Tag Archives: alegeri locale 2012

Agerpres – Galaţi: Dan Nica va sesiza conducerea USL despre unele abateri de la protocol ale conservatorilor locali

28 Oct

Vicepreşedintele PSD şi preşedinte al PSD Galaţi, deputatul Dan Nica, a calificat, vineri, într-o conferinţă de presă, gestul unor consilieri locali ai PC Galaţi de a semna alături de consilierii PDL convocatorul pentru o şedinţă extraordinară a forului legislativ local drept o ‘abatere gravă’ de la protocolul USL şi a precizat că va informa, luni, conducerea despre aceste fapte.

‘Este o abatere gravă de la protocol. În protocolul de constituire a USL scrie foarte clar că este interzis votul sau sprijinirea iniţativelor PDL. În acest caz sprijinirea iniţiativei PDL înseamnă sprijinul unei iniţiative împotriva gălăţenilor; nu are nicio legătură cu furnizarea de caldură ci pur şi simplu cu o şmecherie. Am înţeles că unii de la PDL vor să vândă, să cumpere din Apaterm. Asta am înţeles că e miza, care stă în spatele acestui război care se duce pe spatele gălăţenilor’, a spus Dan Nica.

Declaraţia vicepreşedintelui PSD a venit după ce marea majoritate a consilierilor PC Galaţi au fost de acord cu convocarea, luni, a unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Galaţi în care se va supune dezbaterii proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii PDL privind încredinţarea în regim de urgenţă a serviciului de distribuţie şi furnizare a agentului termic făcut de Apaterm către Electrocentrale, care se ocupă în prezent doar de producerea agentului termic.

Dan Nica nu a putut spune însă ce măsuri se vor lua vizavi de atitudinea conservatorilor. ’Măsurile sunt decise în funcţie de gravitate de conducerea USL şi se vor lua măsurile în consecinţă’, a spus Nica. Social democratul a afirmat, de asemenea, că nu se vor mai schimba candidaturile USL pentru cele mai importante funcţii de la alegerile locale la nivelul judeţului Galaţi.

Astfel, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi a fost desemnat social democratul Nicolae Bacalbaşa, iar pentru cea de primar al municipiului Galaţi, liberalul Marius Stan.

Agerpres – Timiş: Gheorghe Ciuhandu le cere celor plecaţi din PNŢCD să revină în partid

28 Sep

Preşedintele ţărăniştilor timişeni, Gheorghe Ciuhandu, a lansat, miercuri, un apel către toţi cei care au părăsit PNŢCD şi au trecut în alte aripi ale partidului, în ultimii ani, să revină în formaţiunea pe care o conduce, deoarece nu vor fi sancţionaţi.

În opinia lui Ciuhandu, printre aceştia se află şi oameni valoroşi, care au avut ”un moment de rătăcire şi au părăsit PNŢCD”. Ciuhandu crede că unitatea partidului trebuie refăcută. ”Mai avem un singur hop, pe 2 noiembrie, când la Curtea de Apel Bucureşti se va judeca recursul formulat de Aurelian Pavelescu înaintat împotriva recunoaşterii Congresului din iunie şi a actualei conduceri a partidului, în frunte cu Victor Ciorbea. Cred că dacă prima instanţă ne-a dat câştig de cauză (…) nu vor fi probleme nici la recurs. După acest termen, cred că lucrurile se rezolvă de la sine”, a declarat Gheorghe Ciuhandu, într-o conferinţă de presă.

Liderul ţărăniştilor timişeni a adăugat că se poate începe şi selectarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare de anul viitor. În ceea ce priveşte candidatura sa la un nou mandat de primar, Ciuhandu a spus că sunt mai multe aspecte de luat în calcul. ”Priorităţile mele, până la alegerile locale din 2012, sunt rezolvarea problemelor la zi, onorarea promisiunilor făcute în 2008. Sunt unele promisiuni pe care atunci le-am făcut, dar pe care nu le-am putut onora, pentru că au apărut probleme din cauza opririi finanţărilor guvernamentale, iar noi, doar din bugetul local, nu am putut onora aceste proiecte”, a spus primarul Timişoarei.

Neamţ: Conducerea filialei PSD caută soluţii pentru un candidat propriu la preşedinţia CJ (Agerpres)

28 Sep

PSD Neamţ caută soluţii pentru a avea un candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, în alegerile de anul viitor, a declarat, marţi seară, pentru AGERPRES, preşedintele filialei, Alin Antochi. Aceasta este de altfel concluzia celor aproape patru ore de discuţii purtate, marţi seară, în cadrul comitetului executiv al partidului, şedinţă la care a fost prezent şi secretarul general al partidului, Liviu Dragnea.

Şedinţa a fost convocată la solicitarea primarilor nemulţumiţi că filiala PSD nu are candidat nici la primăria municipiului Piatra Neamţ şi nici la preşedinţia Consiliului Judeţean. Unii dintre aceştia au intrat în sala de şedinţe hotărâţi să ceară demisia conducerii filialei şi din cauză că au fost pierdute alegerile parlamentare parţiale din 21 august, din colegiul 6.

La finalul şedinţei, Alin Antochi a declarat că nu s-a pus în discuţie, niciun moment, demisia sau demiterea sa din funcţia de preşedinte al filialei. ’A fost o discuţie extrem de utilă în care principalul subiect a fost lipsa unui candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, ştiindu-se faptul că, la nivel naţional, USL a decis ca acest candidat să fie dat de PNL. Există mai multe variante de lucru însă deocamdată nu avem nicio certitudine’, a declarat Alin Antochi, preşedintele PSD Neamţ.

Prezent la şedinţă, Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, a declarat că ‘a fost o întâlnire la care s-au spus lucrurilor pe nume’. ’Mă bucur că am venit şi voi mai veni la Neamţ şi nu numai. A fost o şedinţă în care s-au spus lucrurilor pe nume, ceea ce este foarte bine. Nimeni nu a cerut nici demisia şi nici demiterea preşedintelui Alin Antochi’, a declarat Liviu Dragnea.

Potrivit unor surse din cadrul PSD Neamţ, filiala nu exclude nici posibilitatea susţinerii, la alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, a unui candidat propriu sau chiar a unui independent, chiar dacă, liderii USL au decis ca acesta să fie din partea PNL.

NewsIn – Liberalul Relu Fenechiu cere ieşirea PC din USL

23 Sep

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, la Iaşi, că va propune conducerilor PNL şi PSD, în cursul săptămânii viitoare, ieşirea PC din USL, transmite corespondentul NewsIn. ”Propunerea mea este să iasă din USL, să candideze separat, iar după alegerile generale să intre din nou în uniune, dar să respecte regulile jocului. În USL, noi nu luăm decizii în urma şantajului unuia sau altuia”, a declarat Fenechiu, în conferinţă de presă.

Vicepreşedintele PNL a adăugat că vrea “coerenţă politică”, subliniind că nu poate merge la drum cu un aliat care în permanenţă “pune sula în coaste”.

Liberalul a precizat că este dezamăgit de afirmaţiile liderului PC Daniel Constantin potrivit cărora conservatorii vor merge separat în alegeri cu excepţia situaţiilor deja negociate în cadrul USL. ”Voi cere, în măsura în care am posibilitatea şi dreptul să o fac, conducerilor PNL şi PSD să găsească împreună soluţia prin care USL să fie o alianţă între PNL şi PSD. Noi am înfiinţat această uniune pentru a câştiga alegerile şi a oferi o alternativă clară şi serioasă la actuala putere, nu pentru pofta cuiva de a avea un cuvânt de spus într-un anumit for”, a afirmat şeful liberalilor ieşeni.

Fenechiu a mai spus că a trimis conducerilor PNL şi PSD câteva direcţii strategice pentru cele două partide, în cazul comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, dar a refuzat să le dea publicităţii.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita a declarat că în şedinţa Biroului Permanent a PSD s-a decis ca PC să meargă separat atât la locale, cât şi la parlamentare. Într-o conferinţă de presă ţinută recent la Iaşi, Victor Ponta a spus că nu e normal ca PC să meargă separat în alegeri doar în anumite situaţii, subliniind că partidul lui Daniel Constantin ar trebui să meargă separat în toată ţara.

Meleşcanu: La Prahova, am pornit, aşa cum se porneşte în marş, cu stângul (Agerpres)

23 Sep

Senatorul PNL Teodor Meleşcanu a afirmat, joi, la Ploieşti, că USL a pornit, în Prahova, cu stângul, ‘aşa cum se porneşte în marş’, şi că nu au existat ambiţii personale, ci doar legate de dorinţa de a veni cu cei mai buni candidaţi care să poată câştiga.

‘La Prahova, am pornit, aşa cum se porneşte în marş, cu stângul. Nu e o problemă, aşa trebuie pornit întotdeauna, dar sunt convins că avem capacitatea cu toţii şi responsabilitatea de a înţelege că există obiective mari pentru care trebuie să găsim soluţii pentru ca toată lumea să funcţioneze. Nu au existat niciodată niciun fel de ambiţii personale, a existat o singură ambiţie: să venim cu cei mai buni candidaţi, care să poată câştiga, a existat o ambiţie şi există în continuare să ne mobilizăm toţi oamenii, pentru că, până la urmă, cheia succesului nu este ca unul sau altul să fie candidat. Cheia succesului este ca toţi militanţii noştri să ştie că luptă împreună pentru realizarea unui obiectiv mare, dar şi pentru realizarea obiectivului ca fiecare din aceste formaţiuni politice să crească în ochii electoratului şi mai ales în votul lor’, a afirmat Meleşcanu.

Parlamentarul liberal a susţinut că USL trebuie să vină la guvernare pentru a putea pune în aplicare un program ‘pentru oameni’.

‘Singura noastră şansă de câştig, de a ieşi din această situaţie, este ca USL-ul să câştige alegerile viitoare, să vină la guvernare şi să poată, pentru prima oară în ultimii patru ani, să pună în aplicare un program pentru oameni. Sloganul ‘Să trăim bine’ trebuie să se transforme cu adevărat în sloganul ‘Să trăim cu toţii bine’. Ambiţia noastră este ca, folosind această alianţă, şi PNL şi PSD să-şi crească cu adevărat ponderea la nivelul populaţiei. Trebuie să folosim această putere pe care ne-o dă activitatea comună sau lucrul în echipă, pentru ca într-adevăr cele două partide să devină cele mai importante partide din România. Este o şansă pentru noi pe care nu dorim să o irosim’, a adăugat Meleşcanu.

Senatorul Teodor Meleşcanu a fost nominalizat din partea PNL pentru a candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, obţinând în sondaje cu două procente mai mult decât actualul şef al administraţiei judeţene, social-democratul Mircea Cosma.

Totuşi, în urma negocierilor care au avut loc la centru în cadrul USL, liberalii au cedat social-democraţilor atât candidatura pentru funcţia de preşedinte al CJ, cât şi pe cea pentru primăria municipiului Ploieşti, astfel că în cursa electorală vor intra preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, şi senatorul Iulian Bădescu.

Teodor Meleşcanu a participat, joi, la Ploieşti, la lucrările Consiliului Judeţean al PSD Prahova.

George Scutaru (PNL): Decizia privind nominalizarea unui candidat liberal pentru preşedinţia CJ Buzău nu poate fi schimbară(Agerpres)

22 Sep

Deputatul George Scutaru, liderul PNL Buzău, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că ‘decizia privind nominalizarea unui candidat liberal la alegerile de anul viitor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău nu poate fi schimbată’. ’În ciuda tuturor presiunilor sau promisiunilor pe care diverşi lideri ai PSD Buzău le fac primarilor, reprezentanţilor PSD în teritoriu, vrem ca lucrurile să fie foarte clare. Este o decizie politică care a fost luată şi care nu va mai putea fi revizuită’, a spus deputatul George Scutaru, copreşedinte al USL Buzău.

Parlamentarul liberal a cerut colegilor social-democraţi să lase la o parte orgoliile. ’S-a luat o decizie şi s-a pus punct. În niciun caz nu va fi virgulă după această decizie. Colegii noştri trebuie să înţeleagă că noi suntem un partener sincer şi că dorim împreună să contribuim la această victorie a USL-ului şi să lase la o parte orgoliile, pentru că în niciun caz judeţul Buzău nu trebuie interpretat a fi în buzunarul cuiva, al unei persoane sau al unei familii, indiferent de numele pe care-l poartă. Nu există nici prefect pe viaţă şi nici preşedinte de CJ pe viaţă. Sunt funcţii pe care eşti ales un mandat, două, dar nu trebuie să mergi pe ideea că din clădirea instituţiei trebuie să ieşi cu picioarele înainte’, a mai spus liderul PNL Buzău.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală, şi actual preşedinte al CJ Buzău, Victor Mocanu, refuză să accepte nominalizarea unui reprezentant al PNL la alegerile pentru CJ de anul viitor solicitând intervenţia liderului PSD Victor Ponta.

Tulcea: PC va avea candidaţi proprii la primăriile comunelor (Agerpres)

22 Sep

Organizaţia judeţeană PC Tulcea va avea candidaţi proprii la alegerile locale din 2012. ’Vom avea candidaţi pe liste separate la comune, dar nu şi la municipiul reşedinţă de judeţ. Acest lucru însă nu este bătut în cuie. Părerea mea personală este că trebuie să lăsăm orice orgoliu deoparte, pentru că nu avem decât un singur ţel – câştigarea alegerilor din 2012′, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Organizaţiei judeţene PC Tulcea, Rodica Paţă.

Ea a spus că, la începutul lunii viitoare, filiala PC va avea o Conferinţă judeţeană la care sunt aşteptaţi circa 150 de delegaţi. ’Acum avem doar un viceprimar, dar îmi doresc foarte mult ca după alegerile din 2012 să pot spune că avem şi noi primari conservatori. Vă asigur că PC va dovedi că este un partid activ care poate să aibă câţiva primari’, a spus Paţă.

Potrivit sursei citate, în momentul de faţă PC numără 39 de organizaţii în judeţ, numărul membrilor fiind de circa 1.400.

EVZ: Jocul de-a candidatul în USL Ialomița. PNL către PSD: Unde vă e omul pentru primăria Slobozia? Îl anunțăm noi. Pe al nostru!

22 Sep

Liberalii ialomiţeni forțează nota în USL pentru a vedea până unde pot întinde plapuma și răbdarea social-democraților conduși de Silvian Ciupercă. Chiar dacă omul lor, actualul vicepreședinte de consiliu județean, Ioan Martin, s-a plasat pe locul doi în sondajele USL după primarul pesedist în exercițiu, Gabi Ionașcu, șefii filialei municipale nu se pot împăca cu acest gând. Profitând de faptul că PSD nu a făcut o lansare oficială a edilului pentru un nou mandat, ei susțin că partenerii lor de alianță și-au peirdut dreptul de a numi candidatul USL la primărie și că sunt liberi să-l susțină în continuare pe Martin pentru această funcție.Liderul PSD Ialomița, Silvian Ciupercă îi invită însă pe liberalii mai vocali să țină cont de decizia copreședinților USL și nu de “viziunile” președintelui PNL Slobozia, Mihai Emilian.

La nivelul județului Ialomița, candidaturile la locale au fost tranșate de co-președinții USL în favoarea social-democraților: Silvian Ciupercă va încerca să dobândească un nou mandat de președinte al Consiliului județean, iar primarul în exercițiu al Sloboziei, Gabi Ionașcu va fi candidatul PSD și ACD pentru această funcție.

Deși sondajele comendate de PSD și PNL îl dădeau pe Ionașcu cu prima șansă la candidatură, el având procentaje între 49 și 56%, liberalii nu au dat semne că s-au împăcat cu situația.

Liderul PNL Slobozia, Mihai Emilian a ieșit astăzi, la rampă pentru a anunța că liberalii își rezervă dreptul de a-l susține pe colegul lor, Ioan Martin pentru primărie, de vreme ce PSD întârzie să-și facă cunoscut în mod oficial candidatul, precum şi proiectul pe care, ulterior, aceştia să-l poată susţine în cadrul USL.

“În principiu, organizaţia PNL Slobozia consideră normală decizia luată de preşedinţii Ponta şi Antonescu referitoare la judeţul Ialomiţa şi municipiul Slobozia”, a declarat miercuri, Mihai Emilian, însă, în opinia sa, ar exista o problemă legată de această desemnare. ”Privite brut datele, era o decizie absolut normală ca la preşedinţia Consiliului Judeţean candidatul să fie PSD, iar candidatul la primăria Slobozia să fie tot PSD. Din punctul acesta de vedere, organizaţia PNL Slobozia nu contestă şi nu va contesta candidatura USL referitor la cele două posturi. Problema noastră este referitoare la desemnarea candidatului din partea PSD. Personal, am aşteptat două – trei săptămâni o întâlnire cu membrii organizaţiei PSD. Lucru care nu s-a întâmplat. Noi trebuie să luăm o decizie ce vrem să facem cu oraşul ăsta. (…) La ora actuală, Ionaşcu nu este candidatul PSD, pentru că nu a spus nimeni public acest lucru”, a susținut liderul liberal.

Preşedintele PNL Slobozia a adăugat că liberalii nu vor să meargă numai “pe mâna” PSD, susţinând că ei îşi pregătesc propriul candidat, în eventualitatea în care posibilul candidat al PSD va ceda cu câteva luni înainte de alegeri, sub presiunea “dosarelor pe care le are în lucru”.

“Noi ne pregătim în continuare de alegeri, urmând ca PSD să-şi prezinte oferta lor până înainte de alegeri. Nu vreau să am surpriza că înainte de alegeri nu am candidat. Noi pregătim candidatul pentru postul de primar, respectiv pe domnul Martin, şi îl vom implica în această campanie”, a adăugat Mihai Emilian. În replică, liderul PSD Ialomița, Silvian Ciupercă îl trimite pe liberalul rebel la deciziile co-președinților USL.

“Nu e nimic de comentat cei doi lideri USL au stabilit public candidatul al Slobozia. Eu am avut o discuție cu vicepreședintele CJ, Ion Martin, știu că s-a retras, s-a resemnat cu această situație. Primarul actual, domnul Ionașcu este candidatul nostru”, a declarat, pentru EVZ, liderul social-democrat, precizând că PNL nu are de ce să emită în vreun fel pretenții la candidatur[ de vreme ce PSD este creditat numai el singur ca partid cu 45% la nivelul județeului.

Ciupercă nu s-a arătat suprins de tactica folosită de Emilian. “Știu că domnia sa are o altă viziune. O are de ani de zile”, a mai comentat șeful CJ Ialomița

L. Cernahoschi: Ce câștigă Oprescu, dar ce câștigă Ponta și Crin!

19 Sep

E destul de evident (chiar dacă istoria ne-a arătat că pot exista și surprize) că, fie cu, fie fără USL, Oprescu va câștiga din nou Capitala. O arată încântarea tembelă de pe fețele bucureștenilor când se minunează de faptul că în sfârșit se face ceva în oraș (fără însă să se întrebe de ce costă cam toate, de obicei, de zece ori mai mult ca la Paris), ca și sondajele de opinie. Nu este deloc o surpriză nici anunțul de azi că USL îl sprijină pe Sorin Oprescu pentru al doilea mandat.

Adevăratul câștig și adevărata surpriză, însă, se află în curtea USL-ului. Oprescu a anunțat azi, clar și răspicat, că va sprijini candidații USL la consiliul general, pentru a lucra împreună. Cam pe ideea pe care Băsescu, la vremea respectivă primar general, cerea și el un Consiliu care să nu îi pună piedici.

Câți consilieri generali cunoașteți după nume și față, chiar dacă locuiți în București de când vă știți și chiar votați la locale? Aș pune pariu că maxim unul-doi. Nu ați prea vota cu USL-ul, pentru că sunteți bucureșteni și nu vă place ideea de PSD, oricât de mult ați ajuns să îi urâți pe portocalii. Dar dacă vine un candidat sprijinit personal de Oprescu, cu care se pozează în campanie și se prezintă cu cască de protecție în cap la toate lucrările de pasaje, podulețe și podețe, poate veți trece mai ușor peste grețurile roșii. Nu-i așa?

Așa încât, chiar dacă USL va băga bani în campania lui Oprescu, va primi înzecit în ziua alegerilor locale, la București. Vom avea, deci, un București USL-ist, cel mai probabil.

Update: O dată cu anunțul PC că va merge solo la locale, Oprescu scapă și de legătura cu turnătorul Antenelor, așa că este și curat și uscat.

Agerpres – Suceava : PDL şi-a lansat candidaţii la primăriile din judeţ

17 Sep

PDL Suceava şi-a lansat sâmbătă, în cadrul Consiliului de Coordonare Judeţean al partidului, candidaţii la primăriile din localităţile cu administraţie democrat-liberală, care ar urma să participe şi la alegerile locale din 2012, dar şi alţi 13 care au câştigat alegerile din 2008 pe listele altor partide sau ca independenţi.

Astfel, este vorba despre cinci primari în funcţie de la PSD, patru de la PNL, unul de la PNG şi trei independenţi.

Preşedintele PDL şi al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul reuniunii politice, la care au participat câteva sute de oameni, că proiectul politic al PDL, cel puţin la Suceava, este să recâştige conducerea administraţiei judeţene şi să-şi mărească numărul primarilor după alegerile de anul viitor.

Flutur le-a transmis primarilor şi aleşilor locali că, în perspectiva alegerilor de la anul, trebuie să se concentreze foarte mult pe rezolvarea problemelor administrative şi mai puţin pe acelea politice, pentru ca în campanie să se poată prezenta în faţa populaţiei cu cât mai multe realizări şi cu promisiuni îndeplinite.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 111 other followers