Arhiva | Arte vizuale RSS feed for this section

Capital: Pelicula „Cesare deve morire” a cucerit Ursul de Aur la Berlin

19 Feb

Cei doi fraţi au mai fost premiaţi la festivalul de film de la Cannes în anul 1977 pentru filmul „Padre Padrone” şi în anul 1982 pentru filmul „La Nuit de San Lorenzo”. Ideea filmului „Cesare deve morire” le-a venit după ce au asistat la o reprezentaţie a „Infernului” scris de Dante.

Pelicula premiată este o adaptare liberă a tragediei „Iulius Cezar” a lui Shakespeare, filmul fiind interpretat de către deţinuţii dintr-o închisoare de înaltă securitate. „Sper că atunci când acest film va fi arătat publicului (…) mulţi îşi vor spune sau le vor spune celor care au văzut filmul că şi criminalii înrăiţi, condamnaţi la închisoare pe viaţă, sunt şi rămân oameni”, a spus Paolo.

Juriul prezidat de cineastul britanic Mike Leigh a trebuit să aleagă între 18 filme aflate în competiţie. Puternic marcaţi de regizorul italian Roberto Rossellini, fraţii Taviani, al căror tată a fost un avocat antifascist din Toscana, au realizat mereu filme ancorate în realitatea socială din ţara lor.

Nici ceilalţi favoriţi nu au plecat acasă cu mâna goală. Cineastul german Christian Petzold a primit Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor cu producţia ‘Barbara’, considerată marea favorită la Ursul de Aur. Aceasta este cea de-a cincea colaborare dintre regizor şi actriţa germană Nina Hoss. În film Hoss joacă rolul unui medic din Republica Democrată Germană a cărei aplicaţie pentru viză este respinsă.

Lutz Ride Meier a primit Ursul de Argint pentru ‘o extraordinară contribuţie artistică adusă cinematografiei’ cu drama istorică chineză ‘White Deer Plain’ (‘Bai Lu Yuan’) în regia lui Wang Quan’an. Ursul de Argint pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câştigat de tânărul danez Mikkel Folsgaard Boe pentru drama istorică ‘A Royal Affair’ (‘En Kongelig Affere’) de Nikolaj Arcel. În acest film el a interpretat rolul regelui danez Christian al VII-lea. Regizorul Nikolaj Arcel şi Rasmus Heisterberg au primit şi premiul pentru scenariu cu aceaşi producţie.

Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare feminină a fost câştigat de o actriţă amatoare din Republica Democrată Congo, Rachel Mwanza care interpretează rolul unui copil soldat în producţia ‘Rebel’ a cineastului canadian Kim Nguyen. Acest film spune povestea micuţei Komona, o fetiţă de doar 12 ani ce a fost răpită din satul ei de rebeli înarmaţi, este obligată să-şi împuşte părinţii şi apoi să devină amanta comandantului grupului de rebeli care a răpit-o. „Mă aflu aici pentru că regizorul Kim Nguyen a făcut acest lucru posibil. El mi-a oferit puterea de a face acest rol”, a declarat ea.

Şi producţia ungară ‘Csak a szél’ (‘Just the Wind’) a fost recompensată cu un Urs de Argint. Regizorul Bence Fliegauf a primit Marele Premiu al Juriului pentru filmul său în care descrie o serie de crime generate de tensiunile interetnice dintre ungari şi ţigani dintr-un sat, în perioada 2008 – 2009. Premiul Alfred Bauer al celei de-a 62-a ediţii a Berlinalei, premiu special ce poartă numele primului director al festivalului, a fost câştigat de portughezul Miguel Gomes pentru producţia alb-negru ‘Taboo’ cu care ‘a reuşit să deschidă o nouă perspectivă asupra artei cinematografice.

Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj a fost câştigat de un alt portughez, Joao Salaviza, cu filmul ‘Rafa’. Producţia ‘Sister’, în regia lui Ursula Meier, a câştigat Ursul de Argint al Juriului Internaţional – Menţiunea Specială Alfred Bauer. Drama socială transpusă pe peliculă de Ursula Meier s-a numărat de asemenea printre marii favoriţi ai Berlinalei.

Drama americană ‘Keep The Lights On’ de Ira Sachs a primit premiul ‘Been Teddy’ pentru cel mai bun film, un premiu ce recompensează filmele ce tratează problemele minorităţilor sexuale. Premiul special al Asociaţiei German Art House Cinemas a fost oferit producţiei franceze ‘A moi seule’ de Frederic Videau.

I. Paverman (VoxPublica): May the Force be with you

27 Dec

Parcări gri, periferii şi ziduri decojite, gropi de gunoi, corbi smulgând carnea de pe stârvuri, şantierele abandonate, iadul crimelor sinistre. Dar nu numai. Mai sunt şi blocurile mari de sticlă şi impozante efigii ale frumosului şi autostrăzi suspendate şi piste de aterizare. Şi printre ele defilează Stormtrooperşi, Vador e en garde, R2-D2 şi C-3PO se pitesc într-un garaj abandonat, un X-wing dă ocol Dubai-ului şi Boba Fett admiră melancolic apusul. Comunul şi decrepitul se transformă în decoruri grandioase ale unei lumi postapocalitice, iar pe noi ne pocneşte – pentru a câta oară? – acel tip de constatare; pentru a căpăta sens, realitatea trebuie uneori dezvelită şi populată de mitologii.

Fabulosul falsului întâlneşte mitologia banalităţii într-un scenariu imaginat şi regizat de către Cedric Delsaux. Folograful care a luat o serie de miniaturi ale personajelor din Star Wars, le-a supradimensionat, le-a aşezat pe străzile lumii şi le-a lăsat să se desfăşoare. Iar ceea ce a ieşit se numeşte iluzie. Sau pură magie. Depinde cum vrei s-o iei. O colecţie de fotografii care dezvăluie magie, într-o lume în care toată lumea face poze ştirbe.

Este, de fapt, vorba despre un proiect mai vechi (i.e. 2005) al fotografului francez pe care l-am redescoperit deunăzi repus între copertele albumului “Dark Lens”, publicat cu doar două luni. “Traveling through hyperspace ain’t like dusting crops, boy.”

 

P. S. De răsfoit inclusiv “1784″

“Avangarda românească/Avangarda europeană”, la Muzeul de Literatură (Puterea)

26 Oct

Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi Biblioteca Metropolitană va organiza, joi şi vineri, colocviului “Avangarda românească/Avangarda europeană”.

În Rotonda MNLR va fi vernisată, mâine, expoziţia “Victor Brauner şi însoţitorii” (George Grosz, Jacques Hérold, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Corneliu Mihăilescu, Jules Pascin, Jules Perahim, Egon Schiele, Arthur Segal), prezentată de directorul muzeului Lucian Chişu, ca şi de Ion Pop şi Emil Nicolae. Lucrările care vor fi expuse fac parte din colecţiile: Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Vladimir Pană, Mihai Gavrilă, Anna şi prof. dr. Ştefan Udrescu, Florin Colonaş, Muzeul Naţional al Literaturii Române. De asemenea, la Biblioteca Metropolitană va avea loc o sesiune de comunicări, coordonată de dr. Florin Rotaru şi moderată de prof. univ. dr. Ion Pop. Acestea vor fi susţinute de: Paul Cernat – “Contimporanul. Avangardă şi eclectism”; Ovidiu Morar – “Avangarda şi cosmopolitismul”; Mircea Ţuglea – “Naufragiul aerian al lui Paul Celan” şi de Nicolae Tzone – “Câteva scrisori inedite de la Victor Brauner”.

 

Vineri, în Rotonda MNLR vor continua dezbaterile cu tema “Avangarda românească/Avangarda europeană – un proiect românesc pentru cultura Europei”, avându-i drept coordonatori pe regizorul David Esrig şi pe muzeograful Ioan Cristescu.

Kurt Wenner – street painting

18 Iun

 

Emmergence Day, 2006

AIDA

 

NEPTUN

 

TEATRU

ECHO SI NARCIS

FURTUNA

MUZELE

ACVATICA

“Melancholia” de Lars Von Trier: Cel mai frumos si mai poetic film-catastrofa realizat vreodata

18 Mai

Iulia Blaga de la Cannes:

“It’s the end of the world as we know it?” fredonam azi-dimineata in camera de hotel. Acum nu-mi mai vine decat sa ma trag undeva la liniste. “Melancholia” e poemul unui melancolic despre cel mai melancolic lucru posibil – moartea si sfarsitul lumii. Care vine prin intermediul unei planete numite Melancholia (aluzie la Saturn), dar care e albastra, frumoasa si eterica, si care loveste Pamantul intr-o zi ca aceasta, de pilda. Faptul ca cineastul danez si-a dat cu stangul in dreptul la conferinta de presa (a spus mai in gluma, mai in serios ca are simpatii naziste) sper ca nu va dauna prea mult receptarii filmului, care e pe cat de melodramatic si de egotic, pe atat de frumos.

“Crezi ca ma sperie o planeta?”, ii spune Justine (Kirsten Dunst) surorii sale Claire (Charlotte Gainsbourg). Justine tocmai s-a maritat. La inceput parea la fel de solara si de normala ca tanarul ei sot. Pe parcurs intelegem ca se lupta cu depresia, ca e o melancolica si ca toata viata a incercat sa duca o viata normala – maritisul fiind cea mai mare incercare a ei de a intra in randul lumii.

La inceput, sosirea tarzie a cuplului la palatul unde il asteapta nuntasii e scuzata de un incovenient comic – limuzina nu a fost in stare sa ia o curba pe drumul de tara foarte ingust. Cand apropiatii sunt ingrijorati ca programul foarte strans a fost dat peste cap – mai ales Claire, care pare obsedata de control, cei doi insuratei par singurii oameni normali, relaxati si fericiti. Dar dupa ce capitolele nuntii incep sa se deruleze, fericirea e din ce in ce mai putin mimata de catre toti invitatii.

Inceput printr-o introducere spectaculoasa, filmul lui Von Trier evolueaza pe o anumita distanta ca un fel de “Festen” in care traumele sunt de alta natura si care are si umor. La un moment dat, planeta aceea micuta si rosie pe care Justine o vede pe cer o uitam si noi, luati de drama care sta sa izbucneasca in castel. Cu toate astea, “Melancholia” ramane cel mai frumos si mai poetic film-catastrofa realizat vreodata, filmul unui melancolic pur-sange si al unui masochist.

“Demonicul” Von Trier reuseste o opera mai plin de spiritualitate decat a facut Malick cu liturgicul ”The Tree of Life”. Distrugand ce a creat Malick (sic), danezul e mult mai simplu, mai elocvent si mai impresionant prin felul in care impaca oamenii in fata dezastrului, facandu-i sa invete sa se resemneze (cei care pot.). Ca apocalipsa e o afacere personala poate ca o stiam deja, dar felul prin care aceasta e imaginata,  parte pentru intreg (si nu in maniera isterica, grandioasa si neverosimila a filmelor americane) e cu totul spectaculos, ca si cum s-ar desfasura in abstract.

In fata serenitatii care o cuprinde pe Justine in fata inevitabilului, ma mir ca cineastul nu ne-a strecurat un ABBA – “When All It’s Said and Done”, pe genericul de final. Nu, ar fi fost altceva. In schimb, ne inunda in Wagner, desi in interviul obisnuit din caietul de presa spune ca ii e teama sa nu fi fost prea melodramatic si sa fi facut “un film pentru femei”.

Deci da, eu una accept manipularea pe fata. Cu un asemenea subiect nu ai cum sa nu dai lovitura daca esti un regizor genial, asa cum e Von Trier. Sfarsitul lumii/moartea ne preocupa pe toti pentru ca il/o avem in gene. Nimic nu dureaza. In abstract, “Melancholia” nu e un film despre sfarsitul lumii ci despre felul cum ne acceptam propria moarte, apocalipsa personala. Fascinatia lui vine din faptul ca ia moartea asa cum e, ca pe un lucru ineluctabil si extrem de frumos.

sursa: HotNews

1 Mai – afise

1 Mai

postere de 1 Mai, Ziua INternationala a Muncii

MARC SPIJKERBOSCH

1 Mai

cateva picturi trompe d’oeil

John Pugh

28 Apr

picturi murale imitand realitatea…

LA Style

28 Apr

“Art in the Streets” – LA Style

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 111 other followers