CriticAtac: UE a dat, BOR a luat, copiii au fost… educaţi? Catehizaţi?

Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) este axa de finanţare din bani europeni cu cel mai mare succes. E singurul program în care, foarte probabil, toţi banii alocaţi vor fi contractaţi (cât despre cheltuirea lor legitimă, vom vedea la final). Pe scurt, este vorba de educaţie pe tot parcursul vieţii. Idealurile sunt nobile, fără îndoială. Implementarea… să zicem că sunt şi bune, şi rele. Adică şi proiecte oneste şi reuşite, şi bani sifonaţi, şi proiecte eşuate. Dar şi ciudăţenii. Astăzi, despre banii europeni “accesaţi” de… Patriarhia Română.

Da, Patriarhia Română, nu vă miraţi. Sub conducerea înţeleaptă a CEO Daniel Biserica Ortodoxă Română se dezvoltă ca un antreprenor iscusit, deci nu putea să rateze această sursă de finanţare. În 2009 Patriarhia, în parteneriat cu World Vision International, filiala din România, a înaintat spre finanţare proiectul “Alege Şcoala!”. Proiectul a fost primit pozitiv de evaluatori şi este implementat începând cu anul 2010, beneficiind de contribuţia din bani publici de 5.293.936 lei (cam 1.225.000 euro) şi o contribuţie a Patriarhiei de 109.142 lei (cam 25.000 euro).

La prima vedere obiectivul este generos: prevenirea si combaterea fenomenului de parasire timpurie a scolii si prevenirea delincventei juvenile prin dezvoltarea unor solutii alternative de tip „scoala de duminica”. Dar la a doua vedere deja un semn de întrebare apare: adică pentru a nu pleca copilul de la şcoala publică îl duc la… şcoala bisericească? Dar să nu fim cârcotaşi. Încă.

Să aruncăm o privire la ce îşi propune să facă, concret, proiectul:

•  activitati adresate formatorilor – 154 de sesiuni de formare de formatori pentru cel putin 2000 de preoti si profesori de religie;
•  activitati adresate copiilor – formatorii vor sustine in comunitatile din care provin serii de cateheza/sesiuni de formare pentru cel putin 18, 000 de copii si tineri care prezinta risc de parasire a scolii si potential infractional;
• organizarea de activitati de creatie – taberele de creatie se vor desfasura in perioada vacantelor de vara, conform unui grafic si unui program zilnic, pe grupe de varsta. Fiecare tabara se va desfasura pe o perioada de minim cinci zile si in fiecare tabara vor exista supervizori ai copiilor;
• concursuri cu premii pe teme date – se vor desfasura in mai multe etape, scopul acestora fiind constientizarea rolului educatiei in viata unui copil si a posibilitatilor pe care aceasta le poate oferi in integrarea pe piata muncii si in prevenirea abandonului scolar si a delincventei juvenile.

În continuare sună (aproape) bine. Am subliniat cuvântul cateheză, pentru că e singura scăpare din text. Proiectul a fost scris corect, pentru a corespunde criteriilor de evaluare. Hai să vedem cum a fost implementat. Şi ca să nu existe dubii, vom folosi sursele oficiale ale BOR.

Mai întâi, sesiuni de formare: Olteniţa sau Brăila sau Maramureş sau Timişoara sau Oradea sau oriunde altundeva, toate au în comun acelaşi lucru: participă doar preoţi. Nici vorbă de profesori de religie. E adevărat că în multe locuri preoţii sunt şi profesori de religie. Însă esenţa rămâne: sunt pregătiţi preoţii. Pentru ce?

Păi scrie negru pe alb în proiect: catehizarea copiilor. Adică învăţarea dogmei ortodoxe. Catehizarea a cel puţin 18.000 de copii, minţi tinere, în situaţie de dificultate (doar sunt în abandon sau risc de abandon), cele mai bune ţinte pentru a crede, fără a cerceta. Fără alte comentarii.

Şi ajungem la “activităţi de creaţie”, adică tabere de vară. Patriarhia a pregătit patru locuri de organizare: trei mănăstiri şi un centru cultural ortodox. Acolo, 5.000 de copii vor participa la “un program strict”, adică diverse ateliere religioase şi practice, după cum traduce comunicatul BOR. Spre exemplu, din acelaşi comunicat, vizionarea de filme tematice (ghici ce teme) sau trasee montane cu conţinut biblic. Totul sub îndrumarea superivorilor – adică preoţi.Catehizarea continuă.

Şi sunt, desigur, concursuri, un fel de olimpiada de religie. Deocamdată, fazele locale. În Vâlcea, concursul “Hristos împărtăşit în şcoală şi familie” (raportat la mai multe proiecte, hai că merge), cu patru probe: cântare religioasă specifică perioadei pascale, desen sau pictură cu tema „Patimile şi Învierea Domnului”, probă de creaţie (poezie, eseu, cântec) şi o altă activitate specifică temei concursului prin care elevii să transmită mesajul bucuriei pascale (interpretarea unei scenete, a unui psalm sau pasaj din Sfânta Scriptură, sculptură, modelaj, ouă încondeiate). Sau la Galaţi, Concursului naţional de creaţie creştină „Copilul în familie” s-a în desfăşurat două secţiuni: de creaţie literară – în care copiii au alcătuit compuneri şi eseuri pe tema „Botezul meu” şi secţiunea artistică în care concurenţii au prezentat desene sau picturi pe aceeaşi temă. E clar, cine s-a cahetizat mai bine, câştigă!

Şi pentru că lucrurile merg atât de bine, CEO Daniel şi-a dat binecuvântarea pentru extinderea la nivel naţional, adică proiectul “Alege Şcoala 2″, lansat oficial la 1 septembrie 2011. Însuşi Daniel a transmis un mesaj cu această ocazie, consemnat de o depeşă Agerpress, în care spune încă o dată pe şleau: Apreciind că acest proiect este “o iniţiativă de succes a Patriarhiei Române, în parteneriat cu World Vision România”, care se desfăşoară sub egida programului ‘Hristos împărtăşit copiilor’”, Patriarhul Daniel aminteşte că la orele de cateheză în parohii au participat peste 4.500 de copii, 1.800 fiind implicaţi în tabere de creaţie, iar 500 de preoţi au luat parte la seminarii de formare. După cum spunea: cateheză.

Noul proiect va duce activităţile educative, adică de cateheză, în 3.500 de comunităţi. O astfel de iniţiativă de succes nu poate fi decât binevenită pentru POS-DRU; cei doi parteneri – Patriarhia şi World Vision – au făcut rocada, World Vision a devenit partenerul principal şi a obţinut un grant de19.096.182,48 lei (cam 4.400.000 euro), cu o cofinanţare de 381.923,65 lei (vreo 90.000 euro).

Pe scurt, cu ajutorul a vreo cinci milioane şi jumătate de euro din bani publici, cei mai mulţi europeni, plus vreo sută zece mii din visteria proprie, Patriarhia Română, împreună cu un ONG partener, purcede la catehizarea a câteva zeci de mii de copii şi tineri în situaţie de vulnerabilitate. Iar asta se numeşte educaţie pentru viitor şi “investeşte în oameni”, motto-urile POS-DRU în România. Amin!

(Ca fapt divers, în lista de proiecte aprobate POS-DRU, pe lângă cele două “Alege Şcoala”, Patriarhia Română apare ca partener în alte cinci, cu bugete totale de 49.198.656 lei, vreo unsprezece milioane şi jumătate de euro. Dar cu altă ocazie vom vorbi şi de alte poveşti de succes POS-DRU!)

CritcAtac: Mihai&Ortodoxia sau Băsescu&BOR?

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a refuzat să ia parte la celebrarea vârstei de 90 de ani a regelui Mihai, cel mai important român recunoscut ca atare în Europa, şi singurul rege ortodox în viaţă. Abia când lumea s-a întrebat dacă nu cumva ierarhia a făcut pact cu puterea, Patriarhia a anunţat  că discută cu cei de la Casa Regală o eventuală invitaţie la 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Vom vedea…

Între timp însă, s-a întâmplat ceva care a spulberat orice îndoială cu privire la direcţia politică agreată de capii pământeşti ai Bisericii Ortodoxe Române. Ceva care a spulberat orice îndoială şi în privinţa formei pe care o va lua îndelung predicata Mişcare Populară, camuflajul de vreme rea al PDL-ului cel căzut în sondaje.

La slujba de canonizare a lui Andrei Şaguna de la Sibiu, Traian Băsescu a ţinut un discurs în biserică. Gestul, cu totul şi cu totul neobişnuit, încalcă flagrant ritualul ortodox. Iar faptul s-a întâmplat în prezenţa patriarhului Daniel şi a membrilor Sinodului, fără ca nimeni să protesteze. Cu alte cuvinte, ierarhia BOR a blagoslovit sâmbătă, prin speech-ul lui Traian Băsescu, tentativa PDL-ului de a se da de trei ori peste cap ca să se piardă urma eşecului de la guvernare şi de a înşela publicul că a devenit altceva. Pe scurt, noua republică va mirosi a tămâie sau nu va fi deloc.

Necazul este că totul a început, continuă şi probabil se va finaliza cu o impostură. Regele Mihai a fost uns monarh în 1927, iar această taină a Bisericii îi conferă prerogative religioase pe care nici abdicarea forţată, nici originala noastră republică nu le poate şterge. Aşa cum explica teologul Dan Ciachir, regele Mihai este episcop al treburilor din afară şi membru de onoare al Sinodului. El are dreptul să intre prin uşile împărăteşti, să se împărtăşească precum preoţii, fără linguriţă, şi el este cel care trebuie să înmâneze episcopilor nou-instalaţi cârja episcopală. Fostul patriarh Teoctist, după o perioadă de ezitare, când l-a lăsat pe Pimen să se ocupe de vizitele regelui în ţară, a ţinut în 1997 o slujbă la Patriarhie, în care l-a tratat pe regele Mihai potrivit vechilor sale prerogative monarhice, recunoscându-le astfel ca actuale.

Dar acum marea nevoie de credibilitate în care se află Traian Băsescu, l-a făcut să-şi îndrepte atenţia spre Biserică – cea mai populară instituţie din România. Impostor, preşedintele republicii falimentare râvneşte la scaunul regelui din drepta altarului. Numai că “aiasta nu se poate”.

Mulţi dintre ortodocşi au îndurat vreme de douăzeci de ani oprobiul celor care reproşau, pe bună dreptate, colaboraţionismul înaltei ierarhii ortodoxe cu regimul comunist. Mulţi dintre ortodocşi au simţit cum li se urcă sângele în cap de ruşine pentru refuzul BOR de a retroceda proprietăţile greco-catolice, însuşite prin politica de învrăjbire a regimului comunist. Mulţi dintre noi au înghiţit în sec când ierarhii BOR şi-au negociat cu politicienii cei mai blamaţi ai neamului secretizarea dosarelor lor de Securitate, sub cuvânt că trădarea celui pe care îl spovedeşti este o problemă internă a Bisericii.

Privim cu toţii sideraţi, cum în fiecare an, minunatul cult al sfinţilor se transformă în incantaţie magică şi păgână la marile pelerinaje legate de moaşte. Privim unii dintre noi, şocaţi, programele proaste ale Trinitas care transformă ortodoxia într-o poamă acră şi desuetă deşi Patriarhia aruncă bani pentru ea cu duiumul, iar învăţăturile Sfinţilor Părinţi ghidează mari şcoli occidentale de psihologie. Ne întrebăm mulţi dintre noi, indignaţi, cum se poate ca statul să scutească de impozite o instituţie care vrea să construiască replica religioasă a Casei Poporului cea ordonată de Ceauşescu. Aşteptăm cu toţii o reacţie, cât de diplomată, cât de subţire faţă de imigraţia îngrijorătoare a semenilor noştri, care fug în patru zări, numai să scape din văgăuna care a devenit România declarată “majoritar ortodoxă”.

Iar acest comportament nu este nou pentru ierarhia formală a Bisericii Ortodoxe Române. Vreme de jumătate de secol, românii s-au obişnuit că Biserica Ortodoxă Română nu se va ridica pentru ei, s-au obişnuit că dacă statul ateu şi/sau corupt se pregăteşte să le facă rău, nu Biserica Ortodoxă Română va fi cea care va protesta, ci o vor face, dacă vor putea şi cum vor putea, cei de la posturile de radio occidentale, Europa Liberă, BBC sau Vocea Americii. “Capul plecat, sabia nu-l taie”, acesta a fost sloganul BOR vreme de multe decenii, iar credincioşii roagă acum în zadar înalta ierarhie să-i canonizeze pe sfinţii închisorii de la Aiud.

Românii şi principala lor Biserică au trecut prin “iadul cel mai de jos” în vremea comuniştilor. Compromisurile de atunci ale ierarhiei puteau fi explicate de riscurile enorme pe care şi le asuma orice oponent: martiraj imediat în anii 50, izolare şi control absolut mai târziu.

Dar acum nu există nici o scuză. Discursul lui Traian Băsescu în catedrala de la Sibiu, ţinut cu încălcarea canoanelor în prezenţa Sinodului, spune limpede că marele om de afaceri, fost mitropolit al Moldovei, actual patriarh, a vândut biserica Cezarului. A vândut-o fără să fie obligat să o facă şi a vândut-o ieftin.  Traian Băsescu nu mai are nimic de poruncit şi nimic de oferit.

Ca întotdeauna însă, pentru orice situaţie limită există o soluţie. BOR are vreme până la 8 noiembrie să-şi spele obrazul şi să audă cocoşul Sfîntului Petru

F. Bichir: Biserica şi homosexualitatea

Un nou scandal de homosexualitate loveşte Biserica Ortodoxă Română. Nu vreau să mă pronunţ, pentru că nu s-a dat un verdict definitiv, iar pe preotul incriminat îl cunosc drept un slujitor de nădejde.

La urma-urmei, orice vagabond poate spune orice despre oricine, nu are nimic de pierdut. Cum să te aperi, ce probe în sprijinul tău poţi aduce? La cât de îmbisericiţi sunt copiii ăştia ai străzii, pot recunoaşte un preot aşa cum deosebim noi chinezii între ei. Dar mă rog, la noi verdictele se dau rapid, iar soarta preotului este petcetluită repede: ceva de felul celebrului personaj Batman din reclama genială a lui Bogdan Naumovici. “Ţi-am zis ca-i popa, da’ tu nu, Batman, Batman”. Să fim bine înţeleşi! Nu-l apăr pe preot, dar vreau probe, nu vorbe! Sunt sătul de justiţiari din ăştia care te decapitează în piaţa publică mai repede decât o făceau republicanii francezi.

Scandalurile de acest tip sunt însă un prilej nesperat pentru toţi analfabeţii, ateii şi sfertodocţii să-şi dea cu părerea. “Mda, imaginea Bisericii are de suferit”, spun toate leprele care n-au călcat în viaţa lor într-o biserică. Bieţii necatehizaţi nu ştiu că Biserica nu se ocupă cu imaginea, nu-i vreun SRL care vinde dero sau pastă de dinţi. Nu tot ce aţi învăţat la cursurile de PR sau management se aplică în viaţă. Biserica nu-i cotată la bursă, nu are piaţă de desfacere, concurenţi. Ea se ocupă strict doar cu mântuirea omului, cu sufletele!

Să presupunem că preotul este vinovat. Cu ce scade imaginea Bisericii? Există pădure fără uscături? Poţi culpabiliza o instituţie divin-umană pentru greşeala unui slujitor? Sau te pomeneşti că analiştii ăştia aşa gargaragii şi proşti grămadă vor avea de suferit în mântuirea lor? Oricât de mult ar greşi slujitorii, Biserica al cărui cap este Hristos rămâne infailibilă. Există o multitudine de tratate de dogmatică – dar nu o să fac acum o lecţie de teologie – care demostrează că indiferent de păcatele preotului, Taina Bisericii rămâne validă. Nu degeaba preotul spune la Sfînta Liturghie, dar nu numai: “Auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău”. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: “A preotului este numai a deschide gura, şi harul lucrează”. Culpabilizarea monahilor vine tot dintr-o lipsă de cultură teologică, dintr-o neînţelegere a Bisericii. Un ateu sau un păcătos nu va înţelege niciodată cum unii călugări, hai să nu zicem toţi, îşi respectă jurământul de castitate depus la intrarea în monahism. “Haide, vrei să-mi spui mie că ăia stau aşa, pe uscat, şi nu fac sex”. Exact, însă păcătosul, care e total subjugate de instinctele primare nu poate pricepe în ruptul capului.

“Să faci ce zice popa, nu ce face popa!” e o vorbă proastă din popor, des folosită de toţi tălâmbii, dar neconformă cu mărturisirea ortodoxă. Mult mai frumoasă şi mai apropriată de creştinism mi se pare replica folosită şi Nicolae Iorga, marele cărturar:”De vei vedea preot beat, căzut în şanţ, du-te şi-i sărută mâna şi îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu!” Iorga nu uita că preotul, ca sacerdot chiar căzut în păcate, trebuie respectat pentru că a ţinut în mâinile sale trupul şi sângele lui Dumnezeu. Aş putea să mai adaug că în Scriptură se scrie negru pe alb că n-ai voie să cântăreşti pe nimeni: “Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi” (Matei 7, 1).

Homosexualitatea este condamnată de religia mozaică, dar şi de toate bisericile creştine. Nu are rost să amintim episodul arhicunoscut din Sodoma şi Gomora.

Cazuri de homosexualitate au mai existat în biserica creştină şi nu de ieri, de azi. Noi suntem încă virgini, dacă pot spune aşa la acest capitol, şi poate şi de aici râvna cu care unii anti-creştini mestecă, râcâie în astfel de scabroase cazuri. Anul trecut, în Grecia, a fost arestat un Mitropolit. Era patron al unui club de gay, dar nu pentru asta a fost reţinut. Ci pentru trafic de droguri. Să mai zică cineva că la noi nu-i încă bine. Biserica Catolică este de ani buni zgâlţâită de cazuri de pedofilie, dar n-am auzit vreun publicist respectabil să vorbească îngrijorat, vezi Doamne, de imaginea Bisericii sau alte bazaconii. Acolo au cuvântul doar cei competenţi, nu urechiştii.

sursa: EvZ

Biserica Ortodoxă, unul din vinovații pentru catastrofa din Grecia?

Biserica Ortodoxă din Grecia deține mai mult de teren decât oricine în Elada în afară de stat, are mii de angajați plătiți de stat și deține și o participație importantă în cea mai mare bancă grecească, iar gura “păcătosului” spune că taxele pe care Biserica le plătește la stat sunt extrem de mici. Oficialii Bisericii neagă acest lucru, spunând că instituția joacă un rol vital în societatea, economia și spiritualitatea statului elen.

De când a început să se complice puternic situația din statul cu 11 milioane de locuitori, au apărut o serie de activitişti care pun Biserica Ortodoxă Greacă la zid, instituție privilegiată de altfel de către stat, despre care se spune că este foarte opacă și are un sistem financiar foarte alambicat.

Mai mult de 100.000 de greci s-au adunat pe Facebook pentru a protesta online și a pune presiune pe liderii ortodocși să plătească taxele care se cuvin statului.  Alți 29.000 de greci au semnat o petiție în care cer ca “averea uriașă a Bisericii” să fie folosită pentru a a coperi o parte din datoriile cu care se confrunta țara lor.  ”Este o mincină”, spune părintele Timotei, purtătorul de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia, arătând că instituția pe care o reprezintă plătește taxe de 20% din veniturile pe care le încasează din chiria pe care o primește din terenuri.

Banii parohiilor, terenurile și alte bunuri fac parte dintr-un labirint pe care cu greu îl poți penetra, spun analiștii citați de Ekathimerini, care arată că nivelul taxelor plătite de Biserică nu este făcut niciodată public.  Conform declarațiilor părintelui Timotei, Sfântul Sinod a plătit taxe de 1,3 milioane de euro anul trecut.

Ca titlu informativ, Biserica Greacă deține un pachet de 1,5% din acțiunile National Bank of Greece, care are aproape 90% din Banca Românească. În ceea ce privește angajații, statul grec trebuie să plătească 9.000 de preoți, 100 de mitropoliți, precum și pensiile celor care s-au retras din activitate. Când tragi linie ies 268 de milioane de euro pe an, spun activiștii de pe Facebook.

Părintele Timotei spune că suma nu e atât de mare dacă pui la socoteală faptul că statul grec deține 96% din terenul pe care Biserica l-a pierdut lîn secolul al XIX-lea. Problema este, de fapt, că nimeni nu știe cât teren are Biserica. Statul grec nu are făcut un registru care centralizează terenurile, iar Biserica nici atât.  Cu toate acestea, se pare că suprafețele ar fi enorme: de la satele din nordul Greciei, unde fermierii plătesc chirie Bisericii, până la suburbiile Atenei.

Stefanos Manos, un fost ministru de finanșe grec, spunea că portofoliul imobiliar al Bisericii Greciei valorează miliarde de euro, însă a rezistat întotdeauna unui audit extern. Un consilier al lui Papandreou spune despre Biserica Ortodoxă că este “cea de-a treia șină a politicii grecești. Dacă te atingi de ea, mori” (comparație cu liniile electrificate de la metrou).  Mai mult, când mii de bugetari greci sunt dați afară, Biserica își păstrează confortabil numărul de angajați.

Ironia sorții face ca o serie de clădiri unde își au sediul ministere ale statului să fie deținute tot de Biserică. De asemenea, mai multe universități și spitale funcționează în clădiri ale acesteia. Părintele Timotei spune că pentru toate aceste clădiri statul nu plătește niciun ban Bisericii.

Mai mult, acesta arată că în aceste vremuri grele, Biserica derulează un program puternic de asistență socială pentru cei loviți de criză. În 2010, Biserica Greacă a cheltuit peste 100 de milioane de euro pe acte de caritate și a plătit, prin intermediul parohiilor, datoriile oamenilor săraci, fie direct, fie prin acte de donație.

sursa: Capital