la Primăria Generală a Capitalei, atât din partea progresiştilor, cât şi a PDL.

Mediafax – PDL, UNPR, PSD, PNL şi PC resping propunerea UDMR de eliminare a caracterului naţional al statului

2 Noi

Propunerea UDMR de eliminare din Constituţie a caracterului naţional al statului a reuşit să coalizeze reprezenanţi ai taberelor politice adverse, Roberta Anastase, Victor Ponta, Dan Voiculescu, Cristian Diaconescu şi Ioan Oltean susţinând cu toţii că amendamentul Uniunii este inacceptabil.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, miercuri, că PDL respinge categoric propunerea UDMR şi a arătat că are certitudinea că o asemenea prevedere nu va fi votată. “Vă asigur că ea (propunerea UDMR n.r.) va fi luată în dezbaterea Comisiei juridice, care analizează proiectul de revizuire a Constituţiei, şi cu certitudine nu va fi votată. PDL categoric respinge o asemenea iniţiativă şi o crede totalmente împotriva actualei Constituţii şi a realităţilor care consacră statul român”, a precizat Ioan Oltean.

El a spus că nu sunt probleme în coaliţie, dar grupurile parlamentare, indiferent dacă se află la putere sau în opoziţie, au o anumite atitudine în privinţa unor acte normative extrem de importante. “Zile grele ne fac opoziţia şi nu colegii din majoritate, care se comportă absolut normal. Discutăm, analizăm, până la urmă cădem de acord asupra unei poziţii care să corespundă realităţilor de reglementare a unui domeniu sau altul”, a adăugat Ioan Oltean.

La rândul ei, liderul PDL Roberta Anstase a declarat, comentând propunerea UDMR, că subiectul nici măcar nu se poate discuta. “Asta nu discutăm, nici nu se pune problema”, a precizat Roberta Anastase.

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că prevederile constituţionale legate de structura fundamentală a statului nu pot suferi modificări, aşa cum doreşte UDMR. Diaconescu a afirmat că amendamentul depus de UDMR reflectă o temă recurentă a Uniunii, însă este previzibil că rezultatul unei consultări referendare pe temă va fi negativ. “Prevederile constituţionale legate de structura fundamentală a statului român nu pot suferi modificări, iar acest lucru a fost statuat încă din 1991. Importantă acum este reorganizarea administrativ-teritorială în sensul europenizării României, şi nu în direcţia enclavizării unor părţi din ea”, a mai spus preşedintele de onoare al UNPR.

Propunerea UDMR a fost respinsă şi de opoziţie. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că amendamentul UDMR privind modificarea caracterului naţional prevăzut de Constituţie este nerealist, cu caracter exclusiv electoral. Ponta a afirmat că discuţia despre modificarea Constituţiei înaintea alegerilor face ca amendamentele depuse de unele formaţiuni să fie pur electorale, motivate de competiţia politică. “Este clar că nu trebuie să modificăm Constituţia în 2012, an electoral. Evident că propunerea UDMR nu va trece, dar amendamentul lor este făcut în logică electorală, din cauza competiţiei cu partidul extremist al lui Laszlo Tokes, în contrapartidă la autonomia totală cerută de el”, a spus Ponta.

Preşedintele PSD a caracterizat amendamentul UDMR la articolul 1 din Constituţie ca nerealist. “Din cauza apropierii alegerilor şi a competiţiei electorale, apar asemenea propuneri nerealiste, cu caracter electoral. De aceea discuţia despre revizuirea Constituţie trebuie purtată în 2013, când nu va mai plana spectrul alegerilor şi propunerile pot fi serioase”, a mai afirmat Ponta.

De asemenea, liderul grupului PSD din Cameră, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că judeţele Harghita şi Covasna sunt deja “stat în stat” şi că propunerea UDMR vine pe fondul situaţiei de haos din România. “În România e haos, iar în situaţii de haos cei care au anumite interese profită. Vedeţi ce s-a întâmplat la Sf. Gheorghe şi Covasna, unde consilierii judeţeni UDMR şi PCM au votat hotărârea organizării unui referendum care are întrevederi cu tâlc şi care nu fac trimitere la articolul unu din Constituţie, dar întrebarea referitoate la înfiinţarea Ţinutului Secuiesc este una neconstituţională, care încalcă articolele 3 şi 4″, a spus Duşa.

La rândul ei, deputatul PNL Alina Gorghiu, membru în Comisia juridică a Camerei, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că propunerea UDMR depăşeşte limitele revizuirii Legii Fundamentale. “Această propunere va fi lămurită în prima şedinţă de revizuire a Constituţiei. E un amendament care depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei. Statul trebuie să fie unitar, naţional şi nu se poate trece peste această limită”, a spus Gorghiu.

Propunerea este criticată şi de liderul PC, Dan Voiculescu. “Propunerea UDMR privind modificarea Constituţiei în sensul eliminării caracterului de «stat naţional» este flagrant neconstituţională, încălcând art. 152 din legea fundamentală, care stabileşte explicit că prevederile art. 1 nu pot face obiectul revizuirii”, scrie Voiculescu într-un comunicat.

El afirmă că în mod normal, Preşedinţia ar fi trebuit să reacţioneze prompt la pretenţiile UDMR. “Dar Traian Băsescu tace. Este o tăcere laşă, preşedintelui fiindu-i frică să-şi supere un partener de guvernare. Cel care a atacat abject repere istorice ale României, nu are curajul de a apăra caracterul «naţional» al statului român. Din contră, aşteaptă să reacţioneze opoziţia, sperând că o tensionare a relaţiilor UDMR-USL l-ar ajuta în negocierile cu UDMR pe proiectul reorganizării administrative. Specialist în trocuri, Traian Băsescu pare dispus să accepte un schimb «stat naţional» – «reorganizare administrativă», considerând că retrasarea unitaţilor administrativ-teritoriale este ultima şansă a actualului regim de a evita o înfrângere categorică în 2012″, susţine Voiculescu.

Grupul parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor a depus un amendament la proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei prin care se elimină caracterul naţional al statului român, cu toate că dispoziţiile actualei Constituţii privind caracterul naţional nu pot face obiectul revizuirii.

Articolul 1 din Constituţia actuală a României prevede, la alineatul 1, că “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Conform amendamentului depus de grupul UDMR, articolul 1. (1) va avea următorul cuprins: “România este stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Actuala Lege fundamentală a României prevede, la articolul 152 – (1) privind” limitele revizuirii, că “dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.

Preşedintele Comisie Juridice din Cameră, deputatul PDL Daniel Buda, a anunţat, marţi, că şedinţa comisiei programată pentru miercuri a fost amânată pentru o dată ulterioară pentru a solicita Guvernului şi Consiliului Legislativ un punct de vedere privind acest amendament al UDMR.

“Decizia de amânare a discutării proiectului de revizuire a Constituţiei e motivată de faptul că sunt foarte multe amendamente depuse la acest proiect legislativ. Am solicitat în acest sens un punct de vedere din partea Consiliului Legislativ şi din partea Guvernului pe aceste amendamente, astfel încât să avem un punct de plecare în discutarea şi eventuala adoptare a acestora în Comisia juridică, cu atât mai mult cu cât, vă mărturisesc, există un amendament prin care se doreşte modificarea articolului 1 din Constituţie în ceea ce înseamnă caracterul statului naţional unitar, lucru care, în opinia mea, n-ar putea fi modificat având în vedere limitele revizuirii Constituţiei. Tocmai de aceea, doream un punct de vedere din partea Consiliului Legislativ”, a spus Buda.

Preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Daniel Buda (PDL), a purtat în ultimele săptămâni un schimb de corespondenţă cu Biroul Permanent al Camerei pentru a convinge conducerea acestui for legislativ ca proiectul de revizuire a Constituţiei să nu mai fie discutat în comisia parlamentară specială, ci în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 111 other followers