Talentul nu se confundă cu caracterul, ca şi inteligenţa cu perversitatea. M-am săturat ca, în numele recunoaşterii talentului, să înghit pe nemestecate peroraţiile unor oameni care au ajuns să concureze în aptitudini cocotele sau să tac din respect pentru realizările lor profesionale. Inteligenţa lor dublată de talent şi înmiită de perversitate a ajuns să învenineze atmosfera intelectuală, aproape ca în anii ’90.
M-am săturat să-i văd pe cei care scriau despre „încremenirea în proiect”, şi aprobau formularea, încremeniţi chiar ei, şi să tac. M-am săturat de fiţele lor, de autosuficienţa cu care îi scuipă doctoral în cap pe cei care nu le cântă în strună.
M-am săturat de intelectualii care n-au potenţa să-şi recunoască greşelile evidente şi care nu conştientizează că aproape au compromis societatea civilă prin slugărnicie.
M-am săturat să asist la marginalizarea disidenţilor epocii comuniste, la condamnarea de operetă a comunismului. Câţi dizidenţi se mai află lângă ei, moşitorii memorabilei „încremeniri în proiect”? Nici unul. Pe când aceştia se întrec în conferinţe şi alte manifestări bugetofage, al căror singur rezultat este bătutul apei în piuă, un om care dezgroapă efectiv victimele Securităţii, mă refer la Marius Oprea, este împins pe o linie moartă.
M-am săturat de dictatura opiniilor pe care aceste personaje ar vrea-o, de parcă ar fi proprietarii adevărului absolut.
M-am săturat de oamenii ale căror principii s-au fixat doar în volanurile Mercedes-urilor şi în sinecuri.
Nu m-am săturat de Paul Goma, Doina Cornea, Radu Filipescu, Vasile Paraschiv şi Dorin Tudoran. De Majestatea Sa, Regele Mihai. Ei au rămas constanţi în verticalitate.
Dacă în anii ’90 eram sătul de Vadim Tudor, de Păunescu, de Eugen Barbu, de Popescu- Dumnezeu, lingăii lui Ceauşescu, acum sunt sătul de Gabriel Liiceanu & company, aspiratoarele de scame ale lui Băsescu. Venirea recentă în România a Hertei Müller a pus magistral reflectoarele pe rahatul de pe prăjitură.
sursa: Agentia de Carte
Radu Zlati 
Comentarii recente